Când ne rugăm

Dacă apostolii L-au întrebat pe Hristos cum să se roage, problema care se întâlnește frecvent astăzi este găsirea timpului pentru rugăciune. Cu un serviciu care ocupă cea mai mare parte din zi, cu îndeplinirea responsabilităților sociale sau familiale, omul contemporan de-abia așteaptă să se aștearnă seara în pat, prietenul său căruia îi dăruiește o treime din viață. Și zi de zi se reîncepe această viață de Sisif, pentru împliniri efemere sau perene, pentru construirea de coloși virtuali sau pur și simplu pentru supraviețuirea unei alte zile mai bune. O rutină complicată, dar monotonă pare să ia locul unei vieți simple, dar complexe, surprinsă mereu de bucurie.

Creștinul „bun” renunță la unele atribuții pentru a-și face canonul, a face un acatist sau paraclis, a merge mai des la biserică. Alții strecoară cu greu câteva rugăciuni dimineața și seara. Alții, acuzând oboseala cronică, uită să spună și „Doamne-ajută!” sau să se închine atunci când se trezește sau nici duminica nu mai merg la biserică.

În trecut, atunci când societatea mai păstra conștiința creștină, era poate mai ușor. Când părinții se roagă la trezire, copiii tind să preia mai ușor acest obicei sănătos. Când ceilalți se roagă înainte de masă sau de a începe lucrul, este mai greu să uiți să faci „măcar” o cruce. Când toată lumea merge la biserică duminică dimineață, nimeni nu mai rămâne în fața televizorului să vadă de acolo „Viața satului”. Trăirea religioasă era integrată în mod natural în viața omului. Astăzi, în cel mai bun caz, cele două s-au separat. Omul trebuie să fie mai întâi un bun cetățean care își plătește dările și doar pe urmă, dacă mai este timp și fără să încurce societatea (cum prevăd noile dispoziții din Franța), el poate să aibă și o trăire spirituală.

Însă această împărțire a vieții nu este naturală, deci nici normală. Neglijarea laturii spirituale a omului nu are consecințe bune nici asupra propriei persoane și nici asupra societății în general. De aceea, creștinul este dator să îmbine armonios datoriile „lumești” cu cele duhovnicești, nu de unele lipindu-se și altele lipsindu-se, pentru că doar în lume omul își câștigă mântuirea.

În acest sens, momentul oportun pentru rugăciune este acum. Nu este un alt timp mai potrivit. El nu a fost și nici nu va fi. El este acum. Creștinul trebuie să se sârguiască să se roage acum. Nu trebuie să spune rugăciuni complicate. Este de ajuns „Doamne ajută!” sau „Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă!”. Acestea sunt cuvinte ușoare, ușor de reținut și repetat, putând fi spuse oricând. Timpul care înainte era „mort”, așteptarea la semafor, mersul la lucru sau coada la bilete pentru teatru se poate transforma în momente de trăire duhovnicească, adevărate oaze de apă cerească, permițând nu doar supraviețuirea, ci chiar trăirea unei vieți adevărate.

Rugăciunea lui Iisus se poate spune oricând. Nici măcar nevoile fiziologice nu trebuie să o împiedice. Repetarea ei, chiar mecanică, își dovedește foloasele în timp. Uneori se poate face și după ceas, pentru evitarea plictisului. Doar cinci minute seara și dimineața înseamnă aproape 250 de „Doamne, Iisuse…” pe zi. Aceasta nu este mult, dar nici puțin. Iar Hristos nu este indiferent la cel care îi cheamă numele și, mai devreme sau mai târziu, El se va coborî și va umple inima de pace și bucurie. În acest sens, Sfântul Ioan Sergheev spune că „nu în zadar se vorbește de Dumnezeu că: aflat este și întru cele sfinte se odihnește”.

În Săptămâna Luminată nu se postește pentru a se primi Împărtășania

Săptămâna care începe în noaptea de Paști este încărcată de bucuria și veselia ce izvorăsc din Lumina Învierii lui Hristos. Această prezență și stare de înălțare duhovnicească, acest ospăț de bucurie profundă nu este compatibil cu postul. Tocmai de aceea Sfânta Biserică a rânduit ca în aceste zile să fie dezlegare la toate bucatele. „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească.” (Mc. 2.19) Este vreme de post și este vreme de bucurie.

În acest sens, creștinul care dorește să participe la Liturghie nu trebuie să postească în ajun, ci trebuie doar să nu mănânce nimic în ziua respectivă, până la momentul împărtășirii. Așa cum spune Pr. Lector Dr. Petru Pruteanu, postul obligatoriu pentru primirea împărtășaniei se referă doar la aceste ore de abținere totală de la mâncare și băutură, el neavând legătură cu ceea ce se mănâncă în ziua precedentă: „Împărtăşirea cu Sfintele Taine este legată de post, dar canoanele se referă la postul de ajunare, adică la primirea Sfintei Împărtăşanii pe nemâncate”.

Preoții înșiși respectă principiile vieții duhovnicești și nu cer credincioșilor o pregătire suplimentară față de ceea ce ei înșiși fac. Unii clerici mai râvnitori, pentru că ei au o viețuire mai aspră, fiind mai postitori, și ucenicii pe care îi spovedesc pot avea o rânduială diferită. În acest sens, se obișnuiește uneori ca cei ce se împărtășesc a doua zi să consume la cina din ajun mâncare de post, chiar dacă în restul zilei au consumat alimente de dulce.

