Euharistia este sprijin şi mărturie a credinţei

De Euharistie şi de rugăciune se îndepărtează, pentru a nu mărturisi că Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul care a pătimit pentru păcatele noastre şi pe care Tatăl, cu bunătatea S-a, L-a înviat. Aşadar, cei care se împotrivesc darului lui Dumnezeu mor din cauza tăgadei lor. Le-ar fi de folos să iubească, pentru ca să şi învieze. Se cuvine deci, să vă îndepărtaţi de unii ca aceştia şi să nu vorbiţi cu ei nici în particular, nici în public. Să ne ţinem strâns de profeţi şi mai ales de Evanghelie, în care patimile ne sunt arătate, iar învierea se împlineşte. Fugiţi de dezbinări, că ele sunt începutul relelor.

Ignatie Teoforul

Să petrecem de Anul Nou creştineşte!

Sărbătorile de iarbă cuprind evenimente de o importanţă deosebită pentru viaţa noastră duhovnicească. După o pregătire de patruzeci de zile cu post, rugăciune şi fapte bune, ne-am învrednicit de primirea şi de Naşterea lui Hristos. După coborârea lui Dumnezeu în inima lui, creştinul nu poate să nu-şi lase faptele cele rele, omul cel vechi, şi să nu înceapă un an nou, o viaţă nouă. Doar prin schimbarea omului vechi cu omul cel nou în Hristos, credinciosul poate înţelege Boboteaza, Sărbătoarea în care credinciosul Îl vede şi Îl descoperă pe Dumnezeul iubirii treimice.

În acest sens, Anul Nou este prilej pentru un nou început pentru fiecare om care vrea să-şi schimbe viaţa lui limitată, bucuria palidă şi efemeră, cu o viaţă nouă ce izvorăşte din unirea cu Hristos, adevărata bucurie şi împlinire a omului.

Creştinul este dator să sărbătorească trecerea dintre ani… creştineşte. Nici nu se cuvine altfel! De aceea, fiecare creştin este dator să meargă pentru rugăciune la Biserică. Aici, preotul şi credincioşii aduc mulţumiri pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat, dar şi rugăciuni de cerere pentru un început nou, pentru o vieţuire mai bună. Cu ocazia noului an se face slujba Te Deum şi acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Unii preoţi citesc acum şi Moliftele Sfântului Vasile, rugăciuni în care se blestemă diavolul, începătorul răutăţii. Astfel că intrarea în noul an se face cu bucuria unui nou început, dar şi cu conştiinţa luptei permanente împotriva duhurilor răutăţii care încearcă în orice chip să ne întoarcă de la viaţa cea nouă în Hristos.

În unele biserici, slujba de noapte se continuă cu Sfânta Liturghie, întocmai ca în noaptea de Paşti. Aşa cum de Sfintele Paşti se sărbătoreşte Învierea lui Hristos şi noua viaţă ce se împărtăşeşte oamenilor, în acelaşi fel, de Anul Nou, creştinii se adună în aşteptarea vieţii celei veşnice, în celebrarea zilei fără de sfârşit a Împărăţiei lui Dumnezeu. Dacă Paştile sunt ziua slăvirii lui Hristos pe pământ, Liturghia de Anul Nou anticipează bucuria sfinţilor de la Parusia Domnului, de la a doua venire a lui Hristos. Acesta este un moment al sfârşitului lumii şi a timpului acestuia, dar şi de început al vieţii veşnice împreună cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Tânjind după viaţa veşnică, credincioşii se pregătesc şi se cuminică cu Sfintele Taine, leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci pentru a trăi veşnic în Iisus Hristos (Sfântul Ignatie Teoforul).

După Sfânta Liturghie şi Te Deum, săvârşite la miezul nopţii sau a doua zi, credincioşii se bucură de roadele pământului, mulţumind, nădăjduind şi cerând de la Dumnezeu un an nou plin de bucurii şi de realizări trupeşti şi duhovniceşti.

Domnul marelui praznic al vieţii, neîntreruptă Bucurie şi Festin (Vasile Voiculescu), vrea ca noi să trăim şi să ne bucurăm împreună cu El, să nu-L izgonim în momentele de veselie, ci să-L chemăm şi să fim în comuniune cu El. El a fost şi s-a bucurat cu mirii la nunta din Cana Galileii, a băut şi a mâncat. Nu lucrurile sunt rele prin sine, ci totul devine rău prin izgonirea lui Dumnezeu din lume. Doar prin apropierea şi împărtăşirea de Dumnezeu, de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit, omul poate gusta adevărata mâncare şi băutură, se poate simţi cu adevărat împlinit.

Faţă de celălalt

«Rugaţi-vă neîncetat» pentru ceilalţi oameni. Că este şi în ei nădejde de pocăinţă, ca să aibă parte de Dumnezeu. îngăduiţi-le să fie învăţaţi chiar din faptele voastre. Faţă de mânia lor, voi fiţi blânzi, faţă de lăudăroşenia lor, voi fiţi smeriţi, faţă de hulile lor, voi faceţi rugăciuni,  faţă de rătăcirea lor,  voi fiţi  «tari în credinţă»,  faţă  de sălbăticiunea lor, voi fiţi potoliţi. Nu căutaţi să-i imitaţi pe ei. Să le fim fraţi, prin blândeţea noastră, să ne străduim să «imităm pe Domnul». – Cine a fost mai nedreptăţit ca El ? Cine a fost mai lipsit ? Cine a fost mai dispreţuit ? – ca să nu se găsească în voi iarbă a diavolului, ci să rămâneţi, trupeşte şi duhovniceşti, în Iisus Hristos, în toată curăţenia şi cuminţenia.

