Flori pentru icoane

Icoana este o fereastră spirituală care face legătura între cer și pământ. Prin ea nu doar se contemplează persoane cerești, ci omul intră efectiv în legătură duhovnicească cu ele. Prin fereastra duhovnicească pe care o oferă, icoana realizează o legătură mai apropiată cu persoana pe care o reprezintă. Chipul reprezentat în mod fizic în icoană face prezent în mod văzut persoana care a trecut granițele limitării temporo-spațiale și care se materializează în mod tainic în icoana în care este reprezentat. Astfel, sfinții sunt persoane care deși petrec în slava lui dumnezeu și bucuria cerească, ei sunt prezenți în mod mistic în viața credincioșilor, luminându-le existența și ajutându-i la mântuire. Mai mult, chipul nevăzut al lui Dumnezeu se face văzut și simțit de către om prin icoană. Dumnezeul cel nevăzut și necuprins, transcendentul se lasă văzut și pipăit, se apropie de om. Icoană reflectă imaginea unui Dumnezeu viu care se descoperă omului nu într-o eternă solitudine, prin frică sau stihii ucigătoare, ci într-o apropiere de comuniune iubitoare în misterul unității și comuniunii persoanelor.

Icoana este cerul coborât pe pământ. Dumnezeu și sfinții Săi coboară cu prezența lor luminoasă în mijlocul credincioșilor pentru a naște nădejdea, a întări credința și a mărturisi iubirea între persoanele umane și divine. Ei coboară în pelerinaj pe pământ pentru ca omul se să strămute în cer.

Un semn de prețuire între persoane este dăruirea de flori. Aceste prezențe efemere trăiesc doar pentru frumos, dau totul pentru a crea o pată de culoare încântătoare pentru o lume cenușie. Verdele, culoare nădejdii, este creat de plantă prin acțiunea luminii soarelui. În sine, verdele împletește și combină culoare albastră a cerului cu galbenul solar, cuprinde în sine demnitatea și sacralitatea vieții. Așa cum verdele este înconjurat de celelalte culori, el fiind centrul curcubeului, plantele verzi izvorăsc multitudinea de flori divers colorate din aceeași tulpină verde care le susține. Și precum curcubeul este legământul omului cu Dumnezeu, prin care Dumnezeu se jură să nu piardă omul, florile devin ambasadori ai păcii între Dumnezeu și om, semn al vechiului legământ. Ele devin prezența fizică, reînnoită al acestui legământ. Crescute din pământ sub binecuvântarea luminii calde a soarelui, ele sunt imaginea creștinului ca prezență iubitoare ce crește și trăiește pe acest pământ rece, dar sub protecția și cu ajutorul luminii iubitoare a lui Dumnezeu.

Planta depune tot efortul pentru a crea floarea, așa cum încununarea vieții omului este fapt bună a iubirii în Duhul Sfânt. Și omul face o jertfă, cumpără o floare pentru a o dărui și a lumina și bucura pe cel pe care o primește. Jertfa pentru acest lucru care pare atât de inconsistent și trecător, dar în același timp măre și captivant, este expresia iubirii nepalpabile, dar care dă sensul vieții, a dragostei care se câștigă atât de greu și care se pierde atât de ușor, dar fără de care viața nu există.

Creștinul este îndemnat ca ori de câte ori are ocazia să aducă o floare și să o pună la icoane. Aproape fiecare biserică are vase pregătite care așteaptă să fie umplute de dragostea pline de culoare a credinciosului, fiecare icoană a Maicii Domnului ar trebui încoronată cu flori. Flori perene pot fi dăruite bisericii pentru ca aceasta să fie împodobită tot timpul. Florile de sezon sunt o încântare pentru privire, având un efect calmant și destresant asupra minții. Florile se pot depune direct în vazele prezente înaintea icoanelor sau se pot dărui ca buchete pentru împodobirea altarului. În fiecare caz, ele vor încânta pe toți cei prezenți în mod văzut sau nevăzut în biserică.