Iubirea lui Iisus

Ați auzit că v-am spus: Mă duc și iarăși vin la voi. Dacă M-ați iubi, v-ați bucura că mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. – Ioan 14,28

Mântuitorul își pregătește din timp ucenicii pentru plecarea Lui, dar îi bucură și cu prevestirea revenii. Totuși, explicația pe care o dă Iisus, mai ales precizarea că „Tatăl este mai mare ca Mine”, este cel puțin stranie, dacă nu aparent ieșită din context. Mai mult, de ce s-ar bucura ucenicii de plecarea Celui care I-au oferit viața și pe care Îl iubesc cu toată ființa lor, Cel Care este totul pentru ei?! Oricât ar fi de mare iubirea, ea ofilește în despărțire de sursa ei de hrană. Și ce legătură este plecarea lui Iisus și faptul că „Tatăl este mai mare”?!

Hristos este om care crește și se desăvârșește. Deși unit cu dumnezeirea, Hristos-Omul crește treptat până la unirea completă. Iar aceasta nu se poate face în condițiile finității naturii și fragmentării unității naturii umane survenite prin păcat. Prin nașterea Sa de bună voie și moartea nevinovată pe cruce Hristos scoate natura umană de sub legea păcatului și a morții, consecința lui, pentru ca prin Înviere, Înălțare și șederea de-a dreapta Tatălui, natura umană nemodificată și nealterată să poată cuprinde și să se unească deplin cu esența dumnezeirii. În acest sens, Tatăl este mai mare ca Iisus în măsura în care firea Lui umană nu era complet unită cu dumnezeirea. Trebuia trecut testul morții pentru ca Persoana Fiului întreagă, trup, suflet și dumnezeire să se unească în mod desăvârșit în două naturi diferite ca structură și cu voință proprie în persoana lui Iisus Hristos, Om complet și Dumnezeu adevărat. După Înviere, cele două naturi devin unite complet, fără a se despărți (ca la îngropare) și fără a se contopi sau schimba. Astfel, având în vedere că unirea nu era completă, Iisus spune că „Tatăl este mai mare decât Mine”.

Iar ucenicii se bucură pentru aceasta. Pe de o parte pentru că Îl iubesc pe El și pe de altă parte că Iisus vine iarăși. Iar această revenire a lui Iisus prin ei va fi deosebită de cea veche. Iisus revine pentru a se uni cu cel ce Îl iubește, pentru a se împărtăși lui, pentru a se face una cu el. Prin Iisus, Care revine în fiecare zi în Liturghie, omul se unește cu dumnezeirea. Această unire nu se poate face decât prin cele comune. Căci, după cum explică Sfântul Grigorie Teologul, „este cu neputință celor care sunt în corpuri să se unească cu desăvârșire cu cele cugetate de minte, fără intermediul celor corporale”. Prin elementele comune ale trupului și sângelui, omul se unește cu ceea ce este străin de el, cu dumnezeirea, desăvârșindu-se. Căci, „desăvârșirea spre care ne grăbim” este aceea de a fi „cu totul asemenea lui Dumnezeu, cuprinzători ai întregului și singurului Dumnezeu”(Sf. Grigorie Teologul).

Iisus se duce la Tatăl pentru ca și omul să vină la Tatăl. Iisus se unește complet cu dumnezeirea pentru ca și omul să se unească cu dumnezeirea. Iisus este om complet, trup, suflet, voință umană și Dumnezeu întreg pentru ca prin unirea cu El, omul complet să poată ajunge dumnezeu întreg.

Să ținem candela aprinsă

Hristos este lumina lumii și tot ceea ce săvârșește creștinul trebuie să fie în lumina Lui. El a venit pentru a ne lumina calea spre desăvârșire, pentru a ne descoperi binele fără a fi tăgăduit, pentru a face binele spre luminare. În același timp, Hristos ne-a învățat că binele nu are valoare fără El, că tot binele ar trebui să ne conducă la El. Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieții este dobândirea Duhului Sfânt, pentru că doar prin El ajungem la Hristos. Astfel, faptele bune luminate de adevărata credință descoperită în Duhul Sfânt ne conduce la finalul desăvârșirii, la Hristos. Iar candela simbolizează tocmai aceste lucruri.

