Profeții false în numele Sfintei Scripturi

Și tu ai ratat sfârșitul lumii? Nu ești singurul…

În marile orașe din România și din întreaga lume au apărut mii de afișe publicitare care anunțau data sfârșitului lumii. Departe de a fi o glumă inocentă, sunt anumite persoane care chiar cred într-un cod numerologic al Bibliei.

Pastorul american Harold Camping a anunțat cu „exactitate” sfârșitul lumii. Astfel, pe 21 mai 2011 s-ar fi împlinit 7000 de ani de când Noe s-a salvat prin arcă de la Marele Potop, dată ce ar corespunde cu ziua Judecății de Apoi.

Pasionat de Biblie, dar și de numere, Harold Camping este inginer de profesie. La vârsta de 89 de ani, el interpretează Sfânta Scriptură ca pe carte magică, cu informații cifrate despre sfârșitul lumii. Astfel, după asociații de numere și calcule mai mult sau mai puțin spectaculoase care trezesc zâmbetul pe buzele unora și îngăduința din partea altora, Camping și miile lui de adepți sunt ferm convinși că sfârșitul anunțat de ei trebuia să vină pe 21 mai 2011. Dar nu e prima oară când sfârșitul lumii s-a lăsat așteptat. Într-o carte tipărită în 1992, pastorul american prevestea sfârșitul iminent al lumii pentru septembrie 1994. De la detaliile numerice existente în Biblie, Harold a dezvoltat o obsesie în identificarea unui mesaj ascuns, a da o semnificație eshatologică fiecărui număr prezent în textul revelat. Dar pentru că interpretările lui nu se bazează pe logica textului și nici pe metodele mai vechi sau mai noi pentru înțelegerea mesajului biblic, nu este de mirare că astfel de speculații se dovedesc a fi false.

Biblia nu poate fi interpretată de oricine

Chiar dacă sfârșitul lumii nu a venit, adepții lui Camping au falimentat. Nu atât pentru că profețiile lor au fost spulberate, dar mai ales că mulți dintre ei și-au investit toți banii în a promova aceste idei. În schimb, Harold Camping își păstrează cele 100 milioane de dolari din conturile sale.

Pentru alți neoprotestanți care nu împărtășesc astfel de profeții matematice apare o altă problemă. Ei cred că astfel de profeții false, bazate pe numerologie și nu pe o analiză critică a textului biblic este deficitară, afectând credibilitatea Sfintei Scripturi. Aceasta nu va mai putea fi privită ca un text revelat, ca o autoritate supremă pentru că percepția generală va fi aceea că toate profețiile biblice sunt eronate. Oamenii vor sesiza greu că nu Biblia a greșit, ci doar predicatori neșcoliți sau pasionați doar de senzaționalul mistic, fără a lua în considerare și interesele materiale, au interpretat după propria părere textele scripturistice.

Între timp, majoritatea românilor trece pe lângă aceste mesaje fără a le acorda prea mult credit. Unii le consideră pur și simplu „prostii”. Amplasate pe blocuri de către firme de publicitate, ele vor dispărea o dată cu sfârșitul lumii, sau, cel mai probabil, vor fi înlocuite de reclame la detergenți sau alte produse de igienă.

Biblia îl prezintă pe Hristos

Sfântul Apostol Pavel îi scrie ucenicului Timotei despre textele biblice că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun (II Tim. 3,16-17). Din aceste câteva cuvinte se observă rolurile importante pe care le au textele inspirate de Duhul Sfânt pentru desăvârșirea vieții omului. În același timp însă, în Biblie se află „în ele sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, spre a lor pierzare (II Pt. 3,16). Acest lucru se aplică și în cazul profețiilor, pentru că „nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia” (II Pt. 1,20).

Deși are un rol deosebit de important pentru viața dogmatică sau liturgică a Bisericii, Sfânta Scriptură nu este absolut necesară pentru mântuirea credinciosului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață sfântă atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre… însă oamenii s-au abătut de la drumul cel drept, unii din pricina învățăturilor greșite, iar alții din pricina vieții și a purtărilor lor. De aceea a fost nevoie de aducerea aminte a scripturilor.” Observăm astfel că Scripturile nu sunt autoritatea supremă pentru creștin. Acesta nu trebuie să se bazeze că viața veșnică se dă prin Scriptură. Textele biblice arată și îndrumă spre persoana Mântuitorului Iisus Hristos, El fiind Cel pe care trebuie să-L căutăm, El fiind capul și așteptarea noastră, El fiind și ținta noastră. În cartea „Moștenirea lui Hristos”, Diaconul Andrei Kuraev se întreabă „ce a lăsat Hristos după Înălțarea Sa la cer?” Simplificând lucrurile, el consideră ca „după părerea protestanților, Hristos a lăsat oamenilor Biblia. Iar potrivit catolicilor, El a lăsat lumii pe urmașul lui Hristos, pe papă. Conform experienței ortodoxe, El ne-a lăsat nouă pe Sine Însuși”.

