Obadia – chip de mântuire

Atunci a chemat Ahab pe Obadia, mai marele curţii, şi Obadia era un om foarte temător de Dumnezeu. – III Regi 18,3

Se spune despre Ahab că era mai păcătos decât toţi regii lui Israel dinaintea lui (III Rg. 16,33), astfel încât din cauza lui proorocul Ilie a legat cerul şi trei ani şi jumătate nu a fost ploaie pe pământ (18,18). Pe lângă faptul că se închina lui Baal şi a construit temple Astartei, soţia lui Ahab a omorât toţi preoţii lui Dumnezeu, afară de 100 ascunşi de Obadia.

Se observă că deşi slujea unui om care şi-a pierdut sufletul prin păcate, Obadia a rămas credincios Dumnezeului Preaînalt. El nu s-a lăsat întinat de spurcăciunile lui Ahab, dar nici nu a fugit departe de el. Obadia a ascultat în duh cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune: Slugilor, ascultaţi întru toate stăpânilor voştri… (Co. 3,22). Obadia nu a căutat tihna unui loc ascuns în care să se roage, dar în care nu putea lucra binele. El ştia că atunci când conducătorul e rău şi oamenii vor fi duşi în păcat, va fi nevoie de cineva care să-i întărească pe cei drepţi, care să fie sprijin celor mai mici.

Nu se ştie dacă el a cerut funcţia sa de la Ahab. Cert este că atunci când el a primit-o, a văzut în ea slujirea lui Dumnezeu (Co. 3,24). El a văzut pronia lui Dumnezeu, mila Lui care se va putea manifesta prin braţele Sale. Astfel că Obadia se face pricină de mântuire pentru preoţii lui Dumnezeu.

Obadia este chipul şi prefigurarea lui Hristos Care, venind în lumea stăpânită de lucrarea diavolului, se face pricină de mântuire pentru toţi cei care prevăd prin trupul lui pe Dumnezeu. În acelaşi timp, Obadia este învăţător Bisericii care slujeşte în condiţii de asuprire şi prigoană. Exemplu lui dăinuie ca pildă pentru creştinii ce au posibilitatea să facă binele chiar şi atunci când lucrează pentru oameni păcătoşi. Obadia înainte-văzut îngenuncherea lui Hristos Care se ruga Tatălui să nu-i scoată ucenicii din lumea aceasta, ci doar să-i protejeze (In. 17,15). Obadia este ucenicul iubit ce în ciuda necredinţei celor din jur, îşi păstrează conştiinţa neîntinată.

Vezi şi: Obadia – model de ascultare

Prorocul Ilie

1sfantulilie1Simbol al proorocilor, Ilie este poate cea mai importantă personalitate a Vechiului Testament, alături de Moise.

Avându-L ca centru al existenţei pe Dumnezeu, Ilie se consideră ultimul om credincios într-o lume necurată şi păgână. Pedeapsa secetei de trei ani şi şase luni vine ca mijloc al trezirii poporului dintr-o viaţă similară celei contemporane: ateistă dar superstiţioasă, moralistă dar păcătoasă. În astfel de timpuri, Ilie trăieşte în pustiu, hrănit fiind de corb cu pâine şi carne, urmând ca apoi să petreacă la o vaduvă, care, pentru credinţa sa, nu numai că nu va suferi din cauza foametei, dar îşi va vedea copilul înviat. Astfel că împrejurările potrivnice devin mod de manifestare directă a lui Dumnezeu în creaţie. Ploaia dătătoare de viaţă nu va reveni decât după recunoaşterea lui Dumnezeu şi omorârea preoţilor mincinoşi, ca simbol al vieţii păcătoase şi a minţii tulburate.

Având cheile cerului, hrănit fiind de păsări în pustiu, făcând minuni şi înviind morţi, ucigând 450 de preoţi păgâni, Ilie se înfricoşează şi fuge de mânia Izabelei, regina de neam străin a lui Israel. Se spune că semeţindu-se pentru faptele minunate săvârşite de Dumnezeu prin el, Ilie a avut prilej de smerenie adâncă, smerenie ce i-a permis însă vederea lui Dumnezeu nu în furtună, nu în cutremur, nu în foc, ci ca freamăt de adiere lină, ca pace şi linişte sufletească.

Râvna lui Ilie s-a materializat în carul de foc ce l-a ridicat la cer, după ce a trecut prin Iordan ca Moise prin Marea Roşie.