Presa „lor“

Un evreu intr-o cafenea Starbucks citea un ziar arabesc.

Intra un prieten care, vazand straniul fenomen, se supara si-i spune:
– Moshe, ti-ai pierdut mintile? De ce citesti un ziar arabesc?
Moshe raspunse:
– Citeam ziarele evreiesti si, ce sa vezi? Evrei persecutati, Israelul
atacat, evrei disparuti prin asimilare si casatorii interrasiale, evrei
traind in saracie. Asa incat am trecut la citirea ziarelor arabesti. Si
ce-am gasit?
Evreii detin toate bancile, evreii controleaza mass-media, evreii sunt toti
bogati si puternici, evreii conduc lumea.
Stirile sunt mult mai bune!

Sursa: barzilaiendan

Cine-i evreu? Aceasta-i întrebarea

Jerusalem-An-ultra-Orthod-009

Întrebarea ce stă înaintea judecătorilor Curţii Supreme din Marea Britania este la fel de veche şi complexă ca însuşi iudaismul.

Cine este evreu? Şi cine decide aceasta?

Această problemă din rândul comunităţii evreieşti britanice divizează mai bine de 300.000 de evrei. Totul a început după ce un copil de 12 ani a fost respins la admiterea JFS, Şcoala Liberă a Evreilor, pentru că mama lui nu este născută evreică, ci a trecut la iudaismul progresiv prin căsătorie. Astfel, potrivit evreilor ortodocşi, ea nu este evreică, şi nici fiul ei. În acelaşi timp, definiţia iudaismului ortodox cu privire la evrei exclude 40% din comunitatea evreiască din Marea Britanie, după rabinul Danny Rich, şeful executiv al Iudaismului Liberal din Regat.  Având în vedere faptul că unii evrei sunt recunoscuţi doar pe linie maternă sau paternă, înaintea judecătorilor problema apare mai mult ca o formă de rasism, decât de libertate religioasă.

Mai multe detalii pe NewYorkTimes.com

Iona sau gâlceava omului cu Dumnezeu

ionaSe spune despre Iona că era evreu. Şi ca orice evreu adevărat, el se închina Domnului Dumnezeului cerului, nu unor zeităţi inferioare ca celelalte popoare, ci Însăşi Domnului dumnezeilor. Astfel că Domnul Se descoperă lui şi-i vorbeşte şi-i porunceşte. Dar Iona nu vrea să-L asculte, ci fugind de El, nimereşte într-o furtună pe mare…

Aşa cum se întâmplă şi astăzi, mulţi nu-L ascultă pe Dumnezeu pentru că pur şi simplu s-ar limita la măreţie, s-ar conforma la bine. Sau ce ar însemna un drum fără obstacole!? Nu că Dumnezeu ar vrea cuiva răul, dar de ce să nu dispreţuim fericirea binelui!? Astfel că omul se împotmoleşte şi se luptă cu furtuna necazurilor. Apoi apar sfaturile tuturor despre toate: talk-showuri, horoscoape, mame omizi, etc., toată gura presei pentru a rezolva toate necazurile. Vrute şi nevrute, fiecare cu ideea lui, fiecare cu originalitatea lui, fiecare susţinându-şi dumnezeul sus şi tare. Dar omul nostru ştie, aproape intuitiv, că doar Domnul Dumnezeul cerului, Cel ce a făcut marea şi uscatul e singura scăpare din furtuna necazurilor: predarea în mâna Lui. Părăsit de ceilalţi ca având stigmatele răutăţii, omul e izolat de restul societăţii; înghiţit fiind de regrete, e hotărât să îndrepteze lucrurile. Astfel că Dumnezeu iarăşi îl ridică, cu misiunea de a spune şi celorlalţi calea îndreptării, chiar cu riscul ridicolului. Mirare însă, lumea e încă receptivă la adevăr şi capabilă de schimbare.

Dar Iona nu trebuia să expună calea îndreptării, ci să profeţească distrugerea lumii. Cetate uriaşă pentru acele timpuri, cu peste o sută douăzeci de mii de mii de oameni, lui Iona îi ia trei zile pentru a o străbate, ameninţând: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! Şi aceşti oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, care nu ştiau cei bine şi cei rău, se trezesc ca din beţie şi-şi recunosc vinovăţia: şi-au primit sentinţa justă. Şi de la rege până la ultimul dobitoc, au renunţat la mâncare şi confort pentru a încerca marea cu degetul: să mişte imuabilul, să atingă intangibilul. În locul grevei populare au ales umilinţa şi rugămintea iertării unei pedepse juste.

Şi lucru stăin pentru raţiune: Dumnezeu Îşi schimbă decizia. Nu ştim dacă normele europene ar permite aşa ceva: ca judecătorul să se transforme într-un tânăr amorezat, gata să se întoarcă la iubita infidelă.

În fine, Iona, marele profet, a fost un mare mincinos. Oricum e mare. Tocmai din această cauză Iona fugise din prima de misiunea sa: pentru că el Îl cunoştea pe Dumnezeu, Îi cunoştea grabnica lui schimbare pentru pocăinţa omului. De aceea dreptul îşi permite să se certe cu Dumnezeu pentru umilinţa îndurată, pentru profeţia eronată. Supărându-se pe Dumnezeu şi mustrându-L pe faţă, Iona însă nu-L ignoră, ci îşi aşteaptă dreptatea. Creatura Îl ia la rost pe Creator. Şi culmea: Acesta nu Se supără, ci se tot chinuie să-i explice raţiunea Sa. Nu spune că Iona nu are dreptate pentru furia sa, ci că este altceva mai înalt, că dragostea biruieşte dreptatea. El, Dumnezeu atotputernic, în desăvârşirea Lui, în suficienţa Lui, se comportă ca omul pe care vrea să-l convingă, ca omul pe care-l vrea ca El. Şi nu se lasă până ce omul nu va deveni ca El, chiar dacă va trebui şi să moară pentru asta.

Despre Iona nu prea mai ştim altele. Se spune că s-ar fi retras la mama lui văduvă, în Sarepta din Sidon. Aici moare, dar e înviat la rugăciunile maicii sale de prorocul Ilie, care îi ajută să depăşească şi criza celor trei ani şi jumătate de secetă. Prin aceasta se vede că Dumnezeu toate le rânduieşte ca cei ce vor să-L înţeleagă să depăşească greutăţile, mai mult sau mai puţin în mod natural.

* Lectura Cărţii lui Iona, uşoară şi scurtă, e plină de mesaje cu aplicabilitate contemporană.

Vezi şi: Porumbelul mincinos şi prefigurarea Bisericii