Materialul din care este făcută o candelă variază de la metal, la sticlă sau ceramică. Ea poate fi mai mult sau mai puțin împodobită, poate fi scumpă sau smerită. Dar doar prin umplerea cu ulei și aprinderea fitilului ea poate lumina în jur, împrăștiind nădejde și credință, ca viața creștinului în Duhul Sfânt.

Întreținerea unei candele nu este un lucru complicat sau foarte greu. Majoritatea magazinelor bisericești au candele de vânzare după gustul fiecăruia. Atunci când se achiziționează o candelă trebuie verificat dacă are pahar, cumpărându-se de asemenea și plută cu fitile. Paharul trebuie să fie termorezistent și trebuie să aibă gura cel puțin egală sau mai largă decât baza. În acest sens se poate folosi și un pahar simplu mai rezistent. Cu privire la plute, cele mai bune sunt plutele din aluminiu umplute cu heliu sau cele din lemn de plută cu porozități mari. Fitilul de bumbac arde mai bine, dar sunt foarte bune și obișnuitele fitile roz ceruite, în caz de nevoie putându-se folosi și vata „hidrofilă” comună.

Pentru cei care preferă ca flacăra să lumineze prin sticla candelei, se vor alege pahare cu deschiderea mai largă și nu prea adânci, pentru o ventilație mai bună. Altfel, bioxidul de carbon rezultat din ardere, fiind mai greu decât aerul, se va acumula și va stinge flacăra.

În rest, uleiul se toarnă până la aproximativ 0,5-1cm de gură, evitându-se astfel scurgerea accidentală. Sunt unele persoane care preferă să pună și puțină apă pentru ca atunci când uleiul se termină, flacăra să se stingă imediat. Acest lucru se poate evita printr-o atenția sporită sau prin utilizarea de materiale rezistente, mai ales că uneori fitilul se stinge înainte de a se termina uleiul, iar atunci se produce zgomot și uleiul este împrăștiat în jur, murdărind icoane și lucruri deopotrivă.

Poate că unul din motivele pentru care creștinul nu prea aprinde candela este acela al curățeniei. Într-adevăr uleiul pătează, iar o flacără prea mare afumă. De aceea, pentru a se evita aceste inconveniente se poate utiliza o tăviță pe careva fi așezată candela, iar flacăra nu va fi lăsată niciodată prea mare.

La intervale regulate de timp candela se va spăla, dar doar după consumarea completă a uleiului. Uleiul din candelă poate fi folosit pentru ungerea celor bolnavi sau pur și simplu pentru însemnarea cu semnul crucii atunci când ne trezim sau ieșim din casă. De aceea nu se cuvine ca el să fie aruncat.

Chiar dacă la început poate părea mai greu, este de mare folos să avem candela aprinsă înaintea icoanei. Așa cum fiecare creștin este dator să aibă icoană în casă, tot la fel de necesar este ca în fața icoanei să lumineze o candelă. Este un bun obicei ca atunci când ne întoarcem acasă sau dimineața la trezire sau oricând vedem că lumina candelei s-a stins să o aprindem imediat.

Candela se așează în fața icoanei în camera în care ne petrecem cel mai mult timp. Dacă există o candelă în camera copilului, ea nu trebuie să fie la îndemâna lui. În acest sens, foarte utile se dovedesc a fi candelele suspendate. Ele vor lumina icoana de pe perete, funcționând ca o lumină de veghe noaptea și ca o nădejde și liniștire a copilului trezit de vre-un vis urât. În camera copilului se pot folosi și luminile de veghe electrice, care au și o icoană aplicată pe ele. Aceasta se face mai mult din motive de siguranță, căci cel puțin o candelă cu ulei și flacără trebuie să ardă în casă.

