Ungaria dă o lecţie de normalitate Europei

Parlamentul Ungariei a adoptat la 18 aprilie 2011, noua Constituţie a ţarii, chiar dacă aceasta a fost criticată de unele ţări ale UE. Textul protejeaza explicit căsătoria tradiţionala şi copilul începând cu momentul conceperii. Iata un fragment din noua Constituţie:

Noi, membri ai naţiunii maghiare la începutul unui nou mileniu, purtând responsabilitatea pentru toţi maghiarii, declarăm aici că: […]

Suntem mândri că Regele nostru Sf. Ştefan a fondat statul maghiar pe baze solide cu o mie de ani în urmă şi că a făcut ţara noastra parte a Europei Creştine.

Suntem mândri de stramoşii noştri care s-au luptat pentru supravieţuirea, independenţa şi libertatea ţării noastre.

Suntem mândri de magnifica performanţă intelecturală a poporului maghiar.

Suntem mândri că poporul nostru s-a luptat de secole pentru a proteja Europa şi a pentru a-i fi imbogăţit cu talentul şi sârguinţa sa.

Recunoastem rolul creştinismului în păstrarea naţiunii noastre. Apreciem diferitele tradiţii religioase din ţara noastră.

Mărturisim că baza existenţei umane este demnitatea umană. […]

Libertăţi şi responsabilităţi – Articolul II

Demnitatea umana este inviolabila. Oricine are dreptul la viată şi demnitate; viaţa fătului va fi protejată de la concepere.

Partea generala – Articolul M
(1) Ungaria protejeaza instituţia căsătoriei între un bărbat şi o femeie, relaţie matrimonială stabilită voluntar, la fel ca şi binele familiei ca bază pentru supravieţuirea naţiunii.
(2) Ungaria sprijină maternitatea.
(3) Protejarea familiei este reglementată prin lege specială.

Sursa: blog.teologie.net

Beneficiile nașterii de copii

Mama dă viață pentru a o primi înapoi

Majoritatea dintre noi cunoaștem aspectele negative ale sarcinii: grețuri matinale, disconfort, riscuri, complicații, responsabilități și eventuale restricții. Mediatizate intens în consens cu emanciparea femeii și a delimitării ei de natura ei profund maternă, efectele negative ale sarcinii au umbrit sau total ignorat multiplele beneficii obiective ale nașterii de copii.

Urmările pozitive ale statului de mamă nu sunt susținute doar de aspecte emoționale sau personale atribuite de unele femei. Oricum majoritatea dintre ele văd sarcina ca pe o experiență pozitivă. Dar nașterea de copii are efecte pozitive pe o durata întregii vieți a femeii, ele fiind obiectivate prin cercetări recente.

Sarcina protejează de cancer

Cele mai documentate efecte protective ale sarcinii sunt cu privire în special la cancerele de sân și de ovar. Astfel s-a observat că efectul protector este direct proporțional cu numărul de nașteri, dar invers proporțional cu vârsta avută la prima naștere. Pe 5 aprilie ac, la a CII-a Întâlnire Anuală a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), Ricardo Lopez de Cicco, cercetător la Fox Chase Cancer Center a afirmat că „atunci când o femeie are sarcini multiple care încep de la o vârstă relativ tânără, observăm un efect protectiv asupra cancerului de sân”. În continuare, el a prezentat un studiu prin care a identificat „o semnătură genetică post-sarcină care poate fi observată și după menopauză. Aceasta este foarte important pentru că s-ar putea să ne ajute să înțelegem de ce femeile care au copii din timp beneficiază de un risc redus de a dezvolta cancer de sân pe parcursul întregii lor vieții.” Având în vedere și faptul că fertilitatea maximă a femeii este între 20 și 24 de ani și descrește rapid până la 45 de ani, vârsta cea mai potrivită pentru a avea primul copil este între 19 și 26 de ani. În acest sens, Institutul National de Cancer din Statele Unite ale Americii susține pe baza unor studii epidemiologice că „o femeie nulipară (care nu a născut niciodată) are aproximativ același risc de a dezvolta cancer de sân cu o femeie care a născut primul copil în jurul vârstei de treizeci de ani.” O femeie care naște primul copil după vârsta de 35 de ani are un risc dublu de a dezvolta cancer mamar față de o femeie care a născut un copil înainte de 20 de ani.

