Hristos Se naște în cel care mijlocește pentru aproapele său

Iuda însă a zis către Israel, tatăl său: „Trimite băiatul (pe Veniamin) cu mine şi să ne sculăm să mergem, ca să trăim şi să nu murim nici noi, nici tu, nici copiii noştri. Răspund eu de el. Din mâna mea să-l ceri. De nu ţi-l voi aduce şi de nu ţi-l voi înfăţişa, să rămân vinovat faţă de tine în toate zilele vieţii mele.” – Facere 43,8-9

Dintre fii lui Iacov-Israel, poate că cei mai cunoscuți sunt Iosif și Veniamin, cei doi născuți de Rahela, soția îndrăgită. Iuda era însă fiul Liei, cea care „nu era iubită”, care ocupa locul secund în afecțiunea lui Iacob. Pentru Iuda însă, al patrulea copil al ei, Lia „Îl va lăuda pe Domnul!” (Fc. 29,35).

Iuda, nume care înseamnă „Lăudat fie Domnul!”, va juca un rol important în istoria mântuirii. El îl salvează pe fratele său Iosif de la moarte, venind cu ideea de a-l vinde unor ismaeliți. Ulterior, acest lucru se va dovedi providențial în anii de foamete grea care va amenința viața Israelului.

Momentul descris mai sus precede a doua călătorie a fiilor lui Iacov în Israel pentru cumpărarea de alimente. Simeon era deja ostatic în Egipt, astfel încât Iacov era reticent în a-l trimite și pe Veniamin, copilul bătrâneților sale, fiul său mult iubit (cf. Fc. 42,38). Iuda însă reușește să-și înduplece părintele. El reușește să-l ridice pe părintele său de la atașamentul egoist care aduce moarte tuturor, la iubirea adevărată care permite lăsarea și încrederea în voia lui Dumnezeu (cf. Fc. 43,13-14) spre viață și fericire.

Iuda se pune astfel gaj pentru fratele său. El mijlocește viața tuturor și atunci când Veniamin va fi amenințat cu rămânerea în Egipt, Iuda va ține o cuvântare în favoarea lui, una dintre cele mai frumoase pasaje ale Vechiului Testament (Fc. 44,18-34). Astfel, el reușește mijlocirea vieții întregului „popor” înaintea lui Iacov, dar și a lui Veniamin în fața lui Iosif, sensibilizându-l pe acesta până la lacrimi (Fc. 45,2).

Nu întâmplător Iuda este strămoșul Mântuitorului Hristos. Iacov îl binecuvântează pe Iuda ca cel din care se va naște Răscumpărătorul lumii (Fc. 49,10). Cel care a reușit să-l salveze pe Iosif de la moarte și s-a pus preț de răscumpărare pentru neamul său devine strămoșul lui Iisus Hristos, Cel care răscumpără tot neamul omenesc, punându-Se El Însuși preț de răscumpărare înaintea Tatălui.

Astfel, om care se pune preț pentru viața aproapelui său se face asemenea lui Iuda, care, prin fapta lui a putut da naștere lui Hristos. Doar prin mijlocirea pentru „fratele” său, prin salvarea aproapelui, creștinul va putea să-L nască pe Hristos, va putea să-L întrupeze pe Mântuitorul tuturor.

Creștinul așteaptă sfârșitul revelației

Din Sion va ieși Legea și din Ierusalim cuvântul Domnului. – Isaia 2,3

Isaia pregătește poporul lui Israel să aștepte Legea în muntele Sionului. Probabil că evreii nu prea au înțeles cuvintele profetului, având în vedere faptul că ei deja aveau legea lui Moise. Dar dacă Legea nu e completă, atunci cum se face că legea e sfântă și bună? Și totuși profetul Isaia întărește și spune că din Ierusalim va ieși cuvântul Domnului!

