Într-o dimineaţă, călătorind cu trenul pe o nouă linie ferată, am făcut cunoştinţă în compartiment cu domnul S. şi am discutat cu el vreo patru ceasuri. Am auzit vorbindu-se mult despre acest om; era cunoscut mai ales ca un ateu convins. E într-adevăr foarte cult şi instruit şi eram bucuros că am prilejul să mă întreţin cu un adevărat om de ştiinţă. Unde mai pui că e n om extrem de bine crescut şi îmi vorbea întocmai ca un egal în cunoştinţe şi cultură. El nu crede în Dumnezeu. Ceea ce m-a surprins însă, în tot timpul conversaţiei noastre, e că tot ceea ce spunea el părea cu totul altceva decât obiectul discuţiei, şi m-a surprins mai ales pentru că şi mai înainte, ori de câte ori mi se întâmplă să stau de vorbă cu necredincioşii sau să le citesc cărţile, am avut impresia întotdeauna că ceea ce spun ei şi ceea ce scriu în cărţile lor e cu totul altceva, nu atinge miezul chestiunii, deşi în aparenţă ai fi zis că e tocmai ceea ce trebuie. I-am şi spus-o atunci lui S., dar se vede că n-am ştiut să-i explic sau m-am exprimat prea confuz, căci n-a priceput nimic…

Fiodor M. Dostoievski

Ice Storm vs. Ancient Faith

ice-stormNu este chiar aşa de uşor să te rătăceşti prin viaţă!

Caracterul fiinţial extremist al fiinţei umane care oscilează între existenţă şi neant este ponderat de realitatea limitantă înconjurătoare în care moderaţia e calea cea mai bună. Compromisul devine înţelepciune şi nu slăbiciune. Ancient Faith, prin Bobby Maddex, caută roluri pozitive şi înălţătoare în filme ca Ice Storm.

Pentru a te găsi în Zona Negativă, aşa cum o fac adesea Cei 4 Fantastici, înseamnă că toate presupunerile zilnice se inversează, chiar şi fata invizibilă devine vizibilă, pierzându-şi astfel toată puterea. Mi se pare că fiecare există parţial la un nivel din Zona Negativă, unii mai mult ca alţii. În viaţă e ca şi cum ai intra şi ai ieşi din ea, locul în care lucrurile nu prea merg aşa cum ar trebui. Pentru unii însă, e ceva cu Zona Negativă ce îi tentează, sfârşind prin a pătrunde în ea până la capăt.

Pentru cei nebuni în ochii lumii, care au lăsat totul pentru Hristos, nimic nu are sens fără Hristos. El e începutul şi sfârşitul a toate, Cel ce dă sensul acestei vieţi şi fiecărui lucru în parte. De aceea nimic nu e fără sens, ci totul te poate ridica la Creator.

Dilema pe care Dostoievski pretinde că a descoperit-o cuprinde însăşi esenţa relaţiilor creştinismului cu lumea modernă… a fi creştin trebuie să alegi pentru că trebuie să fii liber să alegi. Şi pentru că nu poţi alege binele pentru că ar fi prea raţional, trebuie să alegi răul. Este existenţialist.

Binele, ca sens al vieţii, nu poate fi decât raţional şi natural. Non-sensul, nu poate fi decât ne-natural şi ne-bun. Păcatul, ca non-sens, se propune ca alternativa binelui, ca alternativa normalului.

Corpul unei persoane este propriul templu. Corpul ăsta este prima şi ultima posesiune pe care o ai. În adolescenţă, propriile trupuri tind să ne trădeze. Din această cauză, în Samoa şi alte ţări, adolescenţii sunt trimişi în pădure neînarmaţi şi nu se întorc până nu au învăţat una sau alta.

Controlul asupra propriului trup permite controlul pe care omul îl dobândeşte asupra fiinţei sale. Dezlipindu-se de practicile imorale, ne-naturale, omul va putea gândi realitatea dincolo de aparenţele cotidiene.

Doamne, Îţi mulţumim pentru această Sărbătoare a Recunoştinţei şi pentru toate posesiunile materiale pe care la deţinem şi de care ne bucurăm… şi pentru că ne laşi pe noi, rasa albă să ucidem toţi indienii şi să le furăm ţinuturile tribale şi să ne îmbuibăm ca porcii, deşi copiii din Asia sunt ucişi de bombe artizanale.

Perceperea realităţii cotidiene necosmetizate permite constatarea deşertăciunii acestei lumi, cu posibilitatea ridicării la o altă realitate, la o lume de dorit la planul vieţii cereşti.

O zicală indiană spune: Durerea este doar o opinie!

 *Click pentru emisiunea lui Bobby Maddex de la Ancient Faith.