Publicitate pentru Hristos

Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura. – Filipeni 1,15,18

Cam greu de înțeles aceste cuvinte ale Apostolului Pavel: pe el nu prea îl interesează cine îl veștește pe Hristos! Dacă însuși Hristos nu i-a lăsat pe demoni să îi vestească dumnezeirea (Mc. 1,24-25), cum de marele apostol le permite tuturor păgânilor să vorbească despre Hristos. Diavolul a spus un adevăr și era certat de Hristos, iar apostolul permite celor care îi sunt împotrivă să vorbească despre Hristos. Iar aceștia nu numai că nu prea cunoșteau sau înțelegeau care e treaba cu Hristos și învățătura lui, dar nici nu prea aveau motive să spune adevărul. Și totuși Pavel se bucură… și încă mereu se bucură…

Desigur, se poate preciza că prin „propovăduirea” pe care o făceau necredincioșii și pe care Apostolul o putea contracare se putea preciza mai bine credința, se putea releva adevărata credință în Hristos. Totul se putea clarifica! Minusul ar fi că totuși nu toți vor fi avut posibilitatea să audă explicarea lui Pavel și, poate mai important, nu toți o vor înțelege. Nu că marele Pavel nu ar avea capacitatea să expună simplu lucruri mărețe, dar nu toți vor avea răbdarea sau bunăvoința. Și mai ales că unele lucruri trebuie și simțite sau educate. Este cam greu de acceptat că Sfântul Apostol Pavel nu știa aceste lucruri, și totuși se bucură…

Desigur, poate că aceste rânduri nu ar avea nicio valoare, pentru că s-au întâmplat acum 2000 de ani. Aceste lucruri îl privesc doar pe Apostol, ca cel ce vroia să-L facă cunoscut pe Hristos într-o lume în care nu mai fusese niciodată auzit acest nume.

Astăzi aproape că toată lumea (cel puțin cea care se consideră civilizată) a auzit într-o oarecare măsură de Hristos și Biserică… sau mai bine spus biserici. Desigur că fiecare creștin are o înțelegere mai mult sau mai puțin particulară despre Hristos, alimentată de multitudinea de informații primite de la diferite anvoane, de la oameni în sutană sau care poartă costume cu cravată, sau de pe canapelele diferitelor talk-showuri din studiourile zero, 1, 2, 3… sau ale irealității. De la biserica cea una, cel puțin în sensul unei înțelegi unitare a lui Hristos și a activității lui, s-a ajuns la devizări exterioare, la multitudinea „biserilor” din ziua de azi și, mai mult, la înțelegerea particulară, personală și mai ales „infailibilă” a fiecărei persoane în parte cu privire la Dumnezeu, Hristos, Biserică. Când ai puțin habar, aproape că îți vine să îți pui mâinile în cap despre ceea ce se spune despre „adevărata” intenția lui Hristos, ce i pune în cârcă, despre cine a fost cu adevărat El, despre adevăratul rol al credinței, etc… etc. Oare ce ar fi făcut marele Apostol?! Încă se mai bucură?!

Una dintre calitățile extraordinale ale Bibliei în general este că ea nu se perimează. Și mai ales că aici apostolul întărește, parcă în mod intenționat:  Şi mereu mă voi bucura. S-ar putea totuși că din cauză că nu a trăit timpurile noastre să nu prea știe ce vorbește. În același timp s-ar putea ca totuși să simtă (cel puțin în duh), adică să (pre)vadă ceea ce trăim azi. Și poate că totuși nu intenționat încă se bucură.

Desigur că nimeni nu se bucură de neadevăr. Și poate că toți ar trebui să fim ca Pavel (așa cum ar vrea și el) măcar în înțelegerea și trăirea lui Hristos, în adevărul pe care el l-a trăit.

Marele avantaj de azi este că se vorbește despre Hristos. Sunt oameni care trăiesc într-o apatie totală, care nici măcar o întrebare nu își mai pun. Deci dacă sunt oameni care îi mai trezesc puțin, care îi fac puțin să se pună pe gânduri, este un avantaj. Atunci poate interveni un „Pavel” care să-l lămurească, care să aducă lumină și pace. Desigur, problema pentru unii ar fi: cum să ne alăturăm celor care vorbesc altfel despre Hristos, celor care nu ne respectă „dogmele”, cei care fac altceva decât noi?

Poate că ar trebui observat că cei mai mulți nu au o înțelegere definitivă sau cât de cât clară și cuprinzătoare a lui Hristos. Majoritatea cred ce au văzut la televizor, ce le-a mai spus experiența colegilor libertiniști sau literatura „de specialitate”. Ei nu s-au întâlnit cu un om care chiar Îl cunoaște pe Hristos. De aceea, unui astfel de om nu ar trebui să i se ofere dogme, reguli sau interdicții. De fapt acestea au puțin de-a face cu Hristos. Un astfel de om ar trebui să primească o inimă caldă și o gândire limpede care să-i permită descoperirea singură și sigură a lui Hristos. Un set de dogme, fie ele „ortodoxe”, sau un set de reguli, fie ele „moraliste”, nu-l vor putea cuprinde niciodată pe Hristos. Singurul care îl poate curpinde cu adevărat pe Hristos e omul, și de aceea doar el poate să facă cunoscut celuilalt pe Hristos (așa cum este El) prin el însuși.

În rest, nu e decât TvPrahova sau lupul moralist…