Puritanistul creştin

Dacă omul victorian (puritanist) îşi dorea să se îndrăgostească fără a se apropia trupeşte de celălalt, omul contemporan vrea să aibă parte de o relaţie trupească cu celălat fără să se îndrăgostească… Pasiunile lui i-ar mai putea da un fior, atât timp cât ele nu sunt supuse sub controlul unui mod de abordare raţional al iubirii…

„Creştinul” modern are chiar şi o fundamentare teologică pentru toată această răceală a lui, considerând că scopul vieţii duhovniceşti nu este altul decât ţinerea în frâu a oricărei pasiuni, care nu poate fi decât păcătoasă. Această concepţie consideră stoicismul anglo-saxon ca fiind o virtute creştină, în ciuda avertismentului clar al Apocalipsei care spune: Ştiu faptele tale, că nici rece eşti, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Iar fiindcă eşti călduţ, nici fierbinte, nici rece, te voi arunca (vomita) din gura mea (Ap. 3,15-16). Creştinul nu poate fi rece şi apatic, el pune suflet în tot ceea ce face, pentru că ţelul vieţii duhovniceşti nu este nimicirea pasiunii care este constitutivă iubirii, ci transfigurarea ei.

Filotei Faros, Firea dragostei