Înaintemergătorii lui Hristos

Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi, înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc unde Însuşi avea să vină. – Luca 10,1

Hristos alege ucenici ca să meargă şi să-L propovăduiască. El trimite oameni asemenea nouă ca prin ei să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Prin purtarea şi slujba lor, preoţii se arată ca trimişi ai lui Dumnezeu. Ei sunt oameni ca noi, aleşi şi sfinţiţi de Dumnezeu. Preoţii trăiesc mereu înaintea feţei lui Dumnezeu, fiind mai responsabili cu privire la vieţuirea pe care trebuie să o aibă.

Preotul, ucenicul lui Hristos, nu este locţiitorul lui Hristos. El nu joacă rolul lui Hristos în societate. El nu se comportă în locul lui Hristos în Biserică. Preotul însă pregăteşte locul pentru venirea lui Hristos.

În Biserică există oameni, preoţi sau nu, cu idei şi gânduri diferite, care însă Îl caută pe Hristos. Ei nu caută şi nu încearcă să impună un sistem de reguli juridice, sociale sau filosofice. Ei Îl caut doar pe Hristos. De aceea nici preotul nu încearcă să-L substituie pe Hristos, să-şi prezinte cuvântul sau ideea ca şi cum ar fi al lui Hristos. El vorbeşte despre Hristos, şi cu cât Hristos vieţuieşte mai deplin în el, cu atât ceea ce spune sau face va avea o înrâurire mai mare asupra celor ce-l ascultă sau urmează. Şi cu toate acestea, el nu se substituie lui Hristos. El doar pregăteşte terenul.

Aşa cum Sfântul Ioan Botezătorul L-a botezat şi L-a prezentat lumii pe Hristos, pentru ca mai apoi el să scadă şi Hristos să crească, tot la fel şi preotul, după ce îl botează pe om şi îl face fiu al Bisericii, toată slujba lui este de a-L face mai transparent pe Hristos, de a-I permite Lui să crească în inima creştinului.

Preotul nu trebuie să adune mulţime de ucenici sau acoliţi, ci trebuie să faciliteze naşterea şi creşterea lui Hristos în ţarina inimilor pregătite de el.

Mulţi dintre noi (preoţii) sunt nepotriviţi pentru slujirea duhovnicească. Tocmai de aceea s-a dezvoltat monahismul şi mulţi creştini îşi află mângâierea la călugării cei plini de har, care deţin cunoaşterea meşteşugului vindecător, fiindcă ei înşişi au trecut mai întâi prin curăţirea şi luminarea minţii. Mii de oameni, mii de tineri cercetează pe aceşti călugări în mănăstirile, peşterile şi colibele Sfântului Munte. Nu o fac din dispreţ pentru preoţie şi slujirea preoţească. Ei îi cinstesc pe episcopi şi pe preoţi. Cu toate acestea, în cele ce ţin de viaţa lăuntrică – aşa cum ar fi curăţirea inimii, rugăciunea minţii, slobozirea de gânduri, preschimbarea patimilor, etc. – găsesc o învăţătură şi mai ales o trăire deplină la oamenii care se străduiesc întru schimbarea lor lăuntrică. Fie că sunt preoţi în lume sau călugări în mănăstiri, aceşti oameni sunt duhovnicii prin excelenţă, căci ei sunt adevăraţii teologi.

Hierotheos Vlachos

Bine vs. rău

Dacă starea de rău, durerea sau chinul rezultate – în timp – în urma împlinirii sau satisfacerii unor nevoi este mai mare decât satisfacţia imediată, atunci actul respectiv nu a fost realist şi nici nevoia autentică. Dimpotrivă, dacă sentimentul de împlinire ce apare în urma unui act sau lucrări este mai mare decât efortul şi jertfa pe care el îl presupune, atunci acel act sau acea lucrare poate fi considerată realistă. Ceea ce numim raţional este într-o ultimă analiză acea capacitate a omului de a alege cu înţelepciune între cele două tipuri comportamentale.

Filoteu Faros, Mitul bolii psihice

De ce Hristos nu e un “altul”?

