Postul periodic întărește inima

Sănătatea din practica Bisericii

Prețuit în toate religiile lumii, postul se vrea înlocuit cu diete de către societatea secularizată, fiind folosit uneori și ca metodă coercitivă în protestul politic. Cu un profund substrat spiritual, postul nu trebuie neglijat, avantajele pe care le implică răsfrângându-se asupra omului întreg, trup și suflet.

Cardiologi din cadrul Intermountain Medical Center Heart Institute au demonstrat prin cercetările lor faptul că postul periodic de rutină are efecte benefice pentru sănătatea omului. Acești cercetători au arătat faptul că postul scade nu numai riscul unei persoane de a dezvolta boală coronariană sau diabet, dar el produce modificări semnificative ale concentraţiei de colesterol din sângele unei persoane. Atât diabet zaharat cât şi valorile crescute ale colesterolului sunt cunoscute ca factori de risc pentru boala coronariană.

Aceste descoperiri noi au dezvoltat rezultatele anterioare ale unui studiu din 2007, care a relevat existența unei conexiuni între post şi reducerea riscului de boli cardiace coronariene, principala cauză de deces în rândul bărbaţilor şi femeilor din America, dar și din România. Cercetările publicate anul acesta au constatat faptul că postul reduce și alţi factori de risc cardio-vascular, cum ar fi trigliceridele (grăsimile din sânge), greutatea sau glicemia (zahărul din sânge).

Postul ca tratament

Cercetătorul principal al acestui studiu, Dr. Benjamin D. Horne, PhD, directorul secției de epidemiologie genetică și cardiovasculară din cadrul Intermountain Medical Center Heart Institute din Utah, SUA, spune că prin acest studiu nou „se confirmă faptul că postul este asociat cu un risc mai mic de a dezvolta aceste boli frecvente și ridică noi întrebări cu privire la modul în care postul reduce aceste riscuri sau dacă el indică pur şi simplu un stil de viaţă sănătos”.

Acest studiu recent a confirmat, de asemenea, concluziile anterioare cu privire la efectele postului asupra hormonului de creștere – GH. GH lucrează pentru a proteja masa musculară şi echilibrul metabolic, răspuns declanşat şi accelerat prin post. În timpul perioadelor de repaus alimentar de 24 de ore, GH a crescut cu o medie de 1.300 de procente la femei și cu aproape 2.000 de procente la bărbați.

Deși mai trebuie efectuate studii pentru a evidenția mai bine efectele postului asupra organismului uman, Dr. Horne consideră că într-o bună zi postul ar putea fi prescris ca tratament pentru prevenirea diabetului și a bolilor coronariene.

Fructele și legumele scad riscul bolilor de inimă

Dacă peste ocean s-a observat efectele benefice ale postului asupra organismului, un studiu european a constatat faptul că persoanele care consumă multe fructe şi legume au un risc mai mic de a muri de boală cardiacă ischemică (BCI), cea mai comună formă de boală de inimă și una dintre principalele cauze de deces din Europa. Studiul publicat la începutul acestui an în European Heart Journal, a arătat faptul că persoanele care consumă cel puțin opt porții de fructe și legume pe zi au un risc cu 22% mai mic de a muri de la BCI decât cei care au consumat mai puţin de trei porţii pe zi. O porţie cântărește 80 de grame, ea fiind echivalentul unei banane mici, a unui măr mediu sau a unui morcov mic.

Dr. Francesca Crowe din cadrul Unităţii de Epidemiologie a Cancerului de la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, a spus că „acest studiu a implicat peste 300.000 de persoane din opt ţări europene diferite, cu 1636 decese cauzate de BCI. Studiul arată o reducere cu 4% a riscului de a muri de BCI pentru fiecare porţie suplimentară de fructe şi legume consumate în plus față de un aport minim de două porţii. Cu alte cuvinte, cel care mănâncă cinci porţii de fructe şi legume pe zi are un risc cu 4% mai mic faţă de cineva care consumă patru porţii pe zi și cu 8% mai mic față de o persoană care mănâncă doar trei porții pe zi.”

Inima este bolnavă fără Dumnezeu

Boala cardiacă ischemică (BCI) este caracterizată prin reducerea aportului de sânge la nivelul inimii, oameni care suferă de ea putând dezvolta angina, dureri în piept sau atac de cord. În aceste situații se poate asocia frecvent sentimentul de moarte iminentă. Smuls din ghearele morţii prin medicaţia şi terapia modernă, omul poate să-şi vină în sine, să-şi pună viaţa în ordine.

