Iarăși despre stareți…

Parintele Serafim atragea atentia asupra asa-zisului ‘guru-ism’, care este ispita de a-i trata pe unii oameni aflati intr-o pozitie de autoritate, raportandu-ne la ei ca la niste guru sau ‘Stareti’ (=”batrani” duhovnicesti harismatici, nota noastra). Primejdia aceasta il inspaimanta foarte tare, pentru ca vedea in ea un defect de temei al caracterului american: un defect ce face ca anumiti insi – preoti de parohie sau monahi – sa pretinda o autoritate duhovniceasca care, de fapt, nu este a lor, pentru ca ei insisi nu s-au curatit si preschimbat prin pocainta, iar pe ceilalti ii face sa-si lase voia libera si chiar cele mai importante amanunte din viata in seama acelora. Parintele Serafim a subliniat in repetate randuri ca adevaratii Stareti sunt extrem de rari, ca nu meritam asemenea calauzitori duhovnicesti si ca, chiar daca i-am avea in mijlocul nostru, nu am sti cum sa ne purtam fata de ei

P. Alexey Young, acum Ierom. Ambrozie Young

Sufletul de rebelal misticului

Aşa este sfântul, vultur, dar hărăzit invizibilului şi nu performanţelor exterioare. Şi din această cauză puternica lui vocaţie nu s-a putut împăca cu stări moi, dulcege, pietiste. Fără sufletul său de rebel, Sandu Tudor nu ar fi ajuns un mare mistic. Una nu merge fără alta. Misticii au această calitate a arderii etapelor, cucerirea cerurilor în cazul lor chiar se face cu violenţă, ei nu bat pasul pe loc şi transformă privirea contemplativă în ardere neistovită…

Dan Stanca

Sursa: ZiarulLumina.ro

Rădăcini ale astmului în relațiile familiale defectuoase

Factori genetici și emoționali în dezvoltarea bolii

Denumit uneori și „ciuma lină”, astmul bronșic este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cronice. Statisticile recente estimează că până la 10% din populația României este afectată de această maladie. Având în vedere că tot mai multe persoane cad victime acestei boli, astmul a devenit o problemă importantă de sănătate publică.

Potrivit Societății Române de Pneumologie (SRP), „date recente arată că unul din trei copii prezintă manifestări alergice, dintre care 30-50% vor dezvolta astm bronșic”. Astfel, această boală afectează populația de la fragedă vârstă.

Așa cum se înțelege din denumire, astmul bronșic afectează bronhiile. Acestea reprezintă un sistem de țevi ramificate care seamănă cu ramurile tulpinii unui copac. Ele permit reglarea fluxului de aer care ajunge din atmosferă la nivelul alveolelor pulmonare, acolo unde au loc schimburile gazoase din organism. În același timp, prin funcțiile pe care le are, arborele bronșic curăță aerul inspirat de impurități și bacterii, aducându-l la temperatura corpului și umezindu-l. Din interacțiunea factorilor de mediu predispozanți, ca diferiți alergeni sau iritanți fizici, chimici sau infecțioși, asociată cu o hiper-reactivitate genetică a individului apare o inflamație cronică a căilor aeriene. Pe acest fond inflamator, atunci când se intră în contact cu factorii de risc apare obstrucția bronșică determinată de spasmul musculaturii bronșice, de dopurile de mucus și inflamarea excesivă. Această obstrucție determină manifestările clinice, ea fiind reversibilă spontan sau sub tratament. Manifestările frecvente sunt de tipul unei respirații șuierătoare sau dificile, unele persoane acuzând o tuse nocturnă sau matinală, senzația de sufocare, că „respiră ca printr-un tifon” sau că „îi strânge pieptul”. Între astfel de crize, pacientul se poate simți perfect sănătos. Crizele pot fi ușoare, trecând de la sine, sau pot deveni severe și supărătoare. Uneori, persoana respectivă știe exact ce anume îi determină crizele, identificând și apoi evitând factorul declanșant, atunci când acest lucru se poate.

