„O răzmeriţă stilistă”

După cum se ştie, urmând exemplul ţărilor apusene, Biserica Ortodoxă Română a adoptat în anul 1922 calendarul gregorian, prin adăugarea a 13 zile la data din calendarul iulian – aşa-zisa reformă stilistă. Unele biserici ortodoxe nu au fost de acord cu modificarea calendarului şi au rămas la stilul vechi. Patriarhia din Constantinopol, afectată de ridicarea Mitropoliei din Bucureşti la rangul de Patriarhie, ceea a dus la ieşirea BOR de sub dependenţa sa ecleziastică, a început o campanie total neortodoxă împotriva trecerii Bisericii Române la stilul nou. Cu acest scop au fost trimişi mai mulţi călugări de la Muntele Athos care să încerce să-i convingă, în special pe enoriaşii din Moldova din dreapta Prutului, să rămână la stilul vechi.

În Basarabia, acelaşi lucru a încercat să-l facă Biserica Rusă, divizată după revoluţia din anul 1917, când o parte din capii săi au emigrat în Franţa, unde au înfiinţat Biserica Rusă Albă. Nici această biserică, nici Biserica Ortodoxă Rusă din Moscova nu recunoscuseră unirea Basarabiei cu România. Iar prin adoptarea calendarului gregorian se pierdea şi ultima legătură cu enoriaşii din teritoriile basarabene. Drept urmare, şi-au propus să acţioneze, fiecare cu mijloacele de care dispunea, pentru a-i convinge pe disidenţii fără voie să rămână la stilul vechi. Astfel, Biserica Rusă Albă a înfiinţat la Viena o şcoală de misionari pentru tinerii basarabeni – un fel de cursuri de preoţi de stil vechi. După absolvire, tinerii erau hirotonisiţi preoţi, tot la Viena, şi trimişi ca misionari în Basarabia. Numai în judeţul Bălţi au fost arestaţi doi asemenea preoţi stilişti.

Biserica Ortodoxă din Moscova l-a trimis pe episcopul Serafim, care a împânzit teritoriul din stânga Prutului cu misionari. Aceştia lucrau însă mult mai subtil, dar şi mai perfid: mergeau prin sate, stăteau de vorbă cu enoriaşii, explicându-le că renunţarea la stilul vechi, statornicit de părinţii bisericii la Niceea, înseamnă ruperea de trecut, de tradiţii, renegarea strămoşilor. În final le dădeau să semneze un fel de cerere, cum că sunt de acord să rămână la stilul vechi. Cererea avea însă cu totul alt conţinut: cetăţeanul cutare solicita, nici mai mult, nici mai puţin, decât alipirea Basarabiei la URSS! Când a fost arestat, episcopul Serafim avea vreo 2,000 de asemenea cereri, semnate de oameni aproape analfabeţi de la ţară.

Un preot stilist, hirotonisit Ia Viena, a convins majoritatea oamenilor din Albineţ să revină la stilul vechi. Şi-a amenajat chiar şi o biserică într-o casă mai arătoasă. În mod firesc, preotul român a făcut o reclamaţie la Patriarhie, cerând intervenţia jandarmilor. Pentru a se evita eventualele neplăceri, a sugerat chiar ca preotul să fie arestat în timpul nopţii. Numai că momentul ales pentru arestare a fost total neinspirat: au venit 10 jandarmi de la Făleşti tocmai în noaptea din ajunul hramului bisericii stiliste, când în sat se adunaseră vreo 5.000 de credincioşi de stil vechi, mulţi veniţi din satele vecine. Cei mai mulţi dintre ei erau băuţi. Au sărit să-i bată cu ciomegele pe jandarmi. Speriaţi, jandarmii au tras, omorând doi tineri ce-1 păzeau pe preot şi rănind pe alţi câţiva. Au fost chemaţi procurorul şi medicul legist pentru a face formele de înmormântare. Când acesta din urmă a vrut să facă autopsia cadavrelor, credincioşii au sărit să-i omoare, şi numai prezenţa sa de spirit le-a salvat viaţa. După plecarea lor, lucrurile au luat amploare. Stiliştii turbulenţi l-au căutat acasă să-l bată pe preotul bisericii ortodoxe. Acesta fugise deja din sat şi atunci ei i-au rupt poarta. L-au dat jos pe primar şi au pus altul în locul lui. L-au gonit şi pe perceptor, declarând că nu vor să mai plătească impozite. A doua zi tulburările s-au extins şi la satul vecin, Catranâc, unde, la fel, au fost goniţi preotul şi perceptorul. Autorităţile locale din judeţul Bălţi au intrat în alertă. Situaţia scăpase de sub control. Despre incident a fost informată Capitala. S-a ordonat trimiterea unui regiment de jandarmi pentru a aplana conflictul şi a-i pedepsi exemplar pe stilişti. Între timp, preotul stilist împreună cu soţia au fugit pe ascuns în Catranâc. S-a organizat scotocirea satului. Fugarii s-au întors noaptea, ajutaţi de săteni, la Albineţ. Acolo au fost, în sfârşit, prinşi. Primul procuror a dat ordin jandarmilor să-i împuşte în cursul nopţii. Medicul legist, care îi înţelegea mai bine pe localnici şi, aşa cum ne-am putut da seama din însemnările de faţă, era un specialist de excepţie, a înţeles că execuţia celor doi ar fi fost o crimă, şi nicidecum o pedeapsă. Mai mult, efectul ar fi fost exact invers, pentru că i-ar fi îndârjit pe credincioşi, iar preotul stilist şi soţia sa ar fi devenit martiri.

Drept urmare, femeia, care nu avea nici o vină, a fost trimisă la părinţii ei, undeva pe malul Prutului, iar preotul şi principalii instigatori, judecaţi şi condamnaţi la temniţă pe diferite termene.

Avocatul, care i-a apărat pe stilişti în procesul penal intentat, obţinând pentru ei pedepse minime, a fost ulterior victima unei răfuieli politice între capii mişcării vaidiste din judeţul Bălţi. Aceştia, pentru a se debarasa de el, l-au acuzat că a trecut de partea stiliştilor. „Acuzaţia adusă avocatului G. era neîntemeiată. El îi apărase pe stilişti nu pentru credinţa lor religioasă, ci pentru insinuările de natură penală” – conchide autorul.

Din însemnările medicului legist-şef al Capitalei, Dr. D. Mihăescu, de prof. dr. Mihai Maxim

Sursa: Revista Historia An VI, nr. 54, iunie 2006