Creștinul este dator să participare la Liturghia de Paști

Momentul Învierii Domnului a însemnat o cotitură fundamentală în istoria omenirii ca raportare a omului la Dumnezeu. Dacă la Crăciun, prin Nașterea Domnului, Dumnezeu Se unește în mod liber și deplin cu omul, la Paști, prin Înviere, omul este făcut capabil de o comuniune deplină cu Dumnezeu. Raporturile dintre cele două ființe sunt schimbate fundamental, omul împlinindu-și pentru prima oară destinul.

Prin Învierea Domnului, omul este în comuniune deplină cu Dumnezeu și prin El cu ceilalți oameni și cu natura întreagă. Dumnezeu luminează omul la existență, omul primind luminarea direct dar și prin ceilalți, pentru ca împreună cu întregul cosmos să se întoarcă în Dumnezeu, la comuniunea desăvârșită cu El. De aceea, slujba de Paști începe cu împărțirea luminii din altar, care se răspândește la toți credincioșii, urmată de ieșirea în afară pentru că întreaga natură este binecuvântată și metamorfozată, pentru ca iarăși, creatura toată să se reîntoarcă în Biserică pentru a participa la ospățul euharistic, pregustare a comuniunii depline din viața viitoare.

Astfel, creștinul este dator să participe trup și suflet la această sărbătoare sfântă. El nu trebuie să plece acasă imediat ce a primit lumina. Lumina materială a lumânării nu are valoare dacă este despărțită de sursa luminii, de Hristos ce se împărtășește în Liturghie.

Pentru participarea și împărtășirea la Liturghia de Paști trebuie să se sârguiască fiecare creștin. Bucuria este mai mare pentru cel care a postit și s-a nevoit de la început, dar nimeni nu trebuie să se întristeze, ci toți, cei care au lucrat din ceasul întâi alături de cei veniți în al unsprezecelea ceas trebuie să se bucure în aceste momente de veselie. Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur „darnic este Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca pe cel dintâi… Pentru aceasta intrați toți în bucuria Domnului nostru: și cei dintâi și cei de-al doilea, luați plată. Bogații și săracii împreună bucurați-vă… Gustați toți din ospățul credinței!” Și pentru ca „nimeni să nu se tânguiască pentru păcate”, fiecare creștin, legat sau nu, trebuie să se sârguiască să ia binecuvântare de la duhovnic pentru a se împărtăși în noaptea de Paști, în ziua Învierii. În „această sfântă și preaaleasă zi” fiecare credincios ar trebui să participe la comuniunea euharistică. Dezlegarea specială pe care cei „legați” ar primi-o pentru acest moment le-ar crește râvna și nădejdea în mila și iubirea lui Dumnezeu. Ei ar înțelege, poate mai bine, iubirea divină iertătoare, și-ar folosi nevrednicia ca pe o catapultă în profunda smerenie care apropie în comuniune și nu însingurează în tristețe, spre moarte. Ei ar primi putere și forțe noi de la această hrană din cer. Astfel, creștinul trebuie să meargă la preotul duhovnic pentru a primi binecuvântarea să se împărtășească cel puțin în noaptea de Înviere.

Chiar și acele persoane care s-au mai împărtășit în post trebuie să ia binecuvântare de la preot și să participe la comuniune și de Înviere. Nu se pune problema de intervale de zile trecute de la ultima Împărtășanie, ci fiecare creștin trebuie să conștientizeze bucuria ce izvorăște din potirul vieții. Nu se cuvine ca în acest moment de maximă importanță din timpul anului bisericesc creștinul să nu se împărtășească.

Învierea lui Hristos este momentul în care fiul risipitor care s-a aflat și fratele cel mare care nu a păcătuit participă la ospățul Tatălui Ceresc, se bucură cu veselia sfântă a comuniunii de pace și iubire ce izvorăsc din trupul lui Hristos cel răstignit și înviat.

 

Prietenul lui Hristos își are biserica în Cipru

Mormântul Sfântului Lazăr din Larnaca

Ajungând în Cipru, rămâi impresionat cum o țară atât de mică are o istorie atât de lungă și o cultură așa bogată și diversificată. Larnaca, anticul oraș Kition, este un exemplu în acest sens. Peste tot se observă amprenta civilizaților care au cucerit sau au fost cucerite de aceste locuri. Începând cu vestigiile care se pierd în negura timpului, fiecare loc este presărat cu picături de cultură greacă, bizantină, islamică, venețiană sau britanică, totul pentru a crea un mozaic bogat al unei istorii mărețe. Iar toate acestea sunt se regăsesc și în biserica Sfântului Lazăr.

