Arhiereul, frate pe drumul mântuirii

Fiindcă ştiu că iubeşti liniştea şi te împleticeşti diavolului în multe, sub pretextul binelui, fiindcă el cunoaşte voinţa minţii tale şi vrea să te risipească şi să te împiedice de la virtute, care cuprinde în sine toate chipurile bunătăţii, am avut grijă, iubite Frate, ca un mădular către cel ce trage la acelaşi jug, să-ţi ajut în dorul tău cel bun şi, prin cuvinte folositoare să fac cele ce le-am dobândit de la bărbaţii cei meşteri în virtute, sau din scripturi sau de la Părinţi sau din experienţă personală.

Isaac Sirul, Episcop de Ninive

Porumbelul mincinos şi prefigurarea Bisericii

Primind porunca de a predica pocăinţa cetăţii Ninive, Iona (porumbel) încearcă să fugă la marginea pământului, departe de Domnul (1,3). Şi astfel că el vrea să ajungă la Tarsis, care se presupune că ar fi pe ţărmul Spaniei de azi (vezi articolul Corăbiile Tarsisului). Motivul fugii lui Iona nu este frica de oamenii păcătoşi, nici neîncrederea în puterea lui Dumnezeu de care toţi oamenii se temeau cu frică mare (1,10). Iona pleacă din faţa lui Dumnezeu pentru nestatornicia Acestuia. El ştie că Dumnezeu este îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milosârd, Căruia Îi pare rău de răutăţi (4,3) şi că, din acest motiv, El nu-şi va împlini prezicerile de rău (3,10) faţă de niniviteni. Iona fuge din pricina ruşinii de a fi un profet mincinos.

Ca şi oarecând Ilie, cel ce l-a înviat de la o moarte prematură, Iona preţuieşte mai mult dreptatea lui Dumnezeu decât iubirea lui de oameni. El nu-L cunoaşte pe Dumnezeu ca Părinte iubitor, ci doar ca pe Cel atotputernic, Creatorul lumii (1,9). Nu înţelege şi se mânie pe Dumnezeu (4,1). Deşi are conştiinţa Domnului Dumnezeului cerului (1,9), Iona îndrăzneşte să se supere împotriva Lui. Dar nici un fulger nu se coboară din cer pentru a-l face scrum. Ci dimpotrivă, Dumnezeu face să răsară un vrej care să-i ţină umbră şi să mai potolească mânia lui Iona (4,6). Dumnezeu cel iubitor caută să câştige fiecare om şi prin pedagogia Lui caută înţelegerea şi deschiderea inimii omului.

Profeţia lui Iona cu privire la Ninive a fost una falsă; însă prin viaţa lui, Iona Îl prefigurează pe Hristos şi Biserica Sa.

În primul rând se observă marea iubire a lui Dumnezeu care îl lasă pe om să fugă de El, îi permite un spaţiu în care Dumnezeu se face că nu există. Ca şi în cazul fiului risipitor, Iona se întoarce mai întărit din ispita lui, se întoarce la cunoaşterea iubirii celei mari a lui Dumnezeu (4,11). Aruncat în mare şi înghiţit de chit, Iona suferă ca şi cum ar fi trecut prin moarte. Încercările care îi vin, necazurile şi durerile sunt pregustare a morţii ca fugă de Dumnezeu, dar din care se izbăveşte prin întoarcerea la Dumnezeu. Ele sunt prilej de purificare şi de ridicare la o înţelegere superioară celei anterioare. Şi astfel că Dumnezeu îl izbăveşte pe Iona şi-l învie după o moarte de trei zile: Mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna (2,7).

Însuşi Mântuitorul a folosit acest semn al lui Iona pentru vestirea patimilor Sale. Se observă din textul de mai sus şi analogia cu mormântul Lui săpat în munte şi pecetluit peste piatra ce zăvora mormântul.

Dar poate că cea mai importantă învăţătură ce se desprinde din cartea lui Iona este faptul că Dumnezeu este iubire care face totul pentru a-l câştiga pe om. El renunţă la dreptatea Sa pentru ca omul să trăiască. Îi este milă de om, dar şi de animal. El nu a creat totul spre dispariţie ci spre viaţă şi fiinţare. În acest sens se arată puterea pocăinţei şi iertarea păcatelor.

Deşi în Vechiul Testament erau numeroase jertfe pentru iertare, niciuna nu aducea curăţia. Şi cum răsplata păcatului este moartea, oamenii nu puteau înţelege iubirea lui Dumnezeu. Orice om se considera nevrednic de proximitatea lui Dumnezeu. Nu-L puteau accepta şi ca Dumnezeu iubitor. El e atotputernic, e drept, e măreţ! Cum ar putea fi şi iubitor faţă de nişte sluji, faţă de creatura Sa?! Cum s-ar mai împăca dreptatea cu iubirea Lui? Aceasta nu a înţeles Iov… până la întruparea lui Hristos.

