Eufrosin bucătarul şi gustul Raiului

EufrosinSe spune despre Eufrosin că era simplu după cuvânt. Pentru acest motiv, bucătarul mănăstirii în care vieţuia era mereu ţinta glumelor pe care însă le suporta cu smerenie. Poate tocmai pentru duhul lui umilit a fost învrednicit de cele mai mari daruri din acea mănăstire, căci dacă ceilalţi te părăsesc, îngerii Domnului se coboară şi te ajută. La Eufrosin însă, nu a fost aşa! Ci noaptea, în timpul rugăciunii, el însuşi se ridica în cer bucurându-se de desfătarea Raiului. Un alt frate din mănăstire, care s-a învrednicit să mănânce un măr din Rai dăruit de Eufrosin, a rămas în extaz ore întregi.

Faptul că pentru un lucru aparent foarte mărunt Eufrosin a pregustat din dulceaţa Raiului nu trebuie să ne mire. Contrar opiniei generale, un om nu trebuie să facă fapte excepţionale pentru a fi el însuşi deosebit. Nu fiecare poate zidi piramide sau poate căştiga un premiu Nobel, dar fiecare este dator să păstreze iubirea faţă de ceilalţi, chiar dacă aceasta nu este împărtăşită sau manifestată de ei. O iubire smerită faţă de toţi permite gustarea vieţii veşnice, tocmai pentru că ea nu poate fi decât în Hristos. Astfel, deşi suntem păcătoşi, prin iubire ne întoarcem la Hristos şi El ne mântuieşte. Dacă ne-am nega păcatul, acesta ar rămâne, nefiind iertat. Dar punerea păcatului înaintea lui Hristos, ca o jertfă de smerenie, Îi permite Acestuia să-l şteargă şi să ne lase să ne împărtăşim din El. Căci cine ne poate despărţi de dragostea Lui! Nimeni, afară de noi. Deci deschizându-ne porţile sufletului, El va intra şi ne va curăţi şi ne vom desfăta de slava Lui.

Homo homini lupus! sau Tu cum te-ai fi comportat la Auschwitz?

femeieDeşi în majoritatea religiilor şi culturilor omul este privit cel puţin ca o scânteie din divinitate, dacă nu fiu al zeilor, contemporanul nostru materialist, denudat şi de ultima frunză a unui sens în viaţă, devine o trestie bătută de vânturi care nu se poate gândi decât la imediat şi sensibil, piezându-şi puterea abstractizării spirituale, a meditaţiei transcedentale. Lipsit de ierarhia normativă naturală, omul devine produsul societăţii, dependent total de mediul social, incapabil de variaţiune. Determinismul social devine norma.

În această situaţie nu putem să desconsiderăm ca invalidă afirmaţiile nazistului care spunea: Fiecare individ este liber să-şi facă viaţa cât mai bună. Am făcut ceea ce încearcă să facă orice persoană normală, adică să-şi asigure cea mai bună situaţie posibilă pentru el şi pentru cei dragi, dacă are familie. Eu am reuşit să fac asta; alţii nu au avut succes. Ce s-a întâmplat mai înainte este irelevant. Astfel se poate spună că uciderea unuia pentru confortul celuilalt este justificat şi raţional, ca şi uciderea a milioane.

Dar majoritatea consideră ca asta nu e normal, pentru că e o lege a firii care nu-ţi permite aşa ceva. Cel puţin în condiţii normale, perfecte, sterile, de laborator. Astfel că o persoană normală în condiţii sociale favorabile devine cea mai fioroasă fiară în situaţii particulare. Dr. Josef Mengele, absolvent al Universităţii din Frankfurt, erou în război, salvatorul unor soldaţi la ananghie, devine un monstru cu chip de om, numele lui devenind sinonim cu Auschwitzul. Condiţiile de la Auschwitz au fost acelea ce l-au adus în prim plan pe Mengele, aşa cum avea să rămână cunoscut de lume – un memento al imposibilităţii de a prezice cine, în circumstanţe excepţionale, se poate transforma într-un monstru.