Trăind fără Dumnezeu, omul crede că viaţa e a lui, că trupul e al lui, că îşi aparţine. Zicând în inima sa ca cel nebun de odinioară că nu este Dumnezeu, sau că există dar e departe de noi, omul ajunge la momentul în care vede cum trupul său, cel pe care l-a slujit atâţia ani, căruia i-a dat mâncare dulce şi băutură fină, şi pe care l-a odihnit în tihnă şi pace, acest trup nu-l mai ascultă, începe să scârţâie; începe să se vadă că are o inimă slabă. Tratamentul pentru inimă, în cele mai multe cazuri, se ia toată viaţa. Şi omul, dacă e capabil să se schimbe, să-şi schimbe stilul de viaţă, îşi poate prelungi considerabil numărul anilor. Sfârşitul oricum va veni, însă mai târziu, cu o calitate a vieţii mult îmbunătăţită. Se observă astfel că depinde foarte mult de om să-şi menţină viaţa primită în dar, având în acest fel timp pentru a se pune în ordine, timp pentru a-şi depăşi sfârşitul pământesc, pentru a păşi în afara timpului.

Postul întărește trup și suflet

Deși pare un lucru ilogic și nejustificat, atât pentru omul contemporan secularizat, dar și în contextul libertății aduse de Hristos, postul este esențial atât pentru progresul duhovnicesc, dar și pentru întărirea trupului. Prin post, organismul este determinat să se hrănească cu ceea ce este folos și mai puțin cu ceea ce este doar gustos. Atunci când omul se gândește să mănânce sănătos, controlându-și dorința de a mânca doar ceea ce îi place, se activează anumite regiuni în creier care ajută în autocontrol și, evident, în luarea unor decizii corecte. Cercetători din cadrul Institutului de Tehnologie din California (Caltech) au arătat faptul că luarea unei decizii poate fi influențată prin simpla redirecționare a atenției. Acest lucru ajută în luarea deciziilor corecte în vederea unui stil de viață sănătos. Astfel, postul este un exercițiu de voință care are repercusiuni asupra întregii ființe umane omul ajungând să se controleze mai ușor. Aparent îndreptat împotriva vieții și a naturii umane, postul ajută la menținerea sănătății trupești și a integrității sufletești, omul desăvârșindu-se prin el.

Biserica a subliniat dintotdeauna importanța postului ca mijloc de apropiere de Dumnezeu. El este un timp de lepădare de sine pentru primirea lui Hristos. Vorbind despre beneficiile postului, Sfântul Ignatie Brancianinov spunea că „Sfinţii Părinţi au numit postul temelie a tuturor virtuţilor, fiindcă prin post este păzită în cuvenita curăţie şi trezvie mintea noastră, iar inima în cuvenita subţirime şi duhovnicie. Cel ce clatină temelia virtuţilor clatină întreaga lor clădire. Să străbatem alergarea sfântului post cu râvnă, cu osârdie. Lipsurile cărora pare că se supune după rânduiala postului trupul nostru sunt nimicnice înaintea folosului sufletesc pe care poate să-l aducă postul. Să desfacem prin mijlocirea postului trupurile noastre de masa bogată şi grasă, iar inimile – de pământ şi de stricăciune, de adânca şi pierzătoarea uitare prin care suntem despărţiţi de veşnicia care stă înaintea noastră şi este gata să ne cuprindă. Să năzuim atât cu duhul, cât şi cu trupul spre Dumnezeu!”

În Săptămâna Luminată nu se postește pentru a se primi Împărtășania

Săptămâna care începe în noaptea de Paști este încărcată de bucuria și veselia ce izvorăsc din Lumina Învierii lui Hristos. Această prezență și stare de înălțare duhovnicească, acest ospăț de bucurie profundă nu este compatibil cu postul. Tocmai de aceea Sfânta Biserică a rânduit ca în aceste zile să fie dezlegare la toate bucatele. „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească.” (Mc. 2.19) Este vreme de post și este vreme de bucurie.

În acest sens, creștinul care dorește să participe la Liturghie nu trebuie să postească în ajun, ci trebuie doar să nu mănânce nimic în ziua respectivă, până la momentul împărtășirii. Așa cum spune Pr. Lector Dr. Petru Pruteanu, postul obligatoriu pentru primirea împărtășaniei se referă doar la aceste ore de abținere totală de la mâncare și băutură, el neavând legătură cu ceea ce se mănâncă în ziua precedentă: „Împărtăşirea cu Sfintele Taine este legată de post, dar canoanele se referă la postul de ajunare, adică la primirea Sfintei Împărtăşanii pe nemâncate”.

Preoții înșiși respectă principiile vieții duhovnicești și nu cer credincioșilor o pregătire suplimentară față de ceea ce ei înșiși fac. Unii clerici mai râvnitori, pentru că ei au o viețuire mai aspră, fiind mai postitori, și ucenicii pe care îi spovedesc pot avea o rânduială diferită. În acest sens, se obișnuiește uneori ca cei ce se împărtășesc a doua zi să consume la cina din ajun mâncare de post, chiar dacă în restul zilei au consumat alimente de dulce.

În Săptămâna Luminată, în majoritatea bisericilor se săvârșesc cel puțin patru liturghii. Pentru a nu uita roadele postului și pentru ca omul să nu se îndestuleze doar cu hrană trupească, creștinul este dator să se pregătească și să participe la Liturghie. Având în vedere timpul scurt, dar și frecvența și densitatea mare a rugăciunilor care se spun în Biserică în acest timp, nu este absolut necesară spovedania înaintea fiecărei împărtășiri. Dacă nu s-a întâmplat nimic ce l-ar putea opri pe credincios de la Sfintele Taine, creștinul poate primi binecuvântarea de a participa la Liturghie în vederea împărtășirii fără a mai fi necesară spovedania. „Toți trebuie să ne spovedim, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, și mireni, și călugări, și preoți, și arhierei…” atunci când ne apasă păcate grele, dar nu orice păcat este opritor de la Împărtășanie.