Vezi şi: Iona sau gâlceava omului cu Dumnezeu

sau  Cartea lui Iona

Iona sau gâlceava omului cu Dumnezeu

ionaSe spune despre Iona că era evreu. Şi ca orice evreu adevărat, el se închina Domnului Dumnezeului cerului, nu unor zeităţi inferioare ca celelalte popoare, ci Însăşi Domnului dumnezeilor. Astfel că Domnul Se descoperă lui şi-i vorbeşte şi-i porunceşte. Dar Iona nu vrea să-L asculte, ci fugind de El, nimereşte într-o furtună pe mare…

Aşa cum se întâmplă şi astăzi, mulţi nu-L ascultă pe Dumnezeu pentru că pur şi simplu s-ar limita la măreţie, s-ar conforma la bine. Sau ce ar însemna un drum fără obstacole!? Nu că Dumnezeu ar vrea cuiva răul, dar de ce să nu dispreţuim fericirea binelui!? Astfel că omul se împotmoleşte şi se luptă cu furtuna necazurilor. Apoi apar sfaturile tuturor despre toate: talk-showuri, horoscoape, mame omizi, etc., toată gura presei pentru a rezolva toate necazurile. Vrute şi nevrute, fiecare cu ideea lui, fiecare cu originalitatea lui, fiecare susţinându-şi dumnezeul sus şi tare. Dar omul nostru ştie, aproape intuitiv, că doar Domnul Dumnezeul cerului, Cel ce a făcut marea şi uscatul e singura scăpare din furtuna necazurilor: predarea în mâna Lui. Părăsit de ceilalţi ca având stigmatele răutăţii, omul e izolat de restul societăţii; înghiţit fiind de regrete, e hotărât să îndrepteze lucrurile. Astfel că Dumnezeu iarăşi îl ridică, cu misiunea de a spune şi celorlalţi calea îndreptării, chiar cu riscul ridicolului. Mirare însă, lumea e încă receptivă la adevăr şi capabilă de schimbare.

Dar Iona nu trebuia să expună calea îndreptării, ci să profeţească distrugerea lumii. Cetate uriaşă pentru acele timpuri, cu peste o sută douăzeci de mii de mii de oameni, lui Iona îi ia trei zile pentru a o străbate, ameninţând: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! Şi aceşti oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, care nu ştiau cei bine şi cei rău, se trezesc ca din beţie şi-şi recunosc vinovăţia: şi-au primit sentinţa justă. Şi de la rege până la ultimul dobitoc, au renunţat la mâncare şi confort pentru a încerca marea cu degetul: să mişte imuabilul, să atingă intangibilul. În locul grevei populare au ales umilinţa şi rugămintea iertării unei pedepse juste.

Şi lucru stăin pentru raţiune: Dumnezeu Îşi schimbă decizia. Nu ştim dacă normele europene ar permite aşa ceva: ca judecătorul să se transforme într-un tânăr amorezat, gata să se întoarcă la iubita infidelă.

În fine, Iona, marele profet, a fost un mare mincinos. Oricum e mare. Tocmai din această cauză Iona fugise din prima de misiunea sa: pentru că el Îl cunoştea pe Dumnezeu, Îi cunoştea grabnica lui schimbare pentru pocăinţa omului. De aceea dreptul îşi permite să se certe cu Dumnezeu pentru umilinţa îndurată, pentru profeţia eronată. Supărându-se pe Dumnezeu şi mustrându-L pe faţă, Iona însă nu-L ignoră, ci îşi aşteaptă dreptatea. Creatura Îl ia la rost pe Creator. Şi culmea: Acesta nu Se supără, ci se tot chinuie să-i explice raţiunea Sa. Nu spune că Iona nu are dreptate pentru furia sa, ci că este altceva mai înalt, că dragostea biruieşte dreptatea. El, Dumnezeu atotputernic, în desăvârşirea Lui, în suficienţa Lui, se comportă ca omul pe care vrea să-l convingă, ca omul pe care-l vrea ca El. Şi nu se lasă până ce omul nu va deveni ca El, chiar dacă va trebui şi să moară pentru asta.

Despre Iona nu prea mai ştim altele. Se spune că s-ar fi retras la mama lui văduvă, în Sarepta din Sidon. Aici moare, dar e înviat la rugăciunile maicii sale de prorocul Ilie, care îi ajută să depăşească şi criza celor trei ani şi jumătate de secetă. Prin aceasta se vede că Dumnezeu toate le rânduieşte ca cei ce vor să-L înţeleagă să depăşească greutăţile, mai mult sau mai puţin în mod natural.

