Drumul la viață trece prin moarte

Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. – Matei 24,28

Păsări dotate cu o vedere foarte bună, vulturii survolează pământul și detectează imediat un cadavru. În acest sens îi ajută și un simț al mirosului foarte dezvoltat, ei putând descoperi cadavre proaspete cu care se hrănesc chiar dacă acestea sunt ascunse privirii.

Mântuitorul folosește acest proverb iudaic în contextul cuvântului său despre a doua venire. Potrivit Mitropolitului Bartolomeu Anania, la sfârșitul lumii, „prezența îngerilor va fi semnalul învierii morților”.

În același timp însă, vulturul este asociat cu persoana Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul. Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Teologul este asemănat cu un vultur care se înalță prin teologia lui mult deasupra celor pământești, nefiind afectat de problemele lumești, dar având o privire clară asupra lumii și o înțelegere ascuțită asupra adevărului. „Stârvul” este Iisus, Dumnezeu care părea un om mort, dar din care teologul se hrănește, fără de care omul nu poate trăi. Cel care vrea să înțeleagă adevărurile vieții trebuie să reflecteze la persoana Mântuitorului și mai ales la patimile, moartea și învierea sa. Doar hrănindu-se din trupul lui Hristos cel mort și înviat omul se poate ridica de pe pământ la o viață cerească.

Aceste cuvinte au fost văzute de către părinții pustiei și ca o necesitate de a cugeta la propria moarte pentru a ajunge la înviere. Doar prin înțelegerea morții și așteptarea ei ca trecere la viața veșnică omul înțelege sensul adevăratei vieți, se hrănește și crește în apropierea spre Dumnezeu. Mai mult, comportându-se ca un mort față de plăcerile efemere ale acestei lumi, omul primește ajutor de sus, primește bucuria adevărată și devine hrană pentru îngerii lui Dumnezeu. Părintele Miron Mihăilescu spune că „Dumnezeu se hrănește cu noi atunci când facem binele”. Persoana, ca existență iubitoare, nu poate trăi decât în comuniune de iubire, dăruind și primind viață.

Donarea de sânge este dăruire de viață

Oferind viață la pungă

Asociat cu aerul sau cu primăvara de către vechii greci, sângele este și simbol al vieții. De la relațiile de „sânge” din cadrul familiei sau conexiunea cu strămoșii, de la o mamă care își hrănește copilul din pântece la cel care donează sânge celuilalt, sângele este viață și dătător de viață.

Integrând elementele și funcțiile organismului într-un tot unitar, sângele hrănește și purifică organismul. Sângele este un lichid care circulă prin corp, aprovizionând celule cu oxigen și nutrienți, preluând apoi reziduurile acestora pentru a fi eliminate. În același timp, celule și substanțe din sânge participă în procesele de apărare ale organismului împotriva infecțiilor și a cancerelor. Datorită proprietăților sale, sângele are un rol esențial în păstrarea echilibrului în interiorul organismului. Mai mult, el face legătura dintre diferitele organe și sisteme, permițând integrarea funcțională a unui organism complex alcătuit din celule și organe atât de diferite. Funcțiile sângelui sunt atât de importante și complexe încât nimic altceva nu-l poate înlocui. În aceste condiții, donarea de sânge poate însemna diferența dintre moarte și viață pentru mulți dintre noi.

O picătură de viață pentru cei ce li se scurge viața

Jean Baptiste Denis, medicul lui Ludovic al XIV-lea, a efectuat în 1667 prima transfuzie la om cu sânge provenit de la oaie. Deși efectul a fost nefavorabil pentru bolnav, s-a putut face observația fundamentală că omul nu poate primi sânge decât de la un alt semen de-al lui. Ulterior, descoperindu-se și ținându-se cont de compatibilitatea grupelor sangvine, transfuzia de sânge devine un tratament biologic cu o eficacitate mare în salvarea multor vieți omenești.

În fiecare secundă, cineva în lume are nevoie de sânge. Aceasta se întâmplă din diferite motive, și nu se știe cine va fi cel pentru care, în secunda următoare, diferența dintre a trăi sau a muri va sta într-o pungă de sânge donată de cineva.

O parte din cei care au nevoie de transfuzie sunt persoanele accidentate. Acestea pot fi victimele nevinovate ale unor accidente rutiere sau casnice, rude sau prieteni ce au nevoie urgentă de picături de viață prezente în sângele altuia. Altă situație în care se poate pierde sânge care trebuie înlocuit sunt intervențiile chirurgicale majore, precum cele pe cord sau în cazul extirpării tumorilor. Și în al treilea rând, tratamentul unor boli hematologice presupun folosirea sângelui provenit din transfuzii pentru supraviețuirea pacientului. Dacă în unele cazuri, o persoană are nevoie de sânge pentru a depăși momente mai grele din viață, sunt anumite persoane care trebuie să primească în mod regulat sânge pentru a putea supraviețui. Acestea trăiesc mulțumită donatorilor de sânge.

