Relația cu tine este relația cu El

Căutăm să facem ceea ce este bine nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. – II Corinteni 8,21

Există unii creștini care cred că dacă merg la biserică, se roagă și postesc este tot ceea ce trebuie să facă pentru a se mântui. Ei consideră că o înfățișare evlavioasă de credință puternică este ceea ce vrea Dumnezeu.

Biserică însă învață că manifestarea credinței se face în primul rând prin raportul pe care credinciosul îl are cu aproapele. Mai mult, judecata lui Hristos se va face pe criteriul milosteniei, ca iubire milostivă a aproapelui, și nu după numărul de metanii, kilogramele slăbite prin post sau orele „pierdute” în rugăciune. Nimic din toate acestea nu trebuie lepădate, dar trebuie înțeles faptul că rugăciunea, postul, metaniile sunt doar ajutor pentru o viață mai bună în primul rând cu propria persoană ca raportare la celălalt și, inevitabil, la Dumnezeu. Creștinul nu trebuie să aibă o viață diferită, la serviciu sau acasă uitând de Dumnezeu sau ignorându-l pe aproapele, în timp ce ține postul, se roagă sau trece pe la biserică. Nimic din toate acestea nu contează, nu-și au rostul în lipsa apropierii reale și profunde de omul de lângă. Rugăciunea lui Iisus este „ca toți să fie una”, iar aceasta nu se poate întâmpla prin disprețuirea sau desconsiderarea celuilalt.

Desigur, fiecare om poate avea ideile lui tari, poate suferi de metehnele sau lipsurile lui, tocmai pentru că fiecare om devine. Și deși ne comportăm diferit în funcție de mediu sau anturaj, trebuie mereu avut în vedere că celălalt este un alt eu în legătură cu Dumnezeu. El nu este păcătos, nu este altceva și, în nici un caz, el nu este unealta diavolului. Celălalt este eu când mă uit în oglindă. Este eu când mă lupt sau cad pradă păcatului, este eu când iubesc sau sunt naiv, este eu în ignoranță sau dispreț. Celălalt este eu pe care îl iubesc ca pe mine. Aceasta pentru că pe mine mă vreau fericit, pe mine mă vreau în Rai, pe mine mă vreau în comuniune cu Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu crește în mine mai mult sau mai puțin, la fel crește și în celălalt, mai mult sau mai imperceptibil. De aceea, raportarea la celălalt nu poate fi decât ca raportarea la mine sau la Dumnezeu, cu particularitățile aferente momentului. Dar relația mea cu celălalt este chip al relației mele cu Dumnezeu.