În Săptămâna Luminată, în majoritatea bisericilor se săvârșesc cel puțin patru liturghii. Pentru a nu uita roadele postului și pentru ca omul să nu se îndestuleze doar cu hrană trupească, creștinul este dator să se pregătească și să participe la Liturghie. Având în vedere timpul scurt, dar și frecvența și densitatea mare a rugăciunilor care se spun în Biserică în acest timp, nu este absolut necesară spovedania înaintea fiecărei împărtășiri. Dacă nu s-a întâmplat nimic ce l-ar putea opri pe credincios de la Sfintele Taine, creștinul poate primi binecuvântarea de a participa la Liturghie în vederea împărtășirii fără a mai fi necesară spovedania. „Toți trebuie să ne spovedim, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, și mireni, și călugări, și preoți, și arhierei…” atunci când ne apasă păcate grele, dar nu orice păcat este opritor de la Împărtășanie.

De aceea se impune ca, mai ales creștinii care au o strânsă legătură cu Biserica, cei care participă la slujbe și doresc să se împărtășească să nu fie opriți fără motiv canonic de la primirea Sfintelor Taine. Sfântul Ioan de Kronstadt spunea că „eu mor dacă nu săvârșesc în fiecare zi Liturghia”. Credinciosul însă nu poate sluji Liturghia, nu se poate împărtăși singur. Dar râvna lui nu trebuie împiedicată, iar preotul, slujitorul lui Hristos pentru credincios, trebuie să răspundă chemării slujbei pe care a primit-o. Nu trebuie oferită Sfânta Împărtășanie tuturor, dar nici nu trebuie ascunsă de toți. Și, din fericire, încă mai sunt creștini care au dorința unor sfinți ca Ioan de Kronstadt. Ei nu pot sau nu țin neapărat să se împărtășească zilnic, dar vor să fie în comuniune euharistică la Liturghia la care participă.

Postul şi nevrednicia creştinilor

Sunt unii care susţin că prin post primesc curăţia de a se apropia de Sfintele Taine şi în nici un chip nu se cuvine a se împărtăşi careva cu Trupul şi Sângele Domnului fără post de una, două, trei sau şapte zile, chiar şi fără ulei. Ei dispreţuiesc pe cei ce nu ţin acestea, chiar dacă Marele Apostol Pavel spune ca nimeni să nu osândească pe careva pentru mâncare şi băutură (Ro. 14,3).

Ei uită că Domnul zice prin Moise: Voi milui pe cine vreau să miluiesc şi mă voi îndura de cine vreau să mă îndur (Ex. 33,19)). Iar Sfântul Apostol Pavel continuă: Deci nu este de la cel care voieşte, nici de la cel care aleargă, ci de la Dumnezeu Care miluieşte (Ro. 9,16). Iar Înţeleptul zice: Calul este gata de luptă, dar biruinţa vine de la Domnul.

Mântuirea vine din credinţă, pentru ca nimeni să nu se îndreptăţească. Trebuie să avem conştiinţa că Hristos lucrează în noi, că noi nu suntem vrednici de El, dar că El ne curăţeşte. Nu pentru că am făcut ceva anume, ci pentru că El vrea. Regele David spune: Să cad mai bine în mâna Domnului, căci mila Lui este mare; numai în mâna oamenilor să nu cad (II Rg. 24,14). Şi nădejdea lui nu a fost în deşert (II Rg. 24,16). Vedem că marele rege David a profeţit mila lui Dumnezeu, Care Însuşi S-a coborât în iad nu pentru vrednicia vreunuia de acolo, ci pentru marea Lui iubire. Căci El pentru cei păcătoşi şi-a dat viaţa (In. 53,12).

Cine poate spune că este liber de păcat? Sfântul Ioan de Kronştadt spunea că nici în timpul Liturghiei nu era lăsat în pace de gânduri hulitoare, dar aceasta nu i-a împiedicat conştiinţa de la unirea cu Hristos. Şi el se împărtăşea zilnic. Toate rugăciunile pregătitoare pentru Împărtăşanie subliniază faptul că nu pentru vrednicia cuiva, ci pentru bunătatea Mântuitorului suntem vrednici a ne împărtăşi. Au fost unii care în smerenia lor nebună nu s-au mai împărtăşit deloc. Au confundat smerenia cu mândria de a se socoti vrednici pentru ceea ce Hristos nu numai că a îngăduit, dar a şi cerut în mod direct, deşi prin aceasta mulţi s-au smintit (In. 6,66). Vedem că Hristos a accentuat acestei uniri trupeşti cu El, deşi se ştia că pe mulţi îi va îndepărta. Tocmai pentru că este o chestiune prea importantă pentru a fi voalată, Hristos a expus-o pe larg, direct, strecurându-şi astfel ucenicii.

Dar cei ce aleg cuvintele de viaţă veşnică (In. 6,68) se vor apropia şi vor gusta adevărata mâncare şi băutură (In. 6,55), tocmai a fi întru Cel iubit (In. 6,56).