De ziua crucii se mănâncă nuci

Stindard al biruinței, crucea este mijlocul prin care Hristos a biruit moartea și omul își găsește pacea și mântuirea. Arătată astăzi în slavă în Biserică, crucea reprezintă modalitatea prin care omul se unește cu Dumnezeu prin ceilalți oameni. Crucea unește în sine cele îndepărtate, în ea își află unitatea cele aparent contrare: dumnezeirea și umanitatea, identitatea și comuniunea.

Departe de a fi un simplu obiect, crucea reprezintă mai ales un mod de trăire și de gândire. De aceea, ca reflectare a credinței drepte, creștinul trebuie să renunțe la atitudini sau credințe deșarte care izvorăsc dintr-o evlavie eronată.

Crucea se poartă la gât ca semn al demnității de creștin și ca asumare a vieții ca urcuș istovitor dar care aduce satisfacție și împlinire. Ea nu este o amuletă care ține la distanță strigoi sau o podoabă care se poartă la cercei sau brățări. Diavolii se tem în schimb de cruce atunci când ea este asumată și trăită de cel care o poartă.

Facem cruce la rugăciune, înainte de lucru sau de a merge în călătorie. Facem cruce peste vinul pe care îl vom bea cu măsură sau peste mâncarea pe care o vom consuma spre sănătate. Facem cruce peste obiecte sau vietăți, cu cruce se însemnează locul sau persoana bolnavă spre vindecare. Sfântul Macarie Egipteanul menționează și facerea crucii peste gura care cască. Pe scurt, cu crucea se însemnează creștinul pe sine și pe alții, lucrurile și natura înconjurătoare, căci prin taina crucii se înțelege misterul creației.

Dar atunci când omul nu mai meditează la înțelesul crucii se ajunge la forme de evlavie care nu are legătură cu înțelesul real al crucii. Astfel, se zice de exemplu că astăzi nu se mănâncă nuci sau alte alimente care sunt în forma crucii. Astăzi trebuie să se postească, dar chiar astfel de alimente ar trebui consumate pentru folosul omului. Nuca este simbolul crucii și al înțelepciunii: doar după un efort care înlătură învelișul lemnos se poate obține miezul hrănitor. Nu este întâmplător că studii științifice au demonstrat superioritatea nutritivă a acestui fruct față de toate celelalte fructe cu coajă tare. Lipidele pe care le conține sunt esențiale pentru o bună funcționare a funcției neuronale, astfel omul ajutându-și substratul fizic al gândirii pentru o înțelegere dreaptă a realității. Mai mult, nuca este util în majoritatea bolilor, fiind un bun aliment revigorant și antiastenic. Dar toate acestea se obțin numai după spargerea aparențelor și înlăturarea aparențelor, știut fiind că nici un lucru bun sau vrednic de obținut nu se poate obține fără nevoință.

Azi se aduc la biserică flori și busuioc pentru a se împodobi crucea, urmând ca apoi preotul să le împartă ca binecuvântare, ele putând fi luate acasă spre împodobirea icoanelor.

Coliva – mâncare pentru cei vii

Omul este creat din nimic, dar este adus la existenţă pentru veşnicie. Omul are un început, dar nu are un sfârşit. Moartea trupească, ca despărţire a sufletului de trup nu înseamnă trecerea în nefiinţă. Aşa cum trupul nu piere, ci se descompune în cele din care este alcătuit, tot la fel şi sufletul se întoarce la Dumnezeu. Omul va redeveni întreg la învierea cea de obşte, când trup şi suflet va participa la viaţa veşnică sau la nefericire şi suferinţă veşnică, aceasta fiind de fapt o continuare potrivit direcţiei urmate în viaţă.

Creştinul simte că rudele şi prietenii, adormiţi fiind, trăiesc prin mila lui Dumnezeu. Credinciosul nu deznădăjduieşte la moartea lor, ci se roagă lui Dumnezeu pentru ei aşa cum o făcea şi când erau vii. Păstrează legătura cu ei, nădăjduind că se vor întâlni mai apoi cu toţii în sânul lui Avraam, în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea moartea nu este un eveniment trist, ci bucuria întâlnirii cu Hristos, singurul lucru pe care îl doreşte omul cu adevărat. Moartea nu este o piedică în calea iubirii, ci tocmai întărire şi împlinire a ei.

Aducându-ne aminte de cei plecaţi dintre noi le facem pomenirea, facem milostenie în numele lor. Iar unul din modurile în care se manifestă această milostenie este coliva.

Bobul de grâu este simbol al morţii şi al învierii. În el se află viaţa în devenire, care numai prin îngroparea în pământ se poate manifesta, doar după ce moare poate da naştere unui spic plin de roadă. Simbol al morţii şi învierii lui Hristos, bobul de grâu este simbol al fiecărui om care se îngroapă în pământ, aşteptând să vadă efectele vieţii sale, moştenirea sa care se va prelungi într-un mod sau altul peste ani. De aceea coliva se face în primul rând din grâu care se amestecă cu zahăr şi nucă.

Nuca reprezintă simbolul teologiei şi al oricărui lucru foarte bun şi hrănitor care însă se descoperă după spargerea şi înlăturarea cojii tari ce îl acoperă. Pe lângă asemănarea cu circumvoluţiunile, relieful creierului uman, nuca conţine uleiuri şi substanţe foarte hrănitoare care ajută la dezvoltarea şi menţinerea integrităţii celulelor nervoase umane. Zahărul este un ingredient care, în cantităţi moderate, face viaţa mai dulte, revigorând şi dând vitalite trupului. El reprezintă de asemenea principala sursă de energie pentru celula nervoasă. Zahărul simbolizează Duhul Sfânt ce cuprinde toate, Cel ce ajută în facerea faptelor bine, dar şi Cel ce aduce pace şi bucurie în inima omului. Se observă astfel că cele trei componente importante ale colivei au nu numai o bogată simbolistică, dar şi un rol nutritiv deosebit. De aceea coliva nu este o mâncare din care se hrănesc cei morţi, ci o hrană veritabilă pentru cei vii.

Coliva se duce la Biserică şi, în momentul pomenirii, ea se ridică cu o lumânare aprinsă deasupra. Aceasta se face pentru că sufletele răposaţilor s-au ridicat de la trup spre întâlnirea cu Cel ce le-a creat, lumina vieţii fiecăruia. În acest moment fiecare atinge jertfa, coliva, pentru că fiecare este părtaş la acelaşi trup ce va muri în nădejdea învierii. Atingerea de jertfă şi întreolaltă simbolizează înlăturarea graniţei apărute prin egoismul şi însigurarea ce izvorăsc din păcat. Apoi preotul toarnă puţin vin peste colivă, căci sângele unei singure persoane, Hristos, s-a vărsat pentru păcatele tuturor. Şi precum vinul conţine principii ce prelungesc viaţa sănătoasă, tot la fel, cel adormit se face părtaş la viaţa veşnică prin unirea cu Hristos.

După ce coliva este binecuvântată, ea se împarte şi se mănâncă spre bucurie, simbolizând fericirea pentru care ne-am rugat să o aibă şi cei adormiţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, coliva este un prilej de comuniune cu cei adormiţi, dar vii prin credinţa în Hristos.