Efectul anticancerigen al nașterii este potențat și de alăptare. Astfel, „există studii importante care au arătat că alăptatul la sân reduce riscul general de cancer mamar și timpul mai lung de alăptare s-a dovedit benefic atât pentru mamă, dar și pentru copil”, după cum susține prof. Angela Ives din cadrul Universității Australiei de Vest.

Efectele benefice asupra afecțiunilor artritice

Se știe că în timpul sarcinii, unele boli reumatismale care au mecanism autoimun își scad activitatea, devin mai suportabile. În același timp, mai multe studii au arătat un efect protectiv al sarcinii împotriva artritei reumatoide, întârziind declanșarea bolii, iar cercetări recente extind acest efect și asupra altor afecțiuni reumatismale. Astfel, femeile nulipare sunt diagnosticate cu artrite cronice ca spondilită anchilozantă, artrită psoriazică și artrită reumatoidă, cu aproximativ 5,2 ani înaintea femeilor care au născut cel puțin un copil. Dr. Marianne Wallenius de la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie, cea care a condus acest studiu, susține că „afecțiunile artritice tind să apară mai frecvent la femei, în special la cele de vârstă fertilă. Spre exemplu, unele simptome ale artritei reumatoide se pot ameliora pe parcursul sarcinii, dar studiul nostru arată că procesele din sarcină pot întârzia declanșarea afecțiunilor artritice.”

Mamele sunt mai inteligente

Propaganda care se face intenționat sau nu față de așa-zisa epuizare fizică și mentală pe care ar resimți-o mama în timpul sau după sarcină nu a fost demonstrată. În mod logic, mama trebuie să ducă un stil de viață mai bun, cu mâncare sănătoasă și exerciții fizice, cu renunțarea la fumat și evitarea alcoolului, deși cantități mici de alcool s-ar părea că sunt benefice în sarcină. Dar toate acestea trebuie să le facă nu doar pentru copil, ci și pentru propria persoană, căci aceste obiceiuri sunt benefice și protective pentru întregul organism al femeii, dar și al copilului. Astfel se scad pentru amândoi riscurile de obezitate, diabet zaharat, de boli cardio-vasculare, afecțiuni osteo-articulare sau maladii psihice.

Studii epidemiologice au evidențiat că femeile nulipare sau care au născut mai târziu tind să aibă un nivel educațional mai înalt față de cele care au născut mai devreme. Kathryn Bondy Fessler, profesor de pediatrie la Universitatea de Medicină din Michigan, afirmă că „nu e greu de observat că o sarcină precoce poate fi foarte importantă pentru un grup populațional care este amenințat de sărăcie severă și mortalitate precoce cauzate de o sănătate precară și violențe”. Ea însă consideră că aceasta nu reflectă statusul intelectual al femeii, ci anumite condiții socio-economice.

Director al Centrului de Cercetare a Sănătății Mintale din cadrul Universității Naționale Australiene, prof. Helen Christensen a căutat să vadă dacă sarcina sau statutul de mamă are un efect negativ asupra capacității mintale ale femeii. Ea spune că „nu am găsit nici un efect negativ al sarcinii asupra capacității cognitive, iar statusul de mamă nu are efecte negative”. Mai mult, s-a observat că mamelor le cresc capacitățile de a efectua diferite activități, dezvoltându-li-se mult inteligența emoțională.

