Creștinul așteaptă sfârșitul revelației

Din Sion va ieși Legea și din Ierusalim cuvântul Domnului. – Isaia 2,3

Isaia pregătește poporul lui Israel să aștepte Legea în muntele Sionului. Probabil că evreii nu prea au înțeles cuvintele profetului, având în vedere faptul că ei deja aveau legea lui Moise. Dar dacă Legea nu e completă, atunci cum se face că legea e sfântă și bună? Și totuși profetul Isaia întărește și spune că din Ierusalim va ieși cuvântul Domnului!

Pentru un creștin, aceste cuvinte par a nu mai fi o taină. Legea iubirii a fost adusă de cuvântul lui Dumnezeu întrupat Care S-a jertfit în Ierusalim. Mai mult, creștinul are conștiința că el este poporul lui Israel în duh (cf. Os. 2,25, Ro. 11,17), el împlinește Legea desăvârșită de Hristos, fiind părtaș la promisiunile Legii.

Însă creștinul poate face aceleași greșeli ca și vechiul popor al lui Israel, Sfântul Apostol Pavel avertizând asupra unei astfel de posibilități (Ro. 11,18-21). Astfel, și creștinul poate crede că împlinește legea dată de Hristos, dar de fapt să fie departe de Duhul ei.

Credem și spunem că mântuirea vine prin Iisus Hristos. În același timp însă, Mântuitorul precizează: „Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați” (In. 16,12). El își îndeamnă ucenicii la așteptarea promisiunii Tatălui în Ierusalim (cf. Fp. 1,4).

Se poate observa că așteptarea la care îndeamnă Mântuitorul nu se deosebește prea mult de cuvintele lui Isaia. Ei spun că mai este ceva. Nu s-a spus încă totul! Sfântul Serafim de Sarov spunea că „scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”. În Ortodoxie, cunoaștem că descoperirea obiectivă adusă de Hristos nu are valoare fără schimbarea minții și a inimii, fără metamorfozarea în omul nou, hristificat. Doar într-un astfel de om se împlinește revelația!

O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adma şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde!

Osea 11,8

* Adma şi Ţeboim sunt cetăţi pomenite şi distruse alături de Sodoma şi Gomora.

Şi nu strigă către Mine din toată inima lor, ci se tânguiesc pentru jertfelnicele lor. Ei se iau la harţă pentru grâu şi pentru must, şi îşi întorc privirea de la Mine.

Osea 7,14

Ce să Mă fac cu tine, Efraime?
Ce să Mă fac cu tine, Iudo?,
de vreme ce mila voastră
e ca un nor de dimineaţă
şi precum roua timpurie ce se duce.

Osea 6,4

Mila şi jertfa

Milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. – Osea 6,6

 

Mântuitorul Iisus Hristos spune că viaţa veşnică este cunoaşterea lui Dumnezeu (In. 17,3), iar pentru aceasta trebuie ţinută porunca iubirii (In. 13,34). Iar Osea profeţeşte aceasta cu 800 de ani înainte.

Jertfele rânduite de Dumnezeu în Vechiul Testament au fost necesare pentru o apropiere şi o dedicare mai multă lui Dumnezeu. Ele au fost gândite ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu, să-L înţeleagă. Dar ocupându-se prea mult de jertfe şi altare (Os. 7,14; Mt. 23,16), oamenii L-au uitat pe Dumnezeu. Se preocupau de mijloc, uitând de scop.