Înainte de a zbura peste țări și mări, pentru a ajunge la locul de obârșie al Afroditei, am aflat despre acest simbol al ciprioților. Se spune că istoria acestei biserici reflectă istoria orașului. O mică bazilică stră-creștină năruită sub raidurile arabe poartă memoria lui Lazăr, cel înviat a patra zi de Hristos. Am pornit în aflarea mărețului monument fără să ne grăbim, cutreierând în tihnă străzile. Clădiri vechi și noi se înghesuie la marginea unor străzi înguste care încântă privirea. Vechi și nou se îmbină într-o atmosferă hipnotizantă care te transpune într-o altă lume. Deși toate sunt normale și firești, ansamblul lor creează o atmosferă de basm, un oraș grecesc care se amestecă cu eleganța sobră a unei colonii britanice cu accente islamice și venețiene.

Sorbind pe îndelete această aventură culturală, aflăm biserica în mijlocul unui mare sfat. O apariție stranie, singulară ce ține piept buticurilor și teraselor ce îi asaltează piața în care doar ea domină. Deși ruptă de aceste clădiri cu destinație mondenă, în care oameni lenevesc sau ciorovăiesc în compania unor băuturi pretențioase, clădirea bisericii susține sălașele culturii. Legată prin coloane și arcade, trupul bisericii infuzează casele de cultură din jur cu sens și demnitate. Muzeul, vechea școală, își află rostul și continuă formarea omului în cultură pentru credință. Cei peste o mie de ani de existență parcă au consolidat clădirea, curățindu-o de orice ar fi fost efemer sau stricăcios în ea; iar turnul clopotniței, alipit sau mai degrabă răsărind din altar, veghează luminos, martor și mărturisitor al istoriei credinței.

Oamenii dau viață lăcașurilor vechi

Ne apropiem de biserică în zi de duminică. Piața din jurul ei mustește de lume. Viața se simte în aer. Un copil jovial hrănește porumbeii, antrenându-se de timpuriu pentru rolul său de veghetor și stăpânitor al creației. Deși e devreme, slujba e pe sfârșite. Părintele harnic binecuvântează colivele. Fața lui luminoasă reflectă pacea și împăcarea primită prin împărtășirea și comuniunea cu Hristos. Nimic nu îl tulbură: nici creștinii ce încep să devină zgomotoși, nici turiștii ce devin atenți la cuvintele ghizilor. După ce credincioșii s-au închinat la toate cele treisprezece icoane ale maiestuoasei catapetesme, ei ies în lume și duc în societate un strop din raiul gustat, văzut sau simțit în acest creuzet al viețuirii creștine.

Suferind un incendiu în anul 1970, biserica a rămas văduvită de podoabele icoanelor. Acum ,pietrele vechi se rânduiesc cuminte pentru a da o mărturie demnă a istoriei. Deși sobre și întunecate, zidurile sunt luminate de câteva icoane vechi și noi, pictate pe lemn și cocoțate pentru a îmblânzi piatra rece.

După ce intri pe ușile laterale, drumul te conduce în centrul bisericii, sub ceea ce era cândva marea cupolă. Dărâmată cu secole în urmă, locul acesta este ocupat acum de un tavan din bârne groase de lemn, ca și cum vechiul corp al credinței trebuie reconstruit mereu în inima credinciosului care îi trece pragul.

Spre Răsărit vedem cerul. Impresionanta catapeteasmă aurită este sfredelită de peste o sută de icoane care fac vizibilă Împărăția Cerurilor prin fereastra lor. Culorile materiale s-au amestecat cu lumina pentru a oglindi Împărăția ce este dar nu se vede, Împărăția care vine când îți deschizi inima pentru a o primi. La baza crucii Mântuitorului stă pelicanul, simbolul lui Hristos care își dă trupul ca hrană pentru viața lumii.