De aceea se impune ca, mai ales creștinii care au o strânsă legătură cu Biserica, cei care participă la slujbe și doresc să se împărtășească să nu fie opriți fără motiv canonic de la primirea Sfintelor Taine. Sfântul Ioan de Kronstadt spunea că „eu mor dacă nu săvârșesc în fiecare zi Liturghia”. Credinciosul însă nu poate sluji Liturghia, nu se poate împărtăși singur. Dar râvna lui nu trebuie împiedicată, iar preotul, slujitorul lui Hristos pentru credincios, trebuie să răspundă chemării slujbei pe care a primit-o. Nu trebuie oferită Sfânta Împărtășanie tuturor, dar nici nu trebuie ascunsă de toți. Și, din fericire, încă mai sunt creștini care au dorința unor sfinți ca Ioan de Kronstadt. Ei nu pot sau nu țin neapărat să se împărtășească zilnic, dar vor să fie în comuniune euharistică la Liturghia la care participă.

It’s a fact: Postul periodic este benefic pentru sănătate

Routine Periodic Fasting Is Good for Your Health, and Your Heart, Study Suggests

Fasting has long been associated with religious rituals, diets, and political protests. Now new evidence from cardiac researchers at the Intermountain Medical Center Heart Institute demonstrates that routine periodic fasting is also good for your health, and your heart.

Continuarea pe ScienceDaily

Obezitatea poate fi tratată prin post

Mai mult nu înseamnă neapărat şi mai bun

Cea mai frecventă boală metabolică, obezitatea are un impact negativ nu doar prin aspectele ei estetice sau sociale, ci mai ales prin pericolul real al bolilor pe care le determină. Astfel, pentru o persoană supraponderală nu scade doar calitatea vieţii, dar se diminuă foarte mult şi speranţa de viaţă.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), obezitatea şi supraponderabilitatea sunt definite ca acumularea anormală sau excesivă de grăsime care ar putea afecta în mod negativ sănătatea. Ea afectează toate categoriile sociale, săraci sau bogaţi, copii sau adulţi. În lume există aproximativ 1,5 miliarde de adulţi supraponderali, iar în România, aproape unul din doi români nu are o masă corporală adecvată, fiecare al patrulea fiind obez. Mai mult, aproximativ 40% dintre copiii români sunt obezi.

Consecinţele supraponderabilităţii asupra sănătăţii sunt importante, kilogramele în plus crescând mult riscul de boli cardiovasculare sau cerebrovasculare, de diabet, de boli osteoarticulare sau de dezvoltare a unor tipuri de cancere ca cel de colon, de sân sau de uter. Consecinţele acestor condiţii conduc o moarte prematură sau la suferinţe îndelungate provocate de multiple dizabilităţi. Aceste riscuri apar încă de la o supraponderabilitate uşoară, suferinţe provocate reflectându-se nu doar asupra indivizilor respectivi, ci şi asupra familiilor lor şi a societăţii.

Stil de viaţă inadecvat

Cauza obezităţii o reprezintă dezechilibrul energetic dintre aportul alimentar şi necesităţile organismului. Astfel, o persoană câştigă în greutate atunci când mănâncă mai mult decât are nevoie. Dacă în unele cazuri rare obezitatea este consecinţa unor dezechilibre metabolice intrinseci organismului, de cele mai multe ori ea este urmarea unui aport alimentar inadecvat stilului de viaţă.

Majoritatea produselor alimentare din ziua de azi, cu tot mirajul publicitar al diversităţii oferite, se rezumă la aceleaşi alimente bogate în grăsimi şi zaharuri, dar sărace în vitamine, minerale şi alţi micronutrienţi. Deşi împachetate într-o multitudine de ambalaje diferite, cele mai multe produse de pe piaţă nu respectă o proporţie adecvată între valoarea energetică conţinută, care de cele mai multe ori este foarte mare, şi valoarea nutriţională, care frecvent este minimă. Reclamele şi mediatizarea intensă nu sunt în mod necesar sinonime cu calitatea produselor prezentate. De aceea, fiecare consumator este dator să aleagă acele produse care nu sunt neapărat dulci sau uşor de achiziţionat, ci mai degrabă folositoare şi utile în economia organismului.

