Concorporalitatea cu El

Pentru că cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat o dată pentru totdeauna din Fecioară și S-a născut trupește din ea în chip negrăit și mai presus de cuvânt, iar a Se întrupa sau a Se naște trupește din fiecare din noi nu se poate, ce face? Împărtășește spre mâncare Trupul Său preacurat, pe care l-a luat din sângele neprihănit al Preaneprihănitei Maria Născătoarea de Dumnezeu, născându-Se din ea trupește, pe Care mâncându-L fiecare dintre noi cei credincioși, care mâncăm cu vrednicie Trupul Lui, Îl avem în noi întreg pe Dumnezeu cel Întrupat, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe însuși Ful lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei și Preaneprihănitei Maria, pe Cel ce șade de-a dreapta lui Dumnezeu și Tatăl, potrivit cu ceea ce s-a spus de către El însuși: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el” (Ioan 6,56), fără însă a ieși sau a se naște trupește din noi și a se despărți de noi. Căci nu mai este cunoscut după trup, fiind în noi ca un prunc, ci este în trup în chip netrupesc, amestecându-se în chip negrăit cu ființele și firile noastre și îndumnezeindu-ne ca pe unii ce suntem concorporali cu El și trup din trupul Lui și oase din oasele Lui (Ef. 5,29). Acesta este lucrul cel mai mare al negrăitei Sale Economii și al pogorârii Sale mai presus de cuvânt în noi, aceasta este taina cea plină de toată înfricoșarea, pe care am șovăit să o scriu, și de a cărei apropiere am tremurat.

Simeon Noul Teolog

Lady Gaga și senzația neconvenționalului

Libertatea se împlinește prin faptele bune

În vârstă de doar 25 de ani, are peste 15 milioane de albume și 51 de milioane de discuri single vândute în întreaga lume. A depășit recordul de 32 milioane de fani pe rețeaua socială Facebook și bariera de 1 miliard de vizualizări pe situl oficial YouTube. A fost declarată de către revista Forbes ca cea mai populară celebritate din lume, iar Times Magazine a inclus-o în topul 100 a celor mai influente persoane din lume. Aclamată sau huiduită, Lady Gaga este artista care șochează prin neconvențional.

Săptămâna trecută, tânăra vedetă a cântat la parada gay ce a avut loc la Roma. Poate că doar aici Gaga se încadrează în trendul lumii de azi. Dacă Franța şi-a reiterat de curând refuzul faţă de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, cu ocazia primei dezbateri parlamentare asupra acestui subiect, nu aceasta este direcția care se dictează în lume. Potrivit CBN.com, guvernul britanic ameninţă dreptul creştinilor la liberă exprimare şi practică a credinţei lor, simultan cu promovarea activă a drepturilor homosexualilor. Peste ocean, președintele Barack Obama declară luna iunie ca fiind luna gay, iar în Israel, parada unor astfel de oameni este finanțată de puternica firmă Google. Acum și Gaga cântă pentru astfel de oameni, vrând să iasă din limitele normalului prin apelare la anormal.

Negarea normalității conduce la negarea lui Dumnezeu

Dar Gaga nu a fost dintotdeauna așa. Educată la o școală catolică, Stefani Joanne Angelina Germanotta era „foarte delicată, foarte silitoare, foarte disciplinată”. În același timp era cam provocatoare sau excentrică, autoexcluzându-se și fiind tratată ca o ciudată. Ea simțea imboldul nonconformismului, a nesupunerii față de niște reguli pe care nu le înțelegi sau a căror rost nu se întrevede. Însă revolta ei se rezuma mai ales la stilul de îmbrăcăminte. Chiar și atunci când a început să devină cunoscută, Lady Gaga avea versuri și o linie melodică ce nu ieșea prea mult din tiparele convenționale. Ia ieșea în evidență mai ales prin alegerile extravagante pe care le lua cu privire la machiaj, coafură sau îmbrăcăminte.

Curând însă revolta ei a început să cuprindă și viața sexuală normală. Ultimele ei videoclipuri și acțiuni sunt susțineri fățișe pentru persoanele cu activitate sexuală deviantă. Ulterior, revolta ei față de normalitate s-a prelungit de la a se împotrivi unirii naturale dintre  bărbat și femeie, cuprinzând și sfera religioasă.