Dacă o candelă este așezată în fața icoanei cu mai mulți sfinți, se pot adăuga fitile suplimentare care să ardă pentru evlavia unui sfânt oarecare. Însă aceste lucru nu trebuie exagerat, preferându-se mai multe candele când acest lucru este de dorit.

Candela este simbolul creștinului și așa cum acesta este o prezență vie, caldă și luminoasă prin faptele bune săvârșite în Duhul Sfânt, tot la fel fiecare creștin trebuie să își aibă candela aprinsă.

Predania din tine

Să nu vă fie teamă că veți uita predania și cuvintele Mele. Duhul Sfânt știe toate câte le știu și Eu, deci atunci când se va sălășlui întru voi, atunci toată predania Mea se va sălășlui întru voi, împreună cu El.

Sfântul Nicolae Velimirovici

 

The dark side of happiness

It seems like everyone wants to be happier and the pursuit of happiness is one of the foundations of American life. But even happiness can have a dark side, according to the authors of a new review article published inPerspectives on Psychological Science, a journal of the Association for Psychological Science. They say that happiness shouldn’t be thought of as a universally good thing, and outline four ways in which this is the case. Indeed, not all types and degrees of happiness are equally good, and even pursuing happiness can make people feel worse.

Continuarea pe ScienceDaily

Donarea de sânge este dăruire de viață

Oferind viață la pungă

Asociat cu aerul sau cu primăvara de către vechii greci, sângele este și simbol al vieții. De la relațiile de „sânge” din cadrul familiei sau conexiunea cu strămoșii, de la o mamă care își hrănește copilul din pântece la cel care donează sânge celuilalt, sângele este viață și dătător de viață.

Integrând elementele și funcțiile organismului într-un tot unitar, sângele hrănește și purifică organismul. Sângele este un lichid care circulă prin corp, aprovizionând celule cu oxigen și nutrienți, preluând apoi reziduurile acestora pentru a fi eliminate. În același timp, celule și substanțe din sânge participă în procesele de apărare ale organismului împotriva infecțiilor și a cancerelor. Datorită proprietăților sale, sângele are un rol esențial în păstrarea echilibrului în interiorul organismului. Mai mult, el face legătura dintre diferitele organe și sisteme, permițând integrarea funcțională a unui organism complex alcătuit din celule și organe atât de diferite. Funcțiile sângelui sunt atât de importante și complexe încât nimic altceva nu-l poate înlocui. În aceste condiții, donarea de sânge poate însemna diferența dintre moarte și viață pentru mulți dintre noi.

O picătură de viață pentru cei ce li se scurge viața

Jean Baptiste Denis, medicul lui Ludovic al XIV-lea, a efectuat în 1667 prima transfuzie la om cu sânge provenit de la oaie. Deși efectul a fost nefavorabil pentru bolnav, s-a putut face observația fundamentală că omul nu poate primi sânge decât de la un alt semen de-al lui. Ulterior, descoperindu-se și ținându-se cont de compatibilitatea grupelor sangvine, transfuzia de sânge devine un tratament biologic cu o eficacitate mare în salvarea multor vieți omenești.

În fiecare secundă, cineva în lume are nevoie de sânge. Aceasta se întâmplă din diferite motive, și nu se știe cine va fi cel pentru care, în secunda următoare, diferența dintre a trăi sau a muri va sta într-o pungă de sânge donată de cineva.

O parte din cei care au nevoie de transfuzie sunt persoanele accidentate. Acestea pot fi victimele nevinovate ale unor accidente rutiere sau casnice, rude sau prieteni ce au nevoie urgentă de picături de viață prezente în sângele altuia. Altă situație în care se poate pierde sânge care trebuie înlocuit sunt intervențiile chirurgicale majore, precum cele pe cord sau în cazul extirpării tumorilor. Și în al treilea rând, tratamentul unor boli hematologice presupun folosirea sângelui provenit din transfuzii pentru supraviețuirea pacientului. Dacă în unele cazuri, o persoană are nevoie de sânge pentru a depăși momente mai grele din viață, sunt anumite persoane care trebuie să primească în mod regulat sânge pentru a putea supraviețui. Acestea trăiesc mulțumită donatorilor de sânge.