Fuga de kilogramele în plus

Se constată că disponibilitatea omului contemporan de a se hrăni facil şi consistent este direct proporţională cu tendinţa lui de a duce o viaţă sedentară. Aceasta este dată atât prin natura serviciului prestat de către mulţi, dar şi prin urbanizarea intensă şi facilitatea modului de transport. În ciuda faptului că 30 de minute de activitate fizică pe zi ajută la creştere considerabilă a calităţii vieţii, statisticele OMS arată că mai mult de 60% din populaţia lumii nu atinge acest minim. Lipsa activităţii fizice a fost identificată ca al patrulea factor major de mortalitate, fiind ea însăşi principala cauză pentru aproximativ 25% din cancerele la sân sau colon şi 30% din cazurile de diabet zaharat sau de boală cardiacă ischemică. Astfel, acte simple ca mersul pe jos, urcatul scărilor, activităţi casnice sau recreaţionale ar schimba mult în bine starea sănătăţii.

O dietă adecvată asociată cu o activitate fizică uşoară sau moderată au multiple beneficii atât asupra sănătăţii trupeşti, cât şi asupra celei mentale şi sufleteşti. Astfel, pe plan somatic, organismul se întăreşte, se tonifică. Sistemul musculoscheletal se dezvoltă în mod armonios, devine mai rezistent, crescând şi eficienţa propriului control asupra coordonării sau mişcărilor organismului. Dezvoltarea unei inimi puternice şi a unor plămâni sănătoşi va fi apreciată foarte mult atunci când organismul va fi pus la încercare, în situaţii critice.

Un stil de viaţă sănătos este asociat cu multiple beneficii psihologice sau spirituale. Acestea variază de la creşterea stimei de sine şi a performanţelor intelectuale, la o integrare socială mai bună, la evitarea comportamentelor la risc precum fumatul sau consumul de alcool şi droguri, la diminuarea anxietăţii sau a depresiei. Efectele protective se extind şi faţă de unele boli neurodegenerative ca demenţa sau Parkinson.

Tratament sau abstinenţă?

Cu privire la tratamentul obezităţii, prof. dr. Constantin Dumitrache precizează că singura metodă eficientă rămâne regimul alimentar. El este însă condiţionat de voinţa şi de consecvenţa bolnavului. Medicaţia, de care ne putem lipsi, este folosită mai ales pentru efectul ei sugestiv. De câţiva ani a luat amploare şi o chirurgie a obezităţii, care însă se adresează cazurilor extreme, în care celelalte metode nu au dat rezultate. Chiar şi în aceste condiţii, greutatea nu va putea fi păstrată sau redusă în lipsa unui regim alimentar susţinut.

În materie de nutriţie, sunt cercetări care se fac şi care recomandă o dietă cu un număr scăzut de calorii şi în condiţiile unei greutăţi ideale. Aceste regimuri hipocalorice scad metabolismul celular, cu diminuarea consecutivă a radicalilor liberi, substanţe cu efecte distructive asupra celulei. Astfel, se consideră că o reducere cu 60% a cantităţii de alimente consumate ar prelungi viaţa cu 40% faţă de speranţa normală de viaţă. În aceste condiţii, se poate înţelege de ce marii postitori nu îşi strică sau îmbolnăvesc organismul, ci trăiesc mai mult şi mai bine.

Postul se poate dovedi util

Postul reprezintă o perioadă potrivită pentru reglarea greutăţii corporale. Astfel, în această perioadă, după ce organismul s-a încărcat cu o hrană de iarnă grea, bogată în grăsimi şi produse animale, postul Paştelui vine ca o binecuvântare. Produsele vegetale consumate acum vor detoxifia organismul, refăcându-i rezervele de vitamine şi minerale, fiind un bun remediu împotriva asteniei sau a virozelor care se înmulţesc şi pe fondul unei imunităţi scăzute date de consumul crescut de carne.

Dacă nu este urmat corect, postul poate chiar să îngraşe, aceasta întâmplându-se atunci când doar se schimbă o mâncare nesănătoasă cu alta. Despre acest lucru, conf. dr. Floarea Damaschin spune că în afara calităţii alimentelor consumate, foarte importantă este şi cantitatea lor, şi numai în post. Reducerea raţiei energetice este elementară pentru creşterea duratei vieţii şi a eliberării de suferinţe. De la masă trebuie să ne sculăm atunci când foamea nu s-a potolit total, căci ea va dispărea în 10-15 minute! De asemenea trebuie evitată creşterea cantităţii de pâine sau sare folosite. Un altă greşeală care se poate face în post este monotonia alimentaţiei. Ea va stimula starea de bine şi va scădea senzaţia de foame.

Pentru cine va dori să postească negru în primele zile din post, este necesar ca în  ajun să nu mănânce prea mult. Aceasta pentru că o creştere importantă a nutrienţilor în sânge va declanşa o puternică senzaţie de sete care, dacă nu va fi stinsă cu apă, va determina hipotensiune cu somnolenţă şi lentoare, putând precipita afecţiuni vasculare sau renale la cei susceptibili.

În ciuda faptului că se prezintă cu multiple beneficii, postul este bun doar dacă se face bine. El trebuie început treptat, în funcţie de starea de sănătate, după puterea şi râvna fiecăruia.

