Esenţa Ortodoxiei

Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. – Matei 14,28

Iisus Hristos este Dumnezeu ce se face om. El este om care păşeşte pe pământ ca toţi ceilalţi oameni şi Dumnezeu care merge pe apă, poruncind şi stăpânind natura.

Fiind ucenic devotat al lui Iisus, Petru vrea să-I urmeze. El Îi ascultă învăţătura şi predica, Îi vede minunile şi viaţa. Dar Petru vrea să fie ca Iisus. El vrea să facă ceea ce face Iisus. Unii ar considera aceasta lipsă de smerenie sau cuminţenie. Printr-o părută înfăţişare de înţelepciune, unii îşi întorc faţa de la Dumnezeu, într-o închistare a nevredniciei lor.

Dar Petru ştie că Iisus nu a venit în zadar la om. El ştie că Dumnezeu se bucură permanent de viaţa imaculată a îngerilor şi a venit totuşi la omul păcătos. Petru începe să cunoască faptul că propria lui vrednicie este mai mare decât ceea ce se vede. Iar Petru înţelege aceasta pentru că vede marea iubire a lui Dumnezeu. Petru ştie că este păcătos, dar se lasă spălat pe picioare de către Dumnezeu. Şi de aceea Petru vrea să-I urmeze lui Iisus, vrea să fie ca Dumnezeu.

În cererea lui Petru de a urma pe apă lui Iisus, Părintele Miron Mihăilescu vede dorinţa omului de a fi ca Dumnezeu, de a face lucrările Lui: porunceşte-mi să umblu cum nu se poate umbla în mod obişnuit, să umbli aşa cum umbli numai Tu.

Măreţia creştinismului, şi mai ales a Ortodoxiei ca înţelegere profundă şi deplină a lui, constă nu în faptul că Dumnezeu cel atotputernic, majestatea sa transcendentă a coborât pe pământ. Ceea ce contează însă pentru om, ceea ce esenţial are legătură cu fiinţa lui, cu persoana lui, este acela că omul poate fi Dumnezeu, că omul, dacă vrea, are posibilitatea să se împărtăşească de dumnezeirea cea necreată. Omul devine Dumnezeu.

Tăierea împrejur şi postul – condiţii absolut necesare pentru unirea cu Hristos

După predicare cuvântului galilor din Asia Mică, Sfântul Apostol Pavel află de nebunia lor (Gal. 3,1), căci s-au întors la Legea lui Moise, fiind unii ce spuneau că trebuie ţinută întâi Legea pentru a-L primi pe Hristos. Pentru unii ca aceştia, Apostolul Pavel în ceartă şi pe Sfântul Apostol Petru (Gal. 2,11), tocmai ca cei ce susţineau tăierea împrejur să înţeleagă că aceasta era doar prin pogorământul lui Petru, acesta nicidecum recunoscând necesitatea tăierii împrejur pentru primirea lui Hristos. Iar Petru se lasă certat de Pavel…

Observăm astfel că încă de la începuturile ei, Biserica practica pogorământul pentru cei slabi, acesta fiind însă tranzitoriu şi local, nefiind niciodată acceptat şi considerat mandatoriu.

Astăzi se întâmplă că unii iscodesc libertatea noastră pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească (Ga. 2,4) prin zile de post nicicând acceptate de Biserică. Ei cer posturi de una, două, trei sau chiar şapte zile înainte de primirea lui Hristos, deşi niciun canon, niciodată nu a cerut aşa ceva. Astfel că acum se ţine rânduiala unor bătrâni, datina lor (Mt. 15,3), uitând de cuvântul lui Dumnezeu ce porunceşte mâncarea din Pâine şi Vin, întărind de două ori cuvântul: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi (In. 6,53). Iar dacă Biserica afuriseşte şi alungă de la ea pe cei ce vin la Liturghie dar nu se cuminecă (Canoanele 8 şi 9 Apostolice), totuşi se ţin datini şi soroace care nu au fost învăţate nicicând de Biserică.

