Bella Swan şi alegerea morţii

Twilight este o serie de filme care au făcut înconjurul lumii. Pe lângă faptul că au încasări record, cu actori foarte bine plătiţi pentru vârsta lor, cu numeroşi fani, Twilight nu pare a excela în altceva. Toată această faimă trebuie să aibă un substrat.

O privire mai atentă poate observa clar bogăţia de stereotipuri, o adevărată naraţiune barocă a ideilor plane. Multe dialoguri se bazează doar pe o gândire tipică, uşor de ingerat, bazată pe elemente popularizate şi mult mediatizate în lumea occidentalizată. Chiar şi aşa, naraţiunea prezintă gapuri, paşi săriţi care ar apărea într-o conversaţie normală.

În al treilea episod, deznodământul este reprezentat de explicarea alegerii ilogice făcute de Bella: ea a simţit mereu că este diferită, că nu-şi găseşte locul.

Oare nu fiecare nu simte aceasta?! Oare nu toţi ne simţim unici şi irepetabili?! Nu trebuie să faci parte dintr-un film cu vampiri ca să simţi asta, nu trebuie să fi terminat Harvardul ca să crezi asta. Acest lucru este pur şi simplu un fapt. El nu izvorăşte decât din natura noastră de chip al lui Dumnezeu, de icoană, de oglindă a nemărginitului, a creatorului, a originalului, a celui ce vrea totul. Astfel că omul vrea totul şi nu are stare până nu se împlini, până când nu va umple acest gol nemărginit. Din acest motiv nu este nimeni care să nu simtă străin pe acest pământ. Iar Bella nu face excepţie! Şi totuşi, răţuşca cea urâtă vrea să devină lebăda cea albă dar rece, vrea să devină moartă.

Căutarea Bellei nu e una de dragoste trecătoare, ci reprezintă căutarea ontologică a omului: propria aflare şi împlinire. Dar aceasta nu poate fi decât Dumnezeu şi în Dumnezeu. Doar El poate umple dorinţa nesfârşită a omului. El este singurul capabil să aline această sete.

Dar Bella alege moartea. Alege nefiinţarea, alege renunţarea la viaţă pentru o existenţa veşnică, dar neîmplinită, pentru o vânare eternă a principiului vieţii, pentru furt de viaţă de la alţii. Ea renunţă la adevărata împlinire pentru o iluzie a aflării unui eu nenatural, fantastic; şi aceasta în ciuda sfaturilor tuturor care o îndeamnă contrariul. Chiar şi cei morţi o sfătuiesc astfel: ei n-au avut de ales, dar ea renunţă cu bună ştiinţă la tot şi la toate.

Fă binele! Alege viaţa!…

Acest aspect mi s-a părut mai important de clarificat. Nu voi intra în detalii cu analizarea altor stereotipuri pentru simplul motiv că sunt prea numeroase, iar filmul este destul de complicat, sau mai degrabă dezorganizat şi mozaicat în ceea ce priveşte prezentarea conceptelor ideologice.

Poate că totuşi ar fi un aspect pozitiv în acest film savurat atât de mult de tineret: atitudinea, ce-i drept învechită, de castitate până la căsătorie. Aceasta nu este totuşi doar un simplu act cu semnătură, ci consimţământ şi responsabilitate manifestat ca rezultat al două voinţe libere capabile de comuniune. Totuşi, virgina înflăcărată de tânărul nemuritor şi rece este oricând pregătită să renunţe la acest statut, principiile sale fiind determinate doar de libertatea voinţei sale imature.

Închei prin mărturisirea misterului pe care îl am cu privire la succesul acestor filme care, dacă s-ar fi bucurat de atâta publicitate, ar fi fost printre puţinele pelicule atât de plictisitoare ce nu le-am vizionat până la capăt.