Coliva – mâncare pentru cei vii

Omul este creat din nimic, dar este adus la existenţă pentru veşnicie. Omul are un început, dar nu are un sfârşit. Moartea trupească, ca despărţire a sufletului de trup nu înseamnă trecerea în nefiinţă. Aşa cum trupul nu piere, ci se descompune în cele din care este alcătuit, tot la fel şi sufletul se întoarce la Dumnezeu. Omul va redeveni întreg la învierea cea de obşte, când trup şi suflet va participa la viaţa veşnică sau la nefericire şi suferinţă veşnică, aceasta fiind de fapt o continuare potrivit direcţiei urmate în viaţă.

Creştinul simte că rudele şi prietenii, adormiţi fiind, trăiesc prin mila lui Dumnezeu. Credinciosul nu deznădăjduieşte la moartea lor, ci se roagă lui Dumnezeu pentru ei aşa cum o făcea şi când erau vii. Păstrează legătura cu ei, nădăjduind că se vor întâlni mai apoi cu toţii în sânul lui Avraam, în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea moartea nu este un eveniment trist, ci bucuria întâlnirii cu Hristos, singurul lucru pe care îl doreşte omul cu adevărat. Moartea nu este o piedică în calea iubirii, ci tocmai întărire şi împlinire a ei.

Aducându-ne aminte de cei plecaţi dintre noi le facem pomenirea, facem milostenie în numele lor. Iar unul din modurile în care se manifestă această milostenie este coliva.

Bobul de grâu este simbol al morţii şi al învierii. În el se află viaţa în devenire, care numai prin îngroparea în pământ se poate manifesta, doar după ce moare poate da naştere unui spic plin de roadă. Simbol al morţii şi învierii lui Hristos, bobul de grâu este simbol al fiecărui om care se îngroapă în pământ, aşteptând să vadă efectele vieţii sale, moştenirea sa care se va prelungi într-un mod sau altul peste ani. De aceea coliva se face în primul rând din grâu care se amestecă cu zahăr şi nucă.

Nuca reprezintă simbolul teologiei şi al oricărui lucru foarte bun şi hrănitor care însă se descoperă după spargerea şi înlăturarea cojii tari ce îl acoperă. Pe lângă asemănarea cu circumvoluţiunile, relieful creierului uman, nuca conţine uleiuri şi substanţe foarte hrănitoare care ajută la dezvoltarea şi menţinerea integrităţii celulelor nervoase umane. Zahărul este un ingredient care, în cantităţi moderate, face viaţa mai dulte, revigorând şi dând vitalite trupului. El reprezintă de asemenea principala sursă de energie pentru celula nervoasă. Zahărul simbolizează Duhul Sfânt ce cuprinde toate, Cel ce ajută în facerea faptelor bine, dar şi Cel ce aduce pace şi bucurie în inima omului. Se observă astfel că cele trei componente importante ale colivei au nu numai o bogată simbolistică, dar şi un rol nutritiv deosebit. De aceea coliva nu este o mâncare din care se hrănesc cei morţi, ci o hrană veritabilă pentru cei vii.

Coliva se duce la Biserică şi, în momentul pomenirii, ea se ridică cu o lumânare aprinsă deasupra. Aceasta se face pentru că sufletele răposaţilor s-au ridicat de la trup spre întâlnirea cu Cel ce le-a creat, lumina vieţii fiecăruia. În acest moment fiecare atinge jertfa, coliva, pentru că fiecare este părtaş la acelaşi trup ce va muri în nădejdea învierii. Atingerea de jertfă şi întreolaltă simbolizează înlăturarea graniţei apărute prin egoismul şi însigurarea ce izvorăsc din păcat. Apoi preotul toarnă puţin vin peste colivă, căci sângele unei singure persoane, Hristos, s-a vărsat pentru păcatele tuturor. Şi precum vinul conţine principii ce prelungesc viaţa sănătoasă, tot la fel, cel adormit se face părtaş la viaţa veşnică prin unirea cu Hristos.

După ce coliva este binecuvântată, ea se împarte şi se mănâncă spre bucurie, simbolizând fericirea pentru care ne-am rugat să o aibă şi cei adormiţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, coliva este un prilej de comuniune cu cei adormiţi, dar vii prin credinţa în Hristos.

