Yes Man sau Da vieţii

yesmanO viaţă monotonă, o viaţă fără iubire, un şoarece de bibliotecă: nu prieteni, nu trăire, nu mister! Un ciclu al morţii, o staţionare morbidă!

Într-o zi…

Dacă cineva a aflat viaţa, nu poate să nu o împărtăşească şi celuilalt, nu poate să nu o predice pe la garduri, să rămână mut. Viaţa lui nouă produce iniţial un zâmbet îngăduitor din partea celorlalţi, zâmbet rezervat persoanelor naive, simpluţe, care însă se menţine ca un ghimpe în coastă, ca un adevăr sâcâitor ce nu poate fi neglijat.

Un astfel de om îşi întâneşte un vechi prieten de pe vremea când era şi el un zombi al lumii contemporane. Predestinat la viaţă, rămăşiţa de om spune Da Vieţii! Spune un mare DA!

Şi totul se schimbă…

Un borfaş suspect devine o companie de drum! O pană de benzină, un pretext de întâlnire amoroasă! O greşeală, întălnire a Vieţii! Totul se schimbă când alegem să trăim! Nu e uşor, nu e simplu, dar ne trăim menirea.

Spunând Da Vieţii, alegem să trăim, învăţând pe parscurs să spunem Nu răului. Alege binele, ca să fii fericit şi să trăieşti mulţi ani pe pământ. Sunt multe lucruri la care trebuie să spunem Nu, dar şi mai multe la care să răspundem cu DA.

Spune Da Vieţii!

Ice Storm vs. Ancient Faith

ice-stormNu este chiar aşa de uşor să te rătăceşti prin viaţă!

Caracterul fiinţial extremist al fiinţei umane care oscilează între existenţă şi neant este ponderat de realitatea limitantă înconjurătoare în care moderaţia e calea cea mai bună. Compromisul devine înţelepciune şi nu slăbiciune. Ancient Faith, prin Bobby Maddex, caută roluri pozitive şi înălţătoare în filme ca Ice Storm.

Pentru a te găsi în Zona Negativă, aşa cum o fac adesea Cei 4 Fantastici, înseamnă că toate presupunerile zilnice se inversează, chiar şi fata invizibilă devine vizibilă, pierzându-şi astfel toată puterea. Mi se pare că fiecare există parţial la un nivel din Zona Negativă, unii mai mult ca alţii. În viaţă e ca şi cum ai intra şi ai ieşi din ea, locul în care lucrurile nu prea merg aşa cum ar trebui. Pentru unii însă, e ceva cu Zona Negativă ce îi tentează, sfârşind prin a pătrunde în ea până la capăt.

Pentru cei nebuni în ochii lumii, care au lăsat totul pentru Hristos, nimic nu are sens fără Hristos. El e începutul şi sfârşitul a toate, Cel ce dă sensul acestei vieţi şi fiecărui lucru în parte. De aceea nimic nu e fără sens, ci totul te poate ridica la Creator.

Dilema pe care Dostoievski pretinde că a descoperit-o cuprinde însăşi esenţa relaţiilor creştinismului cu lumea modernă… a fi creştin trebuie să alegi pentru că trebuie să fii liber să alegi. Şi pentru că nu poţi alege binele pentru că ar fi prea raţional, trebuie să alegi răul. Este existenţialist.

Binele, ca sens al vieţii, nu poate fi decât raţional şi natural. Non-sensul, nu poate fi decât ne-natural şi ne-bun. Păcatul, ca non-sens, se propune ca alternativa binelui, ca alternativa normalului.

Corpul unei persoane este propriul templu. Corpul ăsta este prima şi ultima posesiune pe care o ai. În adolescenţă, propriile trupuri tind să ne trădeze. Din această cauză, în Samoa şi alte ţări, adolescenţii sunt trimişi în pădure neînarmaţi şi nu se întorc până nu au învăţat una sau alta.

Controlul asupra propriului trup permite controlul pe care omul îl dobândeşte asupra fiinţei sale. Dezlipindu-se de practicile imorale, ne-naturale, omul va putea gândi realitatea dincolo de aparenţele cotidiene.

Doamne, Îţi mulţumim pentru această Sărbătoare a Recunoştinţei şi pentru toate posesiunile materiale pe care la deţinem şi de care ne bucurăm… şi pentru că ne laşi pe noi, rasa albă să ucidem toţi indienii şi să le furăm ţinuturile tribale şi să ne îmbuibăm ca porcii, deşi copiii din Asia sunt ucişi de bombe artizanale.