Avantaje pentru toți

Beneficiile transfuziei pentru cel care are nevoie de sânge sunt inestimabile, dar parte din ele se răsfrâng și asupra donatorului. Acestea nu se referă doar la bonuri valorice, analize gratuite sau reduceri la transport și liber de la muncă, ci persoana care donează are multiple beneficii cu privire la propria sănătate. Astfel, potrivit site-ului www.doneazasange.ro s-a demonstrat că persoanele care donează sânge au o imunitate crescută față de populația generală. În același timp, riscul de paralizie și accident vascular scade cu 30%. Mai mult, în urma donării de sânge rezistența organismului la șocuri hipovolemice crește, acesta fiind obișnuit cu pierderea unei cantități de sânge și refacerea lui. Astfel, în caz de accident, un donator va face față mai ușor stresului biologic provocat de o hemoragie.

Printr-o singură donare de sânge se pot salva și trei vieți. Și în ciuda faptului că este o procedură sigură și ușoară, donarea de sânge este evitată de mulți dintre noi, una din trei persoane nebeneficiind de transfuzie atunci când are nevoie. Timpul total alocat donării de sânge este de aproximativ 30 de minute, dar acestea pot însemna viața pentru cel în nevoie. O înțepătură mică poate însemna totul pentru un copilaș născut prematur sau pentru cineva care a suferit un accident rutier. Pe lângă faptul că sunt foarte rare, riscurile pentru donator se rezumă la senzația de amețeală și leșin. Astfel, riscurile donatorului sunt aproape nule în comparație cu beneficiile enorme ale acestui simplu act de bunăvoință.

Creștinul nu are motiv pentru a refuza sau ignora donarea de sânge

Mântuitorul ne învață iubirea de aproapele. Însăși viața Lui pământească a fost o permanentă dăruire pentru celălalt. El învață că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (In. 15,13), iar Biserica prin glasul învățătorilor ei, învață că „prin aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi” (In. 3,16). Dar în cazul celui care donează sânge nu numai că nu-i este periclitată viața, ci el își regenerează organismul. Omul infuzează cu viață trupul aproapelui său, favorizând regenerarea și refacerea în trupul său. Prin donare de sânge omul împărtășește viață celui care își are viața pusă în pericol. Astfel, omul se face mântuitor pentru cel aflat în pragul morții.

Hristos S-a făcut om pentru ca prin trup și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui omul să se unească cu El. Aceasta se întâmplă pentru că „este cu neputință celor care sunt în corpuri să se unească cu desăvârșire cu cele cugetate de minte, fără intermediul celor corporale”, după cum explică Sfântul Grigorie Teologul. Și așa cum omul se unește cu Dumnezeu prin trup și sânge, donatorul de sânge își împărtășește, își varsă propriul sânge pentru viața celuilalt, favorizând unirea și împărtășirea dintre oameni. Omul îl urmează pe Hristos și își varsă sângele pentru mântuirea aproapelui din ghearele morții.

Donează sânge! Fii erou!

Pentru a ameliora lipsa acută de sânge care există în spitalele din România, în perioada 16 – 27 mai, între orele 8.00 si 12.00, se desfășoară campania „Donează sânge! Fii erou!”. Având în vedere contextul sanitar actual din Romania, unde doar 2 % din oameni donează, acest proiect reprezintă atât un semnal de alarmă, cât și un eveniment cu un puternic caracter de responsabilizarea socială. Cu această ocazie, cei care doresc să doneze sunt așteptați în mai multe locații din București. Campania se va desfășura după următorul program: în perioada 16 -20 mai – în Clădirea „Ion Angelescu” (etaj 2) a Academiei de Studii Economice din Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10 (Piața Romană), în perioada 23 -25 mai – în Holul de Onoare al Facultății de Medicină din Bd. Eroii Sanitari, nr. 8, iar în perioada 26 – 27 mai – în Curtea interioară a Ambulatoriului Spitalului Universitar de Urgență București (Spitalul Municipal) din Splaiul Independenței, nr. 169. Centrele de Transfuzie Sanguină pun la dispoziția organizatorilor cadre medicale cu pregătire în domeniu care vor respecta normele internaționale de igiena în timpul actului de donare. Acestea vor asigura deplina sănătate și siguranță donatorilor, dar și beneficiarilor, respectiv pacienții din spitale. Așadar, fiecare persoană sănătoasă este îndemnată să meargă și să ajute la salvarea unor vieți omenești.