După suferinţe îndelungate, unii îşi pierd sensul, se scufundă în marea neînţelegerii, în vârtejul contradicţiilor: Uneori, când cineva este realmente bun cu mine, mă pomenesc că mă întreb: Cum s-ar fi comportat la Sobibor? (lagăr de exterminare)

Dar dacă nimic nu are sens, dacă existenţa înseamnă doar perpetuare, de ce nu ar fi permis lupul în blană de oaie, de ce am stigmatiza naziştii, de ce am pedepsi libertatea celuilalt după normele proprii? Dar dacă există o normalitate, o fire a lucrurilor, un înţeles care le transcede, de ce ne-am tot înpotmoli în mâlul neîncrederii!?

*Citatele sunt din cartea Auschwitz: naziştii şi „soluţia finală” de Laurence Rees.


Auschwitz: naziştii şi „soluţia finală”

Auschwitzde Laurence Rees

Director de creaţie pentru programe istorice la BBC, Laurence Rees tipăreşte cartea în discuţie ca urmare a documentarelor pe aceeaşi temă difuzate de BBC.

Intrând în contact cu persoane direct implicate în istoria Auschwitzului, studiind documentele inedite rămase în urma înfrângerii naziştilor, Rees ne prezintă imagini ale vieţii cotidiene din lagăr, evoluţia acestuia pe parcursul existenţei lui, precum şi comparaţii cu celelalte lagăre naziste existente, raţiunile lor de a fi în economia imperiului nazist, dar şi gândirea socială şi mondială cu privire la acest subiect.

Deşi depăşeşte cu mult simpla expunere a realităţilor istorice, autorul tinde să fie incisiv cu unele situaţii sau fapte săvârşite de unii, dar permisiv cu fapte de aceeaşi natură în situaţii similare efectuate de alţii. Popoare întregi sunt ostracizate pentru deciziile conducătorilor lor puşi în situaţii dificile, autorul repetând greşeala lui Stalin de a pedepsi naţiuni întregi pentru crime comise de membrii individuali ai acestora. Dacă nemţilor nu li se iartă nici cea mai mică greşeală, făştilor prizonieri însetaţi de răzbunare li se permite atitudini şi fapte preluate de la agresorii deveniţi victime, perpetuându-se astfel xenofobia şi violenţa.

Pe parcursul expunerii se poate resimţi permanent un sentiment vindicativ manifestat de autor, atât prin propriile comentarii, cât şi prin interviurile prezentate. În acest sens, el nu-i poate înţelege pe iehovişti, aceste fiinţe minunate, cum le numea locotenent-colonelul german Rudolf Hoess, Martori ai lui Iehova care puteau părăsi oricând lagărul prin simpla semnare a unei hârtii în care să menţioneze renunţarea la credinţă. Dar starea lor emoţională aparent confuză şi contradictorie subliniază profunda lor credinţă, invidiată de conducători nazişti ca Hoess, Heinrich Himmler, Theodor Eiche.

Însă meritul cărţii rămâne acela că a adus în mintea oamenilor conştiinţa a ceea ce pot face fiinţele umane educate, avansate tehnologic, atunci când au o inimă rece.

Lagărul – leagăn de mântuire

În orice grup în care omul trăieşte (ca fiinţă socială, omul nu poate trăi în afara comuniunii cu ceilalţi) se găsesc opţiunile vieţii şi a morţii, posibilitatea alegerii între bine şi rău. Aşa cum în paradis era un şarpe ce l-a ispitit pe primul om, aşa cum în Sodoma, cetatea cu rău renume, era Lot şi familia lui ce s-au putut mântui, în orice comunitate există sămânţa vieţii veşnice.

Deşi hrana şi pacea şi confortul sunt lucruri bune prin sine, vedem că de multe ori ele sunt pricină de discordie şi involuţie psiho-somatică. Se observă cum modul de viaţă occidental, civilizat, provoacă mai multe probleme medicale somatice ca obezitatea şi sedentarismul, dar şi afecţinuni psihice ca deviaţii sentimentale patologice, stressul, sinuciderea. În acest sens, filosofii ce se vor umaniste şi progresiste catalizează deficienţe spirituale ale societăţii, cristalizând în acelaşi timp calităţi deosebite ale unor oameni aparent simpli.

Alegându-se un nou lot de oameni ce vor fi supuşi gazării la Auschwitz, o persoană a început să-i implore pe gardieni să-l cruţe, motivând că are familie şi copii şi că vrea să trăiască. Văzând această scenă tristă, un alt deţinut s-a oferit în locul tânărului condamnat. Acesta s-a bucurat pentru posibilitatea de a se oferi pe sine pentru viaţa celuilalt.

