666 si actele biometrice – câteva consideraţii

Parintele Paisie, intr-un cuvant de-al sau (link), pune in alerta crestinii cu privire la pericolul acceptarii pecetluirii pe mana sau pe frunte cu numarul fiarei, si aceasta cu mai bine de 20 de ani in urma, cand la noi nici nu se prea stia de asa ceva. In acelasi timp, el precizeaza ca nu primirea buletinului este pecetluirea, aceasta fiind doar un pas premergator. Trebuie sa fim vigileti pentru a sti cand e nevoie de marturisire.
Indosariere a populatiei a fost si in vremea Mantuitorului, El fiind una din milioanele de persoane indosariate ale Imperiului Roman, insa predica Lui nu a fost niciodata impotriva imperiului care stapanea “lumea”, a oranduirii omenesti. Dand dajdie Cesarului cu banul care avea chipul regelui-zeu, Hristos nu considera ca-i recunoste “dumnezeirea”, ci vede in aceasta un mijloc de a trai in pace cu autoritatea care isi are ratiunea ei. Urmand lui Hristos, Sfantul Apostol Pavel se foloseste mereu de legile romane, legile imperiului pagan pentru a propovadui pe Hristos, asa cum se poate observa usor din Faptele Apostolilor. El nu spune ca ar fi nedrepte si pagane, ci, precizeaza ca “cel ce se împotriveşte stăpânirii, rânduielii lui Dumnezeu i se împotriveşte”. Si sa nu uitam ca el scrie aceasta cetatenilor Romei in timpul domniei lui Nero, cel considerat a fi primul imparat roman persecutor al crestinilor.
Atitudinea de ostilitate si razvratire in conditiile in care inca nu s-a ajuns la vremea lepadarii nu fac decat sa dezbine Biserica fara rost. Decizia prematura de a te impotrivi unei stapaniri care refuza a se considera crestina este intristatoare pentru crestinii obisnuiti a fi majoritari, dar razvratirea fara baza teologica nu trebuie sa fie propovaduita de Biserica, fara ca aceasta sa se intineze.

Shapur al II-lea şi problema creştină

ShapuriiCunoscut şi cu numele de Savorie, Shapur cel Mare a avut o domnie îndelungată în Persia Sassanidă, fiind singurul rege din istorie încoronat in utero, în 309. Dacă înaintea domniei lui, creştinismul se bucura de oarecare libertate, măsurile pe care le-a luat Shapur rivalizează cu prigonirile săvârşite de împăraţi romani ca Nero sau Diocleţian. Susţinând o politică contrară omologului său de la Roma, Constantin cel Mare, el nu s-a lăsat îmblânzit în atitudinea sa împotriva creştinilor nici de faptul că Dadas, fruntaş iubit al palatului şi văr al împăratului, sau Govdela, însuşi fiul lui Shapur, au părăsit închinarea la foc pentru credinţa în Hristos, îndurând chinuri cumplite şi moarte din porunca împăratului. Chiar şi Cazdoua, fiica lui Shapur, a fost ucisă ca cel din urmă tâlhar pentru mărturisirea lui Hristos.

Dacă unii oameni ca Friedrich Nitzsche văd creştinismul ca o religie a oamenilor săraci, simpli, de ce nu, chiar prostuţi, observăm din istorie că unii dintre cei mai mari sfinţi creştini au fost oameni din vârful ierarhiei sociale: împăraţi, domni sau prinţese au urmat lui Hristos, alături de funcţionari, doctori, oameni de ştiinţă sau simpli muritori. Nici coroana nu i-a împiedicat să se mântuiască, nici mătăsurile nu i-au reţinut de la pocăinţă. Recunoscând însă ca unic scop suprem în viaţă căutarea nemuririi şi a împlinirii, ei au putut renunţa la toate pentru acest ţel, dacă a fost nevoie de aceasta. Au putut suporta furia părinţilor ce şi-au uitat iubirea firească, înlocuind-o cu prigoană neîndurătoare, au putut accepta schimbarea baldachinurilor aurite cu pietrele jilave ale temniţelor, a paradelor imperiale pline de epatanţă, cu chinuirile publice umilitoare. După ce au găsit sensul vieţii şi izvorul nemuririi, au putut renunţa la toate, aşa cum omul care a găsit o comoară vinde totul pentru a cumpăra pământul ce-i ascunde odorul.