Cum ne comportăm faţă de celălalt?

Dumnezeu S-a coborât pe pământ pentru a face cunoscut oamenilor modelul de iubire dintre persoanele Sfintei Treimi. Hristos Se naşte pentru a-L face cunoscut pe Tatăl, pentru a descoperi lumii iubirea Lui cea mare. Lumea este chemată astfel la un nou mod de vieţuire, la o trăire a vieţii ca manifestare a iubirii treimice.

Celălalt este cel care nu are legătură cu mine. Este cel care există, dar care este despărţit de mine. Deşi împărţim aceeaşi fire, prin modul de viaţă şi gândire ne despărţim şi ne separăm. Celălalt nu este un prieten cu care pot comunica orice, un frate sau soră cu care pot împărţi orice. Celălalt este cel care nu mă înţelege, cel cu care nu am acelaşi gând.

Pentru un creştin, celălalt este un necreştin. Celălalt este creştinul botezat, cel care deşi este născut din nou în Hristos, nu a păstrat o legătură cu El, este străin de înţelegerea Lui. Celălalt poate fi un creştin care, deşi frecventează Biserica, încă nu înţelege viaţa ei mistică.

Pentru toţi aceştia Biserica se roagă şi spune mereu Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Doar prin unirea credinţei în Duhul Sfânt omul îl poate cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu.

Pentru a-L înţelege pe Dumnezeu şi pentru a putea comunica cu El, omul trebuie să aibă gândul şi viaţa lui Hristos. El trebuie să se golească de toate gândurile şi părerile proprii pentru a se putea umple de adevărata cunoaştere şi viaţă. Deşi s-ar părea o spălare a creierului, doar prin eliminarea gândirii proprii, limitate, izvorâte din simţiri nedesăvârşite, din preconcepţii sau învăţături mai mult sau mai puţin greşite, omul se poate deschide spre o gândire adevărată, spre un raţionament cu totul logic, spre o simţire conformă cu realitatea.

Până a ajunge la această stare de început de trăire în Hristos, celălalt trebuie tratat cu multă blândeţe şi dragoste. Pe lângă faptul că trebuie o rugăciune neîncetată pentru el, Sfântul Ignatie Teoforul îi îndeamnă pe credincioşi zicându-le: să le fim fraţi prin blândeţea noastră; îngăduiţi-le să fie învăţaţi chiar din faptele noastre.

Faptele lor de neştiinţă sau necuviinţă nu trebuie imitate, ci, rămânând trupeşte şi duhovniceşte în Hristos, în curăţie şi cuminţenie, credinciosul trebuie să răspundă prin faptele opuse ale iubirii creştine. Unii pot fi aroganţi şi infatuaţi, pot fi mânioşi, certăreţi sau chiar sălbatici în manifestările lor ce se vor emancipate. Însă creştinul trebuie să trăiască şi să promoveze adevăratele valori ale bunei cuviinţe, ale unei manifestări moderate. Nu trebuie adoptată nici cealaltă extremă, erezia puritanismului, care promovează dispreţul şi dezgustul faţă de trup. Ortodoxia promovează o conduită moderată, o bucurie veritabilă, o plăcere ce nu trebuie despărţită de Hristos.

Cu privire la cei care vin mai rar la Biserică, ei nu trebuie bruscaţi şi forţaţi în ţinerea unor reguli prea puţin înţelese, unele dintre ele destul de superficiale şi arbitrare. Unii preoţi chiar îi învaţă pe credincioşii lor să nu-i deranjeze pe noii veniţi cu diferite reguli sau rânduieli, mai ales în timpul slujbelor. Aceasta se întâmplă pentru că unele persoane ţin foarte mult la reguli de o importanţă îndoielnică în detrimentul concentrării la rugăciune.

Fiecare creştin trebuie să se străduiască să fie cât mai duhovnicesc, să aibă gândul lui Hristos, Cel care a împlinit Legea Veche cu iubirea.