 

Credinţă şi libertate umană

Atunci ucenicii au venit la Iisus şi I-au zis deoparte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Din cauza puţinei voastre credinţe! le-a zis Iisus. – Matei 17,19-20

Ucenicii Mântuitorului, primind darurile şi puterea lui Iisus nu înţeleg de ce diavolul care îl chinuia pe fiul lunatic nu a ieşit din el la intervenţia lor. Aceasta a fost ruşinos atât pentru ei, dar şi pentru Iisus, Învăţătorul lor, a-I Cărui reprezentanţi sunt.

Iisus le răspunde simplu: din cauza puţinei voastre credinţe. Puţini creştini se pot lăuda că au credinţă capabilă de a muta munţii din loc. Deci majoritatea dintre noi nu au nici măcar această minusculă credinţă, cât un grăunte de muştar.

Ce înseamnă însă această credinţă puţină care se antrenează însă prin post şi rugăciune?

Postul şi rugăciunea reprezintă nişte lipsuri, nişte lacune, atât pe plan trupesc, cât şi duhovnicesc. Prin post, trupul suferă prin lipsa de substanţe necesare bunei sale funcţionări, prin carenţa pe care o presupune. Prin rugăciune, sufletul suferă o îngrădire a libertăţii pe care şi-o arogă, o recunoaştere a supunerii şi a dependenţei faţă de altul, fie el Dumnezeu. Şi tocmai acestea sunt necesare pentru dezvoltarea şi hrănirea credinţei.

Adam nu a crezut cuvintelor lui Dumnezeu în Rai. El nu a crezut în comuniune de iubire. Prin legea pe care ar fi respectat-o, Adam ar fi ajuns la viaţa cea mai presus de lege. Legea e menită să dispară. Aceasta se poate deduce din exemplul fiului care stă sub lege asemenea sclavului, pentru ca mai apoi să devină moştenitorul care dă legea. Pentru devenirea lui ca Dumnezeu, omul are nevoie de manifestarea libertăţii lui ca cea a lui Dumnezeu. Omul devine Dumnezeu în măsura în care libertatea lui este libertatea lui Dumnezeu. Hristos a venit tocmai pentru a arăta că aşa ceva se poate. El a renunţat la libertatea ce o avea prin natură şi a devenit om ce tinde la libertatea Lui. Astfel Iisus a postit şi S-a rugat, a făcut lucruri care nu îi erau necesare pentru ca omul să poată renunţa la ceea ce îi sunt necesare, hrana şi autonomia, pentru a le depăşi şi transfigura, pentru a le împlini.

Dacă trupul este alcătuit din ceea ce mănâncă, omul devine ceea ce crede. Şi doar Ortodoxia propune împărtăşirea şi unirea nemijlocită cu Dumnezeul adevărat, nu cu un har creat, deci limitat şi conjurat, exterior lui Dumnezeu. Doar Ortodoxia proclamă apropierea intimă între persoane diferite prin natură, dar unite prin voinţă.

Postul, timp de cercetare de sine

Postul reprezintă o perioadă în care Îl căutăm mai intens pe Dumnezeu, un timp în care vrem să ne hrănim mai ales cu hrană duhovnicească. Astfel că în acest post pregătitor pentru Naşterea Domnului, creştinul trebuie să se sârguiască mai mult pentru primirea lui Hristos. Iar spovedania este unul dintre cele mai importante mijloace în această pregătire.

Păcatul împreună cu consecinţele lui, boala şi moartea, sunt realităţile cele mai contrare firii omeneşti. Ele au apărut ca încercare a omului de a fi fără Dumnezeu şi în afara Lui, în egoism şi însingurare faţă de Cel ce l-a chemat din dragoste la fiinţare.

Niciodată creştinul nu este părăsit de iubirea lui Dumnezeu. Nu este moment în care El să fie departe de om, pentru că pur şi simplu în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fp. 17,28). El nu ne uită şi nu-şi întoarce niciodată faţa de la om. Iar cel ce piere, nu se pierde decât pentru că singur se desprinde şi se desparte şi-L alungă pe Dumnezeu.

Marea taină a spovedaniei rezidă din faptul că omul se vede păcătos. Vede că face lucruri anormale şi vrea să se întoarcă la Hristos. Vrea să respingă răul ce îl desparte de viaţă, de Dumnezeu. În loc să fugă din faţa Celui ce cunoaşte toate, ca oarecând Adam, omul vine şi I se descoperă lui Dumnezeu. I se arată lui cu toată neputinţa sa, recunoscându-L doar pe Dumnezeu ca singurul capabil să Îl vindece. În acest sens observăm că sfinţii, pe măsură ce avansează pe treptele sfinţeniei, se considerau pe sine mai păcătoşi, pentru că ei nu se raportau la ceilalţi, ci la Singurul, Unul Sfânt, Dumnezeu.