Pentru un creștin, aceste cuvinte par a nu mai fi o taină. Legea iubirii a fost adusă de cuvântul lui Dumnezeu întrupat Care S-a jertfit în Ierusalim. Mai mult, creștinul are conștiința că el este poporul lui Israel în duh (cf. Os. 2,25, Ro. 11,17), el împlinește Legea desăvârșită de Hristos, fiind părtaș la promisiunile Legii.

Însă creștinul poate face aceleași greșeli ca și vechiul popor al lui Israel, Sfântul Apostol Pavel avertizând asupra unei astfel de posibilități (Ro. 11,18-21). Astfel, și creștinul poate crede că împlinește legea dată de Hristos, dar de fapt să fie departe de Duhul ei.

Credem și spunem că mântuirea vine prin Iisus Hristos. În același timp însă, Mântuitorul precizează: „Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați” (In. 16,12). El își îndeamnă ucenicii la așteptarea promisiunii Tatălui în Ierusalim (cf. Fp. 1,4).

Se poate observa că așteptarea la care îndeamnă Mântuitorul nu se deosebește prea mult de cuvintele lui Isaia. Ei spun că mai este ceva. Nu s-a spus încă totul! Sfântul Serafim de Sarov spunea că „scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”. În Ortodoxie, cunoaștem că descoperirea obiectivă adusă de Hristos nu are valoare fără schimbarea minții și a inimii, fără metamorfozarea în omul nou, hristificat. Doar într-un astfel de om se împlinește revelația!

Lady Gaga și senzația neconvenționalului

Libertatea se împlinește prin faptele bune

În vârstă de doar 25 de ani, are peste 15 milioane de albume și 51 de milioane de discuri single vândute în întreaga lume. A depășit recordul de 32 milioane de fani pe rețeaua socială Facebook și bariera de 1 miliard de vizualizări pe situl oficial YouTube. A fost declarată de către revista Forbes ca cea mai populară celebritate din lume, iar Times Magazine a inclus-o în topul 100 a celor mai influente persoane din lume. Aclamată sau huiduită, Lady Gaga este artista care șochează prin neconvențional.

Săptămâna trecută, tânăra vedetă a cântat la parada gay ce a avut loc la Roma. Poate că doar aici Gaga se încadrează în trendul lumii de azi. Dacă Franța şi-a reiterat de curând refuzul faţă de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, cu ocazia primei dezbateri parlamentare asupra acestui subiect, nu aceasta este direcția care se dictează în lume. Potrivit CBN.com, guvernul britanic ameninţă dreptul creştinilor la liberă exprimare şi practică a credinţei lor, simultan cu promovarea activă a drepturilor homosexualilor. Peste ocean, președintele Barack Obama declară luna iunie ca fiind luna gay, iar în Israel, parada unor astfel de oameni este finanțată de puternica firmă Google. Acum și Gaga cântă pentru astfel de oameni, vrând să iasă din limitele normalului prin apelare la anormal.

Negarea normalității conduce la negarea lui Dumnezeu

Dar Gaga nu a fost dintotdeauna așa. Educată la o școală catolică, Stefani Joanne Angelina Germanotta era „foarte delicată, foarte silitoare, foarte disciplinată”. În același timp era cam provocatoare sau excentrică, autoexcluzându-se și fiind tratată ca o ciudată. Ea simțea imboldul nonconformismului, a nesupunerii față de niște reguli pe care nu le înțelegi sau a căror rost nu se întrevede. Însă revolta ei se rezuma mai ales la stilul de îmbrăcăminte. Chiar și atunci când a început să devină cunoscută, Lady Gaga avea versuri și o linie melodică ce nu ieșea prea mult din tiparele convenționale. Ia ieșea în evidență mai ales prin alegerile extravagante pe care le lua cu privire la machiaj, coafură sau îmbrăcăminte.

Curând însă revolta ei a început să cuprindă și viața sexuală normală. Ultimele ei videoclipuri și acțiuni sunt susțineri fățișe pentru persoanele cu activitate sexuală deviantă. Ulterior, revolta ei față de normalitate s-a prelungit de la a se împotrivi unirii naturale dintre  bărbat și femeie, cuprinzând și sfera religioasă.

