Fumatul, sau gustul păcatului

smokeNimeni nu prea ştie de ce fumatul ar fi păcat. Ce legătură ar fi între fumul de ţigară şi legea lui Dumnezeu?! Sau nu El le-a făcut pe toate?! Şi încă bune foarte!?

Desigul, nici un argument logic nu ne-ar putea convinge că fumatul ar fi păcat. Măcar aparent…

Aşa cum se începe şi fumatul, păcatul se face iniţial din curiozitate. Sedus de magia necunoscutului, încercând să-şi umple infinitul ontologic, omul gustă neobişnuitul, muşcă aparenţa. Condus de nevoia fiinţială de a-şi satisface aspiraţia spre infinit, omul foloseşte zaharina în locul mierii, surogatul în locul adevărului. Dacă la început a fost o joacă, apoi o prosteală, obişnuinţa pune stăpânire pe stăpân, plăcerea devine necesitate şi jug. Astfel că omul nu mai ştie gustul adevărului. Totul este o mocirlă în care suntem blestemaţi să trăim, totul este o pedeapsă nedreaptă din partea unei Fiinţe în care ne-am decis să nu mai credem. De ce nu m-aş putea hrăni cu iluzia?! De ce aparenţa nu mă mai satisface?! De ce simt viaţa cum se scurge din mine, şi pe mine mai străin de mine?!

Neavând fiinţa prin sine, omul e dependent de Dumnezeu pentru propria manifestare. Creat cu posibilitatea de a ajunge ca El, omul primeşte tot ce-i este necesar pentru îndeplinirea acestui scop, cu putinţa de a-l respinge. Dacă îşi iroseşte viaţa pe nimicuri, dacă-şi bea propriul sânge, urmarea nu poate fi decât una logică şi firească. Omul ajunge o umbră, o negare a propriei fiinţe, o agonie veşnică a ceea ce ar fi putut să fie…

anakin2