Rezultate asemănătoare fost obținute și de prof William Roville, biochimist în cadrul Universității Cork College. Într-un studiu efectuat pe animale, el a observat că sarcina, alăptarea și simplul fapt de a fi mamă schimbă structura creierelor femelelor mamifere. Acestea își dezvoltă capacitățile pentru a fi capabile de îngrijirea puilor, dezvoltându-li-se memoria, abilitățile cognitive, dar și răspunsul la factorii de stres. Toate aceste beneficii obținute sunt de lungă durată, ele fiind evidente și la bătrânețe.

Maica Domnului și maica Vieții

În cadrul planificării familiale se vorbește și despre noțiuni ca interval intergenezic, adică timpul scurs între două nașteri succesive. Acest interval temporal ar trebui să fie de cel puțin 2 ani pentru a avea beneficii atât pentru mamă, cât și pentru copil. În ziua de azi se pune mare accent pe decizia părinților cu privire la timpul sarcinii, la „evitarea” ei, se discută despre sarcini „nedorite”. Scoaterea lui Dumnezeu din ecuație pentru eventualele beneficii materiale nu poate avea consecințe pozitive. Se vorbește despre momentul propice pentru o acțiune, pentru facilitarea cu orice preț a unor condiții care se doresc științifice, dar care s-au dovedit de multe ori subiective sau chiar dăunătoare. Lăsarea în voia lui Dumnezeu poate fi mai împlinitoare decât orice raționament lumesc. În același timp, nu trebuie să ignorăm știința și eventualele ei intervenții pozitive, dar exemplul Maicii Domnului, „Fie mie după Cuvântul Tău!”, trebuie să fie model în viețuirea fiecărui om. Doar prin ascultarea de voia lui Dumnezeu, care uneori ni se înfățișează fără să o înțelegem, putem crește și ne putem maturiza spiritual, dar și social, putem deveni oameni care nu numai că poartă viața în ei, dar o și nasc în ceilalți prin ei înșiși. Maria, o fată de 15 ani, s-a lăsat în voia lui Dumnezeu, născându-L pe Hristos, viața lumii, Cel prin care toate viază, Cel care a învrednicit-o și pe ea de o cinste ce copleșește nu doar lumea întreagă, ci și puterile îngerești.

Clonarea, între inconştienţă şi autosuficienţă

Clonarea a evoluat foarte mult în ultimii ani, ridicându-se tot mai des şi problema clonării omului. Ştiinţa din spatele „succeselor” obţinute prin clonare nu este pe deplin lămurită, efectele pe termen lung fiind cu totul imprevizibile. De la un joc inocent al omului de geniu se poate ajunge la rezultate catastrofale şi dezechilibre ecologice, psihologice sau ontologice. Omul care nu îşi cunoaşte sensul şi rostul pe pământ tinde la o revoltă împotriva naturii, la ignorarea ordinii şi legilor din natură. Doar prin înţelegerea şi acceptarea legilor naturale se poate ajunge la o depăşire a lor, la transfigurarea lor.

Institutul Naţional de Cercetare asupra Genomului Uman din Statele Unite ale Americii (NHGRI) defineşte clonarea ca fiind „procesul care se utilizează pentru a produce copii identice din punct de vedere genetic cu o entitate biologică”. Materialul genetic copiat, care are aceeaşi configuraţie cu originalul, se numeşte clonă.

Sunt trei tipuri de clonare artificială: clonarea genelor, clonarea terapeutică şi clonarea reproductivă. Prin clonarea genelor se copiază doar anumite gene sau segmente de ADN. Acest tip de clonare este foarte mult utilizat de medicina contemporană şi nu ridică probleme din punct de vedere bioetic datorită faptului că nu se produce o copie a unui organism, ci doar a unei informaţii conţinute de ADN. Chiar şi aşa, încă din 1982, Consiliul Europei a definit genomul uman ca „un patrimoniu al umanităţii”. Celelalte două tipuri de clonare, indiferent că se referă la plante, animale sau chiar la om, ridică probleme serioase din punct de vedere economic, social, cultural, psihologic, spiritual.