Şi fericit este acela care nu se sminti întru Mine. – Luca 7,23

Hristos a fost un mare profet şi aproape că nimeni nu contestă acest lucru, fie el creştin sau nu. Chiar şi faţă de unii atei, Hristos trece ca un învăţător, ca un înţelept ce a pus bazele unui întreg sistem filosofic. Şi pentru majoritatea, creştinii nu sunt decât nişte oameni care, apreciindu-L prea mult pe Iisus, au ajuns să-I atribuie statutul de Dumnezeu. Ei ar fi nişte smintiţi, oameni simpli, incapabili să înţeleagă măreţia unui om fără a-i atribui însuşiri mistice, supranaturale.

Cuvintele de mai sus ale lui Iisus Hristos, omul ce devenea cunoscut în toată Iudeea şi în toată împrejurimea (vs. 17), sunt date ca răspuns lui Ioan Botezătorul. Prin întrebarea Tu eşti cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? (vs. 19) , Ioan mijloceşte primirea lui Hristos de către toţi ucenicii şi cei ce ascultă de profeţi şi înţelepţi, indiferent de timpul în care ai au trăit. Deşi Hristos este cel aşteptat de toţi, împlinind toate profeţiile şi înţelepciunea lumii, nu toţi Îl vor accepta. El este izvor de viaţă vie (In. 4,10), pe care oamenii fireşti, în persoana lui Pilat, şi oamenii moralişti, în persoana lui Caiafa, Îi hotărăsc moartea. Doar omul duhovnicesc este capabil să-L înţeleagă şi astfel să-L primească pe Iisus Hristos.

Iisus Hristos nu a adus o împărăţie lumească. El nu a creat legi economice şi politice, un sistem de guvernare. În acelaşi timp, Hristos nu a adus un nou cod moral sau religios, o nouă religie, un alt mod de a-L înţelege pe Dumnezeu, oarecum la fel cu al tuturor celorlalte religii. Hristos însă S-a adus pe Sine. El este mai mult decât un moralist şi legiuitor sau formator de opinie. El este Dumnezeu ce intră în comuniune cu omul, este omul ce se ridică să fie Dumnezeu. Doar prin înţelegerea lui Iisus Hristos ca persoană de care vrem să ne împărtăşim pentru a fi ca El omul îşi găseşte sensul şi rostul pe pământ, împlinirea şi fericirea.

“Ortodoxia” lui Freud

Concepţia lui Freud asupra firii umane este în realitate fragmentară în comparaţie cu cea a Bisericii, fapt pentru care ea este eretică. În linii generale însă, antropologia lui Freud, ca să ne referim doar la un exemplu, conţine şi importante elemente ortodoxe. Freud a dezavuat dezastruoasa erezie a puritanismului, afirmând şi promovând o foarte importantă învăţătură ortodoxă, atunci când a spus că un om nu poate fi redus la comportamentul lui exterior, el având o adâncime abisală. Prin urmare, pentru a ne putea face o imagine cât de cât exactă asupra omului, trebuie să explorăm ceva mai adânc. Această perspectivă asupra firii umane este de tip ortodox, chiar dacă ea este parţială. Este curios cum tocmai acest lucru deranjează mai mult decât orice pe unii ce se declară ortodocşi, dar care, în realitate, îmbrăţişează antropologia puritanismului, dobândind sau cultivând la modul legalist o imagine desăvârşită despre propria persoană, fiind înfricoşaţi ori de câte ori se pune problema cercetării interioare a paharului. Poate că această deviere de la tradiţia ortodoxă a practicilor noastre bisericeşti este cea care determină nevoia de a împrumuta de la erezia psihologiei acele elemente de ortodoxie uitate sau trădate, dar păstrate aici şi care se arată atât de importante pentru omul modern.

Filotei Faros, Mitul bolii psihice

Scoală, jeleşte-te în timpul nopţii, la început de strajă; varsă-ţi inima ta ca apa înaintea feţei Celui Atotstăpânitor. Către El ridică mâna ta pentru viaţa pruncilor tăi, care se prăpădesc de foame la colţul tuturor uliţelor.