* Lectura Cărţii lui Iona, uşoară şi scurtă, e plină de mesaje cu aplicabilitate contemporană.

Vezi şi: Porumbelul mincinos şi prefigurarea Bisericii

Iona

Jonah

A fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în faţa Mea! Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul. Şi s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis, şi, plătind preţul călătoriei, s-a coborât în ea ca să meargă la Tarsis împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului.

Dar Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme. Corăbierii s-au înfricoşat şi au strigat fiecare către dumnezeul său şi au aruncat în mare încărcătura corăbiei ca să se uşureze. Dar Iona se coborâse în fundul corăbiei, se culcase şi adormise. Atunci s-a apropiat de el cârmaciul corăbiei, şi i-a zis: Pentru ce dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău, poate El Îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim! Şi au zis unul către altul: Haidem să aruncăm sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta! Şi au aruncat sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona. Şi l-au întrebat pe el: Spune-ne nouă din pricina cui s-a abătut nenorocirea aceasta asupra noastră? Care este meşteşugul tău, de unde şi din ce ţară vii şi din ce popor eşti? Atunci el le-a răspuns: Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin – Cel care a făcut marea şi uscatul. Şi toţi oamenii s-au temut cu frică mare şi i-au zis lui: Pentru ce ai săvârşit una ca aceasta? Căci ei ştiau că el fuge din faţa lui Dumnezeu, fiindcă el le spusese.

Şi i-au zis lui: Ce să-ţi facem ca să se potolească marea? Căci marea se ridica din ce în ce mai mult. Atunci el a răspuns: Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea s-a pornit peste voi această vijelie. Şi marinarii vâsleau ca să ajungă la ţărm, dar în zadar, căci marea se ridica din ce în ce mai mult împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul şi au zis: O, Doamne, de-am putea să nu pierim din pricina vieţii acestui om şi să nu ne împovărezi pe noi cu un sânge nevinovat! Că Tu, Doamne, precum ai voit ai făcut! Şi îl ridicară pe Iona şi îl aruncară în mare şi s-a potolit urgia ei. Şi oamenii s-au temut cu teamă mare de Domnul şi au adus jertfă lui Dumnezeu şi I-au făcut Lui făgăduinţe.

Şi Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona. Şi a stat Iona în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. Atunci s-a rugat Iona din pântecele peştelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând: Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu! Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării şi undele m-au înconjurat; toate talazurile şi valurile Tale au trecut peste mine. Şi gândeam: Aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi! Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău! Apele m-au învăluit pe de-a-ntregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu; Mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu! Când se sfârşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt! Cei ce slujesc idolilor deşerţi dispreţuiesc harul Tău; Dar eu Îţi voi aduce Ţie jertfe cu glas de laudă şi toate făgăduinţele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul!

Şi Domnul a dat poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona la ţărm!

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, pentru a doua oară, zicând: Scoală şi porneşte către cetatea cea mare a Ninivei şi vesteşte-le ceea ce îţi voi spune! Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi. Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!

Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. Şi a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă. Apoi, din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă; Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui; Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!

Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit.

Şi Iona a fost cuprins de mare supărare şi s-a aprins de mânie. Şi a rugat pe Domnul, zicând: O, Doamne, iată tocmai ceea ce cugetam eu când eram în tara mea! Pentru aceasta eu am încercat să fug în Tarsis, că ştiam că Tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milosârd şi Îţi pare rău de fărădelegi. Şi acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu! Şi a zis Domnul: Faci tu oare bine că ţi-ai aprins mânia?

Şi Domnul Dumnezeu a făcut să crească un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona, ca să-i ţină umbră şi să-i mai potolească mânia. Şi s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej. Dar Dumnezeu, a doua zi, la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme să reteze vrejul. Iar el s-a uscat. Şi la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la răsărit şi soarele a dogorit capul lui Iona, încât el se prăpădea de căldură. Şi şi-a rugat moartea zicând: Mai bine este să mor decât să trăiesc!

Lxx_minor_prophetsŞi a grăit Domnul către Iona: Ai tu dreptate să te mânii pentru vrej?

Şi el a răspuns: Da, am dreptate să fiu supărat de moarte!

Şi a zis Domnul: Tu ţi-ai făcut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit! Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?

* Text preluat de pe  http://www.bibliaortodoxa.ro.

Vezi şi: Iona sau gâlceava omului cu Dumnezeu

sau Porumbelul mincinos şi prefigurarea Bisericii