Omul este mai mult decât ceea ce se vede

Clonarea terapeutică se foloseşte pentru producerea de embrioni şi folosirea celulelor stem din ei în scopuri terapeutice ca înlocuirea de ţesuturi bolnave. Astfel, în cazul omului, o nouă persoană vie este creată pentru ca mai apoi să fie distrusă, fiind folosită ca piese de schimb pentru alte persoane.

Omul este o singură celulă care creşte şi se înmulţeşte, diferenţiindu-se apoi în multitudinea de celule supraspecializate ce se găsesc, mai mult sau mai puţin constant, în organismul uman în continuă prefacere şi schimbare. Nu se poate spune că omul devine om la 14 zile de la concepţie, la trei luni, la naştere, la  doi ani, la majorat, etc. Omul este om din momentul concepţiei, din clipa în care se formează celula ou, celulă atât de simplă în aparenţă dar de fapt atât de complexă, încât cu tot progresul ştiinţific nu se cunosc în totalitate funcţiile sau procesele ce se desfăşoară în ea. Astfel, deşi omul apare iniţial sub forma acestei „simple” celule, el nu trebuie privat de demnitatea care se cuvine oricărei fiinţei umane. Aşa cum o persoană pitică nu merită mai puţin respect din cauza staturii lui sau un amputat pentru lipsa lui, tot la fel, un om care încă nu este decât sub forma unei celule nu trebuie să fie lipsit de dreptul elementar la viaţă. Demnitatea persoanei umane este mai presus de numărul sau de lipsa unor celule pentru că omul nu se asimilează materiei, ci o transcende, oferindu-i în acelaşi timp sens şi valoare. Părintele profesor Dumitru Stăniloae spunea că „deşi biologia şi medicina nu văd decât un trup compus din elemente materiale şi în care se petrec procese materiale, omul trăieşte în interiorul său o bogată viaţă spirituală, produsă sau ocazionată de trup, ceea ce nu înseamnă că nu este şi un subiect care primeşte şi face conştiente acele simţiri produse de trup”

Individualismul şi autonomia omului faţă de Dumnezeu

Clonarea reproductivă produce copii întregi ale organismului iniţial. Clona se obţine prin transferul unui nucleu dintr-o celulă somatică (acelaşi ADN se află în toate celulele din trup, cu excepţia celulelor reproductive) într-un ovul din care s-a extras nucleul. După câteva stimulări chimice, noua celulă se comportă ca un zigot, ca o nouă făptură. El va fi apoi implantat într-o mamă surogat în care se va dezvolta până la naştere. Din 1996, când s-a raportat prima clonare cu succes a unui mamifer, oaia Dolly, mai multe specii de animale au fost clonate: şoareci, capre, vaci, peşti, maimuţe, câini, pisici, cai, cămile, etc. Deşi nu se înţeleg foarte bine procesele ştiinţifice din spatele clonării animalelor, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite ale Americii (FDA) a aprobat din 2006 consumul de carne şi preparate provenite de la animale clonate. Astfel, produse obţinute din animale clonate există deja pe piaţă, folosindu-se în scopuri alimentare.

Tehnica clonării a evoluat foarte mult în ultimii ani, dar are încă minusuri, destul de importante şi de aceea rămâne foarte ineficientă. În acest sens, oaia Dolly a fost singura clonă care a supravieţuit dintr-un total de 277 embrioni clonaţi. Mai mult, efecte adverse importante s-au constatat la animalele clonate, de la defecte ale organelor vitale ca inimă, ficat, creier, la anomalii ale sistemului imunitar şi îmbătrânire prematură.

Sunt unii cercetători care consideră că nici o clonă nu este perfect sănătoasă, aceasta fiind un lucru inacceptabil cu privire la o persoană umană, comunitatea internaţională având obligaţia de a apăra demnitatea individului, indiferent de caracterele sale genetice (Consiliul Europei).