Prin puterea mântuitoare a suferinţei s-a umplut calendarul creştin de sfinţi, căci majoritatea acestora au fost oameni care au murit pentru mărturisirea numelui lui Hristos înaintea celor ce i-au chinuit.

auschwitz

Practici democratice în nazism sau prelungirea nazismului în democraţie?

auschwitzAşa cum am mai arătat şi altă dată, omul face răul sub pretextul binelui, îmbătându-se cu vise înalte prin mijloace corupte.

Ipoteza dominaţiei mondiale sioniste neputând fi demonstrată, unul din motivele invocate de nazişti pentru uciderea evreilor era faptul că aceştia fiind în majoritate comercianţi (statele europene le-a interzis multă vreme deţinerea de proprietăţi, ei orientându-se spre comerţ şi cămătărie), nu produceau efectiv ceva. Din mâinile lor nu ieşea caşul, nu se ţesea covorul, nu se planta ogorul. În ochii naziştilor, singurul scop al evreilor era să se îmbogăţească pe seama lucrătorului cinstit. Astfel că eliminarea intermediarilor părea un lucru bun şi favorabil economiei. Ei i-au numit pe aceşti oameni consumatori inutili de alimente, a căror sfârşit era gazarea la Auschwitz sau ale lagăre naziste.

Dacă astăzi nu se mai foloseşte gazarea în lumea civilizată (oficial, ea nu se folosea nici pe vremea lui Hitler), vedem cum oameni neproductivi sunt marginalizaţii societăţii. Profesori cu părul dalb sunt umiliţi la scară naţională prin participarea la prânzul vangheliadelor. Medicii sunt stigmatizaţi datorită erorilor sistemului sau greşelilor cauzate de stressul profesional. Intelectualitatea minimalizată este înlocuită de starlete cu iz de mahala.

Inversarea valorilor profeţită de Nietzsche şi gustată de Hitler e în floare în societatea contemporană.

Darwin şi Auschwitz

Hitler_darwinEste cunoscut faptul că o acţiune a unei persoane are efecte asupra propriei persoane şi asupra societăţii în general, totul fiind proporţional cu fapta în sine, cu statutul persoanei care a efectuat-o, dar şi cu circumstanţele în care fapta a fost săvârşită.

Teorie cu rădăcini în Antichitate, evoluţionismul a fost ridicat la rang de dogmă ştiinţifică în secolul al XIX-lea prin ajutorul lui Charles Darwin, care i-a împrumutat şi eponimul. Deşi este o teorie, cu multe carenţe logice, darvinismul a fost îmbrăţişat în parte de comunitatea ştiinţifică pentru a oferi un răspuns şi o alternativă creaţionismului, idee ce prezintă exitenţa umană ca manifestare directă a divinităţii. Se uită astfel rolul ştiinţei de a oferi doar informaţii şi nu răspunsuri la întrebări filosofice. Lipsa unui raspuns la o problemă filosofică fundamentală, aceea de unde venim, a catalizat adoptarea darvinismului, minimalizând greşelile logice şi presupunerile axiomatice folosite.

Folosită ca dogmă într-o lume ce se vrea atee, darvinismul a stat la baza nazismului ca promovare a rasei pure, superioare ariene şi ca exterminare a raselor considerate inferioare. Astfel a apărut ideea antisemitismului, a masacrării în masă a slavilor prizonieri sau a altor popoare cucerite de nazişti. Promovată şi de socialiştii Marx şi Engels (ei înşişi evrei), evoluţionismul a favorizat masacrarea a sute de mii de oameni în lagărele socialiste sau în închisorile comuniste. Peste tot s-au folosit mijloace de tortură sau modalităţi de execuţie ce ar fi considerate inumane în ziua de astăzi, dar considerate acceptabile de vizionarii din trecut.

Auschwitz, Aiud sau Siberia mustesc de gemetele celor sacrificaţi fie din cauza rasei, a orientării politice sau a credinţelor religioase. În ciuda un astfel de consecinţe devastatoare asupra umanităţii, evoluţionismul este singura teorie cu privire la originea omului acceptată şi promovată de Parlamentul European, acesta în continuare vrând să împiedice predarea religiei în şcoli. Având alternativă şi putând alege, omul va avea opţiunea fixării propriei descinderi din maimuţă sau din Dumnezeu, Cel în care dispar toate diferenţele de rasă, gen, naţionalitate, status social.