În melodia „Born This Way”, Gaga propune o viziune proprie cu privire la apariția unei noi lumi, a unei noi umanități, în care binele și răul există în mod natural în natura umană. Aici, creatorul este identificat cu „capital H.I.M.”, cel care este iubit și a creat totul perfect. Ea îl identifică pe Dumnezeu cu acest „HIM” (de fapt acronimul de la „his infernal majesty”), iar cum totul a fost creat perfect, totul este bun. Deci, indiferent dacă ești negru sau alb sau „libanez sau oriental”, „gay, straight sau bi”, totul este bun și frumos pentru că „Dumnezeu nu face greșeli”. Nedifențiind între natura umană diversă și alegerile umane nenaturale, Gaga propune ca în „religia nesiguranței”, a relativismului „un iubit diferit nu este un păcat, (dacă cineva) crede în capital him”. Promovând o viață anormală, nenaturală, Gaga nu poate să nu schimbe și dumnezeul în care crede, nu poate să nu promoveze opusul lui Dumnezeu.

Ultima ei melodie este o sfidare fățișă la adresa creștinismului și a credinței în Hristos. Astfel, nu este de mirare că albumul „Born This Way” a fost interzis în Liban, pe motiv de „prost gust” şi insulte aduse creştinismului. Guvernul libanez a decis că melodiile incluse pe „Born This Way” nu sunt potrivite pentru a fi distribuite. Această decizie de a opri distribuirea întregul album o urmează pe cea care interzicea piesa „Judas”. Mai înainte, melodia „Born This Way” a fost interzisă la radio şi în Malaezia. În videoclipul melodiei „Judas”, Gaga joacă rolul Mariei Magdalena care ar fi avut o relația amoroasă cu Iuda. Ea se consideră o „proastă sfântă” a cărei virtute este Iisus, dar care e îndrăgostită de Iuda, „demonul de care se agață”.

Omul este chemat la depășirea limitelor în Dumnezeu

Revolta față de convențional a resimțit-o fiecare cel puțin o dată în viață. Manifestată și acceptată mai mult sau mai puțin de către fiecare, ea nu reprezintă decât o încercare de depășire a propriei naturi umane finite. Încercarea de depășire a granițelor, o încercare de ne-limitare este sădită ființial în om. Prin dorința naturală de a fi ca Dumnezeu, omul încearcă mereu să-și depășească limitele. Așa cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin, „spiritul uman este înclinat spre mistică, spre o mistică a nemărginirii, a lipsei de limită”. Însă această nemărginire și desăvârșire la care omul tânjește nu se poate face printr-o încălcare a ordinii naturale sau a legilor fizice, ci printr-o transfigurare a lor. Omul trebuie să fie dumnezeu în Dumnezeu și prin Dumnezeu, ajungând „om prin natură și dumnezeu prin har”, după cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog. În același mod, omul trebuie să se supună legilor naturale pentru a le înțelege, pentru a-și înțelege propria natură. Doar prin înțelegerea propriei naturi limitate și personale dar chemate la nelimitare și comuniune omul va reuși cu adevărat să-și depășească limitele și să cunoască originalitatea.

În acest sens, omul ar trebui să-și ia modelul de viețuire al sfinților. Aceștia sunt oameni care au trăit libertatea nu ca pe o simplă facultate de alegere, ci ca pe un „avânt absolut care se orientează către Bine fără a avea rețineri sau întrebări”, după cum spune Paul Evdokimov. A face binele nu este o simplă alegere, ci un lucru natural. Fac binele sau nu exist. Răul și păcatul, ca negare a binelui, te transpune în planul inexistenței ca proprie negare. Alegerea binelui reprezintă opțiunea normală și naturală a omului, singura care îi poate conferi libertatea adevărată. Trăind după legile naturale, omul cuprinde și înțelege natura. Trăind după legea iubirii normale, omul se unește și înțelege persoana la modul absolut, fie că se referă la Dumnezeu sau la cel de lângă. Deci doar prin trăirea naturală în iubire se poate ajunge la înțelegerea și trăirea în comuniune cu întreaga creație și cu Dumnezeu, singurul în care omul nu-și găsește limita.

În istoria Bisericii au existat și unii sfinți nonconformiști, care nu se supuneau și chiar respingeau etica individuală. Aceștia reprezintă o categorie specială de sfinți denumiți „nebuni pentru Hristos”. Christos Yannaras îi descrie ca pe niște persoane care „fac lucruri absurde, smintite, nebunești, dar care au întotdeauna un conținut adânc și tind mereu să reveleze realitatea și adevărul ascunse în spatele aparențelor acestei lumi”. Spre deosebire de extravaganțele oamenilor care se doresc a fi emancipați, astfel de sfinți practică asceza la cel mai înalt grad, sunt „refuzul absolut al criteriilor mondene, devenind marele sarcasm al lumii”. Ei ridiculizează lumea despărțită de Dumnezeu, dezvăluie valorile iluzorii ale vieții fără Hristos. Sub masca nebuniei, acești sfinți aleși de Dumnezeu „sfâșie vălurile moralei convenționale” nu pentru a șoca sau a legitima păcatul, ci tocmai pentru a-l demasca și a-i ajuta pe păcătoși să se ridice din starea lor degradantă. Pentru că s-au purificat cu totul de păcat, ei nu tolerează păcatul. Ei au avut nebunia de a se dărâma ca sine egoist, păcătos și doritor de faimă, chemându-i pe oameni la o viață de nestricăciune și nemurire.