În melodia „Born This Way”, Gaga propune o viziune proprie cu privire la apariția unei noi lumi, a unei noi umanități, în care binele și răul există în mod natural în natura umană. Aici, creatorul este identificat cu „capital H.I.M.”, cel care este iubit și a creat totul perfect. Ea îl identifică pe Dumnezeu cu acest „HIM” (de fapt acronimul de la „his infernal majesty”), iar cum totul a fost creat perfect, totul este bun. Deci, indiferent dacă ești negru sau alb sau „libanez sau oriental”, „gay, straight sau bi”, totul este bun și frumos pentru că „Dumnezeu nu face greșeli”. Nedifențiind între natura umană diversă și alegerile umane nenaturale, Gaga propune ca în „religia nesiguranței”, a relativismului „un iubit diferit nu este un păcat, (dacă cineva) crede în capital him”. Promovând o viață anormală, nenaturală, Gaga nu poate să nu schimbe și dumnezeul în care crede, nu poate să nu promoveze opusul lui Dumnezeu.

Ultima ei melodie este o sfidare fățișă la adresa creștinismului și a credinței în Hristos. Astfel, nu este de mirare că albumul „Born This Way” a fost interzis în Liban, pe motiv de „prost gust” şi insulte aduse creştinismului. Guvernul libanez a decis că melodiile incluse pe „Born This Way” nu sunt potrivite pentru a fi distribuite. Această decizie de a opri distribuirea întregul album o urmează pe cea care interzicea piesa „Judas”. Mai înainte, melodia „Born This Way” a fost interzisă la radio şi în Malaezia. În videoclipul melodiei „Judas”, Gaga joacă rolul Mariei Magdalena care ar fi avut o relația amoroasă cu Iuda. Ea se consideră o „proastă sfântă” a cărei virtute este Iisus, dar care e îndrăgostită de Iuda, „demonul de care se agață”.

Omul este chemat la depășirea limitelor în Dumnezeu

Revolta față de convențional a resimțit-o fiecare cel puțin o dată în viață. Manifestată și acceptată mai mult sau mai puțin de către fiecare, ea nu reprezintă decât o încercare de depășire a propriei naturi umane finite. Încercarea de depășire a granițelor, o încercare de ne-limitare este sădită ființial în om. Prin dorința naturală de a fi ca Dumnezeu, omul încearcă mereu să-și depășească limitele. Așa cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin, „spiritul uman este înclinat spre mistică, spre o mistică a nemărginirii, a lipsei de limită”. Însă această nemărginire și desăvârșire la care omul tânjește nu se poate face printr-o încălcare a ordinii naturale sau a legilor fizice, ci printr-o transfigurare a lor. Omul trebuie să fie dumnezeu în Dumnezeu și prin Dumnezeu, ajungând „om prin natură și dumnezeu prin har”, după cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog. În același mod, omul trebuie să se supună legilor naturale pentru a le înțelege, pentru a-și înțelege propria natură. Doar prin înțelegerea propriei naturi limitate și personale dar chemate la nelimitare și comuniune omul va reuși cu adevărat să-și depășească limitele și să cunoască originalitatea.

În acest sens, omul ar trebui să-și ia modelul de viețuire al sfinților. Aceștia sunt oameni care au trăit libertatea nu ca pe o simplă facultate de alegere, ci ca pe un „avânt absolut care se orientează către Bine fără a avea rețineri sau întrebări”, după cum spune Paul Evdokimov. A face binele nu este o simplă alegere, ci un lucru natural. Fac binele sau nu exist. Răul și păcatul, ca negare a binelui, te transpune în planul inexistenței ca proprie negare. Alegerea binelui reprezintă opțiunea normală și naturală a omului, singura care îi poate conferi libertatea adevărată. Trăind după legile naturale, omul cuprinde și înțelege natura. Trăind după legea iubirii normale, omul se unește și înțelege persoana la modul absolut, fie că se referă la Dumnezeu sau la cel de lângă. Deci doar prin trăirea naturală în iubire se poate ajunge la înțelegerea și trăirea în comuniune cu întreaga creație și cu Dumnezeu, singurul în care omul nu-și găsește limita.

