Greşeala lui Hristos

Şi întingând îmbucătura de pâine, Iisus a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătura de pâine, atunci a intrat Satana într-însul. – Ioan 13,26-27

Până la sfârşit l-a aşteptat Iisus pe Iuda. Nu i-a reproşat niciodată nimic, nu l-a certat mai mult decât pe ceilalţi apostoli, şi chiar astfel de împrejurări erau destul de rare, nu i-a ascuns nimic din ceea ce a împărtăşit şi celorlalţi apostoli. Până la sfârşit, Iuda a primit acelaşi tratament iubitor din partea lui Iisus, Care a încercat de mai multe ori să-l salveze.

Iar momentul descris mai sus este unul dintre ele.

Iisus mănâncă cina cea de taină cu toţi apostolii. Le-a spălat picioarele, le-a dat învăţături, a instituit Euharistia, împărtăşindu-se tuturor. El nu a socotit o întinare să mai vorbească cu Iuda, să-i spele picioarele, să se împărtăşească Lui, să-l lase să mănânce mâncarea vieţii, chiar dacă ştia că Iuda deja primise banii pentru vânzarea Lui, chiar dacă satana intrase cu mult înainte în el (cf. Lc. 22,3-6). Iuda deja săvârşire păcatul şi totuşi nu a fost alungat de Iisus de la Împărtăşanie.

Desigur, se poate presupune că a fost o scăpare din partea lui Iisus. Poate că nu a ştiut sau nu şi-a dat seama. I-a permis să se apropie necurat de Împărtăşanie şi a intrat satana îl el. Iisus este vinovat că satana s-a statornicit în Iuda. Desigur că acestea sunt ironii, ca şi ideea că Iisus ar fi vrut intenţionat ca Iuda să cadă pentru a-şi îndeplini planul Lui. Cel ce vrea binele tuturor nu vrea pierderea nici măcar a unei persoane, el vrea ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. De aceea astfel de supoziţii nici nu ar putea fi concepute de cel care ştie cel puţin câte ceva despre viaţa şi activitatea lui Iisus.

De aceea, Împărtăşirea a fost de fapt asul inimii pe care Hristos îl foloseşte pentru salvarea lui Iuda. El vrea ca Iuda să ştie de taina aceasta, ar vrea ca El să o înţeleagă, să-I întrezărească esenţa misiunii. Iisus îşi revarsă tot binele asupra lui Iuda, astfel încât hotărârea acestuia să nu se facă din cauza necunoaşterii, a unei „greşeli” neintenţionate.

De multe ori creştinul „bun” încearcă să nu repete „greşeala” lui Iisus: nu dă milostenie celui ce pare să-şi fi risipit bunurile din propria vină, îl evită pe cel care a greşit, nu se deschide în faţa celui care l-a trădat o dată. Aceasta în ciuda faptului că toţi oamenii primesc aceleaşi daruri de la Dumnezeu, aceeaşi iubire a Lui, chiar dacă unii nu o preţuiesc şi o vând de multe ori pe nimic. Însă aceasta nu-L determină pe Hristos să nu-şi mai reverse darurile Sale, ci dragostea Sa se împărtăşeşte pururi tuturor.

Cine-i evreu? Aceasta-i întrebarea

Jerusalem-An-ultra-Orthod-009

Întrebarea ce stă înaintea judecătorilor Curţii Supreme din Marea Britania este la fel de veche şi complexă ca însuşi iudaismul.

Cine este evreu? Şi cine decide aceasta?

Această problemă din rândul comunităţii evreieşti britanice divizează mai bine de 300.000 de evrei. Totul a început după ce un copil de 12 ani a fost respins la admiterea JFS, Şcoala Liberă a Evreilor, pentru că mama lui nu este născută evreică, ci a trecut la iudaismul progresiv prin căsătorie. Astfel, potrivit evreilor ortodocşi, ea nu este evreică, şi nici fiul ei. În acelaşi timp, definiţia iudaismului ortodox cu privire la evrei exclude 40% din comunitatea evreiască din Marea Britanie, după rabinul Danny Rich, şeful executiv al Iudaismului Liberal din Regat.  Având în vedere faptul că unii evrei sunt recunoscuţi doar pe linie maternă sau paternă, înaintea judecătorilor problema apare mai mult ca o formă de rasism, decât de libertate religioasă.

Mai multe detalii pe NewYorkTimes.com