O boală cronică controlată ușor prin tratament

De cele mai multe ori, astmul se prezintă ca o alergie respiratorie care apare la persoane susceptibile. Această predispoziție se transmite frecvent de la părinți, manifestându-se ca astm sau ca alte forme de alergie. Boala se poate manifesta cu ocazia unei viroze sau a unei expuneri la alergeni aerogeni ca polenul, mucegaiul, acarieni din praful de casă, animale cu blană, substanțe iritante prezente în fumul de țigară sau la locul de muncă, ca urmare a exercițiilor fizice sau în urma unor emoții puternice.

O dată apărută, boala are o evoluție cronică. Inflamația va fi mereu prezentă, chiar dacă simptomele se vor face resimțite de către bolnav doar în timpul crizelor. Prin tratament, cei mai mulți bolnavi obțin un bun control al bolii, iar atunci când aceasta se produce, persoanele respective se pot bucura de o viață normală, fără limitări.

Diagnostic fără durere

Un lucru esențial însă pentru aceasta este diagnosticarea bolii. Observarea de către un medic a unei persoane în criză, corelată cu un istoric sugestiv face ca diagnosticul să fie deseori ușor de stabilit. Totuși, pentru confirmarea diagnosticului, evaluarea severității bolii și urmărirea evoluției în timp este absolut necesară spirometria. Pentru aceasta, persoana care se investighează nu trebuie decât să sufle într-un tub, aparatul măsurând parametrii respiratori. Spirometria nu doare, nu durează mult, nu necesită efort, iar rezultatul se dă pe loc. În funcție de situațiile particulare, se poate recurge la teste suplimentare de provocare, la evaluarea imunoglobulinelor serice sau la identificarea specifică a alergenilor.

Deși nu este o boală curabilă, astmul bronșic este o boală ușor de tratat. În primul rând este necesară o educație sanitară pentru ca persoana respectivă să poată evita factorii de risc, să-și înțeleagă medicația și să o folosească corect, să recunoască agravarea simptomelor pentru a putea reacționa sau a cere ajutor. Tratamentul medicamentos are două componente principale. Pentru că este vorba despre o inflamație cronică, există o medicație de fond, pe care pacientul trebuie să o ia mereu, indiferent dacă are simptome sau nu. Acest tratament scade frecvența, durata și intensitatea crizelor. Când acestea din urmă totuși apar, se folosesc medicamentele de salvare, eficiente doar pe moment. Fiindcă majoritatea acestor medicamente se administrează cu ajutorul sprayurilor, efectele lor vor fi localizate doar la nivelul plămânilor, fără să apară efecte adverse asupra întregului organism. În același timp, chiar dacă uneori trebuie folosite toată viața din cauza caracterului cronic al bolii, aceste sprayuri nu creează dependență.

Familia ca factor de risc emoțional

În ultimul timp se vorbește despre „familia astmatogenă” ca o posibilă cauză a dezvoltării astmului bronșic. În acest caz, se consideră că extremele cu privire la relațiile intra-familiale sau sociale joacă un rol important în dezvoltarea bolii. Pe de o parte, doctorul internist Konstantin V. Zorin, specialist în psihologie medicală, apreciază că „rădăcinile psihologice ale astmului bronșic se pot afla în năzuința blocată, nerealizată, de a obține recunoașterea și atenția celor din jur, în contradicția dintre dorința de a cuceri încrederea și frica de a încerca, precum și în atracția sexuală refulată cu stângăcie”. El crede că apariția astmului la copil este în strânsă legătură cu privarea prea de timpuriu de „mediul matern”. Părinții distanți sau puțin afectuoși determină o reacție organică din partea copilului prin care acesta cere atenția de care a fost privat.

Pe de altă parte, există cealaltă extremă în care părinții, mai frecvent mamele, își înăbușă copilul cu „dragostea” pe care i-o poartă. Acesta nu se mai poate dezvolta liber, se simte încarcerat și asuprit de o iubire dogoritoare. Astfel, singurele momente de libertate și le câștigă în timpul crizelor de astm, atunci când mama pierde controlul asupra lui, când ea nu mai poate face nimic.

