„O răzmeriţă stilistă”

După cum se ştie, urmând exemplul ţărilor apusene, Biserica Ortodoxă Română a adoptat în anul 1922 calendarul gregorian, prin adăugarea a 13 zile la data din calendarul iulian – aşa-zisa reformă stilistă. Unele biserici ortodoxe nu au fost de acord cu modificarea calendarului şi au rămas la stilul vechi. Patriarhia din Constantinopol, afectată de ridicarea Mitropoliei din Bucureşti la rangul de Patriarhie, ceea a dus la ieşirea BOR de sub dependenţa sa ecleziastică, a început o campanie total neortodoxă împotriva trecerii Bisericii Române la stilul nou. Cu acest scop au fost trimişi mai mulţi călugări de la Muntele Athos care să încerce să-i convingă, în special pe enoriaşii din Moldova din dreapta Prutului, să rămână la stilul vechi.

În Basarabia, acelaşi lucru a încercat să-l facă Biserica Rusă, divizată după revoluţia din anul 1917, când o parte din capii săi au emigrat în Franţa, unde au înfiinţat Biserica Rusă Albă. Nici această biserică, nici Biserica Ortodoxă Rusă din Moscova nu recunoscuseră unirea Basarabiei cu România. Iar prin adoptarea calendarului gregorian se pierdea şi ultima legătură cu enoriaşii din teritoriile basarabene. Drept urmare, şi-au propus să acţioneze, fiecare cu mijloacele de care dispunea, pentru a-i convinge pe disidenţii fără voie să rămână la stilul vechi. Astfel, Biserica Rusă Albă a înfiinţat la Viena o şcoală de misionari pentru tinerii basarabeni – un fel de cursuri de preoţi de stil vechi. După absolvire, tinerii erau hirotonisiţi preoţi, tot la Viena, şi trimişi ca misionari în Basarabia. Numai în judeţul Bălţi au fost arestaţi doi asemenea preoţi stilişti.

Biserica Ortodoxă din Moscova l-a trimis pe episcopul Serafim, care a împânzit teritoriul din stânga Prutului cu misionari. Aceştia lucrau însă mult mai subtil, dar şi mai perfid: mergeau prin sate, stăteau de vorbă cu enoriaşii, explicându-le că renunţarea la stilul vechi, statornicit de părinţii bisericii la Niceea, înseamnă ruperea de trecut, de tradiţii, renegarea strămoşilor. În final le dădeau să semneze un fel de cerere, cum că sunt de acord să rămână la stilul vechi. Cererea avea însă cu totul alt conţinut: cetăţeanul cutare solicita, nici mai mult, nici mai puţin, decât alipirea Basarabiei la URSS! Când a fost arestat, episcopul Serafim avea vreo 2,000 de asemenea cereri, semnate de oameni aproape analfabeţi de la ţară.