Perceperea realităţii cotidiene necosmetizate permite constatarea deşertăciunii acestei lumi, cu posibilitatea ridicării la o altă realitate, la o lume de dorit la planul vieţii cereşti.

O zicală indiană spune: Durerea este doar o opinie!

 *Click pentru emisiunea lui Bobby Maddex de la Ancient Faith.

Ice Storm

ice-storm21Lansat în anul 1997, Furtuna de gheaţă adună actori ce vor deveni ulterior mult mai cunoscuţi: Tobey Maguire (Spiderman), Christina Ricci, Elijah Wood (Lord of the Rings), Katie Holmes (Batman Begins), etc.

Pe fondul unui fenomen meteorologic rar petrecut în iarna anului 1973, evenimente politice ca scandalul Watergate (ce a determinat singura demisie a unui preşedinte american din istorie) şi încetarea oficială a implicării SUA în războiul din Vietnam se suprapun peste victoria neoficială a emancipării sexuale a anilor ’60. Spre deosebire de Canaanul biblic, ţară a făgăduinţei din care curgea lapte şi miere, New Canaan din Connecticut este o mică localitate lovită de periculoasa furtună de gheaţă, manifestare cosmică a relaţiilor interumane anormale. Părinţi adulterini antrenaţi în relaţii extraconjugale vicioase sunt copiaţi instinctiv de copii prin jocuri pirotehnice ale inocenţei pierdute. Astfel de stări morale precare se amestecă cu întrebări filosofice existenţiale şi aspiraţii la perfecţiunea matematicii.

O critică fără ocolişuri a lumii contemporane, Furtuna de gheaţă este actuală prin reproşurile aduse atât aparatului politic, cât şi manifestărilor sociale şi personale alunecoase. Pasajele filosofice nu fac decât să realizeze plasarea realităţii ontologice deasupra evenimentelor sociale imanente, totul într-o regie de excepţie. Considerăm că în ciuda caracterului uneori violent al imaginilor prezentate, filmul prezintă o realitate ce trebuie depăşită şi metamorfozată.

Consideraţii asupra Angels and Demons

angels_demons01

Cartea preferată a lui Dan Brown, Angels and Demons apare în urma mult mai mediatizatei Codul lui Da Vinci, roman cu profunde implicaţii de natură religioasă.

Succesul internaţional de care se bucură Dan Brown se datorează în special faptului că îmbină într-un mod insesizabil fapte şi întâmplări reale cu intrigi şi ipoteze imaginare. Persoane istorice reale, locuri publice şi date istorice clare se împletesc cu idei religioase, simboluri sau calomnii mitologice şi istorice în poveşti fascinante cu intrigi ce suscită interesul maselor. Creuzetul în care se amestecă realitatea cu ficţiunea facându-le inseparabile pentru majoritatea dintre noi, dar disociaţia realităţii este de cele mai multe ori supărătoare pentru cunoscători.

Dacă citesc Isaac Asimov mă aştept mă aştept să găsesc o lume fascinantă creată de o bogată imaginaţie, de un adevărat corn al abundenţei de imagini şi idei. Caracterul fantastic al unei scrieri se face atât prin cadrul desfăşurării acţiunii, cât şi prin acţiunea în sine. În lipsa unei porţi spre lumea fantastică sau a uşii creionate spre ţara minunilor, cititorul ramâne în lumea reală. Fără nici un avertisment, fantasticul intervine în real, cu atât mai mult cu cât faptele nu sunt reale prin sine, ci prin asociere sau timp de desfăşurare al acţiunii.

Teoria conspiraţiei, cu masoni şi papi, cu G.W. Busch sau S. Berlusconi se mixează cu Biserica Catolică şi cercetarea ştiinţifică din cadrul CERN într-o acţiune alertă prin Roma contemporană. Concluzia finală este aceea a unei conspiraţii din partea unui slujitor al Vaticanului, a unei dezbinări în interiorul reşedinţei papale, în inima catolicismului, totul în lipsa unei imixtiuni străine, a masonilor sau iluminaţilor.

Având în vedere situaţia creată, nu ne putem gândi decât la beneficiile unei lumi fără problemele create de biserică prin etica pe care o impune, subiect de dispute şi contradicţii.

Sebastian’s Voodoo

În clădirile noi din sticlă strălucitoare, în spatele birourilor mari şi impunătoare, pe coridoarele generoase şi impozante ale băncilor umblă aceleaşi fiinţe care mai ieri trăiau din vânatul bizonilor sau cultivatul meiului. Înconjurat de lucruri mari şi impozante, omul se crede important şi admirabil. Lucrând într-un mediu strălucitor, el se crede curat şi cu sufletul împăcat… de parcă fardul sau aftershaveul poate curăţi şi vindeca sufletul!