În ziua de azi, unii creştini ţin mai mult la timpuri şi mâncări şi metanii, uitând că acestea pot însemna o întoarcere de la libertatea câştigată în Hristos (Co. 2,16). Acestea şi altele ar părea să aibă înfăţişare de înţelepciune şi smerenie (Co. 2,23), dar ele nu au nici o valoare, decât în măsura în care respectă dragostea lui Hristos. Metania şi postul şi rugăciunea sunt foarte folositoare doar atunci când sunt practicate, nu când sunt impuse celuilalt. Pentru vieţuirea socială, acestea nu au valoare directă, fiind chiar dăunătoare când cei ce le practică se gândesc doar la ele. Faţă de ceilalţi trebuie lucrate faptele iubirii: mila, milostenia, empatia, ajutorul dat celor în suferinţă prin faptă, prin cuvânt de întărire sau prin simpla prezenţă împreună pătimitoare. Doar prin legătura dragostei faţă de aproapele ne putem apropia de Dumnezeu (Mt. 25,40). Sfântul Corneliu L-a aflat pe Hristos prin rugăciune şi milostenie (Fp. 10,2). Nu putem ajunge la Dumnezeu decât prin celălalt, ca purtător şi reprezentant al lui Dumnezeu. Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut nu poate să-L iubească. (I In. 4,20).

Că multe zile vor şedea fiii lui Israel în aşteptare, fără un rege, fără un principe, fără jertfă şi fără altar şi fără preoţie şi fără Urim. Şi după aceasta se vor întoarce fiii lui Israel şi-L vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe David, regele lor; şi’n zilele de apoi se vor minuna întru Domnul şi’ntru bunătăţile Lui.

Osea 3,4-5

Voi avea însă milă de fiii lui Iuda şi-i voi mântui întru Domnul, Dumnezeul lor; dar nu-i voi mântui cu arc, nici cu sabie, nici cu război, nici cu care de luptă, nici cu cai şi nici cu călăreţi.

Osea 1,7

Osea – proorocul îndreptării

Prophet_HoseaProoroc al evreilor înainte de naşterea lui Hristos, Osea îşi mustră semenii pentru purtarea lor imorală faţă de propriul Dumnezeu. Astfel, el îşi ia de soţie o femeie desfrânată, având cu ea fii pe Izreel, pe Lo-Ruhama (Cea neiubită) şi pe Lo-Ami (Nu este poporul Meu). Prin credinţă şi fapte bune, aceştia devin noul Israel, Rahuma (Cea iubită) şi Ami (Poporul lui Dumnezeu). Înfumuraţi pentru alegerea lor divină ca popor ales al lui Dumnezeu, evreilor li se demonstrează prin aceştia că poporul lui Dumnezeu devine oricine crede în El şi face voia Lui, chiar dacă la început au fost născuţi din desfrânare, adică au fost închinători la idolii cei mulţi, icoane ale propriilor fapte decăzute ajunse normă.

Poporul Meu va pieri pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului şi Eu voi uita pe fii tăi. – Osea 4,6

Dacă Israel a fost vie mănoasă care dădea rod din belşug (10,1), acum ţinutul său este un pustiu devastat de războaie şi ură, fără jertfe, fără stâlp de aducere aminte şi fără heruvimi (3,4), ci doar cu un singur zid al plângerii. În ciuda acestul fapt, Domnul nu se comportă ca un om: O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea… Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde!… Eu sunt Domnul Dumnezeu atotputernic, şi nu om; Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să te prăpădesc (11,8-9). Dacă Dumnezeu l-a iubit pe Israel când era tânăr, chemându-şi Fiul din Egipt (11,1), acesta se va întoarce la sfârşitul zilelor cu înfricoşare de Domnul şi de bunătatea Lui(3,5), cunoscând că El milă vrea, iar nu jertfă, şi cunoştinţa Lui mai presus ca arderile de tot (6,6). Acum însă, când încă nu a fost sfâşiat învelişul cel tare al inimii lor (13,8), nu strigă către Dumnezeu din toată inima lor, ci se tânguiesc pentru jertfelnice (7,14).

Scrisă în istorie pentru fiii lui Israel, profeţia lui Osea se aplică la toţi cei ce se laudă cu originile lor vrednice, uitând ca propria onoare este dată de prezentul faptelor măreţe.hosea

O, de ar fi cineva înţelept ca să priceapă aceasta şi ager ca să poată pătrunde cuvântul cel adânc! (14,10)