Scoaterea lui Hristos din istorie

Încercări de eliminare a erei creștine

În dorința de maximă corectitudine politică, unele persoane vor să uite de persoana lui Hristos. Luna trecută, Australia a anunțat ca va înlocui nașterea lui Iisus Hristos ca punct de referință în manualele de istorie. În același timp, BBC ignoră 2000 de ani de creștinism și preferă să nu menționeze nici măcar o literă care ar aminti de numele lui Iisus.

Potrivit Daily Mail, Australia va elimina naşterea lui Iisus ca punct de referinţă pentru date în manualele de istorie. În conformitate cu noul curriculum corect politic, termenii de BC (înainte de Hristos) şi AD (Anno Domini, anul Domnului sau după Hristos) va fi înlocuit cu termeni obscuri ca BCE (înaintea erei noastre) şi CE (era noastră).

Deşi datele istorice nu se vor schimba, naşterea lui Hristos rămânând ca punct de referință, Autoritatea Australiană de Evaluare a Curriculumului și de Raportare a decis ca profesorii să folosească termenii de BCE (înaintea erei noastre), care va înlocui î.Hr., şi CE (era noastră) care înlocuieşte d.Hr. Modificările introduse de guvern ar fi trebuit sa intre în vigoare de anul viitor.

Și BBCul a fost acuzat de o „corectitudine politică absurdă” după ce a renunţat la folosirea termenilor BC şi AD, ca fiind jignitoare pentru non-creştini. Departamentele religioase şi de etică din cadrul BBC spun că aceste modificări sunt necesare pentru a evita ofensarea sau îndepărtarea non-creştinilor. Imparțialitatea BBC ar cere folosirea unor expresii neutre din punct de vedere religios. Siteul BBC pentru Religie și etică, condus de musulmanul Aaquil Ahmed, este plin de noile exprimări. Totuși, BBC insistă că bbc.co.uk/religion nu are nimic în legătură cu aceste modificări. Alte siteuri BBC, cum ar fi cel destinat educației și care are ca destinatari școlarii, utilizează de asemenea noii termeni. Aceste expresii nu sunt folosite doar la producţiile religioase, ei fiind uzitați și în buletinele de ştiri. Unele rapoarte adaugă confuzie prin comutarea între ambii termeni în cadrul aceluiași articol.

Subminarea creştinismului prin promovarea unui secularism agresiv

În legătură cu aceste schimbări, arhiepiscopul anglican de Sydney, Peter Jensen, a condamnat această decizie ca fiind o „încercare absurdă din punct de vedere intelectual de a-L îndepărta pe Hristos din istoria omenirii”. El a descris expresia „era noastră” ca fiind „fără sens”, şi a comparat-o cu folosirea expresiei de „sezonul festiv/sărbătorile de iarnă” în loc de Crăciun sau Nașterea Domnului.

În Marea Britanie, Dr. Michael Nazir-Ali, fostul episcop de Rochester, a declarat că „această decizie contribuie la renunțarea la bazele creştine ale culturii, limbii şi istoriei noastre. Aceste modificări nu sunt necesare şi nu vor realiza ceea ce BBCul ar dori. Indiferent dacă utilizezi „era noastră” sau „după Hristos”, data este de fapt în continuare aceeaşi şi punctul de referinţă este tot naşterea lui Hristos.”

Reverendul Peter Mullen, capelan anglican la Bursa din Londra, a declarat că „acest lucru reprezintă o corectitudine politică absurdă şi aceşti termeni noi nu înseamnă nimic pentru nimeni. Cred că BBCul încearcă să submineze creştinismul prin promovarea unui secularism agresiv. Aş fi foarte surprins dacă oricare altă credinţă s-ar plânge cu privire la utilizarea expresiilor înainte de Hristos și după Hristos.”

Ignorarea fundamentului civilizației occidentale

Obiecții nu au venit doar din partea Bisericii. Purtătorul de cuvânt pentru educaţie din partea opoziţiei, Christopher Pyne, membru al Partidului Naţional Liberal Australian, a criticat de asemenea modificările guvernului care ar urma să intre în vigoare anul viitor. El a spus că „Australia este astăzi ceea ce este datorită bazelor naţiunii noastre în moştenirea iudeo-creştină pe care am moştenit-o de la civilizaţia occidentală. Închinarea jenantă în fața unei corectitudini politice prin eliminarea î.Hr. şi d.Hr. din curriculumul nostru naţional prezintă defectul fundamental de a încerca să nege ceea ce suntem ca popor.”