Ignatie Teoforul, Către Efeseni

Cum ne comportăm faţă de celălalt?

Dumnezeu S-a coborât pe pământ pentru a face cunoscut oamenilor modelul de iubire dintre persoanele Sfintei Treimi. Hristos Se naşte pentru a-L face cunoscut pe Tatăl, pentru a descoperi lumii iubirea Lui cea mare. Lumea este chemată astfel la un nou mod de vieţuire, la o trăire a vieţii ca manifestare a iubirii treimice.

Celălalt este cel care nu are legătură cu mine. Este cel care există, dar care este despărţit de mine. Deşi împărţim aceeaşi fire, prin modul de viaţă şi gândire ne despărţim şi ne separăm. Celălalt nu este un prieten cu care pot comunica orice, un frate sau soră cu care pot împărţi orice. Celălalt este cel care nu mă înţelege, cel cu care nu am acelaşi gând.

Pentru un creştin, celălalt este un necreştin. Celălalt este creştinul botezat, cel care deşi este născut din nou în Hristos, nu a păstrat o legătură cu El, este străin de înţelegerea Lui. Celălalt poate fi un creştin care, deşi frecventează Biserica, încă nu înţelege viaţa ei mistică.

Pentru toţi aceştia Biserica se roagă şi spune mereu Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Doar prin unirea credinţei în Duhul Sfânt omul îl poate cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu.

Pentru a-L înţelege pe Dumnezeu şi pentru a putea comunica cu El, omul trebuie să aibă gândul şi viaţa lui Hristos. El trebuie să se golească de toate gândurile şi părerile proprii pentru a se putea umple de adevărata cunoaştere şi viaţă. Deşi s-ar părea o spălare a creierului, doar prin eliminarea gândirii proprii, limitate, izvorâte din simţiri nedesăvârşite, din preconcepţii sau învăţături mai mult sau mai puţin greşite, omul se poate deschide spre o gândire adevărată, spre un raţionament cu totul logic, spre o simţire conformă cu realitatea.

Până a ajunge la această stare de început de trăire în Hristos, celălalt trebuie tratat cu multă blândeţe şi dragoste. Pe lângă faptul că trebuie o rugăciune neîncetată pentru el, Sfântul Ignatie Teoforul îi îndeamnă pe credincioşi zicându-le: să le fim fraţi prin blândeţea noastră; îngăduiţi-le să fie învăţaţi chiar din faptele noastre.

Faptele lor de neştiinţă sau necuviinţă nu trebuie imitate, ci, rămânând trupeşte şi duhovniceşte în Hristos, în curăţie şi cuminţenie, credinciosul trebuie să răspundă prin faptele opuse ale iubirii creştine. Unii pot fi aroganţi şi infatuaţi, pot fi mânioşi, certăreţi sau chiar sălbatici în manifestările lor ce se vor emancipate. Însă creştinul trebuie să trăiască şi să promoveze adevăratele valori ale bunei cuviinţe, ale unei manifestări moderate. Nu trebuie adoptată nici cealaltă extremă, erezia puritanismului, care promovează dispreţul şi dezgustul faţă de trup. Ortodoxia promovează o conduită moderată, o bucurie veritabilă, o plăcere ce nu trebuie despărţită de Hristos.

Cu privire la cei care vin mai rar la Biserică, ei nu trebuie bruscaţi şi forţaţi în ţinerea unor reguli prea puţin înţelese, unele dintre ele destul de superficiale şi arbitrare. Unii preoţi chiar îi învaţă pe credincioşii lor să nu-i deranjeze pe noii veniţi cu diferite reguli sau rânduieli, mai ales în timpul slujbelor. Aceasta se întâmplă pentru că unele persoane ţin foarte mult la reguli de o importanţă îndoielnică în detrimentul concentrării la rugăciune.

Fiecare creştin trebuie să se străduiască să fie cât mai duhovnicesc, să aibă gândul lui Hristos, Cel care a împlinit Legea Veche cu iubirea.

Să nu te sperie cei ce par vrednici de credinţă, dar învaţă învăţături străine. Stai tare ca o nicovală în care se loveşte. Acela-i mare atlet care învinge, deşi-i lovit.

Iganatie Teoforul, Către Policarp 3,1

Atitudinea învăţătorului faţă de cei ce învaţă

Nu vă poruncesc ca şi cum aş fi cineva. Chiar dacă sunt pus în lanţuri pentru numai(le lui Hristos), nu sunt încă desăvârşit în Iisus Hristos; pentru că eu acum încep să învăţ în şcoala lui Iisus şi să vă grăiesc vouă ca unor tovarăşi de învăţătură. Că trebuie să fiu pregătit de voi pentru luptă, prin credinţă, îndemnul, răbdarea şi îndelunga voastră răbdare.

Igantie Teoforul, Către Efeseni 3,1