O mamă bună își pune copiii „sub acoperământul ei” (Sir. 14,24), un tată bun își învață copilul „după chemarea sa” (Pil. 22,6). Sfaturile multiple din Sfânta Scriptură ne învață ca dragostea purtată față de copii trebuie să fie normală. Copiii trebuie iubiți și prețuiți ca daruri și bucurii ale vieții (Ps. 112,9), dar cel ce-și iubește copilul prea mult își face rău nu doar sieși, ci și copilului, afectându-se relațiile atât cu cei din jur, dar și cu Dumnezeu (Mt. 10,37). Spre deosebire de aceste atitudini extreme, fie de părăsire emoțională sau afecțiune sufocantă, părinții trebuie să permită creșterea liberă a copiilor în dragoste adevărată și prețuire necondiționată.

Învinge astmul!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului, în întreaga lume se organizează evenimente ce au ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare a impactului astmului bronşic şi îmbunătăţirea serviciilor medicale legate de această afecţiune la nivel mondial. Pentru că doar 10% din cazuri sunt identificate și tratate, se impune o mediatizare și o înțelegere mai bine a acestei boli care afectează profund persoana umană și relațiile cu ceilalți. În acest an s-a lansat primul site de educaţie medicală dedicat pacienţilor cu astm bronşic din România. Pe www.invingeastmul.ro se află informații cu privire la boală dar și posibilități de autoevaluare. Mai mult, „îi oferim oricărui pacient interesat să meargă pentru o consultaţie la un medic pneumolog, posibilitatea să localizeze cel mai apropiat cabinet de pneumologie şi să intre în legătură cu medicul respectiv” a declarat doctorul Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Până pe 15 mai, cei interesaţi pot efectua testări gratuite la centrele menționate pe site. De asemenea, bucureştenii îşi pot măsura gratuit funcţia pulmonară pe 14 şi 15 mai, în Parcul Tineretului.

Cine crede în Hristos şi Îl iubeşte pe El se întâlneşte cu El

Întâlnirea aceasta cu Hristos Cel înviat o trăim şi noi când sărutăm icoana Învierii Sale din biserică, în fiecare duminică, şi când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir. Ne împărtăşim cu El aproape de “locul unde au stat picioarele Lui”, adică de Masa Sfântului Altar unde se sfinţeşte Euharistia sau Sfânta Împărtăşanie. Femeile mironosiţe ne arată cum trebuie să-L primim sau să-L întâmpinăm pe Hristos Cel înviat, şi anume cu metanie până la pământ. De la ele au învăţat slujitorii Sfântului Altar ca atunci când intră în Sfântul Altar trebuie să se închine până la pământ, ca şi când ar cuprinde picioarele Mântuitorului Iisus Hristos simbolizat prin Masa Sfântului Altar (mormântul Învierii Sale) pe care se află tot timpul Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Euharistie (Trupul şi Sângele Său), spre a ne arăta iubirea Sa jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru oameni, iubire mai tare decât moartea. De la femeile mironosiţe învăţăm, aşadar, cum să ne comportăm în biserică când ne întâlnim cu Hristos Cel înviat din morţi. Ele nu au zis nimic, ci doar s-au închinat şi au cuprins picioarele Lui în semn de evlavie, de respect şi de preţuire multă. Când noi ne împărtăşim cu Hristos Cel înviat din morţi prezent în Sfântul Potir, repetăm gestul femeilor mironosiţe, întrucât ne apropiem de Hristos cu “frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, în deplină evlavie şi tăcere.

PF Daniel

Sursa: ZiarulLumina

Salutul pascal este mărturie a Învierii

Petrecută în istorie, Învierea Domnului depășește istoria. Nimic din istorie nu poate prevedea sau determina învierea. Natura care „moare” toamna și „învie” primăvara, pot deveni un simbol al învierii, dar natura nu moare efectiv, ci doar își încetinește ritmul vieții, amorțește, hibernează.