Îngustă și smerită, parțial acoperită de scările ce înalță spre altar, observăm intrarea spre mormântul lui Lazăr. Zidit sub locul sfințirii, în spațiul îngust de sub altar, acest loc este prilej de pelerinaj pentru credincioșii însetați de înviere. Amintind de piatra spartă de îngerul ce a vestit învierea lui Hristos, marea lespede de piatră ce acoperă sarcofagul Sfântului Lazăr este crăpată, spartă și neputincioasă în a închide sfințenia pentru totdeauna. De aceea, moaștele prietenului Domnului au fost scoase spre închinare, ele fiind în biserică prilej de bucurie și ajutor în nevoi pentru parohieni și pelerini deopotrivă.

Vechi și nou la „Sfântul Lazăr”

Până la jumătatea secolului trecut, biserica Sfântului Lazăr era centrul religios, cultural, filantropic și educațional al orașului. Acum, când statul a preluat aceste îndatoriri de pe umerii bisericii, rolul ei se concentrează mai mult pe activitățile spirituale. Totuși, biserica nu și-a uitat vocația ei socială. Părintele slujitor Macarios Theodoulos ne împărtășește câteva cuvinte despre implicarea socială a bisericii: „Noi avem activități filantropice pe care le desfășurăm în cadrul societății noastre. Ajutăm prin produse materiale oamenii săraci care ne cer ajutorul. Oameni din întreg Ciprul vin să se roage la Sfântul Lazăr pentru a primi ajutor. Avem activități catehetice cu tineri. Le vorbim și le explicăm noțiuni de credință și viață tinerilor care participă la întrunirile noastre ținute în fiecare săptămână.”

Dar viața în apropierea celui ce este prieten al Domnului nu poate fi decât plină de fapte minunate. Părintele ne împărtășește unul dintre efectele minunate ale prezenței moaștelor Sfântului Lazăr și ale binefacerilor primite de la el: „Sfântul Lazăr a făcut multe minuni. Așa cum Sfântul Lazăr a fost prietenul lui Iisus, ne rugăm lui pentru ca Iisus să devină și prietenul nostru. Moaștele lui care se află aici au făcut multe minuni. Un creștin din America a turnat ulei de la candela Sfântului Lazăr peste un prieten care murise de curând iar acesta a înviat.”

Impresionați de ceea ce am auzit, de ceea ce am văzut și mai ales de ceea ce am simțit în prezența acestor oseminte sfinte, am rămas țintuiți de o icoană a învierii lui Lazăr, icoană particulară cel puțin dintr-un punct de vedere. Între Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu venit pe pământ să salveze lumea de la moarte, și Lazăr, omul mort de patru zile care iese înviat din mormânt, se află oamenii curioși care nu pot decât să fie dezgustați, acoperindu-și nasul la simțirea mirosului cadaveric împrăștiat de omul îndepărtat de Viață.

Biserica Sfântului Lazăr învinge istoria

Plecând de frica iudeilor în Cipru, Sfântul Lazăr este hirotonit ca prim episcop de Larnaca de către Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba. Murind aici în anul 63, moaștele lui sunt descoperite prima oară în anul 890, o parte din ele fiind duse de către Împăratul Leon al VI-lea cel Înțelept la Constantinopol. Ca răsplată, bazileul construiește la finele mileniului I biserica impresionantă ce se poate admira și astăzi, una dintre cele trei biserici bizantine din Cipru care au supraviețuit trecerii timpului. Restul moaștelor Sfântului Lazăr au fost redescoperite în 1972, cu prilejul unor lucrări de renovare.

Impunătoare prin proporțiile sale, această biserică a fost mult timp sub administrație catolică, devenind mănăstire benedictină, urmând ca mai apoi să fie transformată în moschee de turcii cuceritori ai insulei. Aceste capricii ale istoriei nu i-au știrbit din frumusețe ci, dimpotrivă, i-au adăugat noi și noi influențe care au transformat-o într-un giuvaier arhitectonic, un simbol și o mândrie pentru ciprioții din Larnaca.

Doctorii se tratează diferit

Physicians Recommend Different Treatments for Patients Than They Choose for Themselves, Study Finds

The act of making a recommendation appears to change the way physicians think regarding medical choices, and they often make different choices for themselves than what they recommend to patients, according to a survey study published in the April 11 issue ofArchives of Internal Medicine, one of the JAMA/Archives journals.

Continuarea pe ScienceDaily

Țigările ‘slim’ sau ‘light’ sunt la fel de dăunătoare

Smokers Believe ‘Silver’, ‘Gold’ and ‘Slim’ Cigarettes Are Less Harmful

Despite current prohibitions on the words ‘light’ and ‘mild’, smokers in Western countries continue falsely to believe that some cigarette brands may be less harmful than others. In fact, all conventional brands of cigarette present the same level of risk to smokers, including ‘mild’ and ‘low-tar’ brands.