Aggiornamento la Paisie Velicikovski

În grija pe care o are pentru prestigiul rugăciunii (lui Iisus) şi în pasiunea pe care o pune pentru a o generaliza şi a o face iubită, el (Paisie) merge până acolo încât elimină din textele veacului al XIV-lea, pe care le citează, cuvintele şi expresiile de natură să nască discuţii şi să compromită rugăciunea. Astfel, bunăoară, citând faimosul pasaj din Metoda sfintei rugăciuni şi atenţii pe care se întemeia omfalopsihismul, el şterge toată partea compromiţătoare, deşi era sigur că autorul Metodei e Simeon Noul Teolog.

În Metodă textul sună astfel:

Închide uşa şi ridică-ţi spiritul mai presus de orice lucru deşert şi vremelnic, apoi sprijină-ţi bărbia în piept şi îndreaptă-ţi ochiul trupesc în spiritul întreg spre mijlocul pântecelui, adică spre buric, comprimă-ţi aspiraţia aerului ce trece prin nas aşa încât să nu respiri uşor şi caută cu mintea înăuntrul măruntaielor pentru a găsi acolo locul inimii, unde obişnuiesc să se adune toate puterile sufletului.

În traducerea lui Paisie, acelaşi text apare modificat în felul următor:

Închide uşa, trage-ţi mintea de la orice deşertăciune, strânge-ţi bărbia în piept, îndreaptă-ţi împreună cu minte şi ochiul simţului, încetineşte respiraţia ca să nu sufli prea slobod şi încearcă cu cugetul să găseşti înăuntru în piept locul inimii, unde le place să-şi aibă sălaş de obicei puterile sufleteşti.

Mijlocul pântecelui şi amănuntul ombilical au dispărut. De asemenea lăuntrul măruntaielor. Inima s-a suit la locul ei firesc, adică în piept. Cu alte cuvinte, principiul sincronismului psihofizic a rămas în vigoare, dar progresul ştiinţei a făcut să dispară grosolanele erori medievale. Rugăciunea minţii e de acum eliberată de elementele compromiţătoare.

Nichifor Crainic

Nici celor care sunt călugări numai cu haina, nici celor care sunt hirotoniţi şi socotiţi în ierarhia preoţiei, nici celor care sunt cinstiţi cu demnitatea episcopatului, patriarhi, zic, mitropoliţi şi episcopi, aşa, în chip simplu şi din pricina hirotoniei lor, nu li s-a dat de către Dumnezeu să ierte păcatele – departe de aceasta! Ci numai să săvârşească Euharistia le-a fost îngăduit. Şi aceasta, socot, nici chiar celor mai mulţi dintre ei, deoarece fiind de fân, să nu fie pe de-a-ntregul arşi prin această lucrare, ci numai acelora care printre preoţi, episcopi şi călugări, din pricina curăţiei lor, pot fi număraţi în rândurile ucenicilor lui Hristos.

Sfântul Simeon Noul Teolog

Sfântul Simeon Noul Teolog sau despre sfântul „ne-sfânt” – gânduri pe marginea rugăciunii pentru comuniune

Rareori se întâmplă ca măreția să fie recunoscută din timpul vieții unei persoane. Aceasta se observă nu doar la poeți și artiști, ci și la sfinți și la Însuși Iisus Hristos. Puțini au fost cei care L-au acceptat pe Hristos din timpul vieții. Și aceasta nu pentru că unii erau mai deștepți decât alții, pentru că unii au văzut minuni mai mari ca alții, ci pentru că unii au vrut și alții nu! Dacă pe Cel ce era curăția, puritatea, Dumnezeu întrupat, nu L-au putut accepta, astfel s-a întâmplat și cu muli din urmăritorii Lui.

Sfinții au fost oameni ca noi, cu o încărcătură genetică mai mult sau mai puțin favorabilă, cu un mediu socio-economic mai mult sau mai puțin stabil, cu o cultură mai mult sau mai puțin dezvoltată. Fiecare dintre ei a încercat în locul și timpul lui, cu funcția sau lucrarea sa, cu propriile mijloace sau în comuniune să aducă slavă lui Dumnezeu și toți au dorit unirea cu El. Păcătoși ca Sfântul Apostol Pavel, primul dintre toi, sfinții nu s-au rușinat și s-au prezentat la cină. Încărcați de păcate, după propriile neputințe, sfinții n-au încetat să stea în fața Celui ce dă rugăciunea celui ce se roagă fără lenevie, deși nu tocmai curat, dar cu osteneală (Sfântul Ioan Scărarul). Sfinții nu au uitat niciodată că dragostea lui Dumnezeu pentru noi e mai mare decât păcatul, e mai puternică decât orice.

