Paisie Velicikovski şi povăţuitorul cel bun

Dacă cineva va trăi sub ascultare, dar n-ar găsi în părintele său duhovnicesc un povăţuitor iscusit cu fapta şi experienţa în această lucrare dumnezeiască, căci în timpul de azi este mare lipsă de povăţuitori iscusiţi în rugăciunea lui Iisus, să nu cadă în deznădejde. Ci, continuând să rămână în ascultare, în locul părintelui său duhovnicesc, să alerge la învăţătura Sfinţilor Părinţi şi de la ei să înveţe această rugăciune. Numai acela nu va simţi iubirea fierbinte pentru deprinderea rugăciunii minţii, care este cuprins de cugete pătimaşe pentru viaţa aceasta şi legat cu legăturile grijii de trup, care îndepărtează pe mulţi de împărăţia lui Dumnezeu. Iar cine voieşte să fie unit prin dragoste cu preadulcele Iisus, lepădând toate frumuseţile şi desfătările lumii, ca şi odihna trupească, nu va mai dori să aibă în viaţa aceasta nimic altceva decât să se îndeletnicească necontenit cu facerea acestei rugăciuni din paradis…

Paisie Velicikovski

Durerile naşterii

O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi. – Galateni 4,19

Se spune despre durerile celei ce naşte că sunt foarte mari, astfel încât această comparaţie se foloseşte de multe ori în Scriptură. Iar Sfântul Apostol Pavel, ca un părinte duhovnicesc, naşte mulţi fii în Hristos. Acest proces este de multe ori unul îndelungat şi chinuitor. În lumea biologică, mama poartă în trupul ei pe noul om. Timp de luni de zile ea trebuie să fie atentă să mănânce bine şi să renunţe la obiceiuri rele sau la stilul de viaţă nesănătos pe care l-ar fi avut. Ea trebuie să fie cumpătată. În mod asemănător, părintele spiritual trebuie să se hrănească mai mult duhovniceşte pentru a-şi putea spori ucenicul. El trebuie să fie şi mai atent cu propria viaţă pentru a nu fi pricină de cădere pentru cel pe care trebuie să-l înalţe.

Dar suferinţa este şi de partea celui născut. Aşa cum copilul născându-se, începe să plângă la contactul cu atmosfera bogată în oxigenul de viaţă dătător, care însă iniţial îl arde, şi creştinul ce se naşte suferă şi plânge când păşeşte în noua viaţă. Regulile duhovniceşti care acţionează acum în viaţa lui sunt diferite de logica cu care era învăţat. Viaţa Bisericii i se poate părea prea luminoasă şi arzătoare faţă de întunericul în care trăia în trecut. Sunt multe motive pentru care atât copilul biologic, cât şi cel spiritual suferă la naştere, dar pregătirea organelor şi dezvoltarea simţurilor se fac în ambele cazuri pentru viaţa de după. Durerile însă vor înceta când omul va ajunge la măsura bărbatului desăvârşit.

despre relaţia duhovnicească

Să spunem că un fiu duhovnicesc cunoaşte un părinte duhovnicesc şi o însuşire a acestui părinte îl impresionează pe fiul duhovnicesc. Apoi, imaginea falsă, imaginea închipuită pe care o are despre sfinţenie şi despre desăvârşire, această imagine ideală pe care o are în el acest fiu duhovnicesc, fără de care nu poate trăi, o proiectează la părintele duhovnicesc, şi prin urmare nu-l vede cum este ci cum l-a plăsmuit el în imaginea lui ideală. Şi astfel apare ataşarea de duhovnic, începe admiraţia, începe cineva să vadă şi defectele ca virtuţi şi ca mari izbânzi. După cum vă daţi seama, consecinţele pot fi dintre cele mai urâte. Iar când părintele duhovnicesc de care s-a ataşat se întâmplă să se vădească că este om şi nu este vreun sfânt şi vreun desăvârşit, atunci fiul duhovnicesc se prăbuşeşte, este distrus. Este ca şi când Dumnezeu ar fi pierit, ca şi când Dumnezeu s-ar fi prăbuşit, atât de mult suferă… Când ne încredem în vreun om, când vedem un om ca pe un sfânt şi-l urmăm ca pe un sfânt, imaginea ideală îşi bate joc de noi.

P. Simeon Kraiopoulos