Spin – Limitarea lui Dumnezeu sau limitarea omului?

Magia binelui s-ar putea defini ca tendinţa aproape puerilă de a face binele într-un mod atotputernic. De multe ori ne imaginăm catastrofe sau măcar anumite neplăceri ca urmare a unui lanţ al slăbiciunilor. Dacă un fluture a adus era glacială şi dispariţia dinozaurilor, ce poate aduce o minge?

Astfel de scenarii suscită interes pentru publicul larg, dar neglijează importanţa voinţei umane asupra construcţiei viitorului. Să nu uităm că Avraam a încercat salvarea Sodomei şi Gomorei, cetăţi cu mii de suflete, prin propria voinţă!

O privire atentă asupra teatrului mondial ar observa amănunte şi amănunte. Doar o minte şi mai ales o putere universală le-ar putea dirija sau manipula. Şi ce bine ar fi: conştiinţa noastră nu ar mai fi deloc tulburată!

E uşor să spunem că Dumnezeu e rău pentru că dirijează răul. E simplu să credem că răul există pentru a ne ispiti. Dar Dumnezeu nu vrea să ne încerce, ci doar să fim ca El, răul existând ca manifestare a voinţei proprii în disonanţă cu acest ţel. Dacă e ceva ce Dumnezeu nu poate determina, e voinţa umană. Aşa cum nimic nu poate determina Nedeterminatul, icoana lui Dumnezeu, adică omul, nu poate fi determinat de Cel ce vrea să-I semene. Determinat prin natură, omul este nedeterminat prin voinţă. El poate fi însă manipulat doar de ceilalţi prin propriile dorinţe şi nevoi, dar fiinţial, omul îşi este propriul determinant.

Expresii ca “Dumnezeu e preocupat cu eliminarea sărăciei sau cu încetarea războaielor” presupune un Dumnezeu care n-ar fi atotputernic, care deci nu ar fi Dumnezeu. Dar tocmai prin faptul că-i lasă mână liberă omului, El Îşi arată transcendenţa fiinţială, dar mai ales marea lui iubire.

Atunci când ne dorim ca totul să fie bine, ca lucrurile să se desfăşoare cum dorim, să putem să spunem după Modelul nostru: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!… Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu!

Iară prin libertatea pe care i-o acordăm celuilalt, ne asemănăm iarăşi cu El, ca raportare la noi, făcând astfel o lume apropiată de voia Lui, de ceea ce ea ar trebui să fie.

Ispita binelui e ceea ce ne dă forţă.

Mulţumesc Marius Chelmu pentru prezentul material.