Mergând spre scaunul de spovedanie, trebuie ca mai întâi să ne cercetăm cugetul. Să ne amintim de faptele rele făcute de la spovedania precedentă, notându-le eventual pe o hârtie. Acestea nu trebuie expuse prea detaliat, căutând explicaţii sau scuze, ci ele trebuie prezentate succint, pe scurt, recunoscându-ne ca singurii vinovaţi. Poate că uneori am primit îndemnuri sau ajutor în săvârşirea păcatului, dar doar printr-o recunoaştere sinceră a deplinei responsabilităţi în alegerea răului, omul se poate curăţi deplin de voinţa sa slabă. Acuzarea altuia pentru propria greşeală nu duce decât la eschivare, fugă de responsabilitate şi închiderea faţă de Dumnezeu, Cel ce vede inima ce L-a părăsit prin încuviinţarea păcatului. Dumnezeu nu vrea decât o recunoaştere sinceră a neputinţelor pentru ca, recunoscându-L pe El ca singur salvator, să vină şi să le vindece.

Scopul spovedaniei este îndreptarea, iar prin îngenuncherea în faţa duhovnicului, omul îşi recunoaşte căderea. Prin plecarea capului, omul îşi recunoaşte vina. Poziţia trupului reflectă acceptarea sentinţei. Dar capul plecat sabia nu-l taie, iar Dumnezeu, deşi nu aprobă niciodată păcatul, îl iartă celui ce îi cere aceasta. Dumnezeu îl iartă pe cel ce se pocăieşte sincer, pe cel ce vrea să se schimbe pentru a trăi.

Creştinul merge la preotul mărturisitor ca la un frate aflat şi el pe calea mântuirii. El cunoaşte neputinţa omenească, şi deşi nu o aprobă, o înţelege. El nu este neapărat nu judecător sau moralist, pentru că de multe ori creştinul înţelege ce a greşit, ştiind de multe ori şi ce trebuie să facă sau nu. De aceea, cel ce mărturiseşte este mai ales un rugător, un mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru întărirea celui căzut în păcat. El este un înainte-mergător ce îndreaptă căile omului pentru ca acesta să-L poată primi pe Hristos. De aceea duhovnicul caută să se micşoreze pe sine, lăsându-L pe Hristos să lucreze în sufletul credinciosului.

Creştinul nu trebuie să caute duhovnici renumiţi. Aceştia pot fi consultaţi cu diferite ocazii speciale, de răscruce din viaţă. Dar cel mai mult folos avem de la un duhovnic apropiat, care trăieşte în acelaşi mediu, în aceeaşi comunitate şi ştie mai bine încercările şi nevoile obştii sale.

Scopul ultim al spovedaniei este unirea cu Hristos. Prin curăţirea sufletului de pârloagă, sămânţa Evangheliei va prinde rădăcini bune. Legată indisolubil de spovedanie este Taina Sfintei Euharistii, unirea mistică cu trupul şi sângele lui Hristos. Iertat de păcate, credinciosul are sufletul pregătit pentru unirea cu Hristos. Spovedania nu dă o vrednici spre împărtăşire, ci întăreşte duhul smereniei, al golirii de sine pentru a-I permite lui Hristos să plinească şi să desăvârşească.

Aşteptându-şi rândul, creştinul trebuie să păstreze liniştea şi să se reculeagă. El nu trebuie să-şi împărtăşească neputinţele cu alte persoane care l-ar putea judeca sau desconsidera, aceasta fiind destul de uşor. De asemenea, credinciosul nu trebuie să divulge secretul spovedaniei. Sfaturile primite sunt personale şi particulare, potrivite pentru un moment sau împrejurare dată. Ele sunt diferite pentru persoane diferite, deşi s-ar părea că împrejurările ar fi asemănătoare.

Aşa cum oamenii sunt diferiţi, şi preoţii sunt diferiţi, fiecare având calităţi şi defecte. Dar prin fiecare Dumnezeu lucrează şi dezleagă păcatele pentru cel care cere aceasta.

Modul de administrare a spovedaniei este la nevoie. Nu există soroace anume pentru aceasta, ci creştinul merge la duhovnic atunci când se simte împovărat de păcate. Deşi în unele mănăstiri se practică spovedania zilnică sau chiar de mai multe ori pe zi, aceasta nu este posibil în cadrul unei parohii, unde preotul are mai multe responsabilităţi. Trebuie menţionat că fiecare rugăciune de pocăinţă şterge din păcate. Este o putere în mine care mă sileşte să fac răul pe care nu-l voiesc (Ro. 8,20), dar ceea ce contează este că nu vreau răul, ci Îl vreau pe Dumnezeu. De aceea spovedania se face mai ales în scopul împărtăşirii, atunci când unele păcate ar împiedica aceasta. Pentru cei mai sârguincioşi, se poate practica spovedania regulată la două-trei săptămâni, cu împărtăşire liberă în acest răstimp. Oricum aceasta trebuie discutat cu duhovnicul, pentru a evita neorânduiala în Biserică.

Cu privire la copii, aceştia se spovedesc de la aproximativ şapte ani pentru a fi învăţaţi de mici cu responsabilitatea propriilor lor acţiuni. Până la această vârstă ei se pot şi este recomandat să se împărtăşească la fiecare liturghie la care participă.