Iar cei ce învaţă pentru postul dinainte de Comuniune nu o fac pentru evlavia ei, căci ei nu preţuiesc Aceasta, ci pentru o falsă înţelegere a rostului postului şi o împovărare nejustificată a conştiinţei creştinului. Dacă Legea a fost bună, fiind pedagog spre Hristos (Ga. 3,24), să nu ne întoarcem la ea, socotind că primim curăţia prin ea. Prin Lege toţi suntem păcătoşi şi tocmai din această cauză Îl căutăm pe Hristos, El fiind singurul care ne mântuieşte, nu datini şi obiceiuri. Deci să nu uităm că scopul este Hristos, pe Care nu Îl câştigăm prin oprirea de la mâncare sau băutură, ci prin schimbarea minţii şi unirea cu adevărata mâncare şi băutură. Deci, chiar dacă evlavia unora cere zile de post şi reguli în plus (ca lumânarea obligatorie a celui ce se împărtăşeşte), acestea fiind pentru conştiinţa şi mica evlavie a unora, ele nu trebuie impuse şi celor ce şi-au câştigat libertatea în Hristos, celor pentru care e mai importantă prezenţa vie a lui Hristos în viaţa lor, decât zile de post sau harţi.

Evlavia este foarte bună, dar cu măsură, pentru a nu cădea ca şi Iuda, cel ce aştepta biruinţa lui Hristos, dar nu avea ochi ca să o vadă. Pentru o falsă evlavie, unii nu se apropie de Hristos, zicând că sunt nevrednici, uitând că Hristos este Cel ce învredniceşte, El este Cel ce curăţeşte. Nu aşteptăm timpul în care totul este pus în ordine, totul e pregătit pentru unirea cu El, căci acesta nu va veni niciodată.

Perfecţiunea nu e ceva ce dobândim pentru a ne uni cu Hristos. Pentru că ea nu se dobândeşte niciodată, unirea cu Hristos ar fi imposibilă. Dar Hristos vrea şi se uneşte cu această natură limitată, imperfectă, cu acest trup lipsit de slavă. De ce să numim necurate ceea ce Hristos a curăţit (Fp. 10,15) ?!

Sfântul Apostol Petru accepta tăierea împrejur pentru păgânii ce primeau credinţa din cauza iudeilor ce erau încă prea slabi în Hristos. Dar el s-a lăsat certat de Pavel pentru aceasta (Ga. 2,11), tocmai pentru ca cei slabi să vadă că el face pogorământ din cauza lor, şi în acest mod, ei să crească de la gândurile lor trupeşti la cunoştinţa Dumnezeului cel adevărat.

Aşa cum laptele sânului este bun pruncilor dar greţos celor deplini cu vârsta (Teodorit), legile trebuie depăşite o dată cu intrarea în har. Doar în Hristos ne binecuvântăm şi ne îndreptăm şi luăm iertare de păcate. Iar dacă mistica este scopul (N. Mladin), de ce să lăsăm Euharistia, unirea mistică cu Hristos, Taina prin definiţie a Bisericii (A. Schmemann) pentru timpuri şi soroace şi practici nefolositoare?!

Apostolul Pavel şi digestia creştinului sau despre buletinul biometric şi jertfele idolilor

Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă. – Ro. 14,3

Sfântul Apostol Pavel este greu de digerat! Cărnurile învăţăturilor sale sunt tari şi periculoase. Imediat după momentul scrierii au fost mult dezbătute, încât Apostolul Petru se vede nevoit să atenţioneze cu privire la greaua lor înţelegere. Ca o scurtă divagaţie, numai papa de la Roma poate schimba învăţătura din epistolele pauline, aceasta pe baza succesiunii neîntrerupte cu celălalt prim apostol mort în Roma, Petru.

Oricum, epistolele pauline sunt până în ziua de azi pietre de poticneală pentru mulţi creştini, atât pentru cei ce vor să fie mai catolici decât papa, cât şi pentru cei ce au ajuns la nişte concluzii ca Sola Scriptura sau Sola Fide!

