Ne-necesitatea minunii

Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? – Luca 9,54

Văzând că nişte ostaşi îi porunceşte să se coboare de pe munte pentru a cerceta un rege păcătos, Ilie se foloseşte de dreptul său de om al lui Dumnezeu (IV Rg. 1,10,12) şi omoară cincizeci şi unu de suflete. Şi aceasta de două ori. Păstrarea neştirbită a sufletului curat îi conferă lui Ilie posibilitatea de a-şi impune voia înaintea lui Dumnezeu. Ilie încă nu cunoştea că Dumnezeu este de fapt iubire care caută iubirea omului şi nu nimicirea acestuia.

Hristos, împlinirea revelaţiei lui Ilie, nu răspunde la provocarea ucenicilor. Iacov şi Ioan încă nu ştiau că Iisus nu e doar omul lui Dumnezeu, ci chiar Dumnezeu. Ei au văzut minuni mari ca cele înfăptuite de Ilie, dar încă nu înţelegeau mântuirea adusă de Hristos (Lc. 9,55).

Mai târziu, în propovăduirea sa, Ioan învie mulţi oameni pentru ca puterea lui Hristos să fie cunoscută. Însă atunci când este provocat să facă minuni, Ioan precizează: Nu m-a trimis Hristos să înviez morţii, ci să învăţ pe cei rătăciţi.

Astfel se înţelege ceea ce spune şi Sfântul Nicolae Cabasila: minunile le făcea Hristos pentru a se încredinţa poporul că El este Dumnezeu; dar ele nu erau absolut necesare pentru mântuire. La fel vedem că Sfântul Ioan ţine la caracterul practic şi smerit al minunii ca act supranatural îndeplinit din voia lui Dumnezeu atunci când El consideră că este nevoie. Ioan îşi urmează Învăţătorul Care, la ispitirea din pustiul Carantaniei, nu l-a învins pe diavol prin minuni, ci prin smerenie şi cuvânt.

Învăţătura lui Hristos este tocmai acest cuvânt. Înţelegerea lui ne dă posibilitatea de unirea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Toate s-au făcut prin Cuvânt şi doar prin Cuvânt ne putem mântui, căci Cuvântul este viaţa.

Vezi şi Ioan – de la ucenicul mult iubit, la apostolul chinuit

Ilie şi Dumnezeul iubirii

Ilie, singurul profet al Vechiului Testament sărbătorit cu fast de creştini, reprezintă modelul omului lui Dumnezeu (IV Regi 1,10). Râvna lui pentru Dumnezeu se vede în toată viaţa lui şi de aceea păstrarea credinţe adevărate în El reprezintă un aspect important în propovăduirea lui. Iar Dumnezeu preţuieşte asta şi-l face pe Ilie mare făcător de minuni, căci stihiile i se supun. Prin înfrânarea cea mai presus de fire şi prin acrivia credinţei, Ilie primeşte putere peste stihiile neîmblânzite. Astfel el aduce secetă sau ploaie, vânt sau foc din cer. Şi totuşi Ilie Îl caută pe Dumnezeu…

Intransigenţa sa şi părăsirea poporului la necaz îi este expusă de Dumnezeu prin faptul că, în timp ce tot poporul suferă din cauza secetei, Ilie este hrănit de corbi, păsări considerate impure la evrei, având o faimă de cruzime cu propriile progenituri. Prin aceasta se observă că deşi Dumnezeu preţuieşte dreptatea şi râvna lui Ilie, El vrea să-i înmoaie inima şi să-L recunoască ca Dumnezeu al iubirii. Arătându-i că aspra lui nevoinţă impusă poporului duce la suferinţa şi moartea celor slabi, ca fiul văduvei din Sarepta Sidonului, care, deşi probabil că moare din cauza păcatelor acesteia, duce la înduioşarea lui Ilie şi minunea învierii. Dar Ilie încă nu vede marea iubire a lui Dumnezeu care îi cuprinde pe toţi, buni şi răi. Astfel Ilie omoară preoţii mincinoşi ai Izabelei, deşi Dumnezeu nu vrea moartea păcătoşilor (Iez. 33,11). Astfel, Ilie are puterea să coboare foc din cer şi ploaie pe pământ şi în acelaşi timp se sperie de Izabela şi fuge din calea ei şi se ascunde.

Ilie Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi-L vede nu în furtună, nu în cutremur, nu în foc; căci Dumnezeu e adiere de vânt lin (III Regi 19,12). Dacă înainte Îi reproşa la Dumnezeu că îi face rău văduvei (III Regi 17,20), acum Ilie vede un Dumnezeu smerit, care nu poate să facă rău, aşa cum spune Fericitul Augustin.

Ilie este asemenea lui Moise: desparte apele şi merge ca pe uscat, face semne mari în cer şi pe pământ. Dacă Moise moare în afara tărâmului făgăduit din cauza îndoielii lui, Ilie se urcă ca la cer (IV Regi 2,1) tot de dincolo de Iordan. El va reveni cu râvna lui care pedepsea imediat apostazia prin moarte năprasnică şi-L va predica pe Dumnezeul păcii şi al iubirii. Văzând smerenia lui Dumnezeu coborât din înălţime pe pământ (aşa cum s-a plecat şi Ilie către regele păcătos), smerenie care i-a adus moartea, dar şi învierea şi înălţarea, Ilie va veni la sfârşitul lumii cu propovăduirea adevăratului Dumnezeu al iubirii care suferă pentru creatură, care-l iubeşte pe om cu dragoste nebiruită.