Crede și cercetează

Fericiți cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Domnul. – Psalm 118,2

Difuzată pe diferite canale de informare, s-a încetățenit ideea cum că Biserica ar promova dictonul „Crede și nu cerceta”, că acesta ar fi scris în Biblie și că el ar fi cerut ca bază a credinței. Mai mult sau mai puțin intenționat, această idee a ajuns la urechea multora, iar unii, nu neapărat neștiutori, au îmbrățișat-o sau chiar promovată, deși ea nu este cuprinsă nicăieri în Sfânta Scriptură, nefiind promovată de Biserica Ortodoxă.

Așa cum se poate observa din citatul de mai sus, de peste 3.000 de ani tradiția iudeo-creștină promovează de fapt căutarea lui Dumnezeu și „cercarea” – cercetarea – mărturiilor Lui. Psalmistul chiar îi fericește pe cei care caută și studiază semnele prezenței lui Dumnezeu, dacă ele există cu adevărat și ce vor să spună ele.

Mărturia despre Dumnezeu trebuie să fie subiect de cercetare pentru fiecare om. Acesta nu trebuie să se ia după ureche atunci când își formează credința lui în Dumnezeu, ci, dacă nu are parte de un învățător bun, el trebuie să caute unul și să se „documenteze” în credință. Această cercetare nu trebuie să fie neapărat științifică, supusă rigorilor academice (lucru ce poate ar fi imposibil pentru toată lumea), dar ideile credinței nu trebuie să fie acceptate dacă sunt ilogice. Credința nu este ilogică, ci cel mult supralogică, greu de înțeles. Sunt unele lucruri greu de înțeles care pot fi înțelese logic de o minte antrenată sau care se luminează pe parcurs. Dar majoritatea dogmelor și a învățăturilor de credință creștină au o explicație rațională, iar cel care se sârguiește puțin le poate înțelege.

După încredințarea în realitatea și justețea mărturiilor despre Dumnezeu, credinciosul nu trebuie să se mai întoarcă la ele. Dacă baza este bună, dacă s-au pus la temelie principiile corecte de credință, acestea nu trebuie răscolite mereu de îndoială. Aceasta vine de multe ori ca ispită dinafară, care nu ajută la construirea spirituală a omului, ci care se fac mediatizate pentru năucirea sau încețoșarea celor mai slabi în credință. După punerea unei temelii trainice, omul trebuie să-și deschidă toată inima pentru căutarea lui Dumnezeu. În acest psalm al desăvârșirii, cel mai lung dealtfel, se observă că acest verset este la început, el vorbind despre începutul nevoinței spre desăvârșire. Una este să știi că dumnezeu există și alta este înțelegerea corectă a realității Lui, raportarea la El, împroprierea gândului Lui în viața de zi cu zi. Aceste lucruri se descoperă treptat, pe măsură ce Dumnezeu devine mai puțin transparent, pe măsură ce El ia chip, pe măsură ce El se întrupează în inima credinciosului.