Lumea minunată ce răsare nu poate ascunde întunericul fiinţei umane, ci-l doar spoieşte cu diferite cosmetice.

Deşi are tot ce-şi doreşte, omul nu are nimic din ce-i trebuie.

Înfricoşător şi greu lucru este să te opui stăpânului mare şi negru. Dar cum om pe om se ajută, aşa şi tiranul tuciuriu poate fi învins prin îndemnul, prin pilda, prin ajutorul celui de lângă mine. Drumul nu e simplu, nu e uşor, dar are un final sigur – eliberarea. Moartea oricum va veni. În urma mea va rămâne praf în vânt, sau viaţa celorlalţi însorită?!

Mulţumim toxel.ro pentru prezentul clip.

Spin – Limitarea lui Dumnezeu sau limitarea omului?

Magia binelui s-ar putea defini ca tendinţa aproape puerilă de a face binele într-un mod atotputernic. De multe ori ne imaginăm catastrofe sau măcar anumite neplăceri ca urmare a unui lanţ al slăbiciunilor. Dacă un fluture a adus era glacială şi dispariţia dinozaurilor, ce poate aduce o minge?

Astfel de scenarii suscită interes pentru publicul larg, dar neglijează importanţa voinţei umane asupra construcţiei viitorului. Să nu uităm că Avraam a încercat salvarea Sodomei şi Gomorei, cetăţi cu mii de suflete, prin propria voinţă!

O privire atentă asupra teatrului mondial ar observa amănunte şi amănunte. Doar o minte şi mai ales o putere universală le-ar putea dirija sau manipula. Şi ce bine ar fi: conştiinţa noastră nu ar mai fi deloc tulburată!

E uşor să spunem că Dumnezeu e rău pentru că dirijează răul. E simplu să credem că răul există pentru a ne ispiti. Dar Dumnezeu nu vrea să ne încerce, ci doar să fim ca El, răul existând ca manifestare a voinţei proprii în disonanţă cu acest ţel. Dacă e ceva ce Dumnezeu nu poate determina, e voinţa umană. Aşa cum nimic nu poate determina Nedeterminatul, icoana lui Dumnezeu, adică omul, nu poate fi determinat de Cel ce vrea să-I semene. Determinat prin natură, omul este nedeterminat prin voinţă. El poate fi însă manipulat doar de ceilalţi prin propriile dorinţe şi nevoi, dar fiinţial, omul îşi este propriul determinant.

Expresii ca “Dumnezeu e preocupat cu eliminarea sărăciei sau cu încetarea războaielor” presupune un Dumnezeu care n-ar fi atotputernic, care deci nu ar fi Dumnezeu. Dar tocmai prin faptul că-i lasă mână liberă omului, El Îşi arată transcendenţa fiinţială, dar mai ales marea lui iubire.

Atunci când ne dorim ca totul să fie bine, ca lucrurile să se desfăşoare cum dorim, să putem să spunem după Modelul nostru: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!… Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu!

Iară prin libertatea pe care i-o acordăm celuilalt, ne asemănăm iarăşi cu El, ca raportare la noi, făcând astfel o lume apropiată de voia Lui, de ceea ce ea ar trebui să fie.

Ispita binelui e ceea ce ne dă forţă.

Mulţumesc Marius Chelmu pentru prezentul material.

The Proposal sau despre Ameros

the-proposalIdeea cuplului format din interes ce ajunge în final la devotament şi iubire nu este nouă în arta cinematografică americană. Filme mai vechi, ca Green Card cu Gerard Depardieu, sau mai noi, ca What Happens in Vegas cu Cameron Diaz şi Asthon Kutcher, reiau tema mariajului de convenienţă din varia motive.

Statul devine instrumentul de salvare a omului din stresul şi surmenajul provocat de permanenta cursă a capitalismului. El îl umanizează şi-i dezvoltă sensibilitatea prin legi ce au iniţial un caracter constrictiv şi restrictiv.

Dacă o căsătorie de convenienţă se petrece într-un decor de secol XVII, nu poate fi decât criticată şi moralizată. Dacă însă ea se întamplă sub jurisdicţia statului modern, nu este doar o binefacere, ci chiar un act de umanism.

