Drumul la viață trece prin moarte

Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. – Matei 24,28

Păsări dotate cu o vedere foarte bună, vulturii survolează pământul și detectează imediat un cadavru. În acest sens îi ajută și un simț al mirosului foarte dezvoltat, ei putând descoperi cadavre proaspete cu care se hrănesc chiar dacă acestea sunt ascunse privirii.

Mântuitorul folosește acest proverb iudaic în contextul cuvântului său despre a doua venire. Potrivit Mitropolitului Bartolomeu Anania, la sfârșitul lumii, „prezența îngerilor va fi semnalul învierii morților”.

În același timp însă, vulturul este asociat cu persoana Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul. Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Teologul este asemănat cu un vultur care se înalță prin teologia lui mult deasupra celor pământești, nefiind afectat de problemele lumești, dar având o privire clară asupra lumii și o înțelegere ascuțită asupra adevărului. „Stârvul” este Iisus, Dumnezeu care părea un om mort, dar din care teologul se hrănește, fără de care omul nu poate trăi. Cel care vrea să înțeleagă adevărurile vieții trebuie să reflecteze la persoana Mântuitorului și mai ales la patimile, moartea și învierea sa. Doar hrănindu-se din trupul lui Hristos cel mort și înviat omul se poate ridica de pe pământ la o viață cerească.

Aceste cuvinte au fost văzute de către părinții pustiei și ca o necesitate de a cugeta la propria moarte pentru a ajunge la înviere. Doar prin înțelegerea morții și așteptarea ei ca trecere la viața veșnică omul înțelege sensul adevăratei vieți, se hrănește și crește în apropierea spre Dumnezeu. Mai mult, comportându-se ca un mort față de plăcerile efemere ale acestei lumi, omul primește ajutor de sus, primește bucuria adevărată și devine hrană pentru îngerii lui Dumnezeu. Părintele Miron Mihăilescu spune că „Dumnezeu se hrănește cu noi atunci când facem binele”. Persoana, ca existență iubitoare, nu poate trăi decât în comuniune de iubire, dăruind și primind viață.