În istoria Bisericii au existat și unii sfinți nonconformiști, care nu se supuneau și chiar respingeau etica individuală. Aceștia reprezintă o categorie specială de sfinți denumiți „nebuni pentru Hristos”. Christos Yannaras îi descrie ca pe niște persoane care „fac lucruri absurde, smintite, nebunești, dar care au întotdeauna un conținut adânc și tind mereu să reveleze realitatea și adevărul ascunse în spatele aparențelor acestei lumi”. Spre deosebire de extravaganțele oamenilor care se doresc a fi emancipați, astfel de sfinți practică asceza la cel mai înalt grad, sunt „refuzul absolut al criteriilor mondene, devenind marele sarcasm al lumii”. Ei ridiculizează lumea despărțită de Dumnezeu, dezvăluie valorile iluzorii ale vieții fără Hristos. Sub masca nebuniei, acești sfinți aleși de Dumnezeu „sfâșie vălurile moralei convenționale” nu pentru a șoca sau a legitima păcatul, ci tocmai pentru a-l demasca și a-i ajuta pe păcătoși să se ridice din starea lor degradantă. Pentru că s-au purificat cu totul de păcat, ei nu tolerează păcatul. Ei au avut nebunia de a se dărâma ca sine egoist, păcătos și doritor de faimă, chemându-i pe oameni la o viață de nestricăciune și nemurire.

O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adma şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde!

Osea 11,8

* Adma şi Ţeboim sunt cetăţi pomenite şi distruse alături de Sodoma şi Gomora.

Obadia – chip de mântuire

Atunci a chemat Ahab pe Obadia, mai marele curţii, şi Obadia era un om foarte temător de Dumnezeu. – III Regi 18,3

Se spune despre Ahab că era mai păcătos decât toţi regii lui Israel dinaintea lui (III Rg. 16,33), astfel încât din cauza lui proorocul Ilie a legat cerul şi trei ani şi jumătate nu a fost ploaie pe pământ (18,18). Pe lângă faptul că se închina lui Baal şi a construit temple Astartei, soţia lui Ahab a omorât toţi preoţii lui Dumnezeu, afară de 100 ascunşi de Obadia.

Se observă că deşi slujea unui om care şi-a pierdut sufletul prin păcate, Obadia a rămas credincios Dumnezeului Preaînalt. El nu s-a lăsat întinat de spurcăciunile lui Ahab, dar nici nu a fugit departe de el. Obadia a ascultat în duh cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune: Slugilor, ascultaţi întru toate stăpânilor voştri… (Co. 3,22). Obadia nu a căutat tihna unui loc ascuns în care să se roage, dar în care nu putea lucra binele. El ştia că atunci când conducătorul e rău şi oamenii vor fi duşi în păcat, va fi nevoie de cineva care să-i întărească pe cei drepţi, care să fie sprijin celor mai mici.

Nu se ştie dacă el a cerut funcţia sa de la Ahab. Cert este că atunci când el a primit-o, a văzut în ea slujirea lui Dumnezeu (Co. 3,24). El a văzut pronia lui Dumnezeu, mila Lui care se va putea manifesta prin braţele Sale. Astfel că Obadia se face pricină de mântuire pentru preoţii lui Dumnezeu.

Obadia este chipul şi prefigurarea lui Hristos Care, venind în lumea stăpânită de lucrarea diavolului, se face pricină de mântuire pentru toţi cei care prevăd prin trupul lui pe Dumnezeu. În acelaşi timp, Obadia este învăţător Bisericii care slujeşte în condiţii de asuprire şi prigoană. Exemplu lui dăinuie ca pildă pentru creştinii ce au posibilitatea să facă binele chiar şi atunci când lucrează pentru oameni păcătoşi. Obadia înainte-văzut îngenuncherea lui Hristos Care se ruga Tatălui să nu-i scoată ucenicii din lumea aceasta, ci doar să-i protejeze (In. 17,15). Obadia este ucenicul iubit ce în ciuda necredinţei celor din jur, îşi păstrează conştiinţa neîntinată.