Continuarea pe ScienceDaily

Împlinirea propriei profeții

Self-Fulfilling Prophecy: People’s Opinion of Others Determines How Cooperative They Are

The expectations people have about how others will behave play a large role in determining whether people cooperate with each other or not. And moreover that very first expectation, or impression, is hard to change. “This is particularly true when the impression is a negative one,” says Michael Kurschilgen from the Max Planck Institute for Research on Collective Goods in Bonn, summarising the key findings of a study in which he and his colleagues Christoph Engel and Sebastian Kube examined the results of so-called public good games. One’s own expectation thereby becomes a self-fulfilling prophecy: those who expect people to act selfishly, actually experience uncooperative behaviour from others more often.

Contiunarea pe ScienceDaily

Beneficiile nașterii de copii

Mama dă viață pentru a o primi înapoi

Majoritatea dintre noi cunoaștem aspectele negative ale sarcinii: grețuri matinale, disconfort, riscuri, complicații, responsabilități și eventuale restricții. Mediatizate intens în consens cu emanciparea femeii și a delimitării ei de natura ei profund maternă, efectele negative ale sarcinii au umbrit sau total ignorat multiplele beneficii obiective ale nașterii de copii.

Urmările pozitive ale statului de mamă nu sunt susținute doar de aspecte emoționale sau personale atribuite de unele femei. Oricum majoritatea dintre ele văd sarcina ca pe o experiență pozitivă. Dar nașterea de copii are efecte pozitive pe o durata întregii vieți a femeii, ele fiind obiectivate prin cercetări recente.

Sarcina protejează de cancer

Cele mai documentate efecte protective ale sarcinii sunt cu privire în special la cancerele de sân și de ovar. Astfel s-a observat că efectul protector este direct proporțional cu numărul de nașteri, dar invers proporțional cu vârsta avută la prima naștere. Pe 5 aprilie ac, la a CII-a Întâlnire Anuală a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), Ricardo Lopez de Cicco, cercetător la Fox Chase Cancer Center a afirmat că „atunci când o femeie are sarcini multiple care încep de la o vârstă relativ tânără, observăm un efect protectiv asupra cancerului de sân”. În continuare, el a prezentat un studiu prin care a identificat „o semnătură genetică post-sarcină care poate fi observată și după menopauză. Aceasta este foarte important pentru că s-ar putea să ne ajute să înțelegem de ce femeile care au copii din timp beneficiază de un risc redus de a dezvolta cancer de sân pe parcursul întregii lor vieții.” Având în vedere și faptul că fertilitatea maximă a femeii este între 20 și 24 de ani și descrește rapid până la 45 de ani, vârsta cea mai potrivită pentru a avea primul copil este între 19 și 26 de ani. În acest sens, Institutul National de Cancer din Statele Unite ale Americii susține pe baza unor studii epidemiologice că „o femeie nulipară (care nu a născut niciodată) are aproximativ același risc de a dezvolta cancer de sân cu o femeie care a născut primul copil în jurul vârstei de treizeci de ani.” O femeie care naște primul copil după vârsta de 35 de ani are un risc dublu de a dezvolta cancer mamar față de o femeie care a născut un copil înainte de 20 de ani.

Efectul anticancerigen al nașterii este potențat și de alăptare. Astfel, „există studii importante care au arătat că alăptatul la sân reduce riscul general de cancer mamar și timpul mai lung de alăptare s-a dovedit benefic atât pentru mamă, dar și pentru copil”, după cum susține prof. Angela Ives din cadrul Universității Australiei de Vest.

Efectele benefice asupra afecțiunilor artritice

Se știe că în timpul sarcinii, unele boli reumatismale care au mecanism autoimun își scad activitatea, devin mai suportabile. În același timp, mai multe studii au arătat un efect protectiv al sarcinii împotriva artritei reumatoide, întârziind declanșarea bolii, iar cercetări recente extind acest efect și asupra altor afecțiuni reumatismale. Astfel, femeile nulipare sunt diagnosticate cu artrite cronice ca spondilită anchilozantă, artrită psoriazică și artrită reumatoidă, cu aproximativ 5,2 ani înaintea femeilor care au născut cel puțin un copil. Dr. Marianne Wallenius de la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie, cea care a condus acest studiu, susține că „afecțiunile artritice tind să apară mai frecvent la femei, în special la cele de vârstă fertilă. Spre exemplu, unele simptome ale artritei reumatoide se pot ameliora pe parcursul sarcinii, dar studiul nostru arată că procesele din sarcină pot întârzia declanșarea afecțiunilor artritice.”