Fost ministru în Marea Britanie, Ann Widdecombe este îngrijorată cu privire la renunțarea valorilor înaintașilor, la moştenirea creştină din Marea Britanie. Ea nu poate să nu se întrebe „ce au de gând să facă în continuare? Renunță la întreg anul calendaristic pe motiv că acesta îşi are rădăcinile în creştinism?”

Dacă rabinul Jonathan Romain, de la Sinagoga Maidenhead, poate vedea logica din spatele schimbărilor, Dr. Ghayasuddin Siddiqui de la Institutul Musulman a spus că „eu nu cunosc pe nimeni care a fost jignit de către exprimările î.Hr. și d.Hr., aşa că de ce să le schimbăm?”

Problemele nu sunt doar religioase, istorice sau culturale, ci și lingvistice. Marie Clair, din partea Campaniei „Plain English”, a declarat că „la fel ca şi în cazul celor mai multe inovaţii corecte din punct de vedere politic, eu sunt sigură că acest lucru a fost făcut cu cele mai bune intenţii. Dar este greu a vedea rostul acestor modificări dacă oamenii nu înţeleg noii termeni. Se pare că se vrea o schimbare doar de dragul schimbării.”

Termeni absurzi

Termenii e.n. și î.e.n au fost introduși de academicieni evrei la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a evita să se refere la termenul „Domnul nostru” în lecţii de ebraică. Ei au devenit populari în publicaţii academice şi ştiinţifice din secolul al XX-lea, fiind folosiți de către editori pentru a accentua secularismul sau pentru a nu sensibiliza non-creştinii, în ciuda faptului că se utilizează tot calendarul gregorian şi sistemul de numerotare care implică nașterea lui Hristos.

O schimbare a termenilor ar avea sens dacă s-ar schimba și punctul de referință, dar nașterea lui Iisus Hristos rămâne ca eveniment central în numărarea anilor. Expresii ca „era comună” sau „era noastră” nu își găsesc nici un suport logic. Nu se știe de ce înainte n-ar mai fi o eră „comună” sau la cine exact se referă „era noastră” și cine ar fi ceilalți.

Astfel de încercări reamintește românilor de propaganda comunistă care încerca ștergerea cu orice preț din limbajul comun sau academic a oricărei referințe cu privire la persoana lui Iisus Hristos. În astfel de condiții, sub stindardul unei lupte împotriva discriminării, nu este de mirare că religia creștină este dovedită prin studii ca cea mai persecutată religie din lume, chiar în țări tributare ei, dar care își renegă trecutul, lipsindu-se de moștenirea lor culturală și spirituală.

Un străromân a inițializat numărarea anilor de la Hristos

Calendarul gregorian, cel mai utilizat calendar la scală mondială și standardul oficial de facto, se bazează în mod tradiţional pe anul calculat de la naşterea lui Iisus Hristos. Aceasta s-a făcut pentru prima dată de către Dionisie Exiguul (cel Mic), un călugăr dobrogean, plecat din Schytia Minor la Roma. Acest sfânt român, cronolog și astronom, o autoritate intelectuală recunoscută, este „părintele erei creștine”, o prezența românească unică în cultura mondială. Simplu, dar înțelept, acest intelectual smerit și teolog savant a considerat că numărarea anilor nu trebuie să se facă în funcție de niște împărați sau consuli oarecare, nu trebuie pusă în relație cu orașe efemere sau diferite jocuri sportive. El mărturisește că nu a vrut să lege curgerea anilor de diferiți tirani sau evenimente oarecare, „ci mai degrabă să însemnez timpul anilor de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca să ne fie mai cunoscut începutul nădejdii noastre, iar pricina mântuirii omenești, adică patimile Mântuitorului nostru, să lumineze cu mai multă strălucire.” Mai târziu, acest sistem a fost adoptat de către Venerabilul Beda, răspândindu-se în Europă și apoi în întreaga lume. Astfel, un călugăr străromân, smerit și sfânt, puțin cunoscut de lume, este „inițiatorul cronologiei creștine” (prof. Dimitrie Olinici), cel care a orientat istoria în funcție de nașterea lui Iisus Hristos.

Clonarea, între inconştienţă şi autosuficienţă

Clonarea a evoluat foarte mult în ultimii ani, ridicându-se tot mai des şi problema clonării omului. Ştiinţa din spatele „succeselor” obţinute prin clonare nu este pe deplin lămurită, efectele pe termen lung fiind cu totul imprevizibile. De la un joc inocent al omului de geniu se poate ajunge la rezultate catastrofale şi dezechilibre ecologice, psihologice sau ontologice. Omul care nu îşi cunoaşte sensul şi rostul pe pământ tinde la o revoltă împotriva naturii, la ignorarea ordinii şi legilor din natură. Doar prin înţelegerea şi acceptarea legilor naturale se poate ajunge la o depăşire a lor, la transfigurarea lor.

