Se spunea pentru avva Ioan Colov, că a zis odată fratelui său celui mai mare: voiam fără de grijă să fiu, precum îngerii sunt fără de grijă, nimic lucrând, ci nelipsit slujind lui Dumnezeu. Şi dezbrăcându-se de haină, a ieşit în pustie. Şi făcând o săptămână, s-a întors către fratele său şi după ce a bătut în uşă, l-a auzit pe dânsul şi mai înainte de a deschide, a zis: tu cine eşti? Iar el a zis: eu sunt Ioan, fratele tău. Şi răspunzând i-a zis lui: Ioan s-a făcut înger şi nu mai este între oameni. Iar el i se ruga zicând: eu sunt! Şi nu i-a deschis lui, ci l-a lăsat până dimineaţa să se trudească. Iar mai pe urmă, deschizându-i, i-a zis: om eşti, trebuinţă ai să lucrezi iarăşi ca să te hrăneşti. Şi a făcut metanie, zicând: iartă-mă!

Patericul egiptean

Post? Cum adică post?

Fiind creat prin voia lui Dumnezeu, omul se hrăneşte permanent şi îşi susţine existenţa din cuvântul lui Dumnezeu. Deşi izvor al existenţei umane, Dumnezeu vrea ca omul să-şi manifeste în mod liber opţiunea de a fi sau nu. Creat de Viaţă pentru viaţă, omul are posibilitatea să refuze viaţa printr-o permanentă negare a ei. Şi de aceea omul este pus în faţa alegerii: el poate afirma viaţa ca existenţă raţională ce se împărtăşeşte de Raţiunea divină sau, dimpotrivă, omul poate trăi într-o absurda negare.

Adam a încercat să se hrănească cu altceva decât Cel ce îl hrăneşte. Şi prin păcat, fiecare om îşi renegă statutul de creatură, dar nu ca depăşire şi îndumnezeire, ci ca negare absurda a datului ontologic.

Postul reprezintă o recunoaştere a naturii umane create, dependente fiinţial de Dumnezeu, dar libere în voinţa de a trăi cu Dumnezeu. Omul posteşte şi renunţă în mod voit la hrana care îi satisface doar trupul, dar nici pe acesta în mod deplin, şi îşi manifestă dorinţa de a se împărtăşi de adevărata hrană şi adevărata băutură. Şi numai Dumnezeu îi poate satisface în mod deplin nevoia lui de a fi şi a trăi. Cel ce nu posteşte nu-şi recunoaşte caracterul de persoană liberă şi nu vrea să trăiască adevărata viaţă. El se complace într-o existenţă independentă de propria voinţă, îşi neagă caracterul de fiinţă vie.

Biserica a rânduit anumite zile în timpul anului bisericesc în care creştinul se înfrânează de la bucatele de origine animală. Aceasta nu este o fugă din faţa plăcerilor vieţii, un dispreţ faţă de natură, tendinţă de împotrivire faţă de trup sau masochism religios. Ci prin post, creştinul renunţă la a mai considera faptul de a mânca un scop în sine şi îşi restaurează viaţa ca împărtăşire şi comuniune cu Dumnezeu. În acest sens, Nichifor Crainic spune că „toate rânduielile posturilor şi ale slujbelor care preced sărbătorile apostolice, pe cele ale Maicii Domnului, Naşterea şi Învierea, nu sunt altceva decât o asceză îmblânzită şi repartizată calendaristic pentru pregătirea şi purificarea poporului în vederea contactului euharistic cu Dumnezeu”. De aceea, în mod cu totul special, creştinul ţine post total şi nu mănâncă nimic de la miezul nopţii până la momentul împărtăşirii cu trupul şi sângele Domnului.

Având trupul care suferă, omul îşi îndreaptă atenţia şi spre lipsurile sufletului care, în alte condiţii, sunt mai uşor de trecut cu vederea. Astfel că prin post se pune început unei pocăinţe adevărate, căci doar cunoscându-ţi sărăcia şi lipsa te poţi îndrepta şi căuta pe Cel ce poate să le plinească.

Sunt însă şi oameni care nu postesc. Asceza trebuie asumată în mod liber, iar Ortodoxia a afirmat dintotdeauna primatul persoanei asupra oricărei reguli. Însă rânduielile bisericeşti urmăreşte comuniunea oamenilor între ei şi a fiecăruia cu Dumnezeu. De aceea, libertatea persoanei nu trebuie să devină respingere a comuniunii. Sunt cazuri sau momente în care omul nu poate posti. Dar trebuie făcută diferenţă între imposibilitatea de a ţine o anumită regulă a vieţii de comuniune şi refuzul duhului de comuniune. Atitudinea faţă de cei care încă nu înţeleg acest duh de viaţă trebuie să fie însă plină de dragoste de neosândire. Astfel că ei, văzând efectul duhovnicesc al postului să înţeleagă şi importanţa lui în desăvârşirea creştină.