Vezi şi: Obadia – model de ascultare

Râvna lui Ilie şi proorocia lui Saul

Fugind dinaintea lui Saul, regele neascultător al lui Israel, David a plecat la Samuel (I Regi 19,18), cel ce l-a uns rege în ascuns. Saul, aflând că David este în Rama, trimite oameni să-l prindă, iar aceştia, văzându-l pe Samuel şi pe alţii proorocind, au fost cuprinşi de Duh Sfânt, proorocind şi ei. Aceasta s-a întâmplat de trei ori, până când şi Saul, mergând el însuşi să-l prindă pe David, a proorocit o zi şi o noapte, încât se zicea: Oare şi Saul este printre prooroci? (I Regi 19,24)

Mulţi ani după acestea, când Ohozia domnea în Israel, Ilie îl mustră pe acesta pentru cercetarea altor zei. Chemat fiind la rege, Ilie coboară foc din cer şi nimiceşte cincizeci de oameni cu căpetenia lor: De sunt omul lui Dumnzeu, să se coboare foc din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi! (IV Regi 1,10) Aceasta se repetă de două ori. Toţi aceştia au pierit pentru aroganţa lor şi a conducătorilor lor, dar nimeni nu poate nega caracterul incandescent al omului lui Dumnezeu. A treia ceată de cincizeci este salvată de conducătorul ei care se roagă lui Ilie să nu-i fie sufletul său trecut cu vederea. Astfel, Duhul Sfânt coboară şi-l linişteşte pe Ilie de frica de rege, frică ce a avut efecte dramatice pentru cei dinainte. Şi Ilie coboară din înălţime pentru ca regele căzut să aibă pe patul de moarte cuvânt de la Dumnezeu. Nu ştim dacă prezenţa lui Ilie a fost mântuitoare pentru cel bolnav, căci Ohozia a murit după cuvântul profeţit de Ilie mai înainte, dar faptul că a avut un om al lui Dumnezeu aproape de el când a murit ne face să credem că Ohozia era capabil să-şi recunoască vina şi să plece împăcat la Creator.

Ca om al lui Dumnezeu, şi Samuel avea putere asupra stihiilor (cf. I Regi 12,18), dar de cele mai multe ori el prefera să judece poporul în pace, cu milă. Se vâd astfel două atitudini diferite, sau mai degrabă două momente diferite.

În episodul proorociei lui Saul, observăm că oricum ar fi omul, există cel puţin un moment în care Duhul Sfânt să se atingă de om, căci nimeni nu poate să vină la Dumnzeu de nu este chemat de Acesta sau cum poate să dorească fără a şti!?

În al doilea moment expus se vede că există un moment al judecăţii în care ni se cere decizia finală. Faptul că Saul a proorocit nu l-a împiedicat să-l prigonească pe David şi, în final să se sinucidă (I Regi 31,4). Deşi Ohozia a căzut, tot a avut pe patul de moarte pe omul lui Dumnezeu. De aceea, în final contează alegerea definitivă, examenul cel mare al morţii.

Goldstone şi ale lui critici

goldstone

Juristul sud-african de 71 de ani, Richard Goldstone este şeful unei investigaţii ONU care a acuzat Israelul de crime de război în Gaza. Raportul însă a fost dur cu ambele părţi implicate în războiul care a omorât 1.387 palestinieni şi 13 israeliţi.

El însuşi evreu, Goldstone a fost surprins mai ales de atitudinea căldicică a Statelor Unite, care a luat partea Israelului şi în alte dezbateri.