Sfârșitul lumii este unirea cu Hristos

Pe creștinul adevărat îl preocupă mai mult propriul sfârșit decât sfârșitul întregii lumi. El este conștient că cel mai important lucru constă în unirea cu Hristos, în participarea mistică la viața treimică. Creștinul moare lumii văzute pentru a se integra în lumea nevăzută și de aceea, sfârșitul lumii are loc în fiecare zi pentru el. în fiecare zi, creștinul pune început bun de viață veșnică. Pentru el, moartea și sfârșitul lumii se petrec în fiecare moment prin care el se desparte, se detașează de lucrurile aceste lumi pentru a se putea uni cu Hristos. Lucrul esențial nu este moartea sau sfârșitul efectiv, ci unirea cu Hristos. Pe lângă El, nimic nu are valoare; în afara Lui, totul e nonsens. De aceea și Sfânta Scriptură, deși furnizează atâtea foloase duhovnicești prin citirea, meditarea și rugăciunile pe care le conține, nu are sens și este o simplă carte dacă este despărțită de persoana lui Hristos. Scopul creștinului nu este descoperirea timpurilor sau descifrarea semnelor sfârșitului cu ajutorul Scripturii, ci ea trebuie să faciliteze unirea completă ci Cel pe care Îl prezintă și Îl propovăduiește. Codul „secret” al Bibliei este persoana lui Hristos care se descoperă în totalitate doar prin comuniunea și împărtășirea cu El, doar prin lăsarea acestei lumi și unirea deplină cu El.

Sfârșitul lumii văzute

Așa cum lumea are un început, ea va avea și un sfârșit. Însă Sfânta Scriptură ne spune că doar Dumnezeu cunoaște acest timp (cf. Mt. 24,26). Nu este de folos omului să cunoască sfârșitul, căci altfel el ar fi fost anunțat. Sfârșitul lumii va veni când oamenii își vor întoarce cu totul fața de la Dumnezeu, când ei vor prefera să fie singuri, închistați în autosufiență, fără iubire și fără Dumnezeu. Însă chiar dacă răul s-a înmulțit, chiar dacă mulți se comportă ca și cum Dumnezeu nu ar exista, încă mai sunt persoane care Îl caută, care fac binele și evită răul, care vor să-L cunoască pe Dumnezeu și să trăiască viața cea adevărată. Acești oameni transformă lumea din jur și o salvează de la distrugere. Pentru astfel de persoane lumea încă mai este un loc în care oamenii pot să trăiască, un spațiu pe care răul nu l-a putut încă cuprinde. Acum încă mai există oameni care fac lumea un mediu prielnic vieții, un spațiu al mântuirii.

Când răul va atinge un maxim, atunci va veni sfârșitul. Atunci va veni de fapt Hristos pentru a nimici răul pentru totdeauna. Sfârșitul lumii nu înseamnă că aceasta va pieri, pentru că Dumnezeu nu creează nimic pentru a-l distruge mai apoi. În schimb, lumea se va curăța ca prin foc, transformându-se în „cer nou și pământ nou” (Ap. 21,1). Nu se distruge, ci se transformă. Nimicindu-se păcatul și moartea, această lume va fi accesibilă doar celor știu să trăiască fără ele, doar cei care nu s-au lipit de lucrurile acestei lumi care trece, ci de Hristos, Care „ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Ev. 13,8). Doar cei care s-au umplut de El vor putea trăi viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.

Ioan – de la ucenicul mult iubit, la apostolul chinuit

John-the-TheologianAutor a cinci din cărţile Noului Testament, Ioan a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. Fiind nepotul lui Iosif, şi astfel rudă cu Hristos, Ioan era cel mai tânăr dintre apostoli, un copilandru cu inimă curată, martor al vieţii lui Iisus. Pentru puritatea sa şi dragostea înflăcărată faţă de Mântuitorul, Acesta l-a făcut părtaş la vederea slavei lui Dumnezeu pe pământ, cu prilejul Transfigurării, dar şi a agoniei omului în faţa morţii, în grădina Ghetsimani. Ioan este singurul ucenic ce-L urmăreşte pe Hristos pe parcursul procesului Său, e singurul ce nu-L părăseşte la piciorul crucii, şi primul ce ajunge la mormântul gol, chemat fiind de presimţirea învierii.

Apoi a urmat calvarul…

După cum bine se ştie, toţi apostolii au murit ucişi de oamenii cărora le predicau religia iubirii. Mai puţin Ioan. Asta nu înseamnă că viaţa lui a fost una racordată la cornul abundenţei sau al liniştei. Pe rând, el a fost ţinut rob, a fost prizonier, a fost lăsat aproape mort, a fost exilat. Detaliile vieţii lui, departe de a fi romanţate sau idealizate, contrastează de slava de care se bucură în lume autorul Revelaţiei, dar şi mai mult, de iubirea de care era înconjurat de Iisus Hristos în timpul petrecerii Sale pe pământ. Trecerea pe care o avea înaintea arhiereilor de la templu a lăsat-o pentru înjurăturile prostituatelor. Aprecierile fariseilor, pentru certările ţăranilor. A lăsat totul, a suferit totul! Prigonirile pe care le-a îndurat, departe de a-l dezintegra, i-a permis o înţelegere profundă a realităţilor divine, o pătrundere în norul cunoştinţei de Dumnezeu, o apropiere fiinţială de iubirea sa. Dacă Pavel este apostolul misionar ce cutreieră întreaga lume romană pentru o câştiga cât mai mulţi, făcându-se tuturor toate, Ioan e ucenicul iubirii, rugul ce ardea necontenit pentru Hristos, subiect al revelaţiilor divine. Participând la evenimente definitorii şi în acelaşi timp tainice ale vieţii lui Iisus pe pământ, Ioan se face părtaş şi la descoperiri asupra viitorului, profeţii ce au suscitat interesul lumii, mai ales în zilele noastre.

Numai prin uitare totală de propriile nevoi, de propria voinţă, de propria viaţă, Ioan s-a putut ridica la înţelegerea raţiunilor din lume, şi de dincolo de lume, la cunoaşterea raţiunilor divine. Într-atât de mult s-a tranfigurat, ca nici trupul lui nu a mai rămas pe pământ.

Teolog al raţiunilor divine, Ioan se face binevestitor al iubirii divine ca împlinire şi transfigurare a omului.