Avantaje pentru toți

Beneficiile transfuziei pentru cel care are nevoie de sânge sunt inestimabile, dar parte din ele se răsfrâng și asupra donatorului. Acestea nu se referă doar la bonuri valorice, analize gratuite sau reduceri la transport și liber de la muncă, ci persoana care donează are multiple beneficii cu privire la propria sănătate. Astfel, potrivit site-ului www.doneazasange.ro s-a demonstrat că persoanele care donează sânge au o imunitate crescută față de populația generală. În același timp, riscul de paralizie și accident vascular scade cu 30%. Mai mult, în urma donării de sânge rezistența organismului la șocuri hipovolemice crește, acesta fiind obișnuit cu pierderea unei cantități de sânge și refacerea lui. Astfel, în caz de accident, un donator va face față mai ușor stresului biologic provocat de o hemoragie.

Printr-o singură donare de sânge se pot salva și trei vieți. Și în ciuda faptului că este o procedură sigură și ușoară, donarea de sânge este evitată de mulți dintre noi, una din trei persoane nebeneficiind de transfuzie atunci când are nevoie. Timpul total alocat donării de sânge este de aproximativ 30 de minute, dar acestea pot însemna viața pentru cel în nevoie. O înțepătură mică poate însemna totul pentru un copilaș născut prematur sau pentru cineva care a suferit un accident rutier. Pe lângă faptul că sunt foarte rare, riscurile pentru donator se rezumă la senzația de amețeală și leșin. Astfel, riscurile donatorului sunt aproape nule în comparație cu beneficiile enorme ale acestui simplu act de bunăvoință.

Creștinul nu are motiv pentru a refuza sau ignora donarea de sânge

Mântuitorul ne învață iubirea de aproapele. Însăși viața Lui pământească a fost o permanentă dăruire pentru celălalt. El învață că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (In. 15,13), iar Biserica prin glasul învățătorilor ei, învață că „prin aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi” (In. 3,16). Dar în cazul celui care donează sânge nu numai că nu-i este periclitată viața, ci el își regenerează organismul. Omul infuzează cu viață trupul aproapelui său, favorizând regenerarea și refacerea în trupul său. Prin donare de sânge omul împărtășește viață celui care își are viața pusă în pericol. Astfel, omul se face mântuitor pentru cel aflat în pragul morții.

Hristos S-a făcut om pentru ca prin trup și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui omul să se unească cu El. Aceasta se întâmplă pentru că „este cu neputință celor care sunt în corpuri să se unească cu desăvârșire cu cele cugetate de minte, fără intermediul celor corporale”, după cum explică Sfântul Grigorie Teologul. Și așa cum omul se unește cu Dumnezeu prin trup și sânge, donatorul de sânge își împărtășește, își varsă propriul sânge pentru viața celuilalt, favorizând unirea și împărtășirea dintre oameni. Omul îl urmează pe Hristos și își varsă sângele pentru mântuirea aproapelui din ghearele morții.

Donează sânge! Fii erou!

Pentru a ameliora lipsa acută de sânge care există în spitalele din România, în perioada 16 – 27 mai, între orele 8.00 si 12.00, se desfășoară campania „Donează sânge! Fii erou!”. Având în vedere contextul sanitar actual din Romania, unde doar 2 % din oameni donează, acest proiect reprezintă atât un semnal de alarmă, cât și un eveniment cu un puternic caracter de responsabilizarea socială. Cu această ocazie, cei care doresc să doneze sunt așteptați în mai multe locații din București. Campania se va desfășura după următorul program: în perioada 16 -20 mai – în Clădirea „Ion Angelescu” (etaj 2) a Academiei de Studii Economice din Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10 (Piața Romană), în perioada 23 -25 mai – în Holul de Onoare al Facultății de Medicină din Bd. Eroii Sanitari, nr. 8, iar în perioada 26 – 27 mai – în Curtea interioară a Ambulatoriului Spitalului Universitar de Urgență București (Spitalul Municipal) din Splaiul Independenței, nr. 169. Centrele de Transfuzie Sanguină pun la dispoziția organizatorilor cadre medicale cu pregătire în domeniu care vor respecta normele internaționale de igiena în timpul actului de donare. Acestea vor asigura deplina sănătate și siguranță donatorilor, dar și beneficiarilor, respectiv pacienții din spitale. Așadar, fiecare persoană sănătoasă este îndemnată să meargă și să ajute la salvarea unor vieți omenești.

