Au fost martiri, au fost… şi încă or să mai fie

valeriu-gafencu-martirMartiriul este forma supremă de dragoste prin faptul că presupune iertarea celor care fac nedreptăţi. De la forma cea mai simplă, până la jertfa supremă (moartea), martiriul are ca rol curăţirea omului şi ştergerea tuturor păcatelor.

Exemplul martiriului suprem se află în jertfa pe cruce a Mântuitorului. El s-a jertfit pentru noi pentru ca noi să îi urmăm exemplul. Este ironic…dar este real. Dumnezeu l-a făcut pe om după toate calităţile Sale, însă la o scară infimă. Apoi s-a facut şi El om pentru a vedea cum este să fii infim şi, mai presus de toate S-a lăsat judecat de om (în dogmatică, toată această lucrare este numita chenoză – deşertare de slavă). El ne dă un exemplu ce trebuie urmat.

Cu toate că a fost judecat de evrei, după legile evreieşti, el a fost condamnat de toată omenirea. Unii spun că evreii sunt de vină, alţii spun că şi romanii (pentru că evreii nu aveau putere atunci); însă Biblia ne spune foarte clar că a fost judecat de evreii care însă nu puteau să îl omoare, de aceea l-au “forţat” pe Ponţiu Pilat să îl condamne şi să îl execute. În fine… spun că această condamnare este o stare general valabilă. Oare câţi oameni nu au fost condamnaţi pe nedrept? Oare câţi oameni nu au avut de suferit din cauza “justiţiei”? De câte ori justiţia nu a fost oarbă? Asta vrea să arate în mare şi jertfa Mântuitorului: că legea este omenească şi prin urmare limitată şi cu greşeli. Toţi trebuie să ne supunem ei şi să suferim martiriul când va sosi momentul.

Un exemplu în acest sens este şi Sf. Gheroghe care a suferit martiriul pentru Hristos şi a ales să se supună legii omeneşti nedrepte pentru a primi mântuirea.

Sursa: bogdan.ulea.ro

o lume…

O lume în care învrăjbirea e cuvântul de ordine, o faptă bună făcută cuiva ce nu o poate înţelege, dar îl poate ajuta, nu e doar un lucru binevenit, ci chiar indicat. Pentru orice se poate găsi prilej de ceartă: de la cine are întâietate a intra pe uşă, la libertatea statală de a încălca libertatea morală a cetăţenilor. Dar atunci când spunem “da” când libertatea ne-ar fi îngăduit să spunem “nu”, e un pas înainte spre împăcare şi comuniune. Evident că aceasta poate fi considerată nebunie pentru dreptatea şi legea care de multe ori condamnă la moarte, dar nu şi pentru dragostea care ne apropie cu preţul încălcării unei legi vremelnice, căci toate vor trece, dar nu şi dragostea. Poate că unii care vor considera anormal ceea ce noi am făcut ne vor condamna că nu am respectat legea, şi ne vor împiedica, ca cei ce mergem uneori cam arogant, sau pur şi simplu ne vor lovi, ca cei ce suntem uneori prea mici şi prea neputincioşi. Dar de ce pentru un bobârnac primit să încetăm a mai face binele? “Dar noi avem lege şi după legea noastră trebuie să moară!” vor zice adversarii noştri. Şi pentru frica de această moarte ce oricum va veni, şi rar vine în termenii noştri, să încetăm noi oare a mai face un bine unui oarecare?! Să nu uităm că şi acum ne aducem aminte cu gingăşie de dulciurile primite în dar în copilărie, însă cu dârzenie şi răceală de cearta amară a mătuşii, ceartă pe bună dreptate, primită pentru boacăna făcută. Să nu uităm că legea ucide, dar dragostea e cea care dă viaţă!