Un preot stilist, hirotonisit Ia Viena, a convins majoritatea oamenilor din Albineţ să revină la stilul vechi. Şi-a amenajat chiar şi o biserică într-o casă mai arătoasă. În mod firesc, preotul român a făcut o reclamaţie la Patriarhie, cerând intervenţia jandarmilor. Pentru a se evita eventualele neplăceri, a sugerat chiar ca preotul să fie arestat în timpul nopţii. Numai că momentul ales pentru arestare a fost total neinspirat: au venit 10 jandarmi de la Făleşti tocmai în noaptea din ajunul hramului bisericii stiliste, când în sat se adunaseră vreo 5.000 de credincioşi de stil vechi, mulţi veniţi din satele vecine. Cei mai mulţi dintre ei erau băuţi. Au sărit să-i bată cu ciomegele pe jandarmi. Speriaţi, jandarmii au tras, omorând doi tineri ce-1 păzeau pe preot şi rănind pe alţi câţiva. Au fost chemaţi procurorul şi medicul legist pentru a face formele de înmormântare. Când acesta din urmă a vrut să facă autopsia cadavrelor, credincioşii au sărit să-i omoare, şi numai prezenţa sa de spirit le-a salvat viaţa. După plecarea lor, lucrurile au luat amploare. Stiliştii turbulenţi l-au căutat acasă să-l bată pe preotul bisericii ortodoxe. Acesta fugise deja din sat şi atunci ei i-au rupt poarta. L-au dat jos pe primar şi au pus altul în locul lui. L-au gonit şi pe perceptor, declarând că nu vor să mai plătească impozite. A doua zi tulburările s-au extins şi la satul vecin, Catranâc, unde, la fel, au fost goniţi preotul şi perceptorul. Autorităţile locale din judeţul Bălţi au intrat în alertă. Situaţia scăpase de sub control. Despre incident a fost informată Capitala. S-a ordonat trimiterea unui regiment de jandarmi pentru a aplana conflictul şi a-i pedepsi exemplar pe stilişti. Între timp, preotul stilist împreună cu soţia au fugit pe ascuns în Catranâc. S-a organizat scotocirea satului. Fugarii s-au întors noaptea, ajutaţi de săteni, la Albineţ. Acolo au fost, în sfârşit, prinşi. Primul procuror a dat ordin jandarmilor să-i împuşte în cursul nopţii. Medicul legist, care îi înţelegea mai bine pe localnici şi, aşa cum ne-am putut da seama din însemnările de faţă, era un specialist de excepţie, a înţeles că execuţia celor doi ar fi fost o crimă, şi nicidecum o pedeapsă. Mai mult, efectul ar fi fost exact invers, pentru că i-ar fi îndârjit pe credincioşi, iar preotul stilist şi soţia sa ar fi devenit martiri.

Drept urmare, femeia, care nu avea nici o vină, a fost trimisă la părinţii ei, undeva pe malul Prutului, iar preotul şi principalii instigatori, judecaţi şi condamnaţi la temniţă pe diferite termene.

Avocatul, care i-a apărat pe stilişti în procesul penal intentat, obţinând pentru ei pedepse minime, a fost ulterior victima unei răfuieli politice între capii mişcării vaidiste din judeţul Bălţi. Aceştia, pentru a se debarasa de el, l-au acuzat că a trecut de partea stiliştilor. „Acuzaţia adusă avocatului G. era neîntemeiată. El îi apărase pe stilişti nu pentru credinţa lor religioasă, ci pentru insinuările de natură penală” – conchide autorul.

Din însemnările medicului legist-şef al Capitalei, Dr. D. Mihăescu, de prof. dr. Mihai Maxim

Sursa: Revista Historia An VI, nr. 54, iunie 2006

Apostolul Pavel şi digestia creştinului sau despre buletinul biometric şi jertfele idolilor

Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă. – Ro. 14,3

Sfântul Apostol Pavel este greu de digerat! Cărnurile învăţăturilor sale sunt tari şi periculoase. Imediat după momentul scrierii au fost mult dezbătute, încât Apostolul Petru se vede nevoit să atenţioneze cu privire la greaua lor înţelegere. Ca o scurtă divagaţie, numai papa de la Roma poate schimba învăţătura din epistolele pauline, aceasta pe baza succesiunii neîntrerupte cu celălalt prim apostol mort în Roma, Petru.

Oricum, epistolele pauline sunt până în ziua de azi pietre de poticneală pentru mulţi creştini, atât pentru cei ce vor să fie mai catolici decât papa, cât şi pentru cei ce au ajuns la nişte concluzii ca Sola Scriptura sau Sola Fide!