Institutul Naţional de Cercetare asupra Genomului Uman din Statele Unite ale Americii (NHGRI) defineşte clonarea ca fiind „procesul care se utilizează pentru a produce copii identice din punct de vedere genetic cu o entitate biologică”. Materialul genetic copiat, care are aceeaşi configuraţie cu originalul, se numeşte clonă.

Sunt trei tipuri de clonare artificială: clonarea genelor, clonarea terapeutică şi clonarea reproductivă. Prin clonarea genelor se copiază doar anumite gene sau segmente de ADN. Acest tip de clonare este foarte mult utilizat de medicina contemporană şi nu ridică probleme din punct de vedere bioetic datorită faptului că nu se produce o copie a unui organism, ci doar a unei informaţii conţinute de ADN. Chiar şi aşa, încă din 1982, Consiliul Europei a definit genomul uman ca „un patrimoniu al umanităţii”. Celelalte două tipuri de clonare, indiferent că se referă la plante, animale sau chiar la om, ridică probleme serioase din punct de vedere economic, social, cultural, psihologic, spiritual.

Omul este mai mult decât ceea ce se vede

Clonarea terapeutică se foloseşte pentru producerea de embrioni şi folosirea celulelor stem din ei în scopuri terapeutice ca înlocuirea de ţesuturi bolnave. Astfel, în cazul omului, o nouă persoană vie este creată pentru ca mai apoi să fie distrusă, fiind folosită ca piese de schimb pentru alte persoane.

Omul este o singură celulă care creşte şi se înmulţeşte, diferenţiindu-se apoi în multitudinea de celule supraspecializate ce se găsesc, mai mult sau mai puţin constant, în organismul uman în continuă prefacere şi schimbare. Nu se poate spune că omul devine om la 14 zile de la concepţie, la trei luni, la naştere, la  doi ani, la majorat, etc. Omul este om din momentul concepţiei, din clipa în care se formează celula ou, celulă atât de simplă în aparenţă dar de fapt atât de complexă, încât cu tot progresul ştiinţific nu se cunosc în totalitate funcţiile sau procesele ce se desfăşoară în ea. Astfel, deşi omul apare iniţial sub forma acestei „simple” celule, el nu trebuie privat de demnitatea care se cuvine oricărei fiinţei umane. Aşa cum o persoană pitică nu merită mai puţin respect din cauza staturii lui sau un amputat pentru lipsa lui, tot la fel, un om care încă nu este decât sub forma unei celule nu trebuie să fie lipsit de dreptul elementar la viaţă. Demnitatea persoanei umane este mai presus de numărul sau de lipsa unor celule pentru că omul nu se asimilează materiei, ci o transcende, oferindu-i în acelaşi timp sens şi valoare. Părintele profesor Dumitru Stăniloae spunea că „deşi biologia şi medicina nu văd decât un trup compus din elemente materiale şi în care se petrec procese materiale, omul trăieşte în interiorul său o bogată viaţă spirituală, produsă sau ocazionată de trup, ceea ce nu înseamnă că nu este şi un subiect care primeşte şi face conştiente acele simţiri produse de trup”

Individualismul şi autonomia omului faţă de Dumnezeu

Clonarea reproductivă produce copii întregi ale organismului iniţial. Clona se obţine prin transferul unui nucleu dintr-o celulă somatică (acelaşi ADN se află în toate celulele din trup, cu excepţia celulelor reproductive) într-un ovul din care s-a extras nucleul. După câteva stimulări chimice, noua celulă se comportă ca un zigot, ca o nouă făptură. El va fi apoi implantat într-o mamă surogat în care se va dezvolta până la naştere. Din 1996, când s-a raportat prima clonare cu succes a unui mamifer, oaia Dolly, mai multe specii de animale au fost clonate: şoareci, capre, vaci, peşti, maimuţe, câini, pisici, cai, cămile, etc. Deşi nu se înţeleg foarte bine procesele ştiinţifice din spatele clonării animalelor, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din Statele Unite ale Americii (FDA) a aprobat din 2006 consumul de carne şi preparate provenite de la animale clonate. Astfel, produse obţinute din animale clonate există deja pe piaţă, folosindu-se în scopuri alimentare.

Tehnica clonării a evoluat foarte mult în ultimii ani, dar are încă minusuri, destul de importante şi de aceea rămâne foarte ineficientă. În acest sens, oaia Dolly a fost singura clonă care a supravieţuit dintr-un total de 277 embrioni clonaţi. Mai mult, efecte adverse importante s-au constatat la animalele clonate, de la defecte ale organelor vitale ca inimă, ficat, creier, la anomalii ale sistemului imunitar şi îmbătrânire prematură.