Postul unit cu rugăciunea şi lecturile sfinte sunt ingrediente ideale pentru o bună dospire duhovnicească.

Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul

Doamne, Cel ce singur eşti curat şi fără stricăciune, Care pentru nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toată firea noastră din curatele şi fecioreştile sângiuri ale celei ce mai presus de fire Te-a născut pe Tine, cu venirea dumnezeiescului Duh şi cu bunăvoirea Tatălui celui de-a pururea veşnic, Hristoase Iisuse, înţelepciunea lui Dumnezeu, pacea şi puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viaţă făcătoare şi mântuitoare: crucea, piroanele, suliţa, moartea, omoară-mi patimile cele trupeşti, care îmi strică sufletul. Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăţia iadului, îngroapă îndemnurile mele cele viclene, prin gânduri bune, şi risipeşte duhurile cele viclene. Cel ce cu Învierea Ta cea de a treia zi şi de viaţă purtătoare ai ridicat pe strămoşul cel căzut, ridică-mă şi pe mine, cel ce am alunecat în păcat, punându-mi înainte chipuri de pocăinţă. Cel ce cu preaslăvită înălţarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care l-ai luat şi l-ai cinstit cu şederea de-a dreapta Tatălui, învredniceşte-mă, prin împărtăşirea Sfintelor Tale Taine, să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi. Cel ce prin pogorârea Mângâietorului Duh ai făcut pe sfinţii Tăi ucenici vase cinstite, arată-mă şi pe mine a fi locaş al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăşi să judeci toată lumea întru dreptate, binevoieşte să Te întâmpin şi eu pe nori pe Tine, Făcătorul şi Judecătorul meu, împreună cu toţi sfinţii Tăi, ca neîncetat să Te slăvesc şi să Te laud pe Tine împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Simeon Metafrastul

Becuri … confesionale

 De cati calvinisti e nevoie ca sa schimbi un bec?
De nici unul: daca e predestinat ca becul sa se schimbe, se va schimba singur!

De cati ortodocsi e nevoie ca sa schimbi un bec?
Schimbare? Ce schimbare? Becul a fost pus aici de Sfintii Apostoli!

De cati catolici e nevoie ca sa schimbi un bec?
De nici unul, ei folosesc lumanari!

De cati membrii AD e nevoie ca sa schimbi un bec?
Unul singur. Deja are mainile pe sus.

De cati atei e nevoie ca sa schimbi un bec?
R1: Bec? Ce bec? Noi nu credem in becuri!
R2: Unul. Dar va fi tot in intuneric.

De cati penticostali e nevoie ca sa schimbi un bec?
Zece. Unul schimba becul si noua se roaga impotriva duhului intunericului!

De cati membrii MISA e nevoie ca sa schimbi un bec?
Zece sa stea in cerc, pana cand unul din ei simte iluminarea interioara.

De cati psihologi ai nevoie ca sa schimbi un bec?
Nici unul. Becul trebuie sa vrea sa se schimbe singur!!!

De cati cantareti de gospel ai nevoie ca sa schimbe un bec?
Cinci. Unul sa schimbe becul si patru sa cante despre cat de bun era cel vechi.

De cati budisti e nevoie ca sa schimbe un bec?
Trei. Unul sa-l schimbe, unul sa nu-l schimbe, iar unul sa nici sa-l schimbe, nici sa nu-l schimbe.

De cate incercari are nevoie un pastor pt a schimba un bec?
Nu stim. Toata lumea a adormit in timp ce ne predica despre cum se schimba becul.

De cati membrii ai corului ai nevoie ca sa schimbi un bec?
Zece. Unul sa-l schimbe si noua sa se laude ca ei puteau s-o faca mai bine.

De cati crestini dupa evanghelie este nevoie ca sa schimbi un bec?
Nici unul. Becul cel vechi este foarte frumos, si nu exista nici un motiv sa-l schimbam dupa standardele lumii!

De cati menoniti e nevoie ca sa schimbi un bec?
Bec? Ce-i ala bec?

De cati baptisti e nevoie ca sa schimbi un bec?
IN BIBLIE NU SCRIE NIMIC DESPRE BECURI!!!

Sursa: barzilaiendan.wordpress.com

Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă şi blestemat fie tot cel ce opreşte sabia lui de la sânge!

Ieremia 48,10