Postul – merinde de viaţă veşnică

Trebuie putina sarguinta pentru a savura miezul hranitor

Postul recomandat de Biserică presupune abţinerea de la produsele animaliere. În funcţie de evlavie şi râvnă, unii nu mănâncă decât o dată în zi, fără ulei sau doar crudităţi. Mulţi sfinţi au făcut astfel şi exemplul lor este urmat de cei care pot. Trebuie însă avut în vedere faptul că postul şi asceza în general nu sunt nişte metode de sinucidere, ci de „mortificare”, adică de omorâre a păcatului din natura umană pentru a revenirea la starea paradisiacă. Regula moderaţiei se aplică şi în acest caz.

Mântuitorul Iisus Hristos recomandă ca în timpul postului faţa să fie spălată şi luminoasă (Mt. 6,16-18). Renunţând la nutrienţii lumeşti, omul se hrăneşte cu mai multă hrană duhovnicească. Intrând într-o biserică veche, pe măsură ce avansăm spre altar ferestrele devin din ce în ce mai mici, iar lumina naturală este înlocuită treptat de iluminarea interioară. Tot aşa, şi prin post, mâncare trupească deficitară este suplinită de hrana duhovnicească şi bucuria sfântă. Astfel că cel ce posteşte nu poate fi decât curat şi luminat la faţă, urmând cuvântului Sfântului Apostol Pavel care spune: „Bucuraţi-vă pururi!” (I Tes. 5,16). Nici nu se poate altfel, căci creştinul vede şi primeşte marea iubire de oameni a lui Dumnezeu care Se împărtăşeşte şi desăvârşeşte pe cei care Îl caută.

Postul are şi raţiuni sanogene, menite să promoveze sănătatea. Alimentele de origine animală sunt consistente şi foarte necesare în perioade de creştere, dezvoltare sau refacere trupească. Însă consumul lor în cantităţi mari şi pe perioade lungi de timp duce la boli variate ca obezitate, afecţiuni cardio-vasculare, diferite tipuri de cancere. Astfel, un stil de viaţă echilibrat ca cel recomandat de Biserică poate preveni multe regimuri şi interdicţii ulterioare prescrise de doctor, unele dintre ele fiind mult mai severe. De asemenea, hrana bogată în produse vegetale este mult mai sănătoasă, iar medicii accentuează frecvent aceasta.

În timpul postului, sunt anumite zile marcate în calendar în care se mănâncă peşte. Carnea de peşte, cu multiplele ei beneficii medicale, conţine foarte multe grăsimi ce intră în structura creierului uman. Astfel, deşi trupul slăbeşte în timpul postului, creierul este hrănit mai bine, devenind capabil de o înţelegere mai profundă a vieţii duhovniceşti.

Fiind o perioadă de rugăciune mai intensă, în post ne rugăm şi ne amintim mai des de cei adormiţi. De aceea se face colivă în pomenirea lor. Aceasta are trei ingrediente principale. Bobul de grâu este simbol al morţii şi al învierii. Miezul de nucă reprezintă înţelesurile duhovniceşti înalte, fiind în acelaşi timp şi un bun hrănitor al creierului. Şi amestecate cu zahăr şi împodobite cu bomboane, coliva reprezintă o pregustare dulce a Împărăţiei Cereşti.

Pentru multele sale beneficii medicale, este recomandat să se consume un pahar, maxim două de vin pe zi. Însă în timpul postului ne abţinem şi de la vin, el consumându-se doar sâmbăta, duminica şi în zilele mai speciale.

Postul este o perioadă de împărtăşire mai deasă. Legată indisolubil de Taina Sfintei Spovedanii ca prefigurare a Judecăţii de Apoi, Taina Sfintei Împărtăşanii reprezintă pregustarea ospăţului din Împărăţia lui Dumnezeu. Deşi creştinul este dator să se împărtăşească la fiecare Sfântă Liturghie (cf. Canonului 9 Apostolic), credinciosul trebuie să se sârguiască şi să se pregătească pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului măcar în timpul postului. Deci postul este o perioadă în care gustăm mai des din „merindele” pentru viaţa veşnică.