Lady Gaga și senzația neconvenționalului

Libertatea se împlinește prin faptele bune

În vârstă de doar 25 de ani, are peste 15 milioane de albume și 51 de milioane de discuri single vândute în întreaga lume. A depășit recordul de 32 milioane de fani pe rețeaua socială Facebook și bariera de 1 miliard de vizualizări pe situl oficial YouTube. A fost declarată de către revista Forbes ca cea mai populară celebritate din lume, iar Times Magazine a inclus-o în topul 100 a celor mai influente persoane din lume. Aclamată sau huiduită, Lady Gaga este artista care șochează prin neconvențional.

Săptămâna trecută, tânăra vedetă a cântat la parada gay ce a avut loc la Roma. Poate că doar aici Gaga se încadrează în trendul lumii de azi. Dacă Franța şi-a reiterat de curând refuzul faţă de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, cu ocazia primei dezbateri parlamentare asupra acestui subiect, nu aceasta este direcția care se dictează în lume. Potrivit CBN.com, guvernul britanic ameninţă dreptul creştinilor la liberă exprimare şi practică a credinţei lor, simultan cu promovarea activă a drepturilor homosexualilor. Peste ocean, președintele Barack Obama declară luna iunie ca fiind luna gay, iar în Israel, parada unor astfel de oameni este finanțată de puternica firmă Google. Acum și Gaga cântă pentru astfel de oameni, vrând să iasă din limitele normalului prin apelare la anormal.

Negarea normalității conduce la negarea lui Dumnezeu

Dar Gaga nu a fost dintotdeauna așa. Educată la o școală catolică, Stefani Joanne Angelina Germanotta era „foarte delicată, foarte silitoare, foarte disciplinată”. În același timp era cam provocatoare sau excentrică, autoexcluzându-se și fiind tratată ca o ciudată. Ea simțea imboldul nonconformismului, a nesupunerii față de niște reguli pe care nu le înțelegi sau a căror rost nu se întrevede. Însă revolta ei se rezuma mai ales la stilul de îmbrăcăminte. Chiar și atunci când a început să devină cunoscută, Lady Gaga avea versuri și o linie melodică ce nu ieșea prea mult din tiparele convenționale. Ia ieșea în evidență mai ales prin alegerile extravagante pe care le lua cu privire la machiaj, coafură sau îmbrăcăminte.

Curând însă revolta ei a început să cuprindă și viața sexuală normală. Ultimele ei videoclipuri și acțiuni sunt susțineri fățișe pentru persoanele cu activitate sexuală deviantă. Ulterior, revolta ei față de normalitate s-a prelungit de la a se împotrivi unirii naturale dintre  bărbat și femeie, cuprinzând și sfera religioasă.

În melodia „Born This Way”, Gaga propune o viziune proprie cu privire la apariția unei noi lumi, a unei noi umanități, în care binele și răul există în mod natural în natura umană. Aici, creatorul este identificat cu „capital H.I.M.”, cel care este iubit și a creat totul perfect. Ea îl identifică pe Dumnezeu cu acest „HIM” (de fapt acronimul de la „his infernal majesty”), iar cum totul a fost creat perfect, totul este bun. Deci, indiferent dacă ești negru sau alb sau „libanez sau oriental”, „gay, straight sau bi”, totul este bun și frumos pentru că „Dumnezeu nu face greșeli”. Nedifențiind între natura umană diversă și alegerile umane nenaturale, Gaga propune ca în „religia nesiguranței”, a relativismului „un iubit diferit nu este un păcat, (dacă cineva) crede în capital him”. Promovând o viață anormală, nenaturală, Gaga nu poate să nu schimbe și dumnezeul în care crede, nu poate să nu promoveze opusul lui Dumnezeu.