Mamele sunt mai inteligente

Propaganda care se face intenționat sau nu față de așa-zisa epuizare fizică și mentală pe care ar resimți-o mama în timpul sau după sarcină nu a fost demonstrată. În mod logic, mama trebuie să ducă un stil de viață mai bun, cu mâncare sănătoasă și exerciții fizice, cu renunțarea la fumat și evitarea alcoolului, deși cantități mici de alcool s-ar părea că sunt benefice în sarcină. Dar toate acestea trebuie să le facă nu doar pentru copil, ci și pentru propria persoană, căci aceste obiceiuri sunt benefice și protective pentru întregul organism al femeii, dar și al copilului. Astfel se scad pentru amândoi riscurile de obezitate, diabet zaharat, de boli cardio-vasculare, afecțiuni osteo-articulare sau maladii psihice.

Studii epidemiologice au evidențiat că femeile nulipare sau care au născut mai târziu tind să aibă un nivel educațional mai înalt față de cele care au născut mai devreme. Kathryn Bondy Fessler, profesor de pediatrie la Universitatea de Medicină din Michigan, afirmă că „nu e greu de observat că o sarcină precoce poate fi foarte importantă pentru un grup populațional care este amenințat de sărăcie severă și mortalitate precoce cauzate de o sănătate precară și violențe”. Ea însă consideră că aceasta nu reflectă statusul intelectual al femeii, ci anumite condiții socio-economice.

Director al Centrului de Cercetare a Sănătății Mintale din cadrul Universității Naționale Australiene, prof. Helen Christensen a căutat să vadă dacă sarcina sau statutul de mamă are un efect negativ asupra capacității mintale ale femeii. Ea spune că „nu am găsit nici un efect negativ al sarcinii asupra capacității cognitive, iar statusul de mamă nu are efecte negative”. Mai mult, s-a observat că mamelor le cresc capacitățile de a efectua diferite activități, dezvoltându-li-se mult inteligența emoțională.

Rezultate asemănătoare fost obținute și de prof William Roville, biochimist în cadrul Universității Cork College. Într-un studiu efectuat pe animale, el a observat că sarcina, alăptarea și simplul fapt de a fi mamă schimbă structura creierelor femelelor mamifere. Acestea își dezvoltă capacitățile pentru a fi capabile de îngrijirea puilor, dezvoltându-li-se memoria, abilitățile cognitive, dar și răspunsul la factorii de stres. Toate aceste beneficii obținute sunt de lungă durată, ele fiind evidente și la bătrânețe.

Maica Domnului și maica Vieții

În cadrul planificării familiale se vorbește și despre noțiuni ca interval intergenezic, adică timpul scurs între două nașteri succesive. Acest interval temporal ar trebui să fie de cel puțin 2 ani pentru a avea beneficii atât pentru mamă, cât și pentru copil. În ziua de azi se pune mare accent pe decizia părinților cu privire la timpul sarcinii, la „evitarea” ei, se discută despre sarcini „nedorite”. Scoaterea lui Dumnezeu din ecuație pentru eventualele beneficii materiale nu poate avea consecințe pozitive. Se vorbește despre momentul propice pentru o acțiune, pentru facilitarea cu orice preț a unor condiții care se doresc științifice, dar care s-au dovedit de multe ori subiective sau chiar dăunătoare. Lăsarea în voia lui Dumnezeu poate fi mai împlinitoare decât orice raționament lumesc. În același timp, nu trebuie să ignorăm știința și eventualele ei intervenții pozitive, dar exemplul Maicii Domnului, „Fie mie după Cuvântul Tău!”, trebuie să fie model în viețuirea fiecărui om. Doar prin ascultarea de voia lui Dumnezeu, care uneori ni se înfățișează fără să o înțelegem, putem crește și ne putem maturiza spiritual, dar și social, putem deveni oameni care nu numai că poartă viața în ei, dar o și nasc în ceilalți prin ei înșiși. Maria, o fată de 15 ani, s-a lăsat în voia lui Dumnezeu, născându-L pe Hristos, viața lumii, Cel prin care toate viază, Cel care a învrednicit-o și pe ea de o cinste ce copleșește nu doar lumea întreagă, ci și puterile îngerești.

