Trebuie să ne împărtășim de Paști

Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna Luminată

De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:

Părinte, se poate să mă împărtăşesc de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Dacă se poate, trebuie să continui şi postul?

Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere până la capăt a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:

1.   În primele veacuri ale Bisericii, aşa cum vedem în Sfintele Canoane şi la Sfinţii Părinţi, participarea la Liturghie fără împărtăşirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput (şi despre asta puteţi citi aici). Cu timpul, mai ales în spaţiul românesc, această evlavie a scăzut, iar rigorile pentru pregătirea de împărtăşanie au crescut pe alocuri exagerat (mai ales printr-o pregătire diferenţiată a clericilor şi a mirenilor). Dar chiar şi aşa, împărtăşirea cu Sfintele Taine la Paşti era o practică generală şi a rămas şi astăzi în toate ţările ortodoxe, unii chiar lăsând să se împărtăşească abia în ziua Învierii, de parcă cineva i-ar împiedica să o facă în fiecare duminică a Postului, iar de Paşti cu atât mai mult.

2.   În trecut, iar unii duhovnici şi astăzi, obişnuiesc chiar şi în cazul celor opriţi de la împărtăşanie pentru o perioadă mai îndelungată, să le dea voie să se împărtăşească la Paşti, ca după aceeea să-şi continuie canonul/epitimia. Aceasta se dă spre întărirea lor, ca Hristos să-i ajute să scape de un păcat sau o patimă, iar ei să se bucure de slăvitul praznic. De aici a apărut pe alocuri ideea greşită precum că la Paşti s-ar împărtăşi doar tâlharii şi curvarii, dar oare avem împărtăşanie specială pentru tâlhari şi curvari, şi alta pentru cei care se cred sau chiar sunt normali? Nu este acelaşi Hristos la fiecare Liturghie? Evident că este vorba de un pogorământ special cu ocazia Paştilor şi nu de altceva. Chiar şi cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur de la Paşti, trebuie înţeles tot din perspectivă euharistică. Îndemnul de a se apropia şi cei care au postit şi care nu au postit pentru că viţelul este gras, iar Stăpânul este darnic, se referă clar la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi este de mirare că unii citesc asta fără să înţeleagă.

Continuarea pe blog.teologie.net

Creștinul este dator să participare la Liturghia de Paști

Momentul Învierii Domnului a însemnat o cotitură fundamentală în istoria omenirii ca raportare a omului la Dumnezeu. Dacă la Crăciun, prin Nașterea Domnului, Dumnezeu Se unește în mod liber și deplin cu omul, la Paști, prin Înviere, omul este făcut capabil de o comuniune deplină cu Dumnezeu. Raporturile dintre cele două ființe sunt schimbate fundamental, omul împlinindu-și pentru prima oară destinul.

Prin Învierea Domnului, omul este în comuniune deplină cu Dumnezeu și prin El cu ceilalți oameni și cu natura întreagă. Dumnezeu luminează omul la existență, omul primind luminarea direct dar și prin ceilalți, pentru ca împreună cu întregul cosmos să se întoarcă în Dumnezeu, la comuniunea desăvârșită cu El. De aceea, slujba de Paști începe cu împărțirea luminii din altar, care se răspândește la toți credincioșii, urmată de ieșirea în afară pentru că întreaga natură este binecuvântată și metamorfozată, pentru ca iarăși, creatura toată să se reîntoarcă în Biserică pentru a participa la ospățul euharistic, pregustare a comuniunii depline din viața viitoare.

Astfel, creștinul este dator să participe trup și suflet la această sărbătoare sfântă. El nu trebuie să plece acasă imediat ce a primit lumina. Lumina materială a lumânării nu are valoare dacă este despărțită de sursa luminii, de Hristos ce se împărtășește în Liturghie.

Pentru participarea și împărtășirea la Liturghia de Paști trebuie să se sârguiască fiecare creștin. Bucuria este mai mare pentru cel care a postit și s-a nevoit de la început, dar nimeni nu trebuie să se întristeze, ci toți, cei care au lucrat din ceasul întâi alături de cei veniți în al unsprezecelea ceas trebuie să se bucure în aceste momente de veselie. Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur „darnic este Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca pe cel dintâi… Pentru aceasta intrați toți în bucuria Domnului nostru: și cei dintâi și cei de-al doilea, luați plată. Bogații și săracii împreună bucurați-vă… Gustați toți din ospățul credinței!” Și pentru ca „nimeni să nu se tânguiască pentru păcate”, fiecare creștin, legat sau nu, trebuie să se sârguiască să ia binecuvântare de la duhovnic pentru a se împărtăși în noaptea de Paști, în ziua Învierii. În „această sfântă și preaaleasă zi” fiecare credincios ar trebui să participe la comuniunea euharistică. Dezlegarea specială pe care cei „legați” ar primi-o pentru acest moment le-ar crește râvna și nădejdea în mila și iubirea lui Dumnezeu. Ei ar înțelege, poate mai bine, iubirea divină iertătoare, și-ar folosi nevrednicia ca pe o catapultă în profunda smerenie care apropie în comuniune și nu însingurează în tristețe, spre moarte. Ei ar primi putere și forțe noi de la această hrană din cer. Astfel, creștinul trebuie să meargă la preotul duhovnic pentru a primi binecuvântarea să se împărtășească cel puțin în noaptea de Înviere.

Chiar și acele persoane care s-au mai împărtășit în post trebuie să ia binecuvântare de la preot și să participe la comuniune și de Înviere. Nu se pune problema de intervale de zile trecute de la ultima Împărtășanie, ci fiecare creștin trebuie să conștientizeze bucuria ce izvorăște din potirul vieții. Nu se cuvine ca în acest moment de maximă importanță din timpul anului bisericesc creștinul să nu se împărtășească.

Învierea lui Hristos este momentul în care fiul risipitor care s-a aflat și fratele cel mare care nu a păcătuit participă la ospățul Tatălui Ceresc, se bucură cu veselia sfântă a comuniunii de pace și iubire ce izvorăsc din trupul lui Hristos cel răstignit și înviat.