Spre deosebire de aceasta, Învierea lui Hristos reprezintă renașterea în alt plan de existență care depășește și transcende istoria și natura. Hristos înviat este simțit, văzut sau auzit de ucenici sau mironosițe, dar aceasta se face doar prin voia Lui, la timpuri și locuri alese de El. comuniunea dintre Hristos cel Înviat și oameni mai păstrează unele caracteristici din „istoria” petrecerii printre oameni, pentru ca pe măsură ce Hristos se înalță la ceruri, aceste caracteristici să fie transfigurate pentru a permite comuniunea cu ceea ce este dincolo de timp și spațiu. De aceea, Învierea este de fapt nașterea sau crearea omului nou, trecerea din spațiu în infinit, din timp în veșnicie. Aceasta nu este doar o altă dimensiune a existenței, ci este viața așa cum ar trebui ea să fie, este ființarea Treimii în prezentul veșnic al nemărginitului.

De aceea, scopul final al creștinului este împărtășirea din Învierea lui Hristos, iar tot ceea ce creștinul face, rugăciune și milostenie, este tocmai pentru apropierea și asimilarea învierii în propria persoană. Actele lui sunt acte care nu doar repetă, ci refac existența temporală a lui Hristo pentru a trece în ființarea atemporală a Lui de după Înviere.

În acest sens, cuvintele „Hristos a Înviat!” ne apropie și ne pregătesc pentru propria înviere. Așa cum afirma pr. Dumitru Stăniloae, „când zicem cu credință: Hristos a Înviat!, afirmăm implicit: Noi toți vom învia!” De aceea, salutul pascal nu este doar o afirmare a unui eveniment petrecut o dată în istorie, ci el reflectă întreaga credință a renașterii omului pentru ființarea în Dumnezeu, o mărturie și o mărturisire a îndumnezeirii omului.

În trecut, mai puțin astăzi, omul își construia „lumea” obiectelor din jur cu o rațiune practică ce exprimă o logică teologică. Dar și acum existența creștinului du trebuie să fie duplicitară, el nu trebuie să-și disocieze viața și să se manifeste ca un creștin doar la rugăciune sau în privat. În acest sens, salutul creștin ar trebui spus de fiecare dată la întâlnirea cu celălalt. Cel puțin până la Înălțare, cuvintele „Hristos a Înviat!” trebuie să-l întâmpine pe celălalt. Creștin sau nu, acesta va intra în contact cu aceste cuvinte ce izvorăsc din viața pe care ar trebui să o aibă fiecare om. Chiar dacă am primit sau nu înapoi afirmarea comuniunii de viață nouă în Hristos prin cuvintele „Adevărat a Înviat!”, noi ne-am făcut datoria de martori și mărturisitori ai Învierii. Cu aceasta ne asemănăm cu Sfinții Apostoli și cu toți mucenicii din veac, persoane care să împărtășească viața lui Hristos lumii. Mai mult, noi ne vom asemăna cu Dumnezeu, Cel care își revarsă dragostea Sa tuturor, chiar dacă doar cei buni Îi răspund la chemarea de comuniune de iubire.

Tot timpul anului, Sfântul Serafim de Sarov îl întâmpina pe celălalt prin cuvintele „Hristos a Înviat!” sau „Bucuria mea!” El nu condiționa prezența iubitoare a lui Hristos din oameni de „calitatea” celui dinaintea lui. Ci Sfântul Serafim îl privea pe fiecare om ca pe o ființă vie în care Hristos se străduiește să încolțească și să crească. Iar dacă el nu va primi căldura și lumina ce izvorăsc din prezența faptelor bune ale iubirii celuilalt, cum va putea crește și dezvolta?

Prin afirmarea Învierii lui Hristos însoțită de lumina și căldura faptelor bune ne apropiem cu toții de viața de comuniune a Persoanelor Sfintei Treimi.