Creştinul trebuie să se pregătească pentru împărtăşire la fiecare Liturghie

Liturghia este cerul pe pământ, încununarea rugăciunilor şi vieţuirii pe pământ. Ea Îl aduce şi Îl face prezent în mod sensibil pe Dumnezeu. Fiind o perpetuare în istorie a Cinei celei de Taină, cu patimile, moartea, învierea şi înălţarea Domnului, în Liturghie, pâine şi vin se prefac mistic în Hristos pentru ca fiecare credincios să se poată împărtăşi de El. De fapt, Liturghia reflectă dorinţa Mântuitorului, Care, urcându-Se la cer, nu părăseşte lumea, ci prezenţa Lui se face simţită în mod tainic, dar sensibil. Dacă Dreptul Simeon Îl primeşte în braţe pe Mântuitorul Hristos ca un copil, prin Euharistie, fiecare creştin Îl primeşte şi se uneşte în mod deplin cu Hristos cel răstignit şi înviat.

Îndumnezeind natura umană, trup şi suflet, Hristos Se împărtăşeşte tuturor celor ce se pregăteşte şi doreşte aceasta, pentru ca fiecare să se îndumnezeiască prin unirea cu El. nu există altă mântuire pentru om decât prin împărtăşirea de Trupul şi Sângele lui Hristos, singura mâncare şi băutură ce transcende timpul şi spaţiul, singurele merinde care furnizează şi transformă omul pentru vieţuirea veşnică.

Scopul Sfintei Liturghii este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. De la pregătirea prin proscomidie, până la finalul ei, întreaga Liturghia gravitează în jurul lui Iisus care Se naşte, creşte şi învaţă, pătimeşte şi înviază, pentru ca să se împărtăşească credincioşilor spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. De aceea, fiecare credincios trebuie să se sârguiască şi să se pregătească pentru a primi Sfânta Împărtăşanie la fiecare Liturghie la care participă.

Această rânduială nu este una recentă, ea fiind stabilită de la începuturile creştinismului. Canoanele 8 şi 9 Apostolice, 2 Antiohia, 11 Sardica şi 80 Trulan sunt câteva din canoanele care prevăd caterisirea clericului şi excomunicare mireanului ce refuză sau nu se împărtăşesc din Sfintele Taine trei duminici la rând.

Însăşi textul Sfintei Liturghii conţine rugăciuni citite în taină de preot şi care se referă şi pregăteşte cleric şi credincios deopotrivă pentru momentul culminant al comuniunii. Îndemnurile Luaţi, mâncaţi… Beţi toţi… nu trebuie spuse în van, desacralizând Liturghia şi transformându-o într-o scenetă. Sfântul Ioan Gură de Aur, slujitor al altarului şi autor al unei Liturghii, era mâhnit atunci când doar puţini creştini se apropiau şi se împărtăşeau. El nu mai vedea rostul slujirii sale, afirmând că în zadar se săvârşeşte Liturghia, dacă nu vă împărtăşiţi! Sfântul Chiril al Alexandriei spune că atunci când ne îndepărtăm de Sfânta Împărtăşanie ne facem vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului. În această ordine de idei, bazându-se şi pe învăţătura Sfântului Macarie Egipteanul, Părintele Petru Pruteanu, care a studiat intens problema Liturghiei şi a împărtăşaniei, conchide că împărtăşirea rară favorizează lucrarea diavolului, explicând numărul mare de demonizaţi din zilele noastre.

Liturghia este comuniune spre împărtăşire. Fără împărtăşirea din potirul comuniunii credincioşii nu pot simţi unitatea pe care o conferă natura Bisericii de trup al lui Hristos. Ei nu pot deveni organe care funcţionează armonios în unitate. Prin Liturghie, creştinul poate evita individualismul şi sectarismul contemporan, simţind legătura reală ce se formează între organele trupului viu al lui Hristos. De aceea, împărtăşirea trebuie să fie accesibilă fiecărui credincios care nu este împiedicat de păcate grave. Sinodul ţinut la Constantinopol în august 1819 hotărăşte ca atât monahii, cât şi mirenii, fiecare după puterea lor, să se împărtăşească la fiecare Liturghie sau şi mai rar, dar nu după un număr fix de zile. Uneori, pe motive de evlavie, se recomandă diferite posturi sau canoane pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, şi nu mai des de 40 de zile. Trebuie precizat faptul că aceste rânduieli nu sunt cunoscute de Sfinţii Părinţi care au accentuat mereu că nu pentru o vrednicie anume se apropie creştinul de Trupul şi Sângele Domnului, pentru că în acest caz împărtăşirea nu ar avea loc niciodată. Ci Însuşi Mântuitorul porunceşte apropierea şi împărtăşirea cu El, El Însuşi cere aceasta, rugăciunile de pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie subliniind aceasta în mod repetat.

Tradiţia Bisericii afirmă caracterul atât de răsplată, dar mai ales de medicament şi ajutor pe drumul vieţii duhovniceşti a Sfintei Împărtăşanii. De aceea, şi Sfântul Nicodim Aghioritul spune că este cu neputinţă să ajungă cineva la desăvârşire fără deasa împărtăşire cu Sfintele Taine.

Euharistia este sprijin şi mărturie a credinţei

De Euharistie şi de rugăciune se îndepărtează, pentru a nu mărturisi că Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul care a pătimit pentru păcatele noastre şi pe care Tatăl, cu bunătatea S-a, L-a înviat. Aşadar, cei care se împotrivesc darului lui Dumnezeu mor din cauza tăgadei lor. Le-ar fi de folos să iubească, pentru ca să şi învieze. Se cuvine deci, să vă îndepărtaţi de unii ca aceştia şi să nu vorbiţi cu ei nici în particular, nici în public. Să ne ţinem strâns de profeţi şi mai ales de Evanghelie, în care patimile ne sunt arătate, iar învierea se împlineşte. Fugiţi de dezbinări, că ele sunt începutul relelor.

Ignatie Teoforul