Plângerile lui Ieremia 2,19

Postul – merinde de viaţă veşnică

Trebuie putina sarguinta pentru a savura miezul hranitor

Postul recomandat de Biserică presupune abţinerea de la produsele animaliere. În funcţie de evlavie şi râvnă, unii nu mănâncă decât o dată în zi, fără ulei sau doar crudităţi. Mulţi sfinţi au făcut astfel şi exemplul lor este urmat de cei care pot. Trebuie însă avut în vedere faptul că postul şi asceza în general nu sunt nişte metode de sinucidere, ci de „mortificare”, adică de omorâre a păcatului din natura umană pentru a revenirea la starea paradisiacă. Regula moderaţiei se aplică şi în acest caz.

Mântuitorul Iisus Hristos recomandă ca în timpul postului faţa să fie spălată şi luminoasă (Mt. 6,16-18). Renunţând la nutrienţii lumeşti, omul se hrăneşte cu mai multă hrană duhovnicească. Intrând într-o biserică veche, pe măsură ce avansăm spre altar ferestrele devin din ce în ce mai mici, iar lumina naturală este înlocuită treptat de iluminarea interioară. Tot aşa, şi prin post, mâncare trupească deficitară este suplinită de hrana duhovnicească şi bucuria sfântă. Astfel că cel ce posteşte nu poate fi decât curat şi luminat la faţă, urmând cuvântului Sfântului Apostol Pavel care spune: „Bucuraţi-vă pururi!” (I Tes. 5,16). Nici nu se poate altfel, căci creştinul vede şi primeşte marea iubire de oameni a lui Dumnezeu care Se împărtăşeşte şi desăvârşeşte pe cei care Îl caută.

Postul are şi raţiuni sanogene, menite să promoveze sănătatea. Alimentele de origine animală sunt consistente şi foarte necesare în perioade de creştere, dezvoltare sau refacere trupească. Însă consumul lor în cantităţi mari şi pe perioade lungi de timp duce la boli variate ca obezitate, afecţiuni cardio-vasculare, diferite tipuri de cancere. Astfel, un stil de viaţă echilibrat ca cel recomandat de Biserică poate preveni multe regimuri şi interdicţii ulterioare prescrise de doctor, unele dintre ele fiind mult mai severe. De asemenea, hrana bogată în produse vegetale este mult mai sănătoasă, iar medicii accentuează frecvent aceasta.

În timpul postului, sunt anumite zile marcate în calendar în care se mănâncă peşte. Carnea de peşte, cu multiplele ei beneficii medicale, conţine foarte multe grăsimi ce intră în structura creierului uman. Astfel, deşi trupul slăbeşte în timpul postului, creierul este hrănit mai bine, devenind capabil de o înţelegere mai profundă a vieţii duhovniceşti.

Fiind o perioadă de rugăciune mai intensă, în post ne rugăm şi ne amintim mai des de cei adormiţi. De aceea se face colivă în pomenirea lor. Aceasta are trei ingrediente principale. Bobul de grâu este simbol al morţii şi al învierii. Miezul de nucă reprezintă înţelesurile duhovniceşti înalte, fiind în acelaşi timp şi un bun hrănitor al creierului. Şi amestecate cu zahăr şi împodobite cu bomboane, coliva reprezintă o pregustare dulce a Împărăţiei Cereşti.

Pentru multele sale beneficii medicale, este recomandat să se consume un pahar, maxim două de vin pe zi. Însă în timpul postului ne abţinem şi de la vin, el consumându-se doar sâmbăta, duminica şi în zilele mai speciale.

Postul este o perioadă de împărtăşire mai deasă. Legată indisolubil de Taina Sfintei Spovedanii ca prefigurare a Judecăţii de Apoi, Taina Sfintei Împărtăşanii reprezintă pregustarea ospăţului din Împărăţia lui Dumnezeu. Deşi creştinul este dator să se împărtăşească la fiecare Sfântă Liturghie (cf. Canonului 9 Apostolic), credinciosul trebuie să se sârguiască şi să se pregătească pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului măcar în timpul postului. Deci postul este o perioadă în care gustăm mai des din „merindele” pentru viaţa veşnică.

George W. Bush a ordonat torturarea liderilor Al-Qaeda

Fostul preşedinte american George W. Bush revine în centrul atenţiei odată cu publicarea memoriilor sale. Bush spune că nu regretă nicio decizie luată ca preşedinte, nici măcar pe cele mai controversate, cum a fost ordinul de a-i tortura pe liderii capturaţi ai reţelei al-Qaida. Apărătorii drepturilor omului consideră, însă, că memoriile l-ar putea aduce pe Bush în faţa justiţiei.