 

Singur în mulțime

Slăbănogul de la Vitezda nu era singur într-o singurătate de pustie, ci era singur într-o mulţime de oameni care erau atât de aproape de el încât nu puteau să nu-l vadă şi, totuşi, îl treceau cu vederea. Această suferinţă a singurătăţii a unui om într-o mulţime de oameni înmulţea suferinţa bolii lui prin sentimentul neajutorării şi nebăgării în seamă sau al lipsei de atenţie pentru suferinţa altuia. Vedem cum oamenii devin atât de preocupaţi doar de interesul lor individual încât se dezumanizează prin insensibilitate, prin lipsa totală de atenţie faţă de aproapele şi chiar faţă de aproapele suferind. Omul de la scăldătoarea Vitezda simţea pustia sufletelor celor din jur pentru că sufletele celor nepăsători la suferinţa lui erau pustiite de egoism. Acesta care suferea în singurătate a fost omul spre care a venit Dumnezeu-Omul. Mântuitorul ştia că de multă vreme este aşa bolnav, dar pentru că nu a avut om care să-l arunce în scăldătoare, Dumnezeu-Fiul S-a făcut om şi a venit spre el. Prin acesta ne arată că Dumnezeu cunoaşte suferinţa fiecărui om, boala fiecărui om şi singurătatea fiecărui om şi atunci când oamenii din jur la care bolnavul se aşteaptă să-l ajute şi nu-l mai ajută deloc, Dumnezeu Însuşi vine spre cel singur şi suferind.

PF Daniel

Sursa: ZiarulLumina

Motivația războiului de apărare

Sfinții Chiril și Metodiu, monument de Vyaceslav Mikhailovich Klykov, din Piața Slavyanskaya din Moscova

În tabăra saracinilor, Sfântul Chiril a fost întrebat: „Cum pot creștinii să se bată în luptă și totodată să păzească și porunca de a e ruga lui Dumnezeu pentru vrăjmașii lor?” La aceasta, Sfântul Chiril a răspuns: „Dacă într-o lege vor fi scrise două porunci și se vor da oamenilor să le împlinească, care om ar fi păzitor mai bun al legii: cel ce a împlinit o singură poruncă, sau cel ce le-a împlinit pe amândouă?” Răspuns-au saracinii: „De bună seamă, cel ce a împlinit amândouă poruncile.” Sfântul Chiril a grăit mai departe: „Hristos Dumnezeul nostru ne poruncește să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei ce ne prigonesc pe noi, ba chiar să le facem bine, dar tot El ne-a mai spus și aceasta: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca să-și pună sufletul pentru prietenii săi (In 15,13). Pentru aceea, fiecare în parte răbdăm ocările pe care ni le aruncă vrăjmașii noștri și ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei. Iar întru cele de obște, ne apărăm unul pe altul și ne punem sufletele noastre pentru ei, ca nu cumva voi, supunând pe frații noștri, să robiți și sufletele lor odată cu trupurile și să pierdeți și trupul și sufletul lor.”

Sfântul Chiril

Devii ceea ce citești

We Actually ‘Become’ Happy Vampires or Contented Wizards When Reading a Book

Bad news for ‘muggle’ parents! A new study by psychologists at the University at Buffalo finds that we more or less “become” vampires or wizards just by reading about them.

Continuarea pe ScienceDaily