Ultima ei melodie este o sfidare fățișă la adresa creștinismului și a credinței în Hristos. Astfel, nu este de mirare că albumul „Born This Way” a fost interzis în Liban, pe motiv de „prost gust” şi insulte aduse creştinismului. Guvernul libanez a decis că melodiile incluse pe „Born This Way” nu sunt potrivite pentru a fi distribuite. Această decizie de a opri distribuirea întregul album o urmează pe cea care interzicea piesa „Judas”. Mai înainte, melodia „Born This Way” a fost interzisă la radio şi în Malaezia. În videoclipul melodiei „Judas”, Gaga joacă rolul Mariei Magdalena care ar fi avut o relația amoroasă cu Iuda. Ea se consideră o „proastă sfântă” a cărei virtute este Iisus, dar care e îndrăgostită de Iuda, „demonul de care se agață”.

Omul este chemat la depășirea limitelor în Dumnezeu

Revolta față de convențional a resimțit-o fiecare cel puțin o dată în viață. Manifestată și acceptată mai mult sau mai puțin de către fiecare, ea nu reprezintă decât o încercare de depășire a propriei naturi umane finite. Încercarea de depășire a granițelor, o încercare de ne-limitare este sădită ființial în om. Prin dorința naturală de a fi ca Dumnezeu, omul încearcă mereu să-și depășească limitele. Așa cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin, „spiritul uman este înclinat spre mistică, spre o mistică a nemărginirii, a lipsei de limită”. Însă această nemărginire și desăvârșire la care omul tânjește nu se poate face printr-o încălcare a ordinii naturale sau a legilor fizice, ci printr-o transfigurare a lor. Omul trebuie să fie dumnezeu în Dumnezeu și prin Dumnezeu, ajungând „om prin natură și dumnezeu prin har”, după cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog. În același mod, omul trebuie să se supună legilor naturale pentru a le înțelege, pentru a-și înțelege propria natură. Doar prin înțelegerea propriei naturi limitate și personale dar chemate la nelimitare și comuniune omul va reuși cu adevărat să-și depășească limitele și să cunoască originalitatea.

În acest sens, omul ar trebui să-și ia modelul de viețuire al sfinților. Aceștia sunt oameni care au trăit libertatea nu ca pe o simplă facultate de alegere, ci ca pe un „avânt absolut care se orientează către Bine fără a avea rețineri sau întrebări”, după cum spune Paul Evdokimov. A face binele nu este o simplă alegere, ci un lucru natural. Fac binele sau nu exist. Răul și păcatul, ca negare a binelui, te transpune în planul inexistenței ca proprie negare. Alegerea binelui reprezintă opțiunea normală și naturală a omului, singura care îi poate conferi libertatea adevărată. Trăind după legile naturale, omul cuprinde și înțelege natura. Trăind după legea iubirii normale, omul se unește și înțelege persoana la modul absolut, fie că se referă la Dumnezeu sau la cel de lângă. Deci doar prin trăirea naturală în iubire se poate ajunge la înțelegerea și trăirea în comuniune cu întreaga creație și cu Dumnezeu, singurul în care omul nu-și găsește limita.

În istoria Bisericii au existat și unii sfinți nonconformiști, care nu se supuneau și chiar respingeau etica individuală. Aceștia reprezintă o categorie specială de sfinți denumiți „nebuni pentru Hristos”. Christos Yannaras îi descrie ca pe niște persoane care „fac lucruri absurde, smintite, nebunești, dar care au întotdeauna un conținut adânc și tind mereu să reveleze realitatea și adevărul ascunse în spatele aparențelor acestei lumi”. Spre deosebire de extravaganțele oamenilor care se doresc a fi emancipați, astfel de sfinți practică asceza la cel mai înalt grad, sunt „refuzul absolut al criteriilor mondene, devenind marele sarcasm al lumii”. Ei ridiculizează lumea despărțită de Dumnezeu, dezvăluie valorile iluzorii ale vieții fără Hristos. Sub masca nebuniei, acești sfinți aleși de Dumnezeu „sfâșie vălurile moralei convenționale” nu pentru a șoca sau a legitima păcatul, ci tocmai pentru a-l demasca și a-i ajuta pe păcătoși să se ridice din starea lor degradantă. Pentru că s-au purificat cu totul de păcat, ei nu tolerează păcatul. Ei au avut nebunia de a se dărâma ca sine egoist, păcătos și doritor de faimă, chemându-i pe oameni la o viață de nestricăciune și nemurire.