Cine ne va despărți pe noi de dragostea Lui?

Cu excepția Mântuitorului, nu a fost om neîntinat de păcat! Fiecare are buze spurcate, inima pângărită, limbă necurată, suflet spurcat. Nu e om curat, după cum nu e om fără lacrimă. Cu toate acestea nimeni nu recunoaște răului, deși toți l-am făcut. Paradoxul răului făcut fără voie este prezent la fiecare dintre noi. Și suferim și plângem pentru asta…

Ce dar să-I aducem lui Dumnezeu, ce ofrandă să-i facem?! Observăm că în Vechiul Testament doar ceea ce era primit de la El era vrednic să-i fie înapoiat ca dar: tot primul născut din fii și animale, turturele și porumbei, etc. Și totuși nu asta vrea Dumnezeu… Oare Domnului îi vor plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn? … ceea ce Dumnezeu cere de la tine este: dreptate, iubire și milostivire și cu smerenie să mergi înaintea Lui (Mh. 6,7-8). Mai mult, El ne vrea pe noi. Ne vrea așa cum suntem, cu cuvintele și obișnuințele noastre. Așa cum pâinea și vinul sunt rod de spic și viță de vie trecute prin focul sudorii omenești, așa și jertfa noastră pentru Dumnezeu, Iisus Hristos este rod al unirii ființei divine cu cea omenească. Dumnezeu nu a luat fire de înger curat, ci S-a unit cu firea omului păcătos. Astfel, El nu vrea înlăturarea ființei umane (monofizitism) sau abolirea voinței omenești (monotelism), ci vrea ca prin nerușinarea noastră să ne apropiem de El.

După vrednicie, suntem vrednici de iad. Dar după iubire, suntem chemați la ospățul veseliei.

De vei privi doar la fire, omul este nimic și vrednic de nimic; iar de vei privi la cinstea cu care a fost cinstit, mare este omul! (Sfântul Vasile cel Mare); sau, după cuvintele celui cu Gura de Aur, firea care era mai prejos decât toate a făcut-o mai presus de toate.

Dacă copilul n-ar fi nerușinat, n-ar mai ieși niciodată din pântecele maicii sale, văzând pe unde va trebui să treacă; nu s-ar înfrupta și-ar crește la pieptul mamei. Dar nici Hristos nu S-a rușinat de acestea. El ne cheamă pe noi, cei păcătoși să ne unim cu El. El ne învață și ne îndeamnă. El cere credință, voință și suspine. În rest, puterea e a Lui.

Calul e gata de luptă, dar biruința vine de la Domnul.

Oare Hristos nu știe că suntem fățarnici când promitem că nu vom mai repeta păcatul, că nu vom mai face spurcăciunea?! Și totuși ne primește. El știe dacă vom cădea, dacă ne vom pierde, dar nu ne alungă de la cină. Dacă anafora este a sfinților, pentru păcătoși există Împărtășania spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.

Nu fapta cea bună sau plângerea cea multă, ci prezentarea înaintea lui Hristos ne curățește! Prin suflet smerit, cu gând înfricoșat Hristos ne curățește inima și ne face vrednici de Sine. Așa cum El se aduce e Sine jertfă pentru Tatăl, tot la fel El ne curățește pe noi pentru ca noi să ne împărtășim cu El, pentru ca să ne îndumnezeim și să fim vii.

Ce altă bucurie mai mare este decât cea de a trăi în El și pentru El?! El este suflarea mea, viața mea, bucuria mea, mântuirea mea! Nu e nimic să am și să nu fie de la El. Nu e nimic să vreau și să nu fie El.

Deci cum m-aș apropia de El, decât cu lacrimi și suflet umilit?! Și cum m-ar lepăda El, când și perii capului meu sunt numărați?! Deși sunt de trei ori păcătos și vrednic de gheenă, cum mă poate El lăsa în mâna celui înșelător?! Dacă tatăl dă pâine fiului ce îi cere, oare El nu ne va da și nouă pâine de viață veșnică?! Va ține El oare cont de fărădelegile noastre și nu le va uita?! Va fi El oare invidios pe mărirea pe care tot El ne-a promis-o și nu ne va mai face părtași dumnezeirii Lui?!

Dar El a primit-o pe desfrânată și pe vameș și pe tâlharul care s-a pocăit. El n-a uitat de nimeni!

Să neguțătorim iubirea noastră cu folos pentru a putea primi împlinirea, pentru a putea fi una cu Cel ce ne-a iubit până la capăt!