Se vorbeşte ipotetic despre clonarea de substituţie. Aceasta ar combina clonarea terapeutică cu cea reproductivă, făcând posibilă înlocuirea unui trup distrus prin boală sau accident cu un altul căruia i s-a transplantat creierul. Dar creştinismul nu poate concepe trupul fără suflet şi sufletul fără trup. Ele sunt într-o permanentă legătură, chiar şi după moarte. Sufletul nu este limitat la creier sau la anumite organe din corp. Corpul nu este un avatar al unei entităţi spirituale superioare. Dihotomizarea omului în trup şi suflet nu reflectă decât incapacitatea omului căzut de a-şi înţelege propria natură, de a se putea percepe pe sine ca încununare şi ca element de unitate a lumii create, văzute sau nevăzute. Chiar dacă s-ar reuşi transplantul de creier în trupul clonat, acesta nu va putea decât amâna inevitabilul, nu va putea susţine şi cuprinde sensul existenţei.

Părintele Daniel Enea, lector universitar în cadrul Facultăţii de Teologie din Timişoara, studiind implicaţiile teologice ale clonării umane, consideră că la baza tehnicilor genetice stau individualismul şi autonomia omului faţă de Dumnezeu, iar manipularea genetică nechibzuită, intenţionată sau nu, poate avea consecinţe dezastruoase pentru întreaga omenire. El precizează faptul că  „minunatele descoperiri ştiinţifice din domeniul biologiei ar trebui să rămână doar în utilizarea industriei farmaceutice, în tratarea unor boli, în obţinerea unor soiuri de plante şi rase de animale, de o eficienţă economică (dar şi aici se ridică multe semne de întrebare), dar în nici un caz în scopul modificării genomului uman sau al clonării omului.”

Omul se „clonează” după modelul lui Dumnezeu

Clonarea reprezintă un mod al omului de a-şi manifesta tendinţele lui spre creare, spre libertate şi spre nemurire. Toate aceste atribute le are Dumnezeu prin Sine, prin natura Sa, iar omul le caută şi le doreşte ca manifestări ale naturii lui limitate, dar create şi însetate după asemănarea cu Dumnezeu.

Prin procesul creativ, omul vrea să repare natura pervertită care ne înconjoară. Aceasta este o dorinţă justă şi lăudabilă, dar nu trebuie uitat că întreaga natură a fost creată „bună foarte” (Fc. 1,31), ea alterându-se şi stricându-se tocmai prin păcatul omului. De aceea, cea mai bună metodă prin care omul îşi poate perfecţiona natura nu este aceea de a crea ceva din piese stricate, căci istoria se va repeta. Omul trebuie să se schimbe pe sine, să se transfigureze prin unirea cu Hristos, creatorul lumii bune. Numai prin căutarea şi identificarea cu Dumnezeu omul poate participa cu adevărat la actul creator.

Omul vrea libertatea la modul absolut. Aceasta nu este ceva rău, libertatea fiind, după cuvintele părintelui Dumitru Stăniloae, „baza întregii măreţii a chipului dumnezeiesc al omului”. Fiind însă creat, omul nu poate avea prin sine libertatea absolută. El trebuie să se supună legilor naturale. Dar omul, fiind chip al lui Dumnezeu, este chemat să depăşească aceste legi. Aceasta însă nu se poate face prin negarea sau anularea lor. Omul este chemat să depăşească naturalul nu prin anormal, ci prin supranatural. El este chemat la unirea cu Dumnezeu, Cel ce este mai presus de orice lege sau limitare.

Nu în ultimul rând, omul este nemuritor. El are un început, dar nu are un sfârşit. Moartea pe care o va experimenta fiecare om viu nu este sfârşitul ci doar începutul unei alte vieţi. Aşa cum pruncul moare pântecelui pentru a intra în această viaţă, tot la fel, fiecare om va muri şi va părăsi această lume pentru o altă formă de existenţă. Doar prin acceptarea lui Dumnezeu ca singurul substrat al existenţei omul, va putea trăi cu adevărat. El nu va trăi într-o continuă negare de sine şi de Dumnezeu, ci îşi va trăi existenţa la maximum.

