Yes Man sau Singuri în faţa libertăţii

yes-manNeofitul, ucenicul, sub influenţa uneia sau mai multor persoane marcante, decide să pornească pe drumul spre Viaţă, spre fiinţare. Indiferent de vârsta la care porneşte, cu paşi de copil pătrunde în misterul vieţii, în plăcerea descoperirii, în bucuria desăvârşirii. Dar acesta e finalul…

Zile întunecate şi nopţi înnourate – peste toate trece ucenicul prin îndrumarea povăţuitorului. Şi pentru asta are nevoie doar de ascultare. Să facă ce spune maestrul! Cuvântul de aur al stăpânului e lege pentru argatul credincios. Totul trebuie împlinit ca la carte, totul până la moarte. Numai aşa sluga ascultătoare poate deveni fiul înţelept, iubit moştenitor al stăpânului, viitor sălaş al vieţii. Numai pornind de la lucruri mărunte, urcând pe treptele încercărilor, curăţat ca aurul de gunoi! Şi totul cu paşi de copil… cu răbdare, simplitate şi iubire.singuri Doar sunt paşi de copil!

Liberate şi Poruncă

Poate prin nimic altceva Dumnezeu n-ar fi putut să-Şi arate dragostea pe care ne o poartă prin faptul că ne-a dăruit deplina libertate de gândire şi de acţiune.

Savatie Baştovoi

Dacă dorinţa e a trupului, raţiunea a sufletului, libertatea e ceea ce dă unitatea fiinţei umane. Libertatea fiind determinantul ontologic al fiinţei umane, ceea ce o poate dezbina prin alegerea între existenţă şi nimic, Dumnezeu dă o poruncă pentru ca omul să-şi poată manifesta liberatea în mod absolut, ca şi Dumnezeu, să poată alege între fiinţare sau dihotomizare şi neant. Dumnezeu, fiindu-şi singur izvor al vieţii, are posibilitatea de a nu fi. De aceea principala caracteristică a fiinţei divine este aceea de a fiinţa, toate celelalte atribute izvorând din aceasta. Aşadar omul trebuie să-şi manifeste libertatea tocmai pentru a se asemăna cu Dumnezeu. Omul nu se poate asemăna cu Dumnezeu fără această posibilitate de a renunţă la propria existenţă. Dacă nu putea să se întoarcă în inexistenţă datorită naturii lui create pentru existenţă, omul are posibilitatea să renunţe la viaţă, să-şi nege existenţă.

Dacă dorinţa era prin fire morală, raţiunea se îndrepta prin esenţă la cunoaşterea lui Dumnezeu, libertatea poate deturna aceste puteri ontologice omeneşti spre anormalitate şi nihilism. E piatra pe care nu o poate ridica Dumnezeu, e omul ca Dumnezeu.

Şi ştim cu toţii care a fost alegerea noastră! Şi încă mai este…

Restaurate prin Iisus Hristos, acţiunea şi gândirea revin pe făgaşul lor normal. Acum ne recunoaştem micimea şi folosim porunca în locul libertaţii ca manifestare deplină a ei.