Tratarea tuberculozei este o responsabilitate față de sine și de ceilalți

O afecțiune neglijată poate deveni fatală

Cu ocazia zilei de luptă împotriva tuberculozei, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a emis un raport cu privire la manifestarea acestei maladii în plan european. Deși se observă o îmbunătățire a situației față de anii precedenți, România încă este fruntașă în această situație indezirabilă.

Alexandru Ulea

Dacă media europeană arată o incidență a tuberculozei de aproximativ 16 îmbolnăviri noi raportate pe anul 2009 la o populație de 100.000 de locuitori, în România, acest număr ajunge la 108. Mai mult, și îmbolnăvirile la copii sunt cu mult peste medie, iar cazurile de tulpini rezistente la tratamentul obișnuit sunt cele mai mari din Europa. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care această boală este curabilă în majoritatea cazurilor ce urmează tratamentul acordat gratuit.

Descoperit de Robert Koch la 24 martie 1882, bacilul tuberculos determină una dintre cele mai vechi boli din istoria omenirii, el afectând în special plămânii, dar și alte organe vitale ale corpului. Ftizia a fost întotdeauna o boală gravă ce ducea aproape inevitabil la deces. Metodele de tratament se reduceau la odihnă, la hrană de calitate, băi de soare la munte sau la mare. Însă medicamentele antituberculoase au transformat această boală fatală în „cea mai vindecabilă boală infecțioasă”, potrivit Societății Române de Pneumologie.

Sursa infectantă este reprezentată de bolnavul cu tuberculoză pulmonară care nu se tratează. Atunci când vorbește sau tușește, el elimină în aer nuclei de picătură, niște particule microscopice din secrețiile sale bronșice pline de bacterii. Calea de transmitere fiind aeriană, bacteria nu poate fi preluată prin contactul cu diferite obiecte sau prin mâncare. Faptul că bacteria este foarte sensibilă la lumina solară și transmiterea este favorizată de spații închise, lipsite de ventilație, contagiozitatea acestei boli este una moderată, doar cei care stau timp îndelungat cu bolnavul putând fi infectați. Astfel, cei mai afectați vor face parte din familie, copiii fiind foarte susceptibili, ei dezvoltând și forme severe de boală.

Infectarea nu înseamnă boala

Chiar dacă o persoană s-a infectat nu înseamnă că inevitabil se va produce îmbolnăvirea. În mod normal, organismul creează o barieră împotriva acestor bacterii, împiedicându-le dezvoltarea și, astfel, manifestarea bolii. Ei stau într-un stadiu dormant în care, deși nu pot produce boala, se eschivează totuși în fața unei anihilări complete din partea sistemului imun al organismului. În situații în care acesta slăbește, fie datorită stresului, a unei alimentații inadecvate, a oboselii, a alcoolismului, a alor boli sau a unor tratamente ce prin sine scad imunitatea, bacilul se reactivează și va produce boala propriu-zisă. Este imposibil când aceasta se va întâmpla, dar din acest moment, noul bolnav este o sursă de infecție și un pericol pentru cei din jur.

Fiind o bacterie destul de leneșă, simptomele apar progresiv, nefiind caracteristice. Bolnavul poate acuza o scădere ponderală cu astenie și lipsa poftei de mâncare, poate exista febră sau transpirații nocturne. Însă cel mai frecvent apare tusea care persistă mai mult de trei săptămâni, accentuându-se progresiv. Ea se însoțește de spută purulentă sau cu striuri de sânge.

De multe ori bolnavul ignoră aceste simptome și întârzie să se prezinte la medic. Astfel, prin întârzierea tratamentului, cei dragi pot fi și ei infectați. De aceea, cu cât se prezintă mai repede la doctor în vederea tratamentului, cu atât vor infecta mai puține persoane. Orice persoană cu simptome sugestive de tuberculoză trebuie să se prezinte la medic pentru diagnostic și tratament. În urma unei simple radiografii pulmonare care se corelează cu datele furnizate de pacient, medicul poate decide internarea pentru stabilirea diagnosticului care, deși poate fi sugerat de radiografie, necesită investigații suplimentare.