Postul – merinde de viaţă veşnică

Trebuie putina sarguinta pentru a savura miezul hranitor

Postul recomandat de Biserică presupune abţinerea de la produsele animaliere. În funcţie de evlavie şi râvnă, unii nu mănâncă decât o dată în zi, fără ulei sau doar crudităţi. Mulţi sfinţi au făcut astfel şi exemplul lor este urmat de cei care pot. Trebuie însă avut în vedere faptul că postul şi asceza în general nu sunt nişte metode de sinucidere, ci de „mortificare”, adică de omorâre a păcatului din natura umană pentru a revenirea la starea paradisiacă. Regula moderaţiei se aplică şi în acest caz.

Mântuitorul Iisus Hristos recomandă ca în timpul postului faţa să fie spălată şi luminoasă (Mt. 6,16-18). Renunţând la nutrienţii lumeşti, omul se hrăneşte cu mai multă hrană duhovnicească. Intrând într-o biserică veche, pe măsură ce avansăm spre altar ferestrele devin din ce în ce mai mici, iar lumina naturală este înlocuită treptat de iluminarea interioară. Tot aşa, şi prin post, mâncare trupească deficitară este suplinită de hrana duhovnicească şi bucuria sfântă. Astfel că cel ce posteşte nu poate fi decât curat şi luminat la faţă, urmând cuvântului Sfântului Apostol Pavel care spune: „Bucuraţi-vă pururi!” (I Tes. 5,16). Nici nu se poate altfel, căci creştinul vede şi primeşte marea iubire de oameni a lui Dumnezeu care Se împărtăşeşte şi desăvârşeşte pe cei care Îl caută.

Postul are şi raţiuni sanogene, menite să promoveze sănătatea. Alimentele de origine animală sunt consistente şi foarte necesare în perioade de creştere, dezvoltare sau refacere trupească. Însă consumul lor în cantităţi mari şi pe perioade lungi de timp duce la boli variate ca obezitate, afecţiuni cardio-vasculare, diferite tipuri de cancere. Astfel, un stil de viaţă echilibrat ca cel recomandat de Biserică poate preveni multe regimuri şi interdicţii ulterioare prescrise de doctor, unele dintre ele fiind mult mai severe. De asemenea, hrana bogată în produse vegetale este mult mai sănătoasă, iar medicii accentuează frecvent aceasta.

În timpul postului, sunt anumite zile marcate în calendar în care se mănâncă peşte. Carnea de peşte, cu multiplele ei beneficii medicale, conţine foarte multe grăsimi ce intră în structura creierului uman. Astfel, deşi trupul slăbeşte în timpul postului, creierul este hrănit mai bine, devenind capabil de o înţelegere mai profundă a vieţii duhovniceşti.

Fiind o perioadă de rugăciune mai intensă, în post ne rugăm şi ne amintim mai des de cei adormiţi. De aceea se face colivă în pomenirea lor. Aceasta are trei ingrediente principale. Bobul de grâu este simbol al morţii şi al învierii. Miezul de nucă reprezintă înţelesurile duhovniceşti înalte, fiind în acelaşi timp şi un bun hrănitor al creierului. Şi amestecate cu zahăr şi împodobite cu bomboane, coliva reprezintă o pregustare dulce a Împărăţiei Cereşti.

Pentru multele sale beneficii medicale, este recomandat să se consume un pahar, maxim două de vin pe zi. Însă în timpul postului ne abţinem şi de la vin, el consumându-se doar sâmbăta, duminica şi în zilele mai speciale.

Postul este o perioadă de împărtăşire mai deasă. Legată indisolubil de Taina Sfintei Spovedanii ca prefigurare a Judecăţii de Apoi, Taina Sfintei Împărtăşanii reprezintă pregustarea ospăţului din Împărăţia lui Dumnezeu. Deşi creştinul este dator să se împărtăşească la fiecare Sfântă Liturghie (cf. Canonului 9 Apostolic), credinciosul trebuie să se sârguiască şi să se pregătească pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului măcar în timpul postului. Deci postul este o perioadă în care gustăm mai des din „merindele” pentru viaţa veşnică.

Post? Cum adică post?

Fiind creat prin voia lui Dumnezeu, omul se hrăneşte permanent şi îşi susţine existenţa din cuvântul lui Dumnezeu. Deşi izvor al existenţei umane, Dumnezeu vrea ca omul să-şi manifeste în mod liber opţiunea de a fi sau nu. Creat de Viaţă pentru viaţă, omul are posibilitatea să refuze viaţa printr-o permanentă negare a ei. Şi de aceea omul este pus în faţa alegerii: el poate afirma viaţa ca existenţă raţională ce se împărtăşeşte de Raţiunea divină sau, dimpotrivă, omul poate trăi într-o absurda negare.

Adam a încercat să se hrănească cu altceva decât Cel ce îl hrăneşte. Şi prin păcat, fiecare om îşi renegă statutul de creatură, dar nu ca depăşire şi îndumnezeire, ci ca negare absurda a datului ontologic.