Sursa: Reuters.com

Osea – proorocul îndreptării

Prophet_HoseaProoroc al evreilor înainte de naşterea lui Hristos, Osea îşi mustră semenii pentru purtarea lor imorală faţă de propriul Dumnezeu. Astfel, el îşi ia de soţie o femeie desfrânată, având cu ea fii pe Izreel, pe Lo-Ruhama (Cea neiubită) şi pe Lo-Ami (Nu este poporul Meu). Prin credinţă şi fapte bune, aceştia devin noul Israel, Rahuma (Cea iubită) şi Ami (Poporul lui Dumnezeu). Înfumuraţi pentru alegerea lor divină ca popor ales al lui Dumnezeu, evreilor li se demonstrează prin aceştia că poporul lui Dumnezeu devine oricine crede în El şi face voia Lui, chiar dacă la început au fost născuţi din desfrânare, adică au fost închinători la idolii cei mulţi, icoane ale propriilor fapte decăzute ajunse normă.

Poporul Meu va pieri pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului şi Eu voi uita pe fii tăi. – Osea 4,6

Dacă Israel a fost vie mănoasă care dădea rod din belşug (10,1), acum ţinutul său este un pustiu devastat de războaie şi ură, fără jertfe, fără stâlp de aducere aminte şi fără heruvimi (3,4), ci doar cu un singur zid al plângerii. În ciuda acestul fapt, Domnul nu se comportă ca un om: O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea… Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde!… Eu sunt Domnul Dumnezeu atotputernic, şi nu om; Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să te prăpădesc (11,8-9). Dacă Dumnezeu l-a iubit pe Israel când era tânăr, chemându-şi Fiul din Egipt (11,1), acesta se va întoarce la sfârşitul zilelor cu înfricoşare de Domnul şi de bunătatea Lui(3,5), cunoscând că El milă vrea, iar nu jertfă, şi cunoştinţa Lui mai presus ca arderile de tot (6,6). Acum însă, când încă nu a fost sfâşiat învelişul cel tare al inimii lor (13,8), nu strigă către Dumnezeu din toată inima lor, ci se tânguiesc pentru jertfelnice (7,14).

Scrisă în istorie pentru fiii lui Israel, profeţia lui Osea se aplică la toţi cei ce se laudă cu originile lor vrednice, uitând ca propria onoare este dată de prezentul faptelor măreţe.hosea

O, de ar fi cineva înţelept ca să priceapă aceasta şi ager ca să poată pătrunde cuvântul cel adânc! (14,10)

Prorocul Ilie

1sfantulilie1Simbol al proorocilor, Ilie este poate cea mai importantă personalitate a Vechiului Testament, alături de Moise.

Avându-L ca centru al existenţei pe Dumnezeu, Ilie se consideră ultimul om credincios într-o lume necurată şi păgână. Pedeapsa secetei de trei ani şi şase luni vine ca mijloc al trezirii poporului dintr-o viaţă similară celei contemporane: ateistă dar superstiţioasă, moralistă dar păcătoasă. În astfel de timpuri, Ilie trăieşte în pustiu, hrănit fiind de corb cu pâine şi carne, urmând ca apoi să petreacă la o vaduvă, care, pentru credinţa sa, nu numai că nu va suferi din cauza foametei, dar îşi va vedea copilul înviat. Astfel că împrejurările potrivnice devin mod de manifestare directă a lui Dumnezeu în creaţie. Ploaia dătătoare de viaţă nu va reveni decât după recunoaşterea lui Dumnezeu şi omorârea preoţilor mincinoşi, ca simbol al vieţii păcătoase şi a minţii tulburate.

Având cheile cerului, hrănit fiind de păsări în pustiu, făcând minuni şi înviind morţi, ucigând 450 de preoţi păgâni, Ilie se înfricoşează şi fuge de mânia Izabelei, regina de neam străin a lui Israel. Se spune că semeţindu-se pentru faptele minunate săvârşite de Dumnezeu prin el, Ilie a avut prilej de smerenie adâncă, smerenie ce i-a permis însă vederea lui Dumnezeu nu în furtună, nu în cutremur, nu în foc, ci ca freamăt de adiere lină, ca pace şi linişte sufletească.

Râvna lui Ilie s-a materializat în carul de foc ce l-a ridicat la cer, după ce a trecut prin Iordan ca Moise prin Marea Roşie.