Taxa de criză

brown-190Dacă v-aţi gândit cumva că e vorba de o scutire sau diminuare a taxelor în perioadă de criză, poate ar trebui să mai încercaţi. La întâlnirea miniştrilor de finanţe a G-20 s-a propus o nouă taxă pentru a salva viitoarele bănci.

Prim-ministrul britanic Gordon Brown, cel care a condus şedinţa, a spus că această taxă trebuie luată în considerare pentru eventualele perioade de criză financiară, după The New York Times. Deşi s-au prezentat câteva împotriviri din partea Statelor Unite, acestea au fost doar cu privire la punerea lor în practică.

După spusele lui Gordon Brown, această taxă va fi aplicată în mod universal. Măsura filantropică va trebui să ridice povara de pe umerii plătitorilor de taxe în eventualitatea unei alte crize financiare.

Mai multe informaţii aici.

“Gordon Brown – Terrorist”

Hetty Bower, 104 ani: Protestez pentru că nu văd motivul pentru alte crime. Am mers la fiecare marş împotriva participării noastre la război.Cam astfel de cuvinte se puteau citi pe afişele celor 10.000 de protestatari care au mărşăluit în mijlocul Londrei astăzi, cerând încetarea războiului din Afganistan şi retragerea trupelor acasă. Peste 200 de soldaţi britanici au murit de la începerea războiului, majoritatea de-abia trecuţi de pubertate.

Nemulţumirile vin ca urmare a prelungirii nejustificate a unui război care a adus mai multă teroare decât pace. În ciuda acestui fapt, premierul britanic Gordon Brown susţine că războiul este vital pentru prevenirea terorismului, anunţând posibila suplimentare a trupelor britanice din Afganistan cu încă 500 de persoane, conform TimesOnline.co.uk.

Alăturându-ne spiritual la marşul londonez, nu ne putem întreba şi noi: Ce căutăm acolo?!

200 brtitish soldiers