Bumerangul faptei

Aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! Cum ai făcut, aşa ţi se va face; fapta se va întoarce asupra ta. – Avdie 15

Pentru fiecare om de pe pământ este un sfârşit. Ziua Domnului este ziua în care fiecare se va înfăţişa înaintea lui Dumnezeu, dând răspuns pentru ceea ce a făcut în viaţă, bine sau rău.

De multe ori se pare că în lume nu există dreptate, nu există Dumnezeu. Dar cel înţelept vede şi pricepe lucrarea lui Dumnezeu. Doar cel ce nu vrea nu poate cunoaşte mâna lui Dumnezeu în lume. El închide ochii la prezenţa reală, dar smerită a lui Dumnezeu din lume. Tot omul este făcut spre bucurie şi Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască, dar asta depinde şi de om.

Dumnezeu îl scoate pe om din nefiinţă şi îl aruncă în existenţă, sperând că omul se va întoarce la El, la izvorul vieţii sale. Acesta ar fi cursul firesc pe care el ar trebui să-l urmeze. Şi aceasta ar trebui să o facă nu pentru că trebuie, nu pentru aşa e natural, ci pentru aşa vrea el. Şi omul se poate îndrepta din faptele pe care le face. Aici este vorba de efectul de bumerang al acţiunii, fie ea bună sau rea. O faptă bună aduce răsplata binelui, o faptă rea aduce necazul şi durerea. Aceasta este şi semnificaţia cuvintelor spuse de Mântuitorul lui Saul: Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă (Fp. 9,5).

Prin orice faptă bună pe care o face, omul se întoarce la dătătorul bunătăţilor, la Cel ce-i poate oferi împlinirea. Prin fapta rea, omul nu se loveşte decât pe sine, se automutilează, renunţă la Singurul care-l poate împlini, se desparte de viaţa lui.

Cel ce face răul alege însingurarea şi autosuficienţa, un mod de viaţă cu totul contrar firii lui îndreptate spre comuniune şi iubire. El îşi creează propriul iad existenţial. În schimb, pentru cel ce face binele, ziua Domnului nu este decât o prelungire şi o desăvârşire a binelui şi a comuniunii cu ceilalţi. El creează şi primeşte raiul, trăieşte şi se împărtăşeşte de ceilalţi şi de Dumnezeu.

model de ascultare

Când Obadia mergea pe drum, iată i-a ieşit înainte Ilie.

Obadia l-a cunoscut şi a căzut cu faţa la pământ, zicând: “Oare tu eşti domnul meu, Ilie?”

Iar acela i-a zis: “Eu sunt; du-te şi spune domnului tău: Ilie este aici!”

Obadia însă a zis: “Cu ce am greşit eu de dai pe robul tău pe mâna lui Ahab, ca să mă omoare? Viu este Domnul Dumnezeul tău! Nu este popor şi împărăţie la care să nu fi trimis domnul meu ca să te caute. Şi când i s-a spus că nu eşti acolo, a pus pe acea împărăţie şi pe acel popor să jure că nu te-a găsit pe tine. Iar acum zici: Du-te şi spune domnului tău: Ilie este aici! Gând voi pleca de la tine, Duhul Domnului are să te ducă cine ştie unde şi dacă mă voi duce şi voi spune lui Ahab de tine şi apoi el nu te va găsi, mă va ucide pe mine; iar robul tău este temător de Dumnezeu din tinereţile mele. Oare nu ţi s-a spus, domnul meu, ce am făcut eu când Izabela a ucis pe proorocii Domnului, în ce chip am ascuns o sută de oameni, prooroci ai Domnului: cincizeci de inşi într-o peşteră şi cincizeci de inşi în alta şi acolo i-am hrănit cu pâine şi cu apă?

Tu zici: “Du-te, spune domnului tău: “Ilie este aici”. “Vrei să mă ucidă?”

Şi a zis Ilie: “Viu este Domnul Savaot Căruia Îi slujesc. Astăzi mă voi arăta lui Ahab!”

Şi a plecat Obadia în întâmpinarea lui Ahab şi i-a spus de aceasta. Şi a venit Ahab în întâmpinarea lui Ilie.

III Regi 18,7-16

Obadia – chip de mântuire

Atunci a chemat Ahab pe Obadia, mai marele curţii, şi Obadia era un om foarte temător de Dumnezeu. – III Regi 18,3

Se spune despre Ahab că era mai păcătos decât toţi regii lui Israel dinaintea lui (III Rg. 16,33), astfel încât din cauza lui proorocul Ilie a legat cerul şi trei ani şi jumătate nu a fost ploaie pe pământ (18,18). Pe lângă faptul că se închina lui Baal şi a construit temple Astartei, soţia lui Ahab a omorât toţi preoţii lui Dumnezeu, afară de 100 ascunşi de Obadia.

Se observă că deşi slujea unui om care şi-a pierdut sufletul prin păcate, Obadia a rămas credincios Dumnezeului Preaînalt. El nu s-a lăsat întinat de spurcăciunile lui Ahab, dar nici nu a fugit departe de el. Obadia a ascultat în duh cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune: Slugilor, ascultaţi întru toate stăpânilor voştri… (Co. 3,22). Obadia nu a căutat tihna unui loc ascuns în care să se roage, dar în care nu putea lucra binele. El ştia că atunci când conducătorul e rău şi oamenii vor fi duşi în păcat, va fi nevoie de cineva care să-i întărească pe cei drepţi, care să fie sprijin celor mai mici.

Nu se ştie dacă el a cerut funcţia sa de la Ahab. Cert este că atunci când el a primit-o, a văzut în ea slujirea lui Dumnezeu (Co. 3,24). El a văzut pronia lui Dumnezeu, mila Lui care se va putea manifesta prin braţele Sale. Astfel că Obadia se face pricină de mântuire pentru preoţii lui Dumnezeu.

Obadia este chipul şi prefigurarea lui Hristos Care, venind în lumea stăpânită de lucrarea diavolului, se face pricină de mântuire pentru toţi cei care prevăd prin trupul lui pe Dumnezeu. În acelaşi timp, Obadia este învăţător Bisericii care slujeşte în condiţii de asuprire şi prigoană. Exemplu lui dăinuie ca pildă pentru creştinii ce au posibilitatea să facă binele chiar şi atunci când lucrează pentru oameni păcătoşi. Obadia înainte-văzut îngenuncherea lui Hristos Care se ruga Tatălui să nu-i scoată ucenicii din lumea aceasta, ci doar să-i protejeze (In. 17,15). Obadia este ucenicul iubit ce în ciuda necredinţei celor din jur, îşi păstrează conştiinţa neîntinată.

Vezi şi: Obadia – model de ascultare