Deşi la sinodul apostolic de la Ierusalim se renunţă la Legea Vechiului Testament, reţinându-se doar patru aspecte: să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de sugrumate şi de desfrâu (Fp.15,29), observăm că Sfântul Apostol Pavel dă liber la carne în funcţie de conştiinţa fiecăruia, sau, mai degrabă, de maturitatea duhovnicească a fiecăruia. Din cauză că evreii nu aveau perioade de post rânduite, nu putem deduce decât că Sfântul Apostol se referea la cărnurile jertfite idolilor. De aceea, faptul de a mânca sau nu cele jertfite idolilor nu ţine decât de noi. Pentru că tot ce e creat este de la Dumnezeu, dacă un lucru e folosit în mod greşit, nu înseamnă că acesta este transformat într-unul rău. Lucrul folosit rău va fi spre pierzarea utilizatorului, dar nu va împiedica mântuirea altuia ce foloseşte acelaşi lucru.

Toate sunt curate celor curaţi! (Ro.14,20)

Şi o preluare a lor sub numele lui domnului minciunii nu le modifică natura. Însă unii slabi se pot tulbura de aceasta. Şi de aceea ei nu trebuie judecaţi şi dispreţuiţi, la fel cum nici cei ce mănâncă nu trebuie condamnaţi şi excomunicaţi.

Trebuie să urmărim cele ale păcii şi ale zidirii unuia de către altul (Ro. 14,19), căci dreptatea în Duhul Sfânt nu ţine de a mânca sau a bea sau a ţine anumite zile (cf. Ro. 14,6), ci în a voia Tatălui Ceresc, a ţine Legea Iubirii.

În acest sens, unii apologeţi ortodocşi, deveniţi ultraortodocşi uită de calea de mijloc, de Sfântul Apostol Pavel şi de Legea Iubirii, legea fundamentală a creştinilor, pentru a face dezbinare în Biserică. Ei uită de tributul datorat Cesarului, dar văd în fiecare lucru mâna satanei. După ei, nu ar mai trebui să ne îmbrăcăm, să mâncăm, să călătorim pentru că toate au acum semnul satanei, pentru că toate au fost jertfite lui. Unii s-au poticnit mai demult pentru măsurarea timpului, alţii pentru buletinul biometric. Dar ei uită că Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! (Ro. 14,22)

Este uşor a condamna şi dificil a ierta! Să nu uităm că dacă istoria ne învaţă ceva, e că pacea e instabilă şi greu de împlinit. De aceea, să nu ne hazardăm a excomunica şi înlătura din Biserică pentru motive neîntemeiate. Faptul că suntem ispitiţi cu ceea ce este mai aproape şi la îndemâna noastră nu înseamnă că acestea sunt păcătoase. Dacă tu fugi din lume de frica de a cădea în păcat cu cineva nu înseamnă că acea persoană este păcătoasă, ci tocmai pofta ta. Şi iarăşi, nu poţi condamna ceea ce s-ar petrece în viitor.

Faptul că doar apa se transformă în aghiazmă nu înseamnă că toate celelalte sunt necurate. Binecuvântăm tot ceea ce folosim spre hrană. Dacă urina ar fi parte din hrană, ar avea şi ea parte de binecuvântare. Asta nu înseamnă că rpin sine e spurcată! Să ne amintim de asemănarea pe care Părintele Rafail Noica o făcea pentru înţelegerea noţiunii de păcat. El spunea despre bălegar că e foarte util: cu el îngrăşăm pământul din care iese grăul şi pâinea cea de toate zilele. Acelaşi bălegar în schimb nu arată prea bine pe covorul meu persan din sufragerie. În acelaşi mod, păcatul depinde de timp, loc şi întrebuinţare.

Iubirea nu face rău aproapelui! Ro.13,10

De aceea, se cuvine să nu tăiem când nu este nevoie de bisturiu, să nu mutilăm când nu trebuie intervenit. Până şi păgânii sunt înţelepţi în această privinţă: Primum non nocere! Dreapta judecată şi gândul lui Hristos să primeze în toate hotărârile luate.

Îmbrăcaţi-vă în Domnul! Ro 13,14