Cum era de aşteptat, Bush continuă să susţină că intervenţia armată în Irak a fost justificată, chiar dacă Saddam Hussein nu avea, de fapt, arme de distrugere în masă. Fostul preşedinte dezvăluie că le-a cerut generalilor să pregătească bombardarea instalaţiilor nucleare din Iran, dar până la urmă a renunţat la proiect. El recunoaşte că a ordonat personal folosirea “tehnicilor dure de interogare” asupra unor lideri terorişti cum este Khalid Şeic Mohamed, “creierul” atacului de la 11 septembrie.

Bush consideră că asemenea tehnici, calificate de mulţi drept tortură, se justifică dacă ajută la salvarea unor vieţi omeneşti. Nu toţi experţii sunt de aceeaşi părere.

George W. Bush şi-a lansat cartea la o librărie din statul său, Texas, unde a dat şi autografe, spre bucuria admiratorilor săi.

În acelaşi timp, câţiva protestatari au cerut arestarea fostului preşedinte, pentru tortură. Organizaţia Amnesty International a cerut, şi ea, administraţiei Obama să-l ancheteze pe Bush pentru tortură, pe baza dezvăluirilor din propria sa carte.

Sursa: Antena3.ro

Recunoaşterea limitării ca început al desăvârşirii

El (Ioan Botezătorul) le-a răspuns: Nu faceţi mai mult peste ce vă este rânduit. (Luca 3,13)

Vrând vameşii să-şi schimbe viaţa, Sfântul Ioan Botezătorul le dă acest scurt îndemn. Se ştie faptul că de multe ori vameşii erau lacomi şi luau mită sau impozite mai mari decât cele rânduite. Astfel că în răspunsul primit, Sfântul Teofilact al Bulgariei le observă neputinţa: destul era lor a nu face rele.

Într-adevăr, omul care a ajuns să deţină o anumită putere tinde să profite de ea, să stăpânească. Cel cu adevărat liber şi neînfricat nu simte nevoia să-şi demonstreze şi să-şi etaleze puterea pe care o deţine. Acesta se aseamănă cu Dumnezeu care, nefiind stăpânit de nimic şi de nimeni, nu vrea să stăpânească nimic. Şi de aceea El vrea ca omul să fie persoană liberă şi iubitoare, capabilă de aceeaşi demnitate şi înălţime spirituală.

Cuvântul spus de Sfântul Ioan Botezătorul nu îndeamnă la o închistare şi conformare în faţa limitărilor umane, ci el trebuie văzut ca un pas premergător în primirea lui Hristos.

Pentru a-şi depăşi condiţia de creatură pe care o are, omul trebuie ca mai întâi să o recunoască şi să şi-o asume. El trebuie să conştientizeze că nu poate face nimic prin propriile forţe, că este limitat şi circumscris. Doar după asumarea naturii limitate ca existenţă creată, dar liberă, omul este pregătit să-L primească pe Dumnezeu ca împlinitor şi desăvârşitor. Văzând că nu-şi poate satisface dorul ontologic prin propriile forţe, omul îşi poate ridica mintea spre primirea lui Hristos. Aceasta se poate observa prin faptul că, mai târziu, vameşul Matei va fi capabil să Îl primească pe Hristos la cină. De aceea, cuvintele spuse de Mântuitorul cu această ocazie, N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi (Lc. 5,31), sunt o continuare şi o desăvârşire a revelaţiei primită prin Sfântul Ioan Botezătorul.

Cine face Pământul să se învârtă? Pentru că Pământul trebuie să se învârtă. Aşa a zis un om pe care l-au ars capitaliştii. El a zis că Pământul se învârte, şi-atunci capitaliştii i-au cerut să spună că Pământul nu se învârte, omul n-a vrut şi atunci capitaliştii au făcut un foc mare de tot şi l-au ars. Şi-nseamnă că este mare lucru că Pământul se învârte, dacă nu le place capitaliştilor şi au ars de viu un om pentru că a zis aşa ceva.

Ştefan Baştovoi, Iepurii nu mor