 

Mâncarea pentru viață

Eu sunt pâinea vieții. –  Ioan 6,48

Poate că nimic nu i-a scandalizat mai mult pe iudei (și nu numai) ca aceste cuvinte. Cum poate fi un om pâine vieții tuturor oamenilor? Cum pot ei exista doar printr-un om? Mâncarea trupului Lui ar duce la moartea Lui. Și cum se face că mâncând un om ca ei vor avea viață veșnică?

Nedumerirea pe care o provoacă spusele lui Iisus se prelungește de-a lungul istoriei. Evanghelia lui Ioan, carte care iese din tiparul celorlalte evanghelii, prezintă un altfel de Iisus. Aici Iisus nu doar face minuni care îi impresionează și îi fascinează pe oameni. El nu este un guru spiritual ce strânge apostoli și ucenici pentru a converti lumea la o credință. El nu este un învățător ce spune parabole și vorbește frumos despre fapte bune, rai sau iad. Apostolul Ioan ne prezintă un Iisus care scandalizează (6,61), care se crede Dumnezeu (5,18), care este la un pas de a fi lapidat (8,59). Ioan Îl prezintă pe Iisus care nu lasă indiferent pe nimeni, care te pune să iei atitudine, să-ți alegi tabăra. Nimeni nu poate rămâne neutru.

Dacă Iisus ar fi dorit să vorbească doar despre lucruri spirituale cu ajutorul simbolurilor, nu ar fi folosit de atâtea ori termeni ca „pâine” și „vin”, „trup și sânge” ce trebuie mâncate, repetându-i aproape încontinuu în cuprinsul capitolului 6. Văzând emfaza puternică pe care Iisus o acordă acestor termeni, Biserica a înțeles Euharistia ca mâncare adevărată din trupul și sângele real al lui Hristos, refuzând să vadă în ele doar un simbolism.

Unindu-se total și complet cu natura umană, Dumnezeu se unește cu creația. În mod concret, în persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu cuprinde și se lasă „cuprins” de un trup, însă un trup aflat în continuă mișcare și transformare, un trup care mănâncă natură și o transformă în sine. Natura trece și se transformă în trupul lui Dumnezeu. Iisus Hristos distruge granița dintre creat și necreat, permițând omului să acceadă la El. Omul însă parcurge drumul invers: el este creat și trebuie să se hrănească cu Necreatul pentru a ajunge ca El. iar acest lucru se poate realiza doar prin interfața care unește cele două dimensiuni: Iisus Hristos. Doar prin mâncare omul poate exista. Și doar mâncându-L pe Iisus Hristos omul mănâncă materie plină de principiile dumnezeirii. În mod natural, Dumnezeu este în totul și în toate, materia nu poate să-L cuprindă pe Dumnezeu decât în persoana lui Iisus Hristos, căci nu se poate spune că există un loc în care este dumnezeirea lui Iisus, dar nu și umanitatea Sa. Astfel, doar prin mâncarea din Hristos, omul și creația întreagă își reaflă locul în Dumnezeu, unindu-se complet cu El.

Apa vieţii şi fântâna spartă

Două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-a părăsit şi şi-a săpat fântâni sparte care nu pot să ţină apa. – Ieremia 2,13

Cea mai răspândită substanţă de pe pământ, apa prezintă proprietăţi pe care nimeni nu le-a putut explica vreodată. Aşa cum spune Masaru Emoto, apa dispune de nişte proprietăţi pe care nici o altă substanţă nu le mai are. Pe lângă aceasta, aproape că nu există altă substanţă sau element chimic care să nu se însoţească de apă. Cert este că în absenţa apei nu poate exista nici cea mai mică formă de viaţă, lucru ce i-a determinat pe unii să considere în mod eronat că apa este la originea vieţii pe pământ. 

Trupul omenesc este constituit aproximativ trei sferturi din apă, iar creierul uman are apa în componenţă de 90%. Privind importanţa ei înţelegem simbolistica de care se bucură apa în revelaţia dumnezeiască. Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Fc. 1,2) în prima zi a creaţiei. Hristos şi fiecare creştin se afundă în apă la Botez. Iar Mântuitorul promite izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică (In. 4,14) celor ce vor crede în El.

Omul vieţuieşte prin voia lui Dumnezeu. Şi pentru că în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fp. 17,28), omul nu ar exista fără Dumnezeu, ar fi mort, ar fi nimic. Pierzând raiul din cauza păcatului, omul are această viaţă pământească pentru a se îndrepta, pentru a se întoarce la sursa existenţei sale. Aşa cum apa coboară din cer pentru a da viaţă şi apoi se reîntoarce în cer, omul este chemat să fie o binecuvântare pentru lumea întreagă pentru ca mai apoi să revină la Cel ce l-a creat. Omul uită prin păcat de izvorul său, şi în loc să se facă locaş al apei celei vii, omul îşi construieşte fântâni sparte, surogate care nu-i vor putea sătura niciodată setea. Doar căutându-L pe Dumnezeu ca pe un izvor de apă (Ps. 41,1), omul îşi va găsi împlinirea, îşi va găsi desăvârşirea.

