Vinul conține principii de sănătate și veșnicie

Împărtășania nelimitează natura finită

Aliment sau medicament, consumat ocazional sau regulat, vinul este una dintre cele mai apreciate băuturi. După aproape un secol în care i s-au negat aproape orice valoare medicală, studii recente redescoperă calitățile ascunse în licoarea bahică, proprietăți care îi explică și folosirea sa liturgică.

Beneficiile fizice, psihologice și sociale ale consumului de alcool sunt bine stabilite în istorie. De la vechile prescripții iudaice care spun că „acolo unde lipsește vinul, medicamentele devin necesare” sau afirmațiile lui Hipocrate care considera vinul vital pentru o dietă sănătoasă, istoria omenirii a știut să aprecieze această băutură. Mai puțin americanii. Observând istoria lor ambivalentă cu privire la rolul alcoolului în propria societate, Dwight B. Heath, în cartea sa despre consumul de alcool în diferite culturi, observă cum „Statele Unite, în încercarea de a face un bine prin afirmații sau negări autoritare, sfârșește adesea prin a face rău”. Prohibiția, prin care vânzarea, producerea, consumarea și transportarea de alcool și de băuturi alcoolice erau interzise la nivel național, a determinat și o cenzurare și purificare a literaturii medicale care s-a păstrat mult timp după abrogarea legii în 1933. În aceste condiții, „«virusul» puritanismului continuă să infecteze Statele Unite în multiple moduri, în special cu privire la plăcere”, potrivit cuvintelor dr. Morris E. Chafetz de la Health Education Fundation din Washington. O îmbunătățire este însă vizibilă, Ghidurile Alimentare pentru Americani publicate de către Administrația Hranei și Medicamentelor (FDA) din SUA, evoluează de la afirmația că „vinul nu are nici un beneficiu pentru sănătate” (anul 1990) la permiterea unui consum „de siguranță” în limita a două băuturi pe zi (anul 2000). Deși probabil că nu se va ajunge la o recomandare oficială cu privire la consumul de alcool, așa cum avem în cazul altor alimente, studii complexe și meta-analize publicate în ultimii ani evidențiază o scădere semnificativă a mortalității în asociație cu un consum moderat de alcool.

Bea moderat sau deloc!

Un alt lucru subliniat de studii efectuate în diferite țări de pe întreg mapamondul este acela că efectele pozitive se regăsesc doar în urma consumului moderat de alcool și în special de vin roșu. Cuvântul cheie este „moderația”. Potrivit renumitei clinici medicale Mayo din SUA, beneficiile asupra sănătății oferite de către consumul de vin roșu sunt promițătoare, dar doar în cazul în care acesta se face cu moderație. Altfel, beneficiile vor fi depășite cu mult de efectele negative, printre acestea numărându-se creșterea tensiunii arteriale, a trigliceridelor, afectarea ficatului, a pancreasului, dezvoltarea obezității sau a unor tipuri de cancere, a unor boli fatale de inimă, a accidentelor sau a afecțiunilor psihice.

Moderație înseamnă două pahare de băutură pe zi pentru bărbat și unul pentru femeie. O băutură este definită ca 350ml de bere, 150 ml de vin sau 45ml de tărie. În această privință, se observă patru tipuri de raportare la consumul de alcool. La extreme, există persoane care nu beau deloc sau care beau mult și des sau mult și rar. Spre deosebire de toate acestea, s-a observat că efectul pozitiv se manifestă în special la cei care consumă alcool în mod frecvent, dar în cantități moderate.