Niciodată legile statului nu au fost mai înţelepte şi mai protectoare ca acum. Siguraţa şi bunăstarea cetăţeanului sunt pe primul loc. Chiar dacă o lege ar părea nejustificată sau nedreaptă, ea poate avea consecinţe pozitive.

Aşadar de ce ne-am împotrivi desfiinţării graniţelor în America de Nord? De ce nu s-ar adopta Ameros ca singură monedă nord-americană? Dacă în The Proposal legea a facilitat iubirea între doi tineri, ea însă nu a distrus graniţa ce-i despărţea. Acum cine nu va dori desfiinţarea unor legi şi graniţe ce ar putea împiedica amorul dintre două persoane?!

Aici se propune arhitectura unei noi lumi!

Watchmen sau sacrificiul necesar?

watchmenImagini strălucitoare, poveşti cu eroi, efecte speciale ne atrag spre amfiteatrul crepuscular cu fotolii roşii al educaţiei cinematice.

Dacă unele creaţii video prezintă idei înalte şi subtilitaţi marianice ale complexei existenţe umane, parte din ele, şi parcă tot mai multe, abundă de sugestii nihiliste, incoerente sau depravate.

În mod concis, filmul Watchmen prezintă elita lumii: cei mai puternici, cei mai inteligenţi în ajutorul lumii şi al umanismului. Securitatea Terrei e asigurată de ei, nu avem de ce ne teme. Dacă dumnezeu există şi el e american, dacă geniul există şi el controlează, totul e permis pentru umanitate şi umanism. Un sacrificiu de milioane de oameni pentru binele nostru, doar al nostru – bine de partea eliberaţi sau a celor rămaşi?! Oricum nu va mai exista loc pentru Dumnezeu, iar arhitecţii vor putea construi lumea în pace.

Final Fantasy – sinapticon

Firea umană negată prin libertatea voinţei are nu numai efecte morale sau ideatice, ci se răsfrânge în trupul omfinal-fantasy1enirii ca întreg. Astfel că fiii şi fiicele oamenilor vor purta maladia incurabilă al pământului, nu ca pedeapsă a planetei mamă, ci ca efect al alterării fiinţei umane. Cei fără vină vor purta stigmatele vinei!

Alt lucru de remarcat este acela că vindecare este produsă tot de planetă. Aici planeta este cea care dăruieşte viaţa, e Dumnezeul suprem si singurul, Cel fără de care nimic nu ar exista. Dacă planeta are viaţa prin sine şi de la sine, toate celelalte subzistă prin ea şi nimeni în afara ei. Toţi îşi trag energia şi fericirea de la ea. Dacă libertatea cu care planeta îşi înzestrează fiii se poate întoarce vremelnic împotriva ei, tot ea e cea care îşi purifică copiii de stigmatele unei vieţi anormale prin botezul primit în templul Renaşterii. Oamenii înviază la o viaţă nouă, o viaţă în care liberatea îşi va urma calea naturală.

Final Fantasy, sau despre copiii adventului

final-fantasy0Ca aproape orice film de desene animate, şi Final Fantasy se adresează în special copiilor, deşi modul de prezentare, ideile redate şi tipul acţiunii se potrivesc mai degrabă tinerilor şi adulţilor. Şi ca majoritatea creaţiilor nipone, şi Final Fantasy are ca idee centrală problema răului “from within”, din adâncul fiinţei, rău de nedespărţit de natura umană. O creaţie fantastică, bine creată, izvor al acestor umile rânduri.

Concepţia că răul nu poate avea altă fiinţă decât propriul gând este o prezenţă permanentă în gândirea Ţării Soarelui Răsare. Astfel, răul pune stăpânire pe fiinţa umană şi o poate face rea, din bună, o poate degrada. De fapt, fiinţa umană nu poate fi decât bună, nu poate fi decât normală. Ceea ce este rău nu poate exista prin sine prin simplul fapt că nu are fiinţă proprie. Doar omul, şi numai individual, poate deveni rău prin voinţă. Astfel că răul nu poate exista niciodată ca eternitate pentru că se distruge prin stingerea fiinţei. Dacă binele există prin însăşi natura lucrurilor, el putând fi doar eclipsat de temporalitatea răului, putem înţelege de ce finalitatea nu poate fi decât de partea binelui, nu poate fi decât un “happy ending”, ending ce se stinge în eternitate.

Astfel, răul “from within” nu poate exista decât ca posibilitate a manifestării liberului arbitru uman, şi nu ca ceva ce şi-ar avea fiinţă în dualitatea firii umane. De aceea nu există dualitate a fiinţei umane, ci doar fiinţa umană şi… negarea ei.