Postul reprezintă o recunoaştere a naturii umane create, dependente fiinţial de Dumnezeu, dar libere în voinţa de a trăi cu Dumnezeu. Omul posteşte şi renunţă în mod voit la hrana care îi satisface doar trupul, dar nici pe acesta în mod deplin, şi îşi manifestă dorinţa de a se împărtăşi de adevărata hrană şi adevărata băutură. Şi numai Dumnezeu îi poate satisface în mod deplin nevoia lui de a fi şi a trăi. Cel ce nu posteşte nu-şi recunoaşte caracterul de persoană liberă şi nu vrea să trăiască adevărata viaţă. El se complace într-o existenţă independentă de propria voinţă, îşi neagă caracterul de fiinţă vie.

Biserica a rânduit anumite zile în timpul anului bisericesc în care creştinul se înfrânează de la bucatele de origine animală. Aceasta nu este o fugă din faţa plăcerilor vieţii, un dispreţ faţă de natură, tendinţă de împotrivire faţă de trup sau masochism religios. Ci prin post, creştinul renunţă la a mai considera faptul de a mânca un scop în sine şi îşi restaurează viaţa ca împărtăşire şi comuniune cu Dumnezeu. În acest sens, Nichifor Crainic spune că „toate rânduielile posturilor şi ale slujbelor care preced sărbătorile apostolice, pe cele ale Maicii Domnului, Naşterea şi Învierea, nu sunt altceva decât o asceză îmblânzită şi repartizată calendaristic pentru pregătirea şi purificarea poporului în vederea contactului euharistic cu Dumnezeu”. De aceea, în mod cu totul special, creştinul ţine post total şi nu mănâncă nimic de la miezul nopţii până la momentul împărtăşirii cu trupul şi sângele Domnului.

Având trupul care suferă, omul îşi îndreaptă atenţia şi spre lipsurile sufletului care, în alte condiţii, sunt mai uşor de trecut cu vederea. Astfel că prin post se pune început unei pocăinţe adevărate, căci doar cunoscându-ţi sărăcia şi lipsa te poţi îndrepta şi căuta pe Cel ce poate să le plinească.

Sunt însă şi oameni care nu postesc. Asceza trebuie asumată în mod liber, iar Ortodoxia a afirmat dintotdeauna primatul persoanei asupra oricărei reguli. Însă rânduielile bisericeşti urmăreşte comuniunea oamenilor între ei şi a fiecăruia cu Dumnezeu. De aceea, libertatea persoanei nu trebuie să devină respingere a comuniunii. Sunt cazuri sau momente în care omul nu poate posti. Dar trebuie făcută diferenţă între imposibilitatea de a ţine o anumită regulă a vieţii de comuniune şi refuzul duhului de comuniune. Atitudinea faţă de cei care încă nu înţeleg acest duh de viaţă trebuie să fie însă plină de dragoste de neosândire. Astfel că ei, văzând efectul duhovnicesc al postului să înţeleagă şi importanţa lui în desăvârşirea creştină.

Postul unit cu rugăciunea şi lecturile sfinte sunt ingrediente ideale pentru o bună dospire duhovnicească.

Întoarcerea la Hristos e prin post şi rugăciune

«Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire». – Ioil 2,12

 Iubirea lui Dumnezeu pentru om este o iubire totală. El Se dăruieşte complet omului. Iar omul Îl primeşte pe Dumnezeu în măsura în care el se deschide Acestuia.

Primindu-şi existenţa de la Dumnezeu omul nu-şi poate găsi împlinirea decât prin El. Numai Dumnezeu este Cel ce poate umple golul ontologic uman. Astfel că până omul nu va realiza conştient şi activ că toate sunt deşertăciune (Ecc. 1,2), nu se va putea dedica şi nu-şi va deschide inima pentru Dumnezeu. Totul este creat pentru a-l determina pe om să se apropie de Dumnezeu, nu pentru ca omul să rămână la satisfacerea din mijloace, uitând de Singurul care-i poate potoli setea fiinţială.

Astfel că omul trebuie să-şi dea seama de surogate, să renunţe la ele şi să-L caute pe Singurul care există cu adevărat. Iar aceasta nu se poate face decât din toată inima, prin pocăinţă.

Pocăinţa este absolut necesară nu pentru a satisface orgoliul unui dumnezeu pătimaş; ea este pentru om, pentru ca el să poată renunţa la ceea ce a iubit până acum ca fiind adevărat. Pocăinţa desprinde pe om de iluziile plăcerii mincinoase, de care s-a îndulcit până acum, pentru a se putea dedica lui Dumnezeu. Fără durere, omul nu-şi dă seama cu adevărat de minciuna în care s-a aflat şi de aceea nu se poate desprinde de ea. Cel ce spune că se pocăieşte, dar nu plânge şi nu posteşte, ca manifestări psihosomatice ale omului dihotomic, acela nici nu-şi poate deschide toată inima pentru Dumnezeu. El mai păstrează şi nu renunţă la viaţa mincinoasă. Pocăinţa este asemănată cu o moarte pentru că omul cel vechi al păcatului mincinos trebuie să moară pentru ca Dumnezeu să se poată sălăşlui în templul trupului său. De aceea postul şi rugăciunea de pocăinţă sunt absolut necesare pentru viaţa nouă în Hristos.