Principiile cu efect protector cardiovascular și anticancerigen se datorează unor tipuri de substanțe denumite catechine sau flavonoide, dar și unor substanțe nonfavonoide, cea mai cercetată fiind resveratrolul. Acesta este prezent în struguri și în vinul roșu, fiind o fitoalexină naturală cu multiple acțiuni biologice, având în special rol antiinflamator, anticancerigen și antioxidant. Efectele antioxidante sunt însoțite de creșterea HDL (colesterolul „bun”), a apolipoproteinei A1 și a adiponectinei, cu scăderea fibrinogenului. Efectele generale constau în scăderea formării de cheaguri cu păstrarea sănătoasă a arterelor și menținerea unui profil lipidic favorabil. Multiplele efecte benefice asupra organismului „te fac să te gândești că aceste substanțe ar putea juca un rol în prevenirea îmbătrânirii”, după cum se exprimă dr. Éric Menat din Paris într-un articol publicat în numărul 1 din 2006 al revistei „Phytothérapie”.

Studiile evidențiază beneficiile medicale

În 2003, Kenneth Mukamal din Boston a publicat într-o prestigioasă revistă medicală un studiu prin care a urmărit timp de 12 ani efectele consumului moderat de alcool asupra a 38.000 de bărbați. Rezultatele obținute au arătat că, cel puțin cu privire la bărbați, consumul moderat de alcool scade riscul de infarct miocardic. Acest studiu este doar unul dintre sutele de studii efectuate în ultimii 30 de ani care susțin efectul protectiv al consumului moderat de alcool.

Un experiment efectuat la Harvard și publicat în revista „Nature” demonstrează faptul că resveratrolul extinde durata de viață a unor culturi celulare cu 80%. Mai mult, un studiu efectuat în Germania și publicat anul acesta evidențiază faptul că, în cantități moderate, consumul de alcool este invers proporțional cu incidența demenței la indivizii peste 75 de ani. Astfel, alcoolul are un efect protectiv asupra funcției cognitive la bătrâni, obținându-se o scădere cu 30% a riscului total de demență și cu 40% a riscului de a dezvolta Alzheimer. Acest studiu este în consonanță cu alte 71 de studii efectuate în ultimii 31 de ani și care au cuprins un număr de 153.856 persoane.

Efectele consumului moderat de alcool, în general, și de vin roșu, în special, se răsfrâng pe mai multe planuri. Un studiu publicat în ianuarie 2003 în American Journal of Gastroenterology a arătat efectul protectiv asupra ulcerului peptic, în condițiile în care abuzul de băuturi alcoolice crește cu mult riscul aceleiași patologii. Un studiu ce a durat 14 ani, efectuat la Harvard pe aprox. 100.000 de femei, a evidențiat o scădere a riscului de a dezvolta diabet cu 58%. Alte studii au evidențiat scăderea riscului de accidente vasculare cerebrale, de tumori colorectale, de diferite tipuri de cancere sau demențe.

Pe lângă aceste efecte, vinul este recunoscut ca un tranchilizant ușor, reducând anxietatea și tensiunea. El ajută digestia, stimulează apetitul, descarcă tensiuni sau sedează ușor. Alcool este ușor euforic, ajutându-i pe cei în stare de convalescență sau pe cei în vârstă.

Reversul monedei

Totuși, nu fiecare beneficiază de pe urma consumului de alcool. Mai multe studii au evidențiat faptul că vinul roșu determină o creștere a riscului de dezvoltare a cancerului de sân la femeile tinere care au pe cineva în familie cu o astfel de patologie. De asemenea, ingestia de alcool poate declanșa la unele persoane crize migrenoase. Mai mult, este total contraindicată asocierea cu aspirina sau acetaminofenul (paracetamolul).

În schimb, poate cea mai mare problemă este dată de consumul exagerat de alcool. Multiplele efecte negative ale alcoolismului se răsfrâng atât pe termen scurt, dar și pe termen lung, variind de la mici probleme sociale, la patologii somatice sau disfuncții psihice complexe. Morți stupide pot sancționa lipsa de moderație.

Cu toate acestea, cei mai mulți oameni se pot bucura de consumul regulat și moderat de alcool ca o plăcere ce susține și promovează o viață frumoasă.