Sunt unii cercetători care consideră că nici o clonă nu este perfect sănătoasă, aceasta fiind un lucru inacceptabil cu privire la o persoană umană, comunitatea internaţională având obligaţia de a apăra demnitatea individului, indiferent de caracterele sale genetice (Consiliul Europei).

Se vorbeşte ipotetic despre clonarea de substituţie. Aceasta ar combina clonarea terapeutică cu cea reproductivă, făcând posibilă înlocuirea unui trup distrus prin boală sau accident cu un altul căruia i s-a transplantat creierul. Dar creştinismul nu poate concepe trupul fără suflet şi sufletul fără trup. Ele sunt într-o permanentă legătură, chiar şi după moarte. Sufletul nu este limitat la creier sau la anumite organe din corp. Corpul nu este un avatar al unei entităţi spirituale superioare. Dihotomizarea omului în trup şi suflet nu reflectă decât incapacitatea omului căzut de a-şi înţelege propria natură, de a se putea percepe pe sine ca încununare şi ca element de unitate a lumii create, văzute sau nevăzute. Chiar dacă s-ar reuşi transplantul de creier în trupul clonat, acesta nu va putea decât amâna inevitabilul, nu va putea susţine şi cuprinde sensul existenţei.

Părintele Daniel Enea, lector universitar în cadrul Facultăţii de Teologie din Timişoara, studiind implicaţiile teologice ale clonării umane, consideră că la baza tehnicilor genetice stau individualismul şi autonomia omului faţă de Dumnezeu, iar manipularea genetică nechibzuită, intenţionată sau nu, poate avea consecinţe dezastruoase pentru întreaga omenire. El precizează faptul că  „minunatele descoperiri ştiinţifice din domeniul biologiei ar trebui să rămână doar în utilizarea industriei farmaceutice, în tratarea unor boli, în obţinerea unor soiuri de plante şi rase de animale, de o eficienţă economică (dar şi aici se ridică multe semne de întrebare), dar în nici un caz în scopul modificării genomului uman sau al clonării omului.”

Omul se „clonează” după modelul lui Dumnezeu

Clonarea reprezintă un mod al omului de a-şi manifesta tendinţele lui spre creare, spre libertate şi spre nemurire. Toate aceste atribute le are Dumnezeu prin Sine, prin natura Sa, iar omul le caută şi le doreşte ca manifestări ale naturii lui limitate, dar create şi însetate după asemănarea cu Dumnezeu.

Prin procesul creativ, omul vrea să repare natura pervertită care ne înconjoară. Aceasta este o dorinţă justă şi lăudabilă, dar nu trebuie uitat că întreaga natură a fost creată „bună foarte” (Fc. 1,31), ea alterându-se şi stricându-se tocmai prin păcatul omului. De aceea, cea mai bună metodă prin care omul îşi poate perfecţiona natura nu este aceea de a crea ceva din piese stricate, căci istoria se va repeta. Omul trebuie să se schimbe pe sine, să se transfigureze prin unirea cu Hristos, creatorul lumii bune. Numai prin căutarea şi identificarea cu Dumnezeu omul poate participa cu adevărat la actul creator.

Omul vrea libertatea la modul absolut. Aceasta nu este ceva rău, libertatea fiind, după cuvintele părintelui Dumitru Stăniloae, „baza întregii măreţii a chipului dumnezeiesc al omului”. Fiind însă creat, omul nu poate avea prin sine libertatea absolută. El trebuie să se supună legilor naturale. Dar omul, fiind chip al lui Dumnezeu, este chemat să depăşească aceste legi. Aceasta însă nu se poate face prin negarea sau anularea lor. Omul este chemat să depăşească naturalul nu prin anormal, ci prin supranatural. El este chemat la unirea cu Dumnezeu, Cel ce este mai presus de orice lege sau limitare.

Nu în ultimul rând, omul este nemuritor. El are un început, dar nu are un sfârşit. Moartea pe care o va experimenta fiecare om viu nu este sfârşitul ci doar începutul unei alte vieţi. Aşa cum pruncul moare pântecelui pentru a intra în această viaţă, tot la fel, fiecare om va muri şi va părăsi această lume pentru o altă formă de existenţă. Doar prin acceptarea lui Dumnezeu ca singurul substrat al existenţei omul, va putea trăi cu adevărat. El nu va trăi într-o continuă negare de sine şi de Dumnezeu, ci îşi va trăi existenţa la maximum.