Mama de azi este oglinda omului de mâine

O acţiune nesemnificativă acum poate avea un impact major asupra viitorului

Fondul Monetar Internaţional susţine şi explică măsura guvernării actuale de reducere a duratei concediului maternal. Potrivit FMI, româncele primesc pentru perioada postnatală indemnizaţii mai mari decât în alte ţări europene. Însă această estimare se referă la timp, şi nu la sprijinul financiar acordat. În ciuda faptului că se discută intens despre situaţii economice, în creşterea şi dezvoltarea omului nu trebuie neglijate aspectele psihologice şi spirituale, caracteristici fundamentale ale persoanei umane în dezvoltare.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului României, noile reglementări ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011 vor da viitoarelor mame posibilitatea alegerii între două opţiuni cu privire la durata concediului şi la valoarea indemnizaţiei acordate pentru creşterea copilului. Astfel, primul pachet de măsuri prevede o perioadă de concediu de un an, cu un cuantum al indemnizaţiei cuprins între 600 şi 3.400 de lei, reprezentând 75% din media veniturilor salariale nete pe ultimele 12 luni. După această perioadă, părintele poate beneficia de concediu fără plată în intervalul de până la 24 de luni de la naşterea copilului. De asemenea, statul va acorda părintelui o primă de reîntoarcere la muncă, în valoare de 500 de lei acordaţi lunar, dacă acest lucru are loc înainte de expirarea primelor 12 luni de concediu. Această primă se acordă pe perioada cuprinsă între momentul reîntoarcerii la muncă şi împlinirea a doi ani de la naşterea copilului. Cel de-al doilea pachet de măsuri se referă la acordarea unui concediu de doi ani, cu o indemnizaţie cuprinsă între 600 şi 1.200 de lei lunar, reprezentând 75% din media veniturilor salariale nete pe ultimele 12 luni. În această situaţie, prima de reîntoarcere la muncă nu se acordă. Părinţii copiilor născuţi până la data de 31 decembrie 2010, inclusiv, vor beneficia de prevederile vechii legislaţii privind cuantumul indemnizaţiei şi durata concediului maternal.

Deja o parte din mamele aflate în ultima lună de sarcină se gândesc la metode de a-şi grăbi naşterea în vederea beneficierii de vechile reglementări. Între sfaturile medicilor de a nu grăbi venirea pe lume a copiilor şi posibilitatea de a câştiga mai mulţi bani, viitoarele mame sunt indecise. Ioan Botiş, ministrul muncii, spune că viaţa unui copil este mult mai importantă şi că un astfel de demers “pentru nişte bani în plus” nu se justifică.

Femeia de azi, scindată între menirea de mamă şi carieră

O atitudine cu adevărat maternă se poate observa în declaraţiile Primei Doamne a României, Maria Băsescu. Aceasta povesteşte într-un interviu despre sacrificiile ca părinte şi atitudinea ei faţă de serviciu şi familie. “După ce am născut, am decis să mă dedic fetelor. Pe vremea aceea, era destul de greu, postnatalul însemna doar două luni şi nu am avut inima să le trimit la doar câteva luni la creşă. Am renunţat la serviciu şi de atunci m-am dedicat întru totul familiei”, afirma Maria Băsescu. În ciuda activismului feminist, doamna Maria Băsescu are curajul de a se declara o casnică, o familistă.

Dacă în Antichitate femeia avea un statut asemănător unui sclav, ea putând fi vândută sau ucisă în funcţie de dorinţa bărbatului, prin creştinism femeia este restaurată la demnitatea de maică a celor vii. Mama nu este doar un incubator unde se dezvoltă un ou fecundat. Ea împărtăşeşte carne şi sânge pentru creşterea şi dezvoltarea copilului, dar mama dăruieşte şi caracteristici spirituale pentru maturarea şi împlinirea copilului, îi dăruieşte principii de iubire şi de viaţă veşnică. Prin diferite mişcări ce se vor emancipate, femeia este redusă la aspecte biologice, juridice, psihologice sau socio-economice, uitându-se rolul ei primordial în formarea omului, în determinarea caracterului omului nou, în viitorul lumii. Mama poate contura viitorul, ea poate fi temelia unei vieţi trăite mai bine şi mai frumos.