Deşi la sinodul apostolic de la Ierusalim se renunţă la Legea Vechiului Testament, reţinându-se doar patru aspecte: să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de sugrumate şi de desfrâu (Fp.15,29), observăm că Sfântul Apostol Pavel dă liber la carne în funcţie de conştiinţa fiecăruia, sau, mai degrabă, de maturitatea duhovnicească a fiecăruia. Din cauză că evreii nu aveau perioade de post rânduite, nu putem deduce decât că Sfântul Apostol se referea la cărnurile jertfite idolilor. De aceea, faptul de a mânca sau nu cele jertfite idolilor nu ţine decât de noi. Pentru că tot ce e creat este de la Dumnezeu, dacă un lucru e folosit în mod greşit, nu înseamnă că acesta este transformat într-unul rău. Lucrul folosit rău va fi spre pierzarea utilizatorului, dar nu va împiedica mântuirea altuia ce foloseşte acelaşi lucru.

Toate sunt curate celor curaţi! (Ro.14,20)

Şi o preluare a lor sub numele lui domnului minciunii nu le modifică natura. Însă unii slabi se pot tulbura de aceasta. Şi de aceea ei nu trebuie judecaţi şi dispreţuiţi, la fel cum nici cei ce mănâncă nu trebuie condamnaţi şi excomunicaţi.

Trebuie să urmărim cele ale păcii şi ale zidirii unuia de către altul (Ro. 14,19), căci dreptatea în Duhul Sfânt nu ţine de a mânca sau a bea sau a ţine anumite zile (cf. Ro. 14,6), ci în a voia Tatălui Ceresc, a ţine Legea Iubirii.

În acest sens, unii apologeţi ortodocşi, deveniţi ultraortodocşi uită de calea de mijloc, de Sfântul Apostol Pavel şi de Legea Iubirii, legea fundamentală a creştinilor, pentru a face dezbinare în Biserică. Ei uită de tributul datorat Cesarului, dar văd în fiecare lucru mâna satanei. După ei, nu ar mai trebui să ne îmbrăcăm, să mâncăm, să călătorim pentru că toate au acum semnul satanei, pentru că toate au fost jertfite lui. Unii s-au poticnit mai demult pentru măsurarea timpului, alţii pentru buletinul biometric. Dar ei uită că Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! (Ro. 14,22)

Este uşor a condamna şi dificil a ierta! Să nu uităm că dacă istoria ne învaţă ceva, e că pacea e instabilă şi greu de împlinit. De aceea, să nu ne hazardăm a excomunica şi înlătura din Biserică pentru motive neîntemeiate. Faptul că suntem ispitiţi cu ceea ce este mai aproape şi la îndemâna noastră nu înseamnă că acestea sunt păcătoase. Dacă tu fugi din lume de frica de a cădea în păcat cu cineva nu înseamnă că acea persoană este păcătoasă, ci tocmai pofta ta. Şi iarăşi, nu poţi condamna ceea ce s-ar petrece în viitor.

Faptul că doar apa se transformă în aghiazmă nu înseamnă că toate celelalte sunt necurate. Binecuvântăm tot ceea ce folosim spre hrană. Dacă urina ar fi parte din hrană, ar avea şi ea parte de binecuvântare. Asta nu înseamnă că rpin sine e spurcată! Să ne amintim de asemănarea pe care Părintele Rafail Noica o făcea pentru înţelegerea noţiunii de păcat. El spunea despre bălegar că e foarte util: cu el îngrăşăm pământul din care iese grăul şi pâinea cea de toate zilele. Acelaşi bălegar în schimb nu arată prea bine pe covorul meu persan din sufragerie. În acelaşi mod, păcatul depinde de timp, loc şi întrebuinţare.

Iubirea nu face rău aproapelui! Ro.13,10

De aceea, se cuvine să nu tăiem când nu este nevoie de bisturiu, să nu mutilăm când nu trebuie intervenit. Până şi păgânii sunt înţelepţi în această privinţă: Primum non nocere! Dreapta judecată şi gândul lui Hristos să primeze în toate hotărârile luate.

Îmbrăcaţi-vă în Domnul! Ro 13,14