Să aprindem tămâie la rugăciune

Sfântul prooroc David, rugându-se cu fervoare la Dumnezeu, compară înălțarea rugăciunii la cer cu fumul binemirositor al tămâii care umple atmosfera de mireasmă și îmbie sufletul mai tare la rugăciune: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta…” (Ps. 140,2). În același timp, marele scriitor Goethe vede în aprinderea tămâii un simbol al nădejdii care se întărește prin rugăciune: „precum tămâia împrospătează vița unui cărbune, așa și rugăciunea împrospătează nădejdile inimii”.

În biserică, doar clericii sau maicile rânduite au dreptul să tămâieze. Dar atunci când se roagă acasă, credinciosul poate aprinde tămâie atunci când se roagă. Ea este semn de venerație și respect pentru sfinții din icoane. În același timp, prin tămâiere se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, tămâia simbolizând harul Sfântului Duh, care se trimite de sus. Sfântul Gherman al Constantinopolului spune că prin cățuie se simbolizează umanitatea Mântuitorului, focul din cădelniță reprezintă Divinitatea Sa, iar fumul de tămâie este mireasma Duhului Sfânt. Nu există tot timpul condiții prielnice pentru rugăciune, dar pe lângă icoană și candela aprinsă dinaintea ei, creștinul poate aprinde tămâie pentru a crea o atmosferă care să îmbie și să favorizeze rugăciunea.

Pentru aprinderea tămâii trebuie o cățuie, cărbune, tămâie și foc. Cățuia poate fi găsită în diferite forme, mărimi sau materiale, după gustul fiecăruia. În acest sens se poate folosi chiar și o farfurie sau un bol mai mic termorezistent. Cărbunele cel mai bun care se folosește pentru tămâiat este cel sub formă de pulbere, însă pentru că acesta se găsește mai greu și este mai dificil de folosit, cei mai mulți folosesc cărbunele tip pastilă. Aceste poate fi de mai multe feluri. Unii sunt mai mici și sfărmicioși, dar sunt deja parfumați și nu mai necesită tămâie. Restul, adică majoritatea, sunt pastile compacte care se aprind în câteva secunde, timp în care împrăștie în jur particule incandescente și un fum înecăcios. Din acest motiv, este util ca imediat după aprindere cățuia să fie scoasă pe fereastră pentru ca aceste manifestări ale micului vulcan să nu compromită curățenia sau calitatea aerului din încăpere. Dacă se preferă ca în aceste momente pastila să se acopere, fumul va înăbuși focul iar cărbunele nu va mai arde bine. Pentru aprindere, cărbunele se poate ține în aer cu un clește special. Sursa de foc o poate reprezenta chibritul sau bricheta, însă foarte util este aprinzătorul de aragaz cu flacără.

În fine, elementul principal este tămâia, aceasta putând fi naturală sau cosmetizată, răşini autohtone sau de import. Ea poate prezenta diferite arome, acestea variind de la parfum de crini, trandafiri sau lalele, la arome de nard, liliac sau iasomie. Este de menţionat faptul că unele tipuri de tămâie pot scoate un fum înecăcios spre final, acesta putând fi evitat prin stingerea tămâii într-un mic vas cu apă.

Fiecare credincios îşi va alege obiectele după preferinţă, astfel încât să capete cât mai mult folos cu un efort minim. Ceea ce contează în final nu este auriul căţuii sau aroma tămâii, ci calitatea rugăciunii.