După tăierea cordonului ombilical, copilul continuă să crească şi să se dezvolte într-un mediu nou, având însă aceleaşi necesităţi de suport fizic, dar şi spiritual. Se consideră că legătura între mamă şi copil se întăreşte în primele luni. Aceasta va fi definitorie pentru noua persoană umană, pentru dezvoltarea lui fizică şi psihică. Un copil hrănit la sân, pe lângă faptul că primeşte o hrană vie, biologic activă, el dezvoltă şi un ataşament special cu mama lui. Aceste două aspecte se dovedesc importante, pentru că din punct de vedere somatic copilul se dezvoltă mai frumos, are o rezistenţă crescută la infecţii, iar din punct de vedere psiho-intelectual, el are un status intelectual mai bun, o adaptare socială favorabilă. Relaţia care se formează în primele luni de viaţă trebuie păstrată şi dezvoltată. Copiii sunt foarte sensibili la atenţia acordată, la simţul valorii atribuit lor. Dacă acesta se pierde din faşă, copilul va avea probleme mari în atingerea propriilor ţeluri, în dezvoltarea armonioasă a psihicului său. El nu va înţelege decât cu greutate cum sufletul său este mai important decât orice pe lumea aceasta, când este părăsit de părinţi în grija unor persoane străine, fiinţe care niciodată nu vor putea satisface lipsa dragostei materne.

Este foarte greu pentru părinţii din ziua de azi să se descurce cu un singur salariu, mai ales când se impune şi creşterea unui copil. Însă trebuie să fie apreciate mereu avantajele pe termen lung, în pofida unor lipsuri prezente, dar relativ minore. Trebuie avută înţelepciune şi trebuie înţeles faptul că binele durabil se câştigă cu un efort mic pe lângă sentimentul ulterior al împlinirii, dar o satisfacţie imediată poate însemna un lung şir de dureri sau chinuri.

Biserica Ortodoxă Română a declarat 2011 an omagial al Sfântului Botez şi al Familiei. Prin aceasta se doreşte evidenţierea legăturii sfinte dintre viaţa Bisericii şi viaţa familiei, între educaţia copilului şi demnitatea persoanei umane, icoană a Persoanelor Sfintei Treimi. Bunăstarea şi creşterea copiilor nu trebuie reduse la facilitarea unui confort economic, social sau educaţional. Rolul familiei este acela de a permite şi de a facilita lucrarea lui Dumnezeu în lume pentru cuprinderea şi transcenderea ei.

Mama este icoană a Bisericii

Născut din actul de iubire dintre bărbat şi femeie, omul se formează în interiorul mamei, ataşându-se ulterior trupului ei. Cele două fiinţe intră într-o simbioză, cedând şi primind substanţe chimice, dar şi informaţii fiziologice, psihologice şi spirituale. Legătura care există între mamă şi copil se aseamănă cu relaţia dintre Dumnezeu şi om. Ca şi copilul, omul este creat din iubire, dar liber şi independent; iar pentru a supravieţui, el trebuie să se ancoreze în Dumnezeu, trebuie să se formeze o placentă, o interfaţă de comunicare interpersonală. Pentru aceasta, Dumnezeu şi om se angajează ca persoane libere şi iubitoare într-un act de comuniune. Prin naştere, omul îşi afirmă independenţa faţă de Cel care l-a creat, dar fericirea nu vine decât printr-o dăruire completă şi totală înaintea lui Dumnezeu. Şi precum omul creşte şi este învăţat de mamă iubirea şi cele necesare în vederea unei vieţi armonioase, tot la fel Biserica, după ce a îndurat chinurile naşterii (Ap. 12, 2), creşte omul spre cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, spre devenirea lui întru fiinţare. Astfel că mama este chip al Bisericii, locul unde creştinul se maturizează duhovniceşte.