Libertatea şi apologeţii săi – I

Aşa cum observa Synesis în Pentru o teologie a chipului, ortodocşii ţin foarte mult la această idee. Toate (sau aproape toate) pot fi explicate şi înţelese pornind de la voinţa divină de a face pe om după chipul şi asemănarea Sa. Această idee ni-l prezintă în primul rând pe Dumnezeu care vrea să facă, îşi doreşte crearea omului. El nu are nevoie de nimic în plus, de ceva care să-l împlinească; în schimb El doreşte, şi mai apoi pătimeşte pentru cel pe care l-a făcut din iubire şi pentru iubirea Lui. Astfel că omul se arată ca fruct al unei voinţe iubitoare, dar şi ca obiect al iubirii, ca persoană ce se vede dorită, ce e vrednică de iubirea celui Atotputernic. E cam greu de înţeles de ce ar dori aceasta Cineva care e atotputernic, atotcuprinzător, în afara Căruia nu se poate concepe altceva, nu există altceva, căci nimicul Îl înconjoară! Asta dacă uităm că Dumnezeu este iubire, iubire desăvârşită în cadrul Trinităţii şi iubire nebună pentru creatura Sa.

Astfel El face o creatură, dar nu orice fel de făcătură, ci vrea pe cineva vrednic de iubirea Sa, capabil să primească, dar şi să ofere iubirea, printr-un act veşnic de dăruire completă. De aceea omul a fost creat dumnezeu. Doar un dumnezeu e capabil să primească dar şi să dăruiască o iubire vrednică de Dumnezeu. Astfel omul este de fact creat a fi un dumnezeu pentru Dumnezeu. Sau aşa ar fi trebuit să fie…

Omul e creat după chipul lui Dumnezeu. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său… şi aşa cum sufletul artistului se pictează şi răsuflă în propria operă, la fel, omul poartă însuşirile lui Dumnezeu.

Astfel, în primul rând omul există. Bineînţeles că existenţa lui nu se compară cu cea a lui Dumnezeu care e singurul care există de fapt, Care e însă în esenţă mai presus de existenţă, încât unii au ajuns să Îl considere inexistenţă (F. Nietzsche). Dar omul există! El nu este un miraj al unor lumi tibetane, nu este o idee pragmatică americană, nu este un vis filosofic european. El există cu adevărat. A fost un timp când nu a fost, dar din momentul când a fost, el va fi pentru tot timpul.

În al doilea rând, omul are viaţă. Şi a suflat Dumnezeu duh de viaţă într-ânsul. Viaţa îţi dă capacitatea de a da un sens existenţei, de a te hrăni, de a creşte, de a te înmulţi. Viaţa reprezintă forma existenţei capabilă de transformare, capabilă de creaţie prin modificarea existenţei, fără însă a-i schimba esenţa. Cum spunea Înţeleptul: Nimic nou sub soare. Fiind ceva adăugat, viaţa se poate pierde. Ceea ce este viu devine mort dacă nu se hrăneşte, dacă nu creşte (corpul nostru este într-o continuă transformare şi milioane de celule mor în fiecare secundă pentru menţinerea şi supravieţuirea organismului), dacă nu se înmulţeşte (statistic s-a demonstrat că femeile fără copii au un risc crescut de a dezvolta mai frecvent diferite cancere). Relaţia dintre existenţă şi viaţă este cel mai bine exemplificată de legea lui Antoine Lavoisier care spune că nimic nu se pierde, ci totul se transformă, statica înseamnând moarte.

Planul următor ar fi simţirea care ne ajută şi mai mult în comunicare, în trăirea scopului pentru care am fost creaţi. Raţiunea înţelege acest plan, fiind soare ce luminează lumea simţurilor.

Făcând o paralelă cu creierul uman, se observă că centrii vitali, care susţin organismul prin bătăile involuntare ale inimii şi mişcările semivoluntare ale respiraţiei se află la baza craniului, fiind o mică porţiune din ceea ce se cheamă trunchiul cerebral. Superior de acesta, la baza creierului se află sistemul limbic care primeşte atât informaţii senzoriale, brute, de la organele de simţ, cât şi aferenţe de la centrii care prelucrează şi „conştientizează” aceste date. Astfel aici se află/se formează sentimentul din spatele percepţiei, bagajul emotiv al informaţiei. Superior, cuprinzând cea mai mare parte a sistemului nervos central se află cortexul cerebral care primeşte informaţii, mai mult sau mai puţin prelucrate pentru a le încadra în contextul temporal al fiinţei umane.

Aceste structuri se află şi în regnul animal, predominenţa lor diferită ducând la presupunerea eronată a unei evoluţii şi nu a unor nivele de existenţă diferită.

Va urma…