Tratamentul corect și complet este indispensabil pentru vindecare

În urma diagnosticului care confirmă boala, pacientul trebuie să se interneze pentru a-și începe tratamentul. Chiar dacă durata acestuia s-a scurtat mult în ultimii 50 de ani, el va trebui urmat pentru cel puțin 4 luni. Sunt mai multe scheme de terapie, doctorul specialist adaptându-le pentru fiecare pacient în parte. O colaborare bună între doctor și pacient este absolut necesară pentru succesul tratamentului, bolnavul având datoria să-și manifeste dorința pentru propria vindecare.

Internarea pentru cel puțin o lună de zile este necesară din mai multe motive. Persoana bolnavă este foarte contagioasă, izolarea ei fiind benefică atât pentru sine, ca timp de odihnă și refacere, dar și pentru restul lumii care este protejată de o eventuală infecție. În același timp, pacientul trebuie să se acomodeze cu acest tratament de durată nu tocmai scurtă, eventuale reacții adverse putând fi sesizate și combătute din timp.

După externare, pacientul nu mai este contagios, dar trebuie să-și continue tratamentul în vederea eliminării bacteriei din organism. În caz contrar, boala poate reapărea cu o evoluție mult mai gravă, cu bacterii rezistente, care necesită antibiotice mai agresive și mai toxice.

Responsabilitatea socială de a fi vindecat

În lipsa tratamentului, tuberculoza nu se vindecă, ea ducând inevitabil la moarte. Tratamentul antibiotic specific este singurul care distruge bacteriile și permite refacerea frecvent integrală a organismului, astfel încât persoana respectivă se poate reintegra social fără probleme, urmându-și viața la fel ca înainte.

Deși oricine se poate infecta cu bacilul Koch, în imaginea populară există un anumit dezgust și o teamă față de boala ce era odinioară fatală. S-a creat ideea că tuberculoza este o boală a sărăciei, bolnavii fiind astfel stigmatizați și marginalizați. Din aceste motive, unii bolnavi refuză să-și recunoască boala și să o trateze pentru a nu-și pierde anumite drepturi sociale sau a pentru a nu fi evitați de celelalte persoane. În aceste condiții, un astfel de om nu se pune în pericol doar pe sine, ci și pe cei din jur. Este dureros când un tată este sursă de suferință pentru propriul copil care, dacă face tuberculoză, poate dezvolta complicații ce vor lăsa sechele pe viață.

Având în vedere că trăim într-o țară în care tuberculoza este endemică, adică există un număr aproximativ constant de bolnavi, oricine se poate îmbolnăvi de această boală. Tuberculoza nu trebuie stigmatizată, ignorată sau ascunsă, ci ea trebuie abordată ca o problemă serioasă care însă are soluții eficiente.

Ascultarea de doctor este ascultare de Dumnezeu

Tratamentul antituberculos este gratuit. Succesul lui însă depinde în mare parte de complianța, disponibilitatea pacientului de a-l urma. Faptul că cineva vrea să se vindece sau nu de o anumită boală este o problemă personală, dar atunci când boala lui pune în pericol și alte persoane, ea devine o problemă socială. Este responsabilitatea fiecărui om de a se îngriji de propria sănătate, de propriul trup, „căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său” (Ef. 5,29). Responsabilitatea este cu atât mai mare cu cât o persoană, prin ignoranța sau nepăsarea sa își pune în pericol nu doar propria viață, ci și acelor din jur. Mântuitorul avertizează despre această posibilitate atunci când spune că „duşmanii omului vor fi casnicii lui” (Mt. 10, 36). De aceea, Biserica recomandă ca, cel puțin în astfel de cazuri, creștinul să asculte de sfaturile medicilor, urmând cu strictețe tratamentele prescrise de ei. Sunt unele lucruri care se pot negocia, tratamente care se pot schimba. Aceasta se va face doar cu doctorul care le-a indicat ajungându-se la un consens. Odată acceptat un plan de tratament, el trebuie ținut cu sfințenie, orice modificare fiind făcută doar sub îndrumarea medicului curant. Dacă fiecare ar face totul după propria minte și ar fi bine, nu ar mai fi nevoie de doctori. Dar Dumnezeu spune „şi de el ai trebuinţă” (Ecc. 38,12). Ei sunt mâna lui Dumnezeu care vindecă, iar ascultarea de doctor este ascultare de Dumnezeu, căci „El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate” (Ecc. 38,6).