Vinul dă viață veșnică prin transformarea în sângele lui Hristos

Băutură cu multiple beneficii asupra vieții omenești, vinul se transformă în băutură de viață veșnică în Sfânta Împărtășanie. Creator a toate, Dumnezeu lucrează prin materia pe care El a făcut-o bună și de folos pentru om. Lucrarea Lui nu se vrea supranaturală. El dorește o comuniune firească cu omul și aceasta nu se poate realiza decât prin mijloace accesibile omului. Beneficiile naturale ale consumului de vin sunt potențate de prezența nevăzută a dumnezeirii ce transformă aceste componente firești în principii de viață veșnică. De aceea, Sfânta Împărtășanie nu este doar un simbol al comuniunii du Hristos, Omul-Dumnezeu, ci natura de pâine și vin, elemente care hrănesc trupul, inima și mintea, sunt transformate în natură divină ce îndumnezeiește omul, fără a se pierde din proprietățile vreuneia. Așa cum pâinea și vinul se transformă în Hristos, Omul-Dumnezeu, fără a-și modifica proprietățile, la fel și omul se unește prin Sfânta Împărtășanie cu Dumnezeu fără a se dizolva în El, fără a-și pierde proprietățile sale, fără a se dezintegra ca persoană. În același timp, așa cum în fiecare zi consumăm pâine și vin pentru a trăi și a ne păstra puterea și sănătatea fizică și mentală, tot la fel, creștinul trebuie să vrea și să consume, dacă nu zilnic, cel puțin săptămânal din merindele de viață veșnică ce se oferă prin Sfânta Împărtășanie. Doar în acest mod unirea cu Dumnezeu se va face treptat și gradual, armonios și natural, omul înțelegând și simțind, devenind ceea ce crede pe măsură ce devine ceea ce mănâncă.

Clonarea, între inconştienţă şi autosuficienţă

Clonarea a evoluat foarte mult în ultimii ani, ridicându-se tot mai des şi problema clonării omului. Ştiinţa din spatele „succeselor” obţinute prin clonare nu este pe deplin lămurită, efectele pe termen lung fiind cu totul imprevizibile. De la un joc inocent al omului de geniu se poate ajunge la rezultate catastrofale şi dezechilibre ecologice, psihologice sau ontologice. Omul care nu îşi cunoaşte sensul şi rostul pe pământ tinde la o revoltă împotriva naturii, la ignorarea ordinii şi legilor din natură. Doar prin înţelegerea şi acceptarea legilor naturale se poate ajunge la o depăşire a lor, la transfigurarea lor.

Institutul Naţional de Cercetare asupra Genomului Uman din Statele Unite ale Americii (NHGRI) defineşte clonarea ca fiind „procesul care se utilizează pentru a produce copii identice din punct de vedere genetic cu o entitate biologică”. Materialul genetic copiat, care are aceeaşi configuraţie cu originalul, se numeşte clonă.

Sunt trei tipuri de clonare artificială: clonarea genelor, clonarea terapeutică şi clonarea reproductivă. Prin clonarea genelor se copiază doar anumite gene sau segmente de ADN. Acest tip de clonare este foarte mult utilizat de medicina contemporană şi nu ridică probleme din punct de vedere bioetic datorită faptului că nu se produce o copie a unui organism, ci doar a unei informaţii conţinute de ADN. Chiar şi aşa, încă din 1982, Consiliul Europei a definit genomul uman ca „un patrimoniu al umanităţii”. Celelalte două tipuri de clonare, indiferent că se referă la plante, animale sau chiar la om, ridică probleme serioase din punct de vedere economic, social, cultural, psihologic, spiritual.

Omul este mai mult decât ceea ce se vede

Clonarea terapeutică se foloseşte pentru producerea de embrioni şi folosirea celulelor stem din ei în scopuri terapeutice ca înlocuirea de ţesuturi bolnave. Astfel, în cazul omului, o nouă persoană vie este creată pentru ca mai apoi să fie distrusă, fiind folosită ca piese de schimb pentru alte persoane.

Omul este o singură celulă care creşte şi se înmulţeşte, diferenţiindu-se apoi în multitudinea de celule supraspecializate ce se găsesc, mai mult sau mai puţin constant, în organismul uman în continuă prefacere şi schimbare. Nu se poate spune că omul devine om la 14 zile de la concepţie, la trei luni, la naştere, la  doi ani, la majorat, etc. Omul este om din momentul concepţiei, din clipa în care se formează celula ou, celulă atât de simplă în aparenţă dar de fapt atât de complexă, încât cu tot progresul ştiinţific nu se cunosc în totalitate funcţiile sau procesele ce se desfăşoară în ea. Astfel, deşi omul apare iniţial sub forma acestei „simple” celule, el nu trebuie privat de demnitatea care se cuvine oricărei fiinţei umane. Aşa cum o persoană pitică nu merită mai puţin respect din cauza staturii lui sau un amputat pentru lipsa lui, tot la fel, un om care încă nu este decât sub forma unei celule nu trebuie să fie lipsit de dreptul elementar la viaţă. Demnitatea persoanei umane este mai presus de numărul sau de lipsa unor celule pentru că omul nu se asimilează materiei, ci o transcende, oferindu-i în acelaşi timp sens şi valoare. Părintele profesor Dumitru Stăniloae spunea că „deşi biologia şi medicina nu văd decât un trup compus din elemente materiale şi în care se petrec procese materiale, omul trăieşte în interiorul său o bogată viaţă spirituală, produsă sau ocazionată de trup, ceea ce nu înseamnă că nu este şi un subiect care primeşte şi face conştiente acele simţiri produse de trup”

Individualismul şi autonomia omului faţă de Dumnezeu

Clonarea reproductivă produce copii întregi ale organismului iniţial. Clona se obţine prin transferul unui nucleu dintr-o celulă somatică (acelaşi ADN se află în toate celulele din trup, cu excepţia celulelor reproductive) într-un ovul din care s-a extras nucleul. După câteva stimulări chimice, noua celulă se comportă ca un zigot, ca o nouă făptură. El va fi apoi implantat într-o mamă surogat în care se va dezvolta până la naştere. Din 1996, când s-a raportat prima clonare cu succes a unui mamifer, oaia Dolly, mai multe specii de animale au fost clonate: şoareci, capre, vaci, peşti, maimuţe, câini, pisici, cai, cămile, etc. Deşi nu se înţeleg foarte bine procesele ştiinţifice din spatele clonării animalelor, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite ale Americii (FDA) a aprobat din 2006 consumul de carne şi preparate provenite de la animale clonate. Astfel, produse obţinute din animale clonate există deja pe piaţă, folosindu-se în scopuri alimentare.

Tehnica clonării a evoluat foarte mult în ultimii ani, dar are încă minusuri, destul de importante şi de aceea rămâne foarte ineficientă. În acest sens, oaia Dolly a fost singura clonă care a supravieţuit dintr-un total de 277 embrioni clonaţi. Mai mult, efecte adverse importante s-au constatat la animalele clonate, de la defecte ale organelor vitale ca inimă, ficat, creier, la anomalii ale sistemului imunitar şi îmbătrânire prematură.

Sunt unii cercetători care consideră că nici o clonă nu este perfect sănătoasă, aceasta fiind un lucru inacceptabil cu privire la o persoană umană, comunitatea internaţională având obligaţia de a apăra demnitatea individului, indiferent de caracterele sale genetice (Consiliul Europei).

Se vorbeşte ipotetic despre clonarea de substituţie. Aceasta ar combina clonarea terapeutică cu cea reproductivă, făcând posibilă înlocuirea unui trup distrus prin boală sau accident cu un altul căruia i s-a transplantat creierul. Dar creştinismul nu poate concepe trupul fără suflet şi sufletul fără trup. Ele sunt într-o permanentă legătură, chiar şi după moarte. Sufletul nu este limitat la creier sau la anumite organe din corp. Corpul nu este un avatar al unei entităţi spirituale superioare. Dihotomizarea omului în trup şi suflet nu reflectă decât incapacitatea omului căzut de a-şi înţelege propria natură, de a se putea percepe pe sine ca încununare şi ca element de unitate a lumii create, văzute sau nevăzute. Chiar dacă s-ar reuşi transplantul de creier în trupul clonat, acesta nu va putea decât amâna inevitabilul, nu va putea susţine şi cuprinde sensul existenţei.

Părintele Daniel Enea, lector universitar în cadrul Facultăţii de Teologie din Timişoara, studiind implicaţiile teologice ale clonării umane, consideră că la baza tehnicilor genetice stau individualismul şi autonomia omului faţă de Dumnezeu, iar manipularea genetică nechibzuită, intenţionată sau nu, poate avea consecinţe dezastruoase pentru întreaga omenire. El precizează faptul că  „minunatele descoperiri ştiinţifice din domeniul biologiei ar trebui să rămână doar în utilizarea industriei farmaceutice, în tratarea unor boli, în obţinerea unor soiuri de plante şi rase de animale, de o eficienţă economică (dar şi aici se ridică multe semne de întrebare), dar în nici un caz în scopul modificării genomului uman sau al clonării omului.”

Omul se „clonează” după modelul lui Dumnezeu

Clonarea reprezintă un mod al omului de a-şi manifesta tendinţele lui spre creare, spre libertate şi spre nemurire. Toate aceste atribute le are Dumnezeu prin Sine, prin natura Sa, iar omul le caută şi le doreşte ca manifestări ale naturii lui limitate, dar create şi însetate după asemănarea cu Dumnezeu.

Prin procesul creativ, omul vrea să repare natura pervertită care ne înconjoară. Aceasta este o dorinţă justă şi lăudabilă, dar nu trebuie uitat că întreaga natură a fost creată „bună foarte” (Fc. 1,31), ea alterându-se şi stricându-se tocmai prin păcatul omului. De aceea, cea mai bună metodă prin care omul îşi poate perfecţiona natura nu este aceea de a crea ceva din piese stricate, căci istoria se va repeta. Omul trebuie să se schimbe pe sine, să se transfigureze prin unirea cu Hristos, creatorul lumii bune. Numai prin căutarea şi identificarea cu Dumnezeu omul poate participa cu adevărat la actul creator.

Omul vrea libertatea la modul absolut. Aceasta nu este ceva rău, libertatea fiind, după cuvintele părintelui Dumitru Stăniloae, „baza întregii măreţii a chipului dumnezeiesc al omului”. Fiind însă creat, omul nu poate avea prin sine libertatea absolută. El trebuie să se supună legilor naturale. Dar omul, fiind chip al lui Dumnezeu, este chemat să depăşească aceste legi. Aceasta însă nu se poate face prin negarea sau anularea lor. Omul este chemat să depăşească naturalul nu prin anormal, ci prin supranatural. El este chemat la unirea cu Dumnezeu, Cel ce este mai presus de orice lege sau limitare.

Nu în ultimul rând, omul este nemuritor. El are un început, dar nu are un sfârşit. Moartea pe care o va experimenta fiecare om viu nu este sfârşitul ci doar începutul unei alte vieţi. Aşa cum pruncul moare pântecelui pentru a intra în această viaţă, tot la fel, fiecare om va muri şi va părăsi această lume pentru o altă formă de existenţă. Doar prin acceptarea lui Dumnezeu ca singurul substrat al existenţei omul, va putea trăi cu adevărat. El nu va trăi într-o continuă negare de sine şi de Dumnezeu, ci îşi va trăi existenţa la maximum.