Libertate presei în Occident

WikiLeaks, interzis francezilor. Potrivit site-ului, Sarkozy l-a făcut mincinos pe ministrul georgian de Externe

După americani, şi oficialii francezi vânează site-ul WikiLeaks. Ministrul Industriei şi al Emigraţiei a cerut ca site-ul să nu mai poată fi accesat în Franţa. Şi Casa Albă le-a interzis accesul pe site angajaţilor care nu dispun de autorizaţie. În plus, unul dintre cele mai utilizate servicii de plată din Statele Unite a blocat transferurile către WikiLeaks, care funcţionează oficial numai din donaţii.

Notele diplomatice ale oficialilor americani dezvăluie că preşedintele Franţei “l-ar fi luat de guler” pe ministrul georgian de Externe şi l-a numit “mincinos”, în contextul negocierilor de pace in urma războiului Rusiei cu Georgia din 2008. Publicarea acestei informaţii ar fi enervat autorităţile de la Paris, care deja considerau WikiLeaks o organizaţie criminală şi au cerut blocarea accesului la site pe teritoriul Franţei.

O altă informaţie publicată recent arată că liderul libian Muammar Kadhafi a fost pe cale să producă o catastrofă nucleară după ce a abandonat în 2009, fără protecţie, uraniu puternic îmbogăţit în apropierea unei centrale nucleare. În urma presiunii exercitate de diplomaţii americani, Kadhafi a permis unui avion rusesc să vină să recupereze recipientele.

Dezvăluirile WikiLeaks sunt primite ca amuzante, dar şi informative de preşedintele rus Dimitri Medvedev.

Notele spun multe. Arată o lume a unor evaluări cinice şi de multe ori a prejudecăţilor care prevalează în politica externă a numeroaselor state, în acest caz a Statelor Unite.

Casa Albă rămâne însă la fel de strictă cu privire la WikiLeaks, care nu va putea fi accesat de angajaţii instituţiilor guvernamentale americane decât cu autorizaţie specială. Oficialii de la Washington încearcă să slăbească financiar site-ul condus de Assange şi a blocat transferurile prin serviciul de plată online PayPal. WikiLeaks funcţionează oficial numai din donaţii.

Sursa: Antena 3.ro

SUA îşi cere scuze sutelor de guatemalezi infectaţi cu BTSuri pentru un studiu

Washingtonul a prezentat scuze, vineri, sutelor de guatemalezi infectaţi cu boli cu transmitere sexuală în cadrul unui studiu efectuat de guvernul american în urmă cu peste 60 de ani, calificat drept “crimă împotriva umanităţii” de Guatemala, relatează AFP.

Studiul, efectuat din 1946 până în 1948 în Guatemala, era “clar contrar eticii” şi “condamnabil”, au declarat secretarul de Stat, Hillary Clinton, şi secretarul pentru Sănătate, Kathleen Sebelius.

Aproximativ 1.500 de persoane au participat la acest experiment care avea ca obiectiv să determine dacă penicilina, care abia începea să fie folosită, poate fi utilizată pentru a preveni bolile cu transmitere sexuală (BTS).

Cercetătorii au ales drept cobai persoane vulnerabile, inclusiv bolnavi mental, şi nu le-au informat nici cu privire la obiectul cercetărilor, nici cu privire la ce urma să li se întâmple. Ei le-au încurajat să transmită bolile sexuale şi nu i-au tratat pe cei care au contractat sifilis.

Cel puţin un pacient a murit în timpul studiului, fără să se stabilească dacă experimentul a fost la originea decesului.

“Ceea ce s-a întâmplat atunci este o crimă împotriva umanităţii şi Guvernul îşi rezervă dreptul de a depune plângere”, a reacţionat preşedintele guatemalez, Alvaro Colom, care a fost informat joi de Clinton.

Preşedintele american, Barack Obama, i-a transmis în cadrul unei convorbiri telefonice “regrete profunde” şi a prezentat “scuze tuturor celor afectaţi”, a informat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, într-un comunicat.

Studiul era finanţat de o bursă a Institutului american de sănătate (NIH), acordată Biroului sanitar panamerican, devenit ulterior Organizaţia panamericană pentru sănătate.

Iniţial, cercetătorii au inoculat sifilis sau gonoree unor prostituate, lăsându-le apoi să întreţină raporturi sexuale cu militari sau deţinuţi.

Într-o a doua fază, “văzând că puţini bărbaţi sunt infectaţi, abordarea cercetării s-a schimbat şi a constat în inocularea (acestor boli) direct soldaţilor, deţinuţilor şi bolnavilor mentali”, potrivit unor documente care descriu studiul.

Francis Collins, directorul NIH, a calificat studiul drept “profund îngrijorător”, vorbind despre “un exemplu revoltător al unui capitol negru al istoriei medicinei”. El a subliniat că directorul american pentru Sănătate de la acea vreme, Thomas Parran, a fost probabil pus la curent cu experimentul.

Studiul, care nu a fost niciodată publicat, a fost dat publicităţii anul acesta, după ce un profesor de la Wellesley College, Susan Reverby, a găsit din întâmplare documente de arhivă care menţionau experimentul efectuat de controversatul doctor american John Cutler.

Sursa: Antena3.ro

The Ghost Writer şi jocul morţii

Politica este un joc în care nimic din ceea ce se vede nu este adevărat şi multe din cele presupuse nu sunt false. Totul ţine de imagine: Să par încrezător. Nu defensiv. Nici îngâmfat. Fără răutate. Fără mânie.

Dincolo de mascarada aflată la cârma statului românesc, unde hop-boc mai apare câte ceva incredibil de tâmpit încât nu mai ştii dacă să râzi sau să plângi, pe scena mondială lucrurile sunt mult mai subtile. Ca să luăm evenimentul prezentat în film, nici până azi nu se cunosc în mod clar motivele pentru care s-au început războaiele din Irak şi Afganistan, deşi ele se desfăşoară în continuare. În spatele unor cuvinte ca „terorism” şi „siguranţă naţională” se ascund decizii cu grave prejudicii la libertatea persoanei şi alte drepturi ale omului.

Filmul Marioneta mi se pare interesant pentru ideea lui centrală: ai grijă de cine asculţi pentru a şti ce să faci. În inocenţa lui, Lang, fostul prim-ministru credea că acţionează în modul cel mai just cu putinţă, deşi toate acţiunile lui erau favorabile SUA. El urma în mod raţional sfaturile primite de la companioana sa de o viaţă, şefă de promoţie la Oxford, cea care s-a dovedit fără greş în afirmarea lui politică, dar fatală în cele din urmă.

Atitudinea pe care o urmăm de obicei în viaţă este aceea de a căuta plăcerea şi de a evita durerea. Tot ce are legătură cu aceasta găsim bun şi frumos şi ne facem sfetnic acele gânduri ce propun acestea. Dar uităm că sfârşitul lor este moartea, că destinaţia finală este iadul.

Descifrarea sensului plăcerii şi a durerii, al scopului vieţii şi al morţii trebuie făcute înainte de a fi prea târziu, înainte de a fi cu totul incapabili de a ne mai crea mijloacele de salvare, instrumentele de navigat pe această mare capricioasă a vieţii. Transfigurarea şi învierea trebuie făcute încă de aici, încă de acum.

Citeşte şi Tony Blair stia că declansarea unui război în Irak este ilegală

Un profesor universitar din SUA se hrăneşte de 30 de ani din tomberoane

Profesor Un profesor universitar din Statele Unite le dă americanilor o lecţie de ecologie şi cumpătare. În ultimii 30 de ani, bărbatul nu a dat niciun cent pe mâncare. Nu pentru că n-ar avea bani, ci pentru că nu are nevoie. Găseşte din belşug mâncare delicioasă, dar mai ales gratis la ghenă.

Profesorul Milton Saier ştie că nu tot ce e aruncat la ghenă, e neapărat gunoi. De 30 de ani, scormoneşte printre gunoaie în fiecare zi. Nu vrea să fie unul dintre cei care irosesc resursele planetei. Care astăzi merg la supermarket şi îşi umplu coşurile cu mâncare, iar mâine aruncă mai mult de jumătate la ghenă.”În fiecare săptămână, de câte ori mă duc la ghenă, duc acasă mâncare şi produse în valoare de 300-500 de dolari”, povesteşte bărbatul.

Profesorul Milton îşi învaţă şi studenţii cum să mănânce pe gratis. “Doar Statele Unite aruncă mâncare care poate hrăni cel puţin 15 milioane de oameni”, susţine el. O familie de patru persoane aruncă, anual, la gunoi, mâncare în valoare de 600 de dolari. Per total, în Statele Unite, ajung, în fiecare an, la ghenă, alimente de 100 de miliarde de dolari. În timp ce, statisticile Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că, în întreaga lume, unul din şase oameni nu are ce mânca.

Sursa: Observator

Citeşte şi: Un american din şase moare de foame

Hugo Chavez a cerut armatei să se pregătească de război

hugochavez_1257731150Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez a ordonat armatei să se pregătească pentru un conflict armat cu Columbia, declarând că soldaţii ţării sale ar trebui să fie pregătiţi dacă SUA încearcă să provoace un război între vecinii din America de Sud.

Chavez a afirmat că Venezuela ar putea intra în război cu Columbia, pe fondul tensiunilor crescânde dintre acestea, şi a avertizat că dacă izbucneşte un conflict, “s-ar putea extinde pe tot continentul .”

“Cea mai bună modalitate de evita un război este să te pregăteşte pentru el,” a spus Chavez militarilor în timpul emisiunii televizate săptămânale şi a show-ului radio, citând acordul dintre Bogota şi Washington ce oferă SUA acces mai mare la bazele militare ca fiind o ameninţare la stabilitatea regională.

Guvernele din SUA şi din Columbia nu au reacţionat, dar în trecut au negat că ar avea intenţii să înceapă un război cu Venezuela şi că acordul ar fi necesar pentru lupta contra drogurilor şi insurgenţilor din Columbia.

Tensiunile la graniţa dintre Venezuela şi Colombia au escaladat în ultimele săptămâni, urmare a unor serii de schimburi de focuri.

Patru bărbaţi pe motociclete au omorât doi soldaţi din Garda Naţională venezueleană la un punct de control de lângă graniţă, ceea ce l-a forţat pe Chavez să închidă temporar unele puncte de trecere ale frontierei.

În plus, luna trecută Venezuela a arestat cel puţin 10 oameni implicaţi în activităţi paramilitare. De asemenea, au fost descoperite, tot luna trecută, cadavrele a 11 bărbaţi, din care nouă columbieni, omorâţi prin împuşcare după ce au fost răpiţi de la un meci de fotbal.

Venezuela a trimis, joi, 15000 de sodaţi la graniţa cu Columbia. Chavez, fost paraşutist militar, a acuzat de nenumărate ori Washingtonul că doreşte să îl răstoarne de la putere pentru a acapara rezervele de petrol ale ţării.

Sursa: Antena3.ro

Goldstone şi ale lui critici

goldstone

Juristul sud-african de 71 de ani, Richard Goldstone este şeful unei investigaţii ONU care a acuzat Israelul de crime de război în Gaza. Raportul însă a fost dur cu ambele părţi implicate în războiul care a omorât 1.387 palestinieni şi 13 israeliţi.

El însuşi evreu, Goldstone a fost surprins mai ales de atitudinea căldicică a Statelor Unite, care a luat partea Israelului şi în alte dezbateri.

Sursa: Reuters.com

“Crime, zgomot, poluare”

hatoyama-yukioAcestea sunt rezultatele celor aproape 50.000 de soldaţi americani detaşaţi în Japonia. Locuitorii insulei Okinawa sunt nemulţumiţi de prezenţa pe ostrov a trupelor străine, ca parte a unei alianţe de securitate cu SUA. Yukio Hatoyama, noul prim-ministru japonez, trebuie să facă faţă unei reorganizări a prezenţei militare străine pe teritoriul nipon fără să deranjeze excesiv populaţia civilă.

Interesant este de remarcat faptul că prezenţa militară într-o ţară pacifistă este mai degrabă cauză de crime şi nemulţumiri, decât de linişte şi pace.

Sursa: Reuters.com

Libertatea presei

pressRaportul prezentat de Reporteri fără Frontiere prezintă o îmbunătăţire a libertăţii presei în SUA după alegerea lui Barack Obama, în acelaşi timp în care atitudinea Statelor Unite faţă de mass-media din Irak şi Afganistan este îngrijorătoare, militarii americani rănind sau întemniţând jurnaliştii.

Dacă primele locuri din top sunt ocupate de unele state europene, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre România care se află pe locul 50, puţin după Franţa, ţară care, ca şi România, a făcut regrese în ultimii ani, şi imediat după Italia, unde ameninţările mafiei şi procesele intentate de prim-ministrul Silvio Berlusconi împotriva presei italiene scad obiectivitatea acesteia.

Mai multe informaţii pe Reuters.com

Rapotul complet pe rsf.org.

Nobelul şi Barack Obama

Peter_Brookes_Obama

Nu cred că se îndoieşte cineva de factorul politic ce joacă un rol decisiv în acordarea premiilor Nobel. Faptul că acestea capătă tot mai multă recunoaştere internaţională în lipsa unor modele reale trezeşte un sentiment de curiozitate indignată.

Pe lângă faptul că a fost nominalizat pentru primirea unui Nobel pentru pace la doar 12 zile de la alegerea lui ca preşedinte al SUA, Barack Obama este contestat ca prinţ al păcii din cauza celor două războaie pe care le susţine în Irak şi Afganistan, dar şi pentru decizia de a instala noi baze militare în Columbia. Desfăşurarea a 13.000 de noi soldaţi în Afganistan nu poate fi pusă pe seama unuia dornic de a înceta o vărsare de sânge ce a curmat zeci de mii de vieţi omeneşti. Alţi trei primitori ai premiului pentru pace îi contestă distincţia primită, printre care şi Lech Walesa, fost preşedinte polonez şi conducătorul Solidarităţii.

În aceste condiţi, deşi s-ar fi părut a fi fost un reprobator al politicilor de genocid al predecesorilor săi (cum s-ar exprima Fidel Castro), prin acţiunile şi faptele sale, Barack